Pagini

31 decembrie 2013

Resolutiooooon

Afara e frig. Balcoanele sclipesc cu luminite kitchoase si originale ale locatarilor din vecini. Fiecare are balustrada de la balcon inconjurata de tuburi care se zbat obositor in 4 culori. Asta e moda si traditia pe strada Uliului, dar sunt convinsa ca si ele, luminitele, abia asteapta sa vina primavara. Nu as vrea sa am viata lor si sa ascult povestile oamenilor care ies la tigara, cel putin nu celor din blocul vecin.

In casa noastra e bine. Da, am trecut de la camera mea la casa noastra, a fost un an plin. Stam toata ziua in pijama, mancam prajituri si ne uitam la filme de Craciun – anul asta am revazut Kill Bill. Apoi incepem sa ne batem ca in Kill Bill, dar nu ne tine mult pentru ca incepem sa dansam. Aseara, de exemplu, azi noapte de fapt, ca doar pe la 2 am ajuns acasa din oras, am invatat o schema noua – alunecarea printre picioarele partenerului - iese foarte bine, cu ridicarea stam mai prost, dar ciorapeii mei de la rochita cea noua se potrivesc foarte parchetul negru.



Ah da, si noi avem luminite, dar ale nostre sunt calde si linistite, nu ne dau spasme si palpitatii, ca cele de la intrarea in bloc.

In fine, ideea era ca aici e cald, ca sunt in pajama, cu castile in urechi si ma gandesc la 2013 si 2014. Rezolutii, idei, ganduri, ce-am facut, de ce m-am bucurat, ce am gresit, ce pot schimba in 2014 si care imi este tinta in 2014.

Well, spovedania mea pentru 2013, pe scurt:

  • Am inceput cu o luna ianuarie misto, cu zapada, beculete, luminite, plimbari si partyuri
  • In februarie am fugit cateva zile in Paris, intr-o camera de hotel minuscula, cu un pat urias si un geam pana in pamant perfect pentru a-ti arata nudurile sau a le admira pe ale celorlalti. Ne-am plimbat fara reper, uitand de noi cu orele, uitand de frig sau de ceilalti, oricat de urati sau frumosi erau. Am fost doar noi si fericirea pe care o imprastiam in jur. Am fost rasfatata de dimineata pana in dimineata urmatoare si iti multumesc pentru asta.

  • In luna urmatoare am fugit pana in Amsterdam, dar de data asta cu alta ocazie, fara dragoste si alte amoruri. Am locuit pe o barca, am vazut ce inseamna cu adevarat sa fii nonconformist, am explorat stradutele si canalele inguste si mi-am mangaiat ochii cu toate tipurile de lenjerie intima expuse in vitrina pe manechine umane.

  • Spre fericirea mea am reusit sa vad si Germania, Heidelberg si un orasel mai mic. Oameni multi, reamintiri reimprastiate, dormit pe jos si o distractie aparte. Ceva ce o sa imi lipseasca, probabil, pentru ca nu poate fi intalnita oricum.
  • Am luat multe hotarari, dar de cateva nu am reusit sa ma tin, sper sa schimb asta in 2014.
  • Am facut un mini tur prin Transilvania cu doi oameni minunati pentru a arata imprejurimile, am legat prietenii stranse, mai stranse decat am fi crezut ca e posibil si speram sa ne reintalnim in fiecare an, intr-un alt loc. Patri, you're always in my heart. 

  • Am iubit cu fiecare por, am urat prin fiecare terminatie nervoasa, am mintit pentru a-mi pastra pielea catifelata, mi-am cerut scuze cand simteam ca am gresit, dar si cand suna bine, am fost egoista cu motive intemeiate, am avut putere si curaj, dar am fost si delasatoare in unele momente (si acum ma urasc pentru asta).
  • Am luat decizii mari, mici, bune, rele, sau decizii de moment care oricum ar fi fost m-am bucurat de aiurimea lor --- si cel mai important e ca am vazut ca Yin&Yang e pretutindeni.
  • Am avut principii si mi le-am respectat.
  • Am fost la filme multeeee, teatru si… am ajuns sa vorbesc si sa ma gandesc la Christian Grey ca si cum l-as cunoaste de ani de zile, iar Anna Steel mi-e prietena. 1948 de pagini perfect puse una dupa cealalta. 
Mersi Blogspot ca imi fredonezi pozele, in 2013 nu ai fost asa bun cu mine.

  • Am terminat facultatea si m-am bucurat sa vad ca oamenii cei mai importanti pentru mine mi-au fost alaturi. Ma simteam asa mandra sa ii vad de pe scena acolo, pierduti prin multime. 
  • Ne-am mutat in casuta noua, e frumoasa si am transformat-o intr-un camin, dar... am vrea totusi sa fim mai aproape de oras si de agitatia din el. Linistea nu ni se potriveste. Oricum, va fi o casuta cu termopane, deci e in regula.
  • Am vazut ca e foarte important sa stii, iar cand nu sti, sa le arati ca stii, sa fie convinsi ca stii.
  • Am vazut ca e foarte importanta experienta si cum iti folosesti fiecare zi din viata ta.
  • M-am bucurat de nopti in hoteluri, de privelistea si balcoanele lor, de asternuturile albe si de zambetul vinovat pe care il aveam dimineata pe fata.
  • Am ajuns presedinte AEGEE, asociatia care m-a ajutat sa razbat intr-un oras mare si sa ma dezvolt pe plan personal... si sper sa reusesc sa imi duc pana la capat planurile.

  • Am fost la munte si la mare. Am ajuns teferi pana in Balchik chiar daca am schimbat 4 masini si ne simteam in mijlocul pustietatii.
  • Nu am lipsit nici de la festuvaluri: Electric Castle – misto si pe ploaie si pe soare, Peninsula – un fail total si asa mi-am incheiat traditia, Rock the City – unde am urlat si am savurat toate pornosagurile celor de la Rammstein.
  • Am facut un tur am Transilvaniei in doua saptamani pentru alti 40 de student straini pentru a le arata viata, cultura si țuica romaneasca, plus munti, văi, castele si… puburi misto.
  • Am facut oameni sa sufere… poate ca nu meritau, dar daca meritau?! Cu unele chestii nu e bine sa risti...
  • Am iubit si iubesc mult si numai pentru simplul fapt ca cineva are rabdare cu mine si pot sa fiu si copil si femeie in acelasi timp, si serioasa si linistita si ciudatica si zvapaiata si galagioasa si cu crize de personalitate multipla, hihi.

  • Am fost la vreo 10 interviuri in cautare de joburi, am aruncat cu CVuri prin oras, mi s-au dat sperante si ma simteam salvata, dar nu a fost chiar asa usor pana la urma. Oamenii sunt extrem de ciudati.
  • Totusi, a licarit steaua norocoasa si pentru mine atunci cand eram lipsita de interes, atunci cand am dat 3 clickuri pentru a gasi un website gol si am aruncat un CV la doua adrese de e-mail… fara cuvinte pompoase si scrisori de intentie de data asta. Relaxata si fara batai de inima m-am asezat pe scaun la interviu, erau si aici doi barbati, dar macar nu aratau dubios, nu au inceput cu intrebari personale si pastrau distanta regulamentara. M-am simtit bine din prima zi si mi-am promis ca tin si cu dintii pentru a ajunge unde imi doresc. Am dat peste oameni frumosi, oameni care m-au ajutat sa fac primul pas in viata reala si le multumesc pentru asta… pentru ca ma trezesc in fiecare dimineata si abia astept sa ajung in centru sa sun la 09 la interfon. Si cel mai important e ca ma simt in pielea mea, ca ma simt confortabil si pot sa fiu eu… si asta e maaaaare lucru pentru mine. Mare de tot.
  • Am privit in viitor, am privit si ascultat stelele. Ele nu mint niciodata.
  • Am fugit de lucrurile care nici macar nu existau.
  • Cu acei putini oameni cu care ma simt bine am ras in hohote, am facut ca dupamesele sa se transforme in nopti, noptile in dimineti pentru ca atunci simti ca vietii nu trebuie sa-i pui limite.
Si un mersi din partea lui Anca, Blogspot, pentru ca i-ai stricat culoarea parului...

  • M-am simtit neindreptatita, manipulata si controlata, dar cred ca lucrurile adevarate sunt greu de demonstrat atunci cand trebuie sa le demontrezi, nu o sa pot schimba asta.
  • M-am trezit de pe o zi pe alta in Viena la concert Placebo si a fost o experienta excelenta alaturi de mama mea. Cred ca ne-a prins bine amandurora mini vacanta si am mai recuperat din noptile pe care le petreceam in bucatarie la povesti cand eram acasa.
  • Am fost si sunt mandra de spiritul revolutionar al tatalui meu si chiar cred ca mai trebuie sa existe oameni care au principii, care isi asculta si respecta vorbele spuse, care cred ca se mai poate schimba ceva… Ma bucur ca m-a invatat si pe mine asta si ca poti invata ceva nou in fiecare zi.
  • Poate ca am indepartat oameni, dar asta inseamna ca nu au ce cauta in jurul meu, inseamna ca nu aduc pozitivism in viata mea si nu vreau sa imi distruga statutul de happy kid.
Mersi Youth Cluj Napoca

  • Am vorbit mai putin cu fratii mei si imi pare rau pentru asta, dar sa fie convinsi ca ii am in mintea mea in fiecare moment si ma gandesc tot timpul cum ar fi fost daca… Cum ar fi daca as locui in acelasi oras cu sora mea si ne-am vizita, ne-am spune toate secretele, ne-am tine spatele una alteia, ne-am sprijini cand ne-ar fi greu si am uita de noi prin puburi cand am simti ca viata nu ia o intorsatura buna. Cum ar fi fost daca fratele meu m-ar certa pentru ultima tampenie pe care am facut-o, dar m-ar salva de acolo imediat, m-ar apara cand mi-ar fi frica de lumea inconjuratoare, mi-ar arata ultimele albume tari sau ce piese a mai invatat la chitara si m-ar obliga sa imi doresc mai mult si mai mult si mai mult. Cum ar fi daca as cunoaste sentimentul de dor, cum ar fi daca nu as fi convinsa ca oricine apare around, dispare pana la urma... Probabil ca as avea mai multi prieteni acum… sau probabil as crede ca am mai multi prieteni…
  • Am inceput sa invat spaniola si sper sa ma tin de treaba… pentru ca sunt tare stangace in lumea asta a limbilor.
  • Am avut putin mai multa inima decat in 2012, dar nu cred ca mi-a ajutat neaparat la ceva…
Niciodata nu pot sa ma rezum la cateva randuri si imi era dor sa stau in coltul meu de muzica si cuvinte. Am plecat ca imediat vine 2014 peste mine…




6 decembrie 2013

Nevăzut


Te-am vazut ieri cu capul in pamant prin centru, cred ca numarai gumele scuipate pe jos. Ma tot gandeam daca sa te abordez sau nu, dar pana la urma am preferat sa ma fac nevazuta si sa te urmaresc... Oricum, intrebarea mea era: ti-ai inchis ochii, sufletul sau doar telefonul?

2 decembrie 2013

Fallin'

Stii... vorbeam de stele cazatoare. 
Tu chiar vrei sa mi le daruiesti mie pe toate? Unele mele dorinte pot fi atat de crude...

28 iunie 2013

I'm your color

Ti-ar placea sa imi vezi unghiutele azi. Sunt asa ingrijite. Le-am facut scurte, ca de copil. Le-am taiat cuticulele si le-am vopsit in culoarea ta preferata. Stiu ca daca acum ai fi langa mine nu ti-ai mai lua ochii de la ele.

26 iunie 2013

De atunci...

E ciudat cum unele lucruri care erau totul pentru mine atunci, acum de abia le mai simt prezenta, de abia mai starnesc un zambet, de abia mai starnesc o lacrima, de abia mai starnesc un sentiment...



14 iunie 2013

21

Lista mea cu ce s-a intamplat in decursul unui an continua si de data aceasta, chiar daca nu am mai avut postari de la ultima spovedanie de la revelion.

Au mai fost postari scrise, cu zecile, dar am preferat sa nu le postez sau sa le scriu cu pix alb pentru a nu supara unele persoane si a nu-i face pe altii sa se simta prea mandri in pielea lor. Fiecare erau de fapt departe de asa ceva.

In fine,
  • In primul rand, am avut cea mai frumoasa zi de nastere de pana acum. Am fost inconjurata de prieteni din multe grupuri si foarte diferite, dar s-au lipit foarte usor unii de altii. Au fost acolo langa mine la momentul potrivit: cand eram pe mese, cand eram sub mese, cand eram in piscina, cand pregateam gratarul sau cand purtam o discutie foarte sofisticata. Le multumesc in fiecare zi pentru acele doua zile.
  • Am organizat un Summer Univesity in jurul Transilvaniei si am bucurat 30 de oameni din 9 tari cu minunatiile romanesti, ospitalitate si fete frumoase.
  • A venit sora mea acasa si am reusit sa petrecem acel timp al surorilor pe care nu l-am avut niciodata, sa chicotim noaptea sub plapuma, sa facem nebunii de care radem in hohote la telefon, dar care raman strict secrete, sa ne aranjam, sa ne machiem, sa ne dam sfaturi… exact cum ar trebui sa faca doua surori.

  • Am facut lucruri pe care nu am crezut niciodata ca am sa ajung sa le fac.
  • Mi-am indeplinit dorintele (tampite le-as numi acum, dar) pe care le asteptam demult.
  • Am suparat prieteni, i-am dezamagit, i-am pierdut... dar prieteniile apar la orice colt de bloc, asa ca mi-am facut altii noi. In schimb, prieteniile adevarate... acelea sunt putine si profunde, dar de acelea tin si cu dintii daca trebuie.
  • Am ramas fara niciun sentiment la un moment dat si chiar nu mai stiam ce sa fac si cum sa fac si ce ar trebui sa fac, dar ochii deschisi rezolva multe lucruri, atat ca am stat mai mult timp adormita.
  • Am spus minciuni si rautati doar pentru a scapa basma curata.
  • Am facut lucruri de care nu as mai vrea sa aud, dar care totusi imi pun un zambet pe fata cand imi revin in minte.
  • Mi-am petrecut cel mai frumos Craciun in familie si am primit cele mai frumoase cadouri.
  • Am ajuns sa am masina mea si sa pot sa imi suflu „pletele” in vant pe ritmuri de muzica adevarata.
  • Am suparat oameni foarte frumosi si nu meritau, dar apoi, in mica parte, m-au inteles.
  • Am facut o escapada din realitate si am ajuns in Maribor (Slovenia) si Doamne bine mi-a prins si Doamne cata energia a putut exista in interiorul meu; probabil toata energia pe care am risipit-o vara in toate noptile care se faceau zile fara niciun motiv .

  • De acolo am ajuns in Budapesta pentru cateva zile, unde am vazut cum e sa dormi 2 ore pe noapte si apoi sa stai concentrat 10 ore pe zi, dar sunt ok, chiar daca am invatat cum e sa dormi pe scaun.
  • De Sighisoara, concertul anului si Peninsula nu mai zic nimic, ele sunt obligatorii. Asadar, Festivalul Medieval de la Sighisoara in acelasi camping cu metale cu 5 lei, Red Hot Chilli Papers si Peninsula. Peninsula cu nopti albe de la cine te astepti mai putin si zile portocalii de la cine te astepti, dar le transforma repede in verzi. Diferenta e ca anul acesta cele 3 evenimente m-au facut sa-mi pun foarte multe intrebari, dar fara sa gasesc vreun raspuns.
  • Am fost in culmea fericirii cand am ajuns in orasul meu iubit si mult asteptat Paris, si culmea, am ajuns asa cum era scris: indragostita. [Multumesc!]

  • Am stat o saptamana pe o barca pe un canal din Amsterdam cu alti 9 oameni dragi, unde am vazut adevaratul nonconformism, am vazut ce inseamna viata de acolo, strazile inguste, femeile in toata splendoarea lor si alte lucruri care trebuie sa ramana in Amsterdam.

  • In urmatoare luna am fugit pana in Germania cu autocare, avioane, 5 trenuri schimbate, dar am vazut ca neamnul e neamt, sa-i spunem asa, nu sunt doar povesti.
  • M-am dezamagit singura si putea sa mi se intample orice. Well, am scapat.
  • Am luat hotarari mari si m-am tinut de ele.
  • Am luat si hotarari care ar fi trebuit sa fie mari si nu m-am tinut de ele.
  • Mi s-au indeplinit toate poftele si dorintele de orice fel, sunt constienta de asta si va multumesc in fiecare zi, dragi parinti. :)
  • Am luat decizii aiurea de moment, dar m-am bucurat de aiurimea lor… pentru ca Yin & Yang isi face aparitia peste tot.
  • Ne-am mutat intr-o casuta draguta pe un deal si tare ne place.

  • Am vrut ca unele nopti sa nu ne mai termine, iar alte sa treaca inainte sa clipesc a doua oara. Nopti pe care as vrea sa le uit si nopti pe care am sa le tin ascunse toata viata.
  • Am vazut ce inseamna sa iubit cu adevarat.
  • M-am bucurat de nopti in hoteluri, de asternuturile lor albe, de privelistea lor minunata de la geamurile imense si am plecat in fiecare dimineata cu un zambet vinovat.
  • Am vrut candva sa ajung presedinte AEGEE si am reusit… dar sa vedem de acum incolo cum va merge treaba…
  • Am terminat festivitatea si m-am bucurat sa vad cati oameni au fost alaturi de mine. Patri, esti o minunata.

  • Am fost din locuri naravase in locuri sofisticate, de la tenisi si bocanci rupti in care intra apa la pantofiori si rochite din dantela.
  • M-am impus si am cerut sa fiu respectata.
  • M-am prefacut doar ca sa castig mai mult teritoriu pentru mine.
  • M-am intristat si am vrut sa fiu lasata in pace, dar nu am rezolvat nimic cu asta.
  • Am sarit in sus pentru micile bucurii… pentru ca cele imense m-am lasat fara cuvinte.
  • Si as mai adauga… multe, tare multe, dar vezi tu, tot anul acesta a venit si licenta pe capul meu... si mai bine ma intorc la treaba.
Poza de la 21:



Pentru simplul fapt ca... le-am rezolvat pe toate.