Pagini

31 octombrie 2011

Un umar gol si rece

E barbat ca sa iti duca geanta cand e grea, sa te ridice in brate in parc, sa iti spuna cat esti de frumoasa, sa te conduca acasa in miezul noptii, sa schimbe becul sau sa repare o clanta... iar femeia, femeia il asteapta acasa cu ceva cald, pe langa un zambet larg si o mangaiere pe obraz; isi aranjeaza parul pentru el, isi ia tocuri ca sa fie impunatoare poarta discutii inteligente cu prietenii lui si barbatul sa se poate mandri cu ea...

Daca el nu poate fi niciodata barbat cu tine, nici tu nu trebuie sa-i fi femeie. Asa ca lasa-l sa spele el vasele, hainele, sa faca patul dimineata, curat pe jos sau ordine in sertare. Tu poti sa iti gasesti pe altvineva sa te conduca acasa sau sa iti duca geanta. Si nu trebuie sa-i dai explicatii.

Asa... nu va mai fi nevoit sa astepte pana te aranjezi, o sa te aranjezi pentru altcineva si o sa ai alt umar pe care sa dormi... iar al lui va ramana gol... gol si rece.

29 octombrie 2011

Stii?

Stii ce rau e sa stii cand ceilalti stiu, dar nu sunt constienti ca si tu stii? 

Eu stiu ca tu stii si vrei sa stii, dar nu vrei ca eu sa stiu... in schimb eu stiu, si stiu demult, inainte ca tu sa iti inchipui doar ca as putea sa stiu, inainte ca tu sa constientizezi ca stii... eu, eu stiam.

Nici ea nu stie ca stiu si nici nu isi poate imagina ca stiu. Iar tu... nici macar nu sti ca ea stie si ca eu as putea sa stiu ca ea stie. De unde sa stiu ca ea stie si ca tu ai putea sa stii ca ea stie ca eu stiu? Eu nu as avea de unde sa stiu. Dar... dar stiu.

Si e rau, iti spun eu, e rau sa stiu. E rau sa stiu si sa stiu ca voi nu stiti ca va pot face orice sa credeti ca sititi si voi nici sa nu va dati seama ca eu stiu ca voi stiti si ca se intampla totul pentru ca eu stiu... si ca voi stiti, dar nu stiti unul de altul.. tu nu sti ca ea stie si ea spera, dar nu stie ca tu stii.

Zi! Ti-ar placea sa stii ca stie? Eu... eu ma bucur ca nu stie!




28 octombrie 2011

Cuvinte indecente

Am fost la o piesa de teatru, nu orice, teatru de club... acolo unde un suc e mai scump decat biletul. Mi-am luat rochia mea stramta neagra, cizmele pana peste genunchi si zambetul pus peste niste buze rosii rosii. I-am dat telefon inainte unui lui, unui lui care stiam ca nu o sa-mi refuze oferta (doar nu puteam sa merg singura) si a venit, bineinteles. Nu era persoana cu care aveam ce cauta acolo... mai ales ca spusesem ca merg singura, dar... stiam ce o sa urmeze si nu m-am putut abtine.

Aveam discutii filozofice, fiecare incercam sa parem mult mai destepti decat eram, radeam cu gura pana la urechi sa mi se vada dantura perfecta inconjurata de rosul aprins si el incepea din ce in ce mai mult sa se uite cu ochi blajini la mine. Eu nu vroiam decat sa ma distrez in seara aceea si mi-am spus ca am prins momentul perfect.

A inceput piesa de teatru, era linste in sala, se auzea doar vocea puternica a actritei... iar eu i-am pus mana pe picior. I-am pus mana pe picior si am inceput sa ii soptesc la ureche lucruri indecente, lucruri de care de simt rusinate femeile sa le spuna si in pat, in timp ce fac dragoste si stiu ca si-ar innebuni partenerul cu ele, lucruri care i-au asurzit urechile, care l-au facut sa nu mai auda nimic din replici, sa nu mai simta emotia pe care i-o da personajul... ci doar fiorii de pe spate, imaginandu-si cele spuse de mine.

A inceput sa se inroseasca, se simtea rusinat de rusinea pe care ar fi trebuit sa o simt eu, se simtea inchis intr-o cusca din care nici macar nu putea sa aiba dorinta sa iasa. Deja mintea ii zbura in apartamentul lui, in asternuturile lui, in toate colturile din apartamentul lui, la al meu nu se putea gandi, nu stia unde stau. 

Era innebunit si nu mai avea rabdare. S-a terminat si piesa de teatru intr-un final, ne-am ridicat si am plecat. Incerca sa imi spuna tot felul de lucruri, se fastacea, nu stia cum sa ma invite la el, dar pasii mei hotarati l-au facut sa ma urmeze. 

Am ajuns in fata unui taxi, zambetul lui era tot mai mare, mi-a deschis usa, iar eu i-am spus multumesc, de aici ma descurc. Si am plecat. Am plecat si el s-a pierdut in ceata. Nu-mi stie nici numarul de telefon nici adresa, iar in oras nu cred ca sunt sanse sa ne intalnim.


Eu una am avut o seara minunata, restul... nu mai are importanta.



27 octombrie 2011

Decalogul unei blonde, Eugen Dumitru

Scriitorul isi vede cartea ca pe o razbunare impotriva destinului sau, ca pe o iesire la suprafata, ca pe o descausare... si toata aceasta viata o pune pe spatele personajului, pe spatele blondei Eva, cu care se lupta pana cand o distruge de tot. Cu toate acestea, Eugen Dumitru nu se simte mai bine dupa publicare, ci dinpotriva, mai inpovarat, dar "e frumos pentru ca intri intr-o lume a fictiunii si papusaresti". [citeste mai departe in ArtAct Magazine]



Ieri, in centru

Nu stiu de ce am remarcat-o, era pe o banca in fata mea, nu cred ca m-a observat ca o analizez si nici nu stiu de ce am ales-o pe ea, era multa lume in jur.

Avea ochi lunguieti, nasul ascutit, buze subtiri si pometii pronuntati. Imbracata... destul de ok, mai putin un accesoriu... dar toate astea si coastele proeminente de pe piept mi-au spus: E un om rau! M-a bufnit rasul si ma gandeam Ce e cu mine? Ce m-a apucat? Ce conteaza, e doar o necunoscuta! Dar in urmatoarea clipa am auzit-o vorbind la telefon. Spunea de ceva prietena de-a ei, ca nu se stie comporta, ca o ia peste picior si parca vroia sa se razbune. Nu vroiam sa ascult, deja ma simteam chiar prost pentru asta, dar nu ma mai puteam abtine.

Apoi a trecut la ceva tip, pe care il vroia, dar nu cu sufletul, ci doar ca sa obtina o victorie, doar ca sa poata da cuiva peste nas si acum incerca sa isi faca planul de atac. Isi exprima disperarea in centrul orasului si apoi altei prietene ii povestea de cea cu care a vorbit la telefon, numai "cuvinte de lauda".

Am avut dreptate, e un om rau!

La intriga mea absurda mi-am raspuns, iar ea incepea sa fie plictisitoare, atatea planuri pentru nimic, atatea idei de razbunare fara nici un rost sau un final (- asta nu-i ies niciodata, nimanui -), plus ca era si sâsâită si ma enerva. M-am ridicat s am plecat de acolo.

Din totdeauna am stiu ca pot sa citesc oamenii usor!


Too many people going underground
Too many people pulled and pushed around


22 octombrie 2011

Dezvinovatire

Si ce daca stateam in acelasi bar si la aceeasi masa? Si ce daca stateam pe scaunul tau? Si ce daca eram singura? Si tu ai venit in acelasi loc doar ca ... erai cu o alta ea. Sa inteleg ca vroiai sa stai la aceiasi masa, sa beti un ceai, cum faceam si noi candva si sa ii povestesti despre puloverul tau primit recent. Vroiai sa fiti in acelasi loc in care eram si noi alta data, sa va zambiti unul altuia, dar tu sa ma vezi pe mine in zambetul ei. Tu erai cu totul in alta parte, tu vroiai sa te gandesti la mine si la trecutul nostru, altfel de ce ai fi adus-o chiar acolo? Uite ca ti-am schimbat planul fara sa vreau. Nu poti sa ma pui in infatisarea alteia, intelege, nu o sa reusesti niciodata.

Acum poti sa crezi ce vrei, stiu ce gandesti pentru ca te cunosc destul de bine, dar eu am ales locul acela pentru ca era langa geam si aveam nevoie de lumina sa citesc, era langa calorifer ca sa imi dezghet obrajii si era singurul separeu in care nu statea nimeni. De ce ai venit? Imi era bine pana acum. Eu nu caut sa ma duc in trecut nici singura, nici cu alte persoane. Eu traiesc acum, pe scaunul acesta scriind, pe o hartie patata.

Dar cand te-am vazut pe tine am inteles tot. Am inteles toate gandurile pe care le ai noaptea si imaginile care iti vin in mnte cand mangai pe altcineva.

Maine unde mergi? Pe banca mea preferata din varful dealului sau prin parc pe aleile pe care ne plimbam zi de zi?

20 octombrie 2011

Surasul fals al trecutului

Ma plimbam singura pe strazi si savuram soarele asta rece din plin. Multi erau cu capul in pamant, cutremurati de frig, de vremea care ne era asa buna prietena si acum e atat de cruda. Nimeni nu ma observa, sunt infofolita cu un fular gros si o sapca trasa peste frunte. M-am camuflat in agitatia orasului si ma simt atat de bine. 

Zambesc continuu. Zambesc si ma gandesc la fel si fel de chestiuni. Ma gandesc la cum ar fi fost sa ma intalnesc cu ea, sa o chem la o cafea si sa vorbim de-ale lumii ca si cum ne-am cunoaste de o viata, iar seara, pentru ca ne-am simtit atat de bine, sa mergem impreuna la film si sa ne inchidem telefoanele. Ma gandesc cum stateam alta data noi la masa la care imi beau ceaiul acum, cum ma privea in ochi, cum imi mangaia obrajii si eu imi lasam capul in palma lui. Imi spunea ca sunt frumoasa si ca ar vrea sa fugim pana la celalalt capat al lumii ca sa avem fiecare zi ca acea duminica in care ne aflam. Nu s-a intamplat asta (inca) si nici nu stiu daca mi-as fi dorit cu adevarat. 

Ma gandeam ce scrisori de dragoste si versuri nemaiauzite am scris candva si cum le-am ars cu atata safisfactie acum cateva zile. Ma gandeam cum ti-ai petrecut tu noaptea de revelion si cum mi-am petrecut-o eu, desi eram aproximativ in acelasi loc, doar la cateva strazi distanta... si asta m-a facut sa izbucnesc intr-un ras groaznic. Stiu, nu e frumos din partea mea, nu am de unde sa stiu ce era cu adevarat in sufletul tau, dar chiar asa?! Chiar asa zambete false pentru seara aceea incredbil de plicticoasa, plina de povesti serioase, cu glume pe care nu le intelege nimeni, numai gazda, cu 3 furculite la acelasi fel de mancare si pahare cu vin mari si scumpe, care scot sunete cand le atingi? Si tu inca zambeai?! 

Era revelionul, omule! Asta inseamna cea mai mare agitatie din an (dupa ziua mea), unde ti-a fost capul? Parca te vad cum iti citeai mesajele de la "fratele tau", ca m-ai trecut cu numele lui in telefon, pe sub masa si dadeai din picioare... dar continuai cu zambetul fals cu care te-ai invatat. 

Trebuia doar sa te ridici in picioare si sa intrebi: Apropo, dar cantareata cheala? si s-ar fi dat seama toata lumea ca tu o iei la goana de acolo. Nu trebuia decat sa vii cu doua strazi mai jos, acolo eram noi, acolo era muzica buna, acolo erau doua boxe imense, bem vin din pahare de plastic cu numele noastre scrise pe ele, stateam in tricou afara, nu aveam paturi, ci fiecare adormea pe unde apuca... si petrecerea a tinut pana la 7 dimineata.

La ora 12 am urlat cat ne-au tinut plamanii, sa ne auda toata tara cat de mult ne bucuram ca am intrat in noul an, ne-am aruncat in zapada si sampania a zburat peste tot... nu am spus un yeee 2010 politicos si am intrat repede inauntru pentru ca domnisoarelor le erau frig la picioare sau... li se strica frizura.

Stiu ca te gandeai la mesajele mele, stiu ca te gandeai ce se intampla alaturi, la cateva minute de tine si ai fi vrut sa canti si sa te agiti alaturi de noi, de mine... dar ti-ai continuat seara plicticoasa (vorba vine, adica pentru inca o ora). Si pentru ce? Pentru ce toate astea? Pentru un viitor care nu a mai existat? Aaaah scuze, dar m-am amuzat copios amintindu-mi. Macar poate la anul o sa stii ce sa alegi, ca si anul trecut te-ai tot fastacit.

Imi place sa stau aici langa un ceai fierbinte pentru ca soarele rece nu ma mai iubea nici pe mine. Pur si simplu sa stau inconjurata de muzica buna, de o carte si poate o foaie si un pix, sa-mi spun gandurile ca si acum. Si sa rad fara ca lumea sa inteleaga ce se intampla cu mine.

Se face cam frig si aici, caloriferele nu merg inca si ceaiul negru l-am terminat. Ma duc in librarie... sau poate o vad iar pe strada si atat ma uit la ea, atat ii citesc gandurile si intuitiile, atat o urmaresc pana o scot din minti, data trecuta nu a rezistat mai mult de o ora si s-a facut nevazuta. 

Imi pare rau, dar nu ma pot abtine cand... cand.



you should know when to go
you should know how to say no


18 octombrie 2011

Mainile inghetate in buzunar

E soare, dar frig. Mainile mi-au inghetat in buzunare si merg spre casa. Am playerul in urechi, ca de obicei. Stii cum e sa simti ca o piesa nenorocita te duce in trecut? Intr-o anumita clipa dintr-o zi cu sentimente pe care ai crezut ca le-ai uitat? 


Stateam intr-o camera cu patru paturi. Eram la birou, la laptop (unde altundeva as fi putut sa fiu?!... doar in pat incercand sa adorm sau pe hol chicotind cu cineva)... Cu picioarele pe masa si leganandu-ma pe scaun priveam peretele din fata mea. Aveam castile in urechi, ca sa nu ii aud pe cei din jur si bocancii tot in picioare, ca sa aiba despre ce discuta. Eram imbracata de casa, tot aceleasi haine de 2 saptamani... colanti negri plini de scame si camasa albastra in carouri. Era dubios de mare pentru mine, le-am spus tuturor ca o am de la fratele meu, ca imi aminteste de el, ca e preferata mea (nu ca asta ar fi contat), dar numai eu stiu cum si de unde am ramas cu ea. In fine, sa trecem la sentimente.




Nu era perioada mea preferata, sa zic asa... nu mai avusesem un zambet adevarat pe fata de ceva zile. Nu ma mai interesa nimic in jur, aveam lucruri mai importante la care sa ma gandesc. Il vedeam tot timpul pe el si imi dadeam seama cat de mult as vrea sa il urasc. Vroiam, vroiam pana in panzele albe, dar nu stiu daca am reusit vreo clipa. L-am lasat. L-am lasat cu buza umflata in mijlocul strazii si nu mi-am intors privirea inapoi. Vroiam sa nu il mai vad niciodata. Sa dispara, sa-i uit numele, sa-i ard pozele si scrisorile. Vroiam sa nu-l mai recunosc cand trece pe langa mine pe strada si sa ii zambesc ca unui strain. Nu puteam sa-l iert pentru tot ce mi-a facut. Nu puteam, pur si simplu. Stiam, mi-am promis ca nu o sa mai avem nicio legatura, totul se terminase.

Dar in ziua in care priveam peretele cu bocancii murdari pe masa si cu camasa care mirosea (inca) a vinovatie... mi-am dat seama ca nu pot sa il las. Ca nu pot sa ii dau drumul asa usor si nu pot sa il las in mijlocul strazii cerandu-si scuze. Ca nu o sa-l las sa imi trimita sute de mesaje, sute de apeluri, scrisori si mailuri chemandu-ma inapoi (deja o facuse oricum de prea multe ori). Nu are de ce sa faca asta. Sunt a lui... si nu o sa-l mai las niciodata sa se indeparteze de mine, sa vrea sa fuga, sa impartasesca cu o alta ea ceea ce am trait si noi sau sa faca sa sufere pe altcineva. Nu, era imposibil. Atunci m-am ridicat si fara sa spun un cuvant, fara sa imi schimb hainele sau sa imi aranjez parul si am fugit la el. Am fugit si nu am mai plecat de acolo.

Azi... cand ascult iar piesa aceea merg spre casa, tot fugind pentru ca mi-e foarte frig... doar ca nu ma mai indrept spre camera cu cele 4 paturi, ci spre acelasi apartament in care am fugit atunci. Nu mai am bocancii murdari, nu mai port camasa albastra si nu mai e nevoie sa stau cu castile pe urechi. 

Opresc playerul ca nu mai am nevoie de acele sentimente, le las sa se piarda in trecut. Ajung acasa, zambesc si nu mai vreau sa plec nicaieri.

Hurts - Blood, Tears & Gold
   
  Asculta  mai multe  audio   pop

I never thought I could forget you
...

I never let you down baby



ARTileria - noaptea alba a caricaturilor

Ce zici dacă ai avea în faţă un model şi pe un scaun te-ar aştepta 4 creioane, o radieră şi câteva coli de hârtie? Te-ai încumeta să-i faci portretul? Nu ştiu ce ai face tu, dar marţi seara, la Casa Tranzit, 30 de astfel de tineri au încercat să îşi arate talentele într-un concurs organizat de Asociaţia Culturală ARTileria, la sărbătorirea unui an de când a început proiectul „Seara de caricaturi”. [citeste mai departe in ArtAct Magazine]



17 octombrie 2011

Lacrimile, companie de drum

Candva parea nefericit langa mine, desi faceam tot ce imi statea in putinta: zambeam aproape tot timpul, aveam o vorba buna, vroiam sa petrecem timp impreuna, sa ne simtim bine, sa gatim impreuna, sa ne facem cadouri si fel si fel de lucruri, dar abia daca schitam un zambet de la el. Cu toate astea, nu mi-a spus niciodata ca il fac nefericit si nici nu imi cerea sa plec sau sa il las singur.

Intr-o zi m-am hotarat. Il iubeam mult, simteam ca e totul pentru mine, chiar si asa, nefericit si in lumea lui ascunsa. Atunci mi-am zis ca imi fac bagajele si plec, pur si simplu... stiam ca o sa vina dupa mine, stiam ca o sa se trezeasca si o sa ma opreasca.

Era tacut si ma tot urmarea prin casa si prin curte. A venit pana in fata casei si m-a intrebat cu ochi mirati si tristi (dar in acelasi timp plati si fara expresie) de ce? Eu i-am mangaiat obrazul, i-am zambit cu ochii sticlosi din cauza lacrimilor ce urmai sa imi tina companie pe drum si am plecat. 

Nu a mai zis nimic, eram sigura ca va fugi dupa mine... dar el statea si se uita cum dispaream in aglomeratie, parca sa fie convins ca dispar in siguranta. Eu imi intorceam privirea la fiecare 3 pasi in speranta ca o sa-l vad venind spre mine, ca o sa-i aud glasul strigandu-mi numele... acesta era singurul motiv pentru care am plecat, credeam ca se va trezi si ma va dori inapoi. De la un moment dat nu l-am mai vazut. Nu a venit dupa mine. Nu a facut nici cel mai mic gest. Atunci am simtit ca cineva mi-a dat o palma si m-am trezit la realitate brusc. M-am trezit aruncata in mijlocul strazii intre necunoscuti. Ce era de facut?! De ce nu mi-a spus du-te daca nu ma dorea? De ce nu a venit dupa mine daca nu vroia sa plec? Nu nu nu. Un lucru era limpede, nu ma vroia langa el, nu ma dorea, atunci de ce sa raman cu forta in viata lui? De ce sa il oblig sa ramana langa mine? Il iubesc, de ce sa il fac nefericit?

Nu l-am mai vazut niciodata de atunci. Sper doar ca e fericit. Cateodata ma mai gandesc la el, cateodata am impresia ca-l mai iubesc, sau ca o sa ramana undeva ascuns in mine pentru tot restul vietii, dar cu ce folos? Fericirea mea era construita pe fericirea lui. Ma bucur ca l-am eliberat.



 It's gone, so wrong 
I will... be strong



12 octombrie 2011

326 de pasi traversand pietonala

Daca mi-a luat vantul foaia din mana inainte cu cateva minute sa vreau sa ti-o ascund in buzunar, asta inseamna ca ar fi mai bine sa nu o citesti, ca ar fi mai bine sa nu stii ce se afla in interiorul ei, poate nu era tocmai bine daca iti aratam gandurile mele de aseara. 

Daca tu ai disparul de pe net in clipa in care am vrut sa te intreb ce mai faci, cu siguranta ar trebui sa nu vorbim si sa imi pastrez gandurile si impulsurile pentru mine. Poate visam la o discutie chiar lunga, o discutie care sa te aduca langa mine, care sa te faca sa imi zambesti, poate una care sa imi dea mie viata peste cap si nu e cazul acum. E mai bine asa, ai plecat la timp.

Daca mi s-a varsat ceaiul in brate chiar atunci cand vroiam sa iti spun ceva, cred ca aceea era cea mai buna alegere, sa tac. Poate vroiam sa spun ceva la care nu m-am gandit prea mult, ceva ce te-ar fi atacat fara niciun drept, ceva care ar fi starnit intre noi o cearta grozava. Mai bine o lasam asa si ne gandim putin inainte sa aruncam cu pietre, nu?

Toate obstacolele care imi apar in cale, apar doar ca sa ma apere, doar ca sa imi spuna nu face asta, nu spune asta, opreste-te, gandeste, vezi cum ar fi daca ai primi tu asta si apoi actioneaza. Sau cum imi spune mama tot timpul: "numara, numara pana la 10". 

Azi trebuie sa ma pastrez calma si sa numar. Sa numar stalpii, canalele din mijlocul drumului sau gumele de pe jos. Azi trebuie sa respir adanc si sa merg mai departe cu toate ca mi-am pirdut rabdarea demult. Asa e mai sanatos, si cu asta incerc sa ma conving de azi dimineata. Numar si merg mai departe, intr-o zi o sa fiu fericita ca am facut asta, intr-o zi am sa fiu fericita ca mi-am tinut gura si nu voi primi reprosuri care sa imi faca sufletul sa tremure si sa imi puna un nod in gat.

Am numarat. Am numarat oamenii din autobuz, atat cat am reusit, i-am numarat pe cei care miros urat, pe cei inalti si pe cei care vorbesc la telefon (avand in vedere ca circul cate 50 de min cu autobuzul, am avut timp). Am numarat sticlele de pe raftul din ceainarie (e drept, m-am incurcat de vreo 2 ori, erau prea multe si la fel). Am numarat visurile pe care le-am avut azi noapte, cosmarurile care nu mi-au dat pace in ultimul timp, vorbele urate aruncate in mine aseara si pasii pe care i-am facut in timp ce eram pe pietonala... Si toate astea in timp ce el era langa mine si tot vorbea si vorbea si eu trebuia sa fiu draguta. 

Eh, continui sa numar si acum... si daca am sa rabufnesc undeva candva, acel loc va fi deseara la dus.

2467, 2468, 2469...


7 octombrie 2011

Amintiri pe-un pat de fan

Cum poti sa spui ca nu ai facut nimic toata vara? Cum poti sa spui ca te-ai plictisit cat timp soarele ti-a intrat in casa in fiecare zi? Unde au fost plimbarile? Incotro iti lasi tineretea sa se indrepte? De ce iti lasi viata sa se risipeasca? Ea isi pierde tot farmecul daca nu ai amintiri... Si amintirile nu sunt doar lucrurile inedite din viata ta sau cele fastuoase (acelea intra in categoria amintiri speciale - care cu timpul vor deveni la fel ca toate celelalte), amintirea e tot ce te leaga de trecut si te face sa zambesti... sau sa plangi, e tot ce iti da sentiment, un sentiment profund si adevarat.

Amintirea e o noapte petrecuta in natura, e un sarut indecent sau unul ascuns in spatele blocului. Amintirea e apusul de pe acoperis sau rasaritul din mare, micul dejun din centrul orasului sau seara petrecuta pe banca ta speciala. Amintirea e bataia vantului care te face sa te simti atat de bine sau soarele de vara care iti gadila venele. Amintire e privirea bruneta din autobuz care persista si persista si iti face inima sa bata tot mai tare, mesajul proaspat primit si citit sub perna in toiul noptii sau telefonul pe care l-ai dat cand mintea ti-a zburat intr-o alta lume, o lume trecuta. Amintirea iti ofera zambete, amintirea iti da senzatii, iti readuce sentimente traite candva. Amintirea se afla in ganduri, fapte, fotografii... Si ca sa ai aceste amintiri, nu trebuie decat sa traiesti!



Daca n-ai dormit o data intr-un pat facut din fan
Daca n-ai visat sub luna, trist esti tu si esti batran
Daca n-ai iubit o data mai tresus decat orice
Daca n-ai stiut ca-n viata tot ce e, iubire e

Daca n-ai anintiri, n-are rost sa iti spun ce ai pierdut

Festivalul Medieval, Sighisoara

Daca nu ai fost pana acuma la Festivalul Medieval de la Sighisoara, la anul in august stii cei ai de facut. Macar pentru o zi... macar pentru o zi sa intalnesti oameni cu adevarat frumosi, sa vezi ce inseamna arta, sa uiti de tot de kitsch-uri, sa asculti muzica medievala, sa simti energia exprimata prin ea si sa te bucuri de o armonie straveche si de cel mai frumos oras din Romania in plina sarbatoare. Pentru mine e a treia oara cand merg, dar de fiecare data am venit la fel de incantata de acolo. (Intrare: 10lei/pers/zi !!)


Poti sa stai in "camping-ul cu metale", cum a fost denumit, cu 5 lei pe noapte...
unde asculti muzica buna (rock) pana dimineaata si intalnesti oameni cool...

Sighisoara... frumoasa Sighisoara

Te bucuri de stradutele stramte si de casele ingrijite si in toate culorile
... eu am facut-o

...de Biserica din Deal, dupa ce ai urcat cele 157 de scari

aici mi-as dori sa beau o cafea dimineata

...te bucuri de amploarea festivalului

de frumusetea orasului noaptea...

... de sunetele de cimpoi si energie, multa multa energie

... de o muzica simpla, dar plina de sentimente

... de adevarata arta

... de teatru si cultura

... de marsul cavalerilor, cand poti sa ii admiri pe toti pe care i-ai zarit in timpul zilei
... tineri, frumosi, pletosi... si plini de curaj (cel putin asta iti induc)

Si nu in ultimul rand (pentru ca era primul pe ordinea de zi)...
de cel mai bun kurtos kalacs din lume 


Motocicleta de lemn, Stefan Manasia

Înconjurat de cărţi şi de un aer boem, Ştefan Manasia şi-a lansat al treilea volum de poeme, Motocicleta de lemn, la librăria Book Corner din Cluj-Napoca, în colaborare cu editura Charmides şi revista Tribuna. Invitaţi au fost poeţii Rareş Moldovan şi Ion Mureşan, criticul literar Petru Poantă şi editorul cărţii, Gavril Ţărmure. [citeste mai departe in ArtAct Magazine]

Mai multe articole aici

4 octombrie 2011

Sometimes...

Cateodata iti place sa stai singur, sa mergi acasa pe jos pentru ca nu ai rabdare sa stai la coada sa iti faci abonament, sa stai inchis intre 4 pereti cu o foaie de hartie si un pix, dar fara idei. Cateodata iti place sa visezi la trecut, cateodata dai telefoane aiurea, lasandu-te purtata de sentimente si nu mai stii ce sa zici cand raspunde persoana cealalta. Cateodata te incapatanezi si stai pe o banca in centru, desi ai atatea de facut, doar ca ea sa nu aiba sansa sa se intalneasca cu el, doar ca sa ii fi o piedica, doar ca sa ii areti ca ea va fi cea care renunta pana la urma... pentru ca e constienta de prezenta ta acolo, chiar daca te ignora. 

Cateodata iti place sa stii tot si sa le areti celorlalti ca habar nu ai ce se intampla in jurul tau. Cateodata esti dispus sa astepti oricat doar pentru a "musca" la momentul oportun. Cateodata ii urasti pe toti, dar le zambesti sincer. Cateodata te gandesti la viitor, desi prezentul se prabuseste in fata ta. Cateodata iti iei rautatea in dinti si-i spui tot ce a gresit celuilalt, desi si tu ai facut acelasi lucru (dar asta ai uitat sa mentionezi). Cateodata nu mai vrei sa renunti la tine pentru altii si iti respecti promisiunea. Cateodata nu.

Azi nu este cateodata, azi e acum... si acum stau blocata pe un scaun in sufragerie privind peretele mare, alb si gol, pana cand cineva vine si ma misca de aici, cheia e in cutia de la sonerie. 

Ah si... cand o sa apari daca o sa apari, poti sa o opresti si pe Amelia Curran din cantat pentru ca deja am auzit aceeasi piesa de 1274 de ori. 


3 octombrie 2011

Bon Jovi Concert

Stii ce inseamna sa ai un feeling exploziv? Sa simti cum iti tremura inima in piept si cum venele iti pompeaza muzica? Raspunsul e... Bon Jovi live. Nu sunt cuvinte pentru asta, sunt de prisos, sunt doar sentimente. Sentimentul ca zbori, ca plutesti pe versuri, ca ai corpul plin pana la epuizare, ca ii iubesti pe toti din jur, ca furnicaturile din talpa dupa cele 6 ore de stat in picioare iti dau o stare ascunsa de bine, pe care nu o intelegi pe moment. Sentimentul ca traiesti un moment unic, sentimentul ca esti un om mic, mic de tot, pe langa cei care canta 3 ore continuu fara sa isi traga respiratia si ca au tot dreptul sa te domine, sa faca ce vor cu tine, sa te duca pe alte culmi, iar apoi sa visezi la ele toate zilele care ti-au mai ramas.

Bon Jovi live te umple de energie prin insasi energia lor. Un concert de exceptie.


Bucurosi ca am ajuns

Bucurosi numai cand ne gandeam ce ne astepta

Bucurosi sa fim printre cei 50.000 de oameni

Bucurosi sa auzim Bad Medicine, my favorite one

Bucurosi ca e atat de aproape de noi

Si incredibil de sexi si frumos chiar si transpirat

Bucurosi ca ne iubeste

Bucurosi pentru muzica lor... care nu va muri NICIODATA

Bucurosi ca s-a intors si nu ne-a dezamagit

Bucurosi ca ne-au aratat ce inseamna profesionalism
Bucurosi ca isi simte muzica
Bucurosi ca ne-a adus in fata un ecran urias cu proiectii inedite
In extaz dupa cele 3 ore (3!!!) de concert
... atmosfera Jovi Bucuresti 2011 ...


video


video


video


video


video



...nu-l rata pe urmatorul, oricand va fi el...