M-am trezit zambind si nu imi dadeam seama de ce. Topaiam prin casa cu energie de la primele ore, am zambit tuturor pe strada si ma bucuram ca nu mai trebuie sa salut, un zambet zice muuult mai mult decat un "buna ziua" sau un "servus". Poate uneori prea multe.
Aveam o energie pozitiva pe care voiam sa o imprastiu peste tot. Asa ar trebui sa fie oamenii in fiecare zi. Cu siguranta s-ar schima lumea in ceva mai bun.
Nu imi dadeam seama care e motivul pentru comportamentul meu, dar, se pare, ca subconstientul lucreaza si nu uita nimic. Am intrebat la un moment dat ce data e si atunci am realizat totul.
Eram atat de nerabdatoare. Azi trebuia sa primesc scrisoarea ta de 12 pagini. Asa mi-ai promis!
Nu mai aveam stare. Abia asteptam sa ajung acasa sa verific posta. De fapt, imi doream sa ma fac atat de mica incat sa intru cu totul in posta aceea murdara, sa stau acolo pitita in liniste si sa iti savurez cuvintele. Fiecare virgula, fiecare litera, fiecare unduire de "s" pentru ca numai tu stii sa il faci asa.
Aveam emotii pentru ca nu iti puteam imagina cuvintele de data aceasta, nu imi dadeam seama ce gandesti, nu imi... Dar n-ai aparut.
Iar ai plecat. Iar m-ai lasat singura pe scari. Iar ma faci sa stau in ploaie pana nu mai imi simt picioarele. Iar ai uitat de 17.
Eu am rabdare, sa stii. Poate anul viitor nu vei uita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu