Pagini

3 august 2009

Ochii care stau cu gura cascata

Sunt pe scaunul rosu, din nou. A inceput o noua luna si este normal sa intalnesc ochelarii dupa care se ascund 2 ochi albastii patrunzatori. Azi e altfel, nu are chef de povesti, nu mai imi canta, nu mai imi zice glume, nu imi face comentarii asupra vestimentatiei sau asupra noilor mei cercei si nu m-a saluatat cu „ce mai faci, floricica?”... iar eu chiar vroiam sa ii povestesc cate am mai facut de la ultima noastra intalnire. Aste e, voi pleca cu gandurile mele, nu pot vorbi.
E destul de liniste, se aude Rammstein in surdina cu scartait de laptop vechi si sunetul intrumentelor mesterind ceva nou in bucala mea cavitate. „Inchide, deschide, inchide, deschide...” sunt atat de invatata cu cuvintele acestea incat fac totul din reflex, a devenit obisnuinta. Nu mai e emotia scaunului rosu, rusinea fata de omul in abastru, si nici frica de necunoscut... totul e cuprins de monotonie si facut din obligatie psihica.
Ce interesant e neonul azi! De fapt sunt doua, desi se vad sase. Inseamna ca acolo sunt oglinzi... probabil pentru a face mai multa lumina. Da! Precis asta e explicatia. Hmm, genial! 1, 2, 3, 1, 2, 3, 4... nu pot sa cred, nu mai pot sa numar spitele de la neon, sau ce or fi ele... haha, mi-au innebunit ochii! 9? Nu, 10. Ba da. 9! Exact, sunt 3 grupuri de cate 3. Ce ocupatie idioata mi-am gasit...
Uuu, dar miroase bine domnul doctor azi, si e proaspat ras... pfuu dar e chiar apetisant. L-as musca de gat, haha oare ce s-ar intampla? Ori s-ar uita la mine si ar trebui sa fug opentru totdeauna, ori ar bloca toate usile, si asa nu mai e nimeni pe aici. Doamne, cum ma pot gandi la asa ceva? Poate e si el ca Mel Gibson din „What Women Want” si aude tot ce gandesc. Nuuu, ar fi imposibil sa ramana cu aceiasi minica, eu m-as tavali pe jos de ras... dar poate e obisnuit cu asta si nu mai are reactii. Eee e prea tare sa nu reactioneze, nu, fundulet? Haha, fundulet, ti-a cam crescut burtica. Ooook, verificat, nu e Mel Gibson.
Vai ce incet trec secundele aici, ma ia cu somn... si nu cum m-a luat aseara... Ooo chiarrr, de mult nu m-am simtit asa bine, se pare ca a mai prins experienta, cu siguranta am sa-i mai cer saruturile de aseara. Se pare ca a prins bine strategia mea. Mmm ar fi dragut si in seara asta... doar ma duc acasa cu un zambet de milioane de biti, nu are cum sa-mi reziste... vai cate idiotenii imi trec prin cap cat timp stau pe scaunul asta idiot. Dar ce naiba, macar libertate de gandire sa am ca in rest...
Hai omule cu manusi verzi, termina si lasa-ma sa plec de aici, ca m-am plictisit. Noroc cu ochelarii tai ca mai inteleg si eu ce se intampla. Hey, tu, nu te enerveaza ca ma uit in ochii tai atata timp? Ii tremura pupilele de la atata concentrare. Eu as innebuni sa fiu nevoita sa fac asta si numai o ora. Esti tare, omule!
Se pare ca nu il deranjaza ca ma uit la el, cred ca nici nu ma vede, mnah si asta a devenit plictisitor... Hai lasa-ma sa plec de aici, mai am de facut atatea cumparaturi si sutienul acela parea sa-mi vina perfect... Nu vreau sa prierd din nou trenul din cauza ta...
Mai numar fiecare punct negru de pe perete, inspectez tot ce este in raza mea si aud cuvintele magice: „Esti gata, pe luna viitoare, floricico!”
Am plecat!
O zi buna!