Pagini

26 aprilie 2012

Sarutul la prima intalnire este interzis


Mai tii minte tremurul acela din stomac? Tremurul acela specific dinaintea primei intalniri... si miile de intrebari pe care ti le pui, fuga dintr-o parte in alta a casei. Ce-o sa fac? Cum o sa fie? Cum arata? Stiu cum arata. Cum vorbeste? Putem vorbi? Despre ce o sa vorbim? Of, parca vad ca iar o sa vorbesc aiurea. Nu vreau sa ma pierd. Dar oare ce crede despre mine? La ce se gandeste? Ce stie? Ce intentii are? Nu vreau sa ma arunc cu capul inainte, nu e bine. Of. Mi-a scris intr-un mesaj ca vrea sa imi sopteasca la ureche… mmm, nu ii soptesti oricui la ureche, asa aiurea, nu? Cum o sa fie clipa in care ne vedem? Ce o sa zicem? Puii mei. Ce sa fac? E o nebunie totala… (dar daca esti norocos si iti gasesti in camera pe birou un pahar in care este ceva de culoare mai ciudata si… un biletel sub pe care scrie bea astadeja simti ca e mai bine. Il dai pe gat dintr-o inghititura si te-ai relaxat putin.)

Eu am avut sentimentul asta o saptamana. La aceeasi intensitate, cu acelasi tremur si cu aceleasi mii de intrebari, desi deja simteam ca il cunosc de-o viata. Eram mereu la prima intalnire si mereu descopeream ceva nou si apoi un nou si mai nou…

Am iesit din casa. Speram sa fie in locul promis si in patratelul marcat. Vroiam sa vad cum reactioneaza, cum se misca, ce grimasa faca… m-as fi ajutat asta, dar nu era. Nu era nicaieri. Ce sa fac? Poate nu vine. Am trecut strada, mie nu imi placea acel patratel si nu mai trebuia sa fiu unde isi indreapta el privirea in prima secunda.

Asteptam cu un picior rezemat de perete. Imi treceau atat de multe prin gand incat nu le puteam urmari si au devenit ca nule. Eram putin pierduta, dar a venit cineva cunoscut, m-a imbratisat si a inceput sa vorbeasca, sa vorbeasca, sa imi puna intrebari, de familie, de rude… nu auzeam nimic. Imi venea sa ii spun sa plece, simteam ca se apropie momentul si o sa-l strice, o sa ruineze totul. Cand l-am vazut ca se apropie nu mai aveam nicio reactie, nu mai eram coerenta chiar deloc. A plecat. Nu mai tin minte daca am salutat de ramas bun.

Ceaiul da bine la prima intalnire, mai ales la o intalnire nevinovata, fara prea mari intentii si e indeajuns pentru cateva vorbe, pentru cateva priviri… doar ca vorbele au inceput ca curga si debitul raului de cuvinte era foarte mare. Imi vorbea, imi explica, facea planuri comune, isi exprima dorinte… Imi placea sa-l privesc, jumatate din vorbe nu le auzeam, ma pierdeam.

Imi venea sa-i spun: Te rog, taci! Taci pentru 5 minute si lasa-ma sa te privesc. Vreau sa te privesc si atat. Nu am putut, asa ca l-am privit oricum, doar ca i-am pierdut firul vorbelor. Nu conta, eu vroiam sa-i analizez fiecare parte a corpului, sa incerc sa ii simt mirosul fara sa ma apropii prea tare, sa-i absorb ochii negri ca doi carbuni proaspat stinsi, sa-i privesc buzele rosii, blugii care se relaxau peste bocanci, bluza care nu imi dadeam seama ce culoare are, ce imi exprima si nici daca imi place sau nu. Vroiam sa vad cum i se misca obrajii cand trage din tigara, vroiam sa ii inteleg miscarea alerta din piciorul stang. Vroiam sa ma concentrez asura fiecarei litere accentuate, fara sa iau continut, vroiam sa il ating pentru o clipa sa vad cum reactioneaza. Vroiam… vroiam sa-l privesc.

Timpul a trecut al naibii de repede si ceaiul s-a inmultit cu alte ceaiuri. Am iesit afara. Era frig. Foarte frig. Tremuram, la fel cum am facut toata seara… acum nu-i mai intelegeam motivul adevarat. Poate erau amandoua si s-au transformat intr-un tremur si mai mare, nu stiu… in acelasi timp simteam si ca mi-e cald.

Se aventura in vorbe, gesticula, umbla uitandu-se la mine pentru a fi sigur ca ii inteleg fiecare vorba, ma privea in ochi pentru a fi sigur ca il si cred, pasea hotarat, parca vroia sa imi transforme gandurile, sa le ia si sa le puna pe drumul lui, apoi sa aiba siguranta ca isi poate indeplini planurile facute mai devreme… dar cum drumul inapoi spre casa e intotdeuna mai scurt, am ajuns in fata portii.

Vorbea continuu si nu ar mai fi vrut sa plece. Gandul meu? Sa nu ma sarute, sa nu ma sarute, sa nu ma sarute, te rooooooooooog, te rog, te rog, te roog, nu vreau sa ma sarute. Nu acum. Nu aici. Nu azi. Nu nu nu, sa nu ma sarute.

Vroiam sa-i simt gustul, sa-i ating obrajii, sa-mi puna mana in par, sa-i simt respiratia aproape de respiratia mea si vroiam nebuneste… dar nu atunci, nu acolo, vroiam ceva special, nu acelasi sarut idiot din fata portii numit dupa-ce-el-o-conduce-pe-ea-acasa, acum era altceva. Era tarziu, desi era asa devreme… si stiam, simteam ca vreau sa-l vad si maine, si poimaine si… nu stiam de ce, dar vroiam.


Nu m-a sarutat.
Nu m-a sarutat, dar a ramas in fata portii mult dupa ce am intrat eu.
Ii simteam respiratia, ii simteam prezenta. Vroia sa fie sigur ca am intrat cu bine in casa. 



24 aprilie 2012

Pasul spre o noua viata


Azi. O zi agitata. M-am trezit cu mintea in toate partile, eram speriata. Eram intr-un loc strain. Langa pat era un ghiozdan rosu, era ghiozdanul meu. Aveam in el doar strictul necesar si o punga de migdale care imi tine de foame oricand. Simteam ca imi sunt destule pentru toata viata, nu aveau importanta, aveam nevoie doar de un acoperis stabil, un loc al meu. Un loc al meu unde sa am un raft pe care sa imi pun cartile, pe unul lumanarile, pe unul pixurile si un paharel pentru periuta de dinti. Doar atat imi doream si nu stiam cum sa fac. Deja ma gandeam care mi-e destinatia urmatoare, unde imi va fi acoperisul pentru alte 5 ore de somn si care vor fi librariile, bibliotecile sau barurile unde voi sta in timpul zilei. Nu stiam ce sa fac si nu stiam ce urmeaza sa spun... Dar trebuie sa si recunosti cand gresesti, sa iti bagi coada intre picioare si sa spui ce iti doresti. Uneori poate fi umilitor, dar si capul plecat poate fi o lupta, o lupta cu tine insuti si o lupta in care nu poti sa pierzi nimic. Ori iei marele trofeu, ori ramai exact de unde ai plecat.

Emotiile au fost mari si zambetul mi s-a sters de pe fata. Nu stiam cum o sa fie, nu stiam ce urmeaza, nu stiam ce oameni o sa ma inconjoare si cat de mult o sa ma placa. M-am simtit epuizata, obosita... fizic si psihic.

De la ghiozdanul rosu am trecut la multe bagaje si le trageam dupa mine. Nu ma asteptam sa am asa noroc, dar totul s-a rezolvat in doar cateva ore. De fericire am vrut sa-l sun, sa-i scriu scrisori lungi, sa ii zic prin ce am trecut, dar oboseala si-a spus cuvantul si am cazut intr-un somn lung si adanc… Era atat de bine!

In tot acest timp ma gandeam numai la el, ii visam fiecare vorba si in sfarsit, aveam iar zambetul pe buze. Era minunat, il simteam langa mine. M-am inghesuit la perete ca sa am impresia ca este mai aproape, ca ma tine in brate strans, se mula perfect pe forma corpului meu, exact ca in acea dimineata, numai a noastra. Azi am simtit ca a fost salvarea mea si… vreau sa fie in fiecare zi. Vreau sa-mi fie alaturi, sa ma tina de mana si sa imi transmita ganduri bune.

Vreau sa imi viziteze noua locuinta, vreau sa vada unde o sa imi duc veacul de acum incolo si sa dormim amandoi in patul acesta stramt si cu asternuturi care nu se potrivesc cu nimic ce este in jur, dar vor mirosi incantator dupa ce va veni aici, va fi mirosul lui.

finally...



Povesti de iubire cu Florin Piersic


Sunetele ofera senzatii, cuvintele ofera trairi. Muzica iti intra in piele si te misca pe ritmul ei; poezia iti cucereste mintea si te poarta pe meleaguri nemaivazute… Dar ce rezulta cand trairile si senzatiile vin in acelasi timp? [citeste mai departe pe EvenimenteinCluj.ro]


Foto credit: Sanziana Craciun

Ploaie torentiala la Cluj


Azi e o zi speciala. E urat afara, la inceputul zilei ploua torential, iar apoi nu sti cum sa te scapi de hainele de pe tine pentru ca soarele te arde ingrozitor… dar nu asta face o zi sa fie speciala, ci sentimentele. Ei bine, de data aceasta nu cred ca exista nici sentimente pentru ca e, pur si simplu, o zi speciala in lumea virtuala. Azi vreau sa multumesc cuiva.

E dintr-un oras ales al Germaniei. E departe de frumosul Cluj… si atunci singura modalitate de a fi in contact cu mine a fost lumea virtuala, dar stiu ca si daca era la doua cartiere distanta se intampla acelasi lucru.

Azi... vreau sa-i multumesc. 

Azi vreau sa-i multumesc pentru cautarea numelui meu pe net, vreau sa-i multumesc pentru toate intrebarile puse la care a primit raspunsuri imaginare, vreau sa-i multumesc pentru ca m-a inspirat de zeci de ori, vreau sa-i multumesc pentru datile infinite in care s-a pus in locul meu, in viata mea, in bucuria mea, in asternutul in care dormeam eu. Azi vreau sa-i multumesc pentru toate posturile citite, recitite, gandite si razgandite de pe bloguri in fiecare zi. Vreau sa-i multumesc pentru check-ul pe care il dadea in speranta ca poate-poate mai exista un semn, mai apare o poza, un trandafir galben (care, drept vorbind, mie nu imi place) sau o reteta cu pui si miere (E mai mult decat genial! Iti multumesc si pentru asta.)

Dar peste toate astea… vreau sa-i multumesc ca (nu stiu din ce motiv, probabil din curiozitate, obisnuita sau pura uimire) imi este un cititor fidel si azi, iar acum se bucura cu adevarat pentru fericirea mea, pentru fericirea mea nemarginita pe care vreau s-o exprim cu fiecare imagine, cu fiecare semn de punctuatie.


Data viitoare cand am sa te mai zaresc in Matei Corvin am sa ma asez langa tine, nu la 10 banci distanta pentru a-ti analiza rochita cu floricele (care, de altfel, mi-a chiar placut), si am sa zambesc… de acolo totul decurge firesc. Oricum, eu niciodata nu l-am iubit cat il iubesti tu, poate nu l-am iubit deloc… mmm ba da, dar doar cateva luni, putine la numar. A fost ca un joc pentru mine care avea nevoie de o victorie, iar dupa ce m-am simtit invingatoare nu mai prezenta interes. 


am scris asta cu sufletul curat, dar si dupa o noapte in care somnul nu mi-a fost atat de usor
am scris asta pentru ca de azi inainte am sa imi vad doar de fericirea mea
am scris asta pentru ca de azi nu am sa mai verific 
prezenta ta pe blogul meu
Promit!

23 aprilie 2012

Betie cu dragoste


Am fost intr-un bar. Urma sa ma intalnesc cu cineva. Nu aveam mare tragere, dar s-a intamplat si s-a facut ora doua. Am pornit spre casa, pe jos. Era frig, dar voriam sa ma plimb, vroiam sa simt aerul curat din mijlocul noptii, vroiam sa imi traiesc noaptea cu linistea ei. De multe ori nu m-am simtit in siguranta, dar in acelsi timp stiam ca si un gand pozitiv poate sa rezolve totul.

Am intrat in apartament. Intuneric, liniste. Nu mi-am trantit geanta pe jos cum fac de obicei, stiam ca este o parte din cineva acolo... o parte care a aparut la mine in geanta cu mare usurinta si un firesc neobisnuit incat am impresia ca face parte din mine. Imi place asta.

Mi-am luat pantalonii cu buline, un tricou verde si m-am inghesuit pe canapea. Nu vroiam sa dorm in pat, nu vroiam sa fie totul cum a mai fost, nu vroiam sa imi fie comod, nu vroiam sa visez, vroiam doar sa dorm, aveam nevoie de asta, dar gandul imi era doar intr-o singura directie… acolo unde mi-a ramas mirosul, pe perna lui.

I-am spus sa-i vegheze somnul, sa aiba grija de el, sa-l mangaie prin par, asa cum imi place mie sa fac, dar dimineata m-a trezit, deja venise inapoi.

- Ce faci aici? i-am spus. Nu trebuia sa fii in alta parte? Ce am vorbit azi noapte?
- Linisteste-te, acolo am fost toata noaptea, l-am invelit cu aura ta, asa cum mi-ai spus.
- Bine, bine. Si acum? 
- Inca doarme, dar iti spun un secret... 
- Zi, zi-mi...
- Cand doarme, doarme zambind.
- Cum asa? 
- E ca un copil. Se pune pe pat, prima data pe spate si se uita la tavan si incepe sa zambeasca. Apoi se intoarce cu fata la perete si pana la urma ajunge pe burta. Isi scufunda obrajii intre perne si se lasa dus in voia visurilor...
- Ce mi-ar placea sa-l privesc... Asa mi-a placut ieri sa ii simt corpul lipit de al meu, sa ii simt respiratia, sa simt cum ma strange acolo si nu vrea sa-mi dea drumul...
- Pai de asta m-ai trimis pe mine, nu?
- Da, asa e. 

- Ai vorbit cu el macar? I-ai spus ce ti-am spus?
- Am vorbit chiar mai multe de atat... 
- Trebuie sa-mi spui tot. Dar ai grija sa nu se trezeasca si sa nu fii acolo, nu vreau sa se intample asta.
- Nu, nu... el ma simte. Toata noaptea am umblat prin camera lui. I-am intrat in perna, printre carti, in sertarul dezordonat controlat, m-am lipit de podea langa teracota, acolo unde fumeaza de obicei.

Mirosul zambeste.
- Cred ca te-ai indragostit, nu te-am auzit de mult vorbind asa.
- Crezi? Eu nu stiu ce sa zic... doar ca... ma gandesc in fiecare secunda la el, nu pot manca, desi mi-e foame, de 4 zile incoace tremur chiar si cand nu e cu mine, imi fac o mie de planuri de viitor si simt ca as da orice numai sa fiu langa el...
- Si asta nu inseamna ca esti indragostita? spune mirosul razand.
- Doamne, chiar sunt. Sunt indragostita. De cat timp nu am mai simtit asta... adica... nici nu stiu daca am mai simtit asa...
- Cum? Sentimentul de om indragostit nu e la fel?
- Ba da, doar ca.... acum... as vrea sa fie tot timpul in fata mea, sa ii tin obrajii intre palme, sa ii sarut buzele, sa ii zambesc din suflet si sa ma pierd in ochii lui. Stii ce mult imi place sa il privesc? Parca nu e real, serios.
- Cum sa nu fie real daca il atingi?
- Stiu, dar acum am sentimentul ca e prea frumos sa fie adevarat si totul s-a intamplat asa... brusc. M-a luat prin surprindere, dar cred ca asta imi place cel mai mult. Imi place sa fiu surprinsa, imi provoaca asa mari emotii... Vai, stii ce a facut ieri?
- Stiu, am fost acolo, dar povesteste-mi, imi place sa imi vorbesti.
- A venit dupa mine sa ma duca la gara, trebuia sa ma intorc la Cluj si... a tot trecut de gara. A spus ca ma duce el ca sa petrecem cat mai mult timp impreuna. Cum sa nu para ireal?! Tu stii foarte bine de cand imi doresc pe cineva care sa nu se tot gandeasca la ziua de maine, la consecinte, la ce ar trebui sa faca... si isi traieste clipa, momentul. Stii foarte bine de cate ori vroiam sa merg cu capul inainte, sa las totul in trecut, sa ma las dusa de val, dar tot timpul cineva m-a tras de maneca inapoi. Mi-a taiat din vise, din energie, din zambet... Oare de unde a aparut?
- Eu cred ca si el o sa te traga de maneca...
- Cum asa? Nu vreau asta, nu vreau sa fiu dezamagita, nu stiu ce o sa fac daca se intampla asta... nu!
- Hehe, doar ca el te trage de maneca dupa el, nu te opreste. 
- Ah. M-am speriat ca stii ceva.
- Asa ca ai face bine sa iti dai si tu drumul, daca vrei sa il pastrezi langa tine...
- Da, da, incerc, promit... mi-a fost greu, de fapt inca mi-e putin greu pentru ca... nu vreau sa ma arunc cu capul inainte si sa-l dezamagesc, stiu eu?! Nu stiu, poate nu sunt asa cum isi imagineaza el, poate si-a facut o conceptie gresita despre mine si ma vede in fel si chip si eu de fapt nu sunt asa...
- Pai nu ai fost naturala?
- Ba da.
- Atunci?
- Pai... stii, mai am si eu gargaunii mei, de care sunt foarte constienta, dar nu pot sa ii controlez prea bine... nu as vrea sa stric ceva din cauza lor, nu. Cred ca m-ar durea foarte tare, mai ales pentru cate mi-am propus.
- Dar stii ca un om atunci cand iubeste, iubeste totul... si lucrurile bune si cele mai putin bune...
- Stiu dar...
- Nu-ti mai face griji, lasa totul sa curga de la sine, o sa vezi ce va fi, poate o sa te surprinda si atunci, poate iti va scoate gargaunii din cap... Nu te mai tot subestima, tot timpul faci asta.
- Dar nu stiu de ce. I-am cerut sa ma faca sa am incredere in mine, crezi ca am exagerat?
- Nu, bine ai facut, dar stii ca asta nu se poate intampla fara ajutoru tau...
- Stiu... am sa dau tot ce e mai bun din mine, tot. Promit.

- Nu s-a trezit? Ah si... nu mi-ai zis ce ati povestit...
- Acum se...
- Vai, trebuie sa iti zic ceva. 
- Spune.
- Stii ca ti-am zis ca imi place sa il privesc?
- Da. 
- Cateodata ma pierd. Dar stii cum?! La propriu, nu la figurat. Ma pierd in privirea lui vesela si incet incet nu mai imi dau seama ce vorbeste, parca nici nu il mai aud. Raman acolo, invaluita de muzica, de senzatiile pe care mi le da, de sentimente si... sunt gata. Simt ca nu as mai vrea sa ies niciodata. Niciodata. Doar privirea lui imi umple sufletul, sa nu mai zic de restul... Problema e ca... nu mai pot sa gandesc bine si nu stiu ce sa ii raspund, pentru ca eu de la jumatatea frazei m-am pierdut.
- Hehehe, eu nu cred ca se supara... si lui ii place sa te priveasca.
- De unde stii?
- Mi-a zis.
- Ah, ce-as vrea sa fie acum langa mine si sa facem tot ce ne-am propus. Tu stii ca aseara mi-a zis ca ii place ploaia si ca o sa dansam in ploaie? Eu inca nu realizez ce mi se intampla. Sunt atatea lucruri... atatea coincidente…
- Binee, iar incepi. Termina cu scepticismele, o sa vezi si n-o sa crezi! Iti spun eu, e foarte pornit... sa zic asa.
- Oh, de cand il astept…
- Ce frumos e sa fii indragostit.
- Da... si acum nu ai ce face, trebuie sa te indragostesti si tu de el, desi stiu ca ai facut-o, nu aveai cum sa-i rezisti. Trebuie sa te lipesti de el. Tare tare. Sa te duci cu el peste tot... ca sa nu ma uite nicio clipa. Asa ca fugi de aici ca s-a trezit deja si tu...
- Bine, ma duc. Vrei sa ii transmit ceva?
- Da, ca ma doare capul, haha.
- Cum asa?
- Stii tu senzatia de dimineata dupa ce vii dintr-un bar... doar ca acum nu am baut numai o bere. Una singura. Dar simt ca m-am imbatat si am simtit si aseara.
- Asta nu e de la bere. E de la dragoste, te-ai imbatat cu dragoste, cu ganduri, cu vise...
- Da, asa e. Si cred ca incep sa fiu dependenta de ea...



19 aprilie 2012

Doua strazi paralele

Pentru ca am petrecut zeci de ore cu capul pe umarul tau... doar ascultandu-ti gandurile si nimeni nu a inteles de ce fac asta, eu stiu.



14 aprilie 2012

De vorba cu... senzatia


Am plecat fara sa spun prea multe. Nu am facut-o intentionat, cum obisnuiesc, chiar trebuia sa plec. Nu intelegeam daca imi pare rau sau bine, nu stiam daca las ceva in urma, nu stiam daca vreau sa ma intorc, era un zbucium de sentimente in jurul meu.

Nefiind atenta si cu gundul in toate colturile, in camere diferite, in apartamente diferite, in orase diferite in acelsi timp… nu mi-am dat seama ca mirosul mi-a ramas pe perna lui; am uitat complet de el. Complet. Nu i-am simtit lipsa mult timp, dar dimineata mi-am dat seama ca nu ma simt intreaga, ca ceva ma tot trage spre celalalt oras, in locul de unde am plecat.

L-am strigat. La inceput nu a raspuns. M-am concentrat tare asupra lui si mi-am dat seama ce s-a intamplat. Speram sa nu il vada nimeni, sa nu-i vorbeasca, sa nu-l ia la intrebari pentru ca de obicei spune prea multe, imi spune secretele, imi spune gandurile ascunse si de multe ochi chiar exagereaza dar… deja era prea tarziu.



A stat toata noaptea pe perna lui, exact acolo unde l-am lasat. I-a mangaiat obrajii, i-a umblat prin par… ii placea asa de mult! Cand s-a trezit el si si-a dat seama ca nu eram eu acolo, ci doar o parte din mine, a inceput sa-i vorbeasca, sa-l ia la intrebari… a fost smecher, dar nu s-a gandit ca noi avem o legatura atat de stransa incat pot sa le aud conversatia…

- Hei, tu ce faci aici? la mine in camera... cum ai ramas aici?
- Ei si tu, ce intrebare-mi pui! De parca nu stii! 
- Pai, stiu... stiu,... dar imi pare bine ca stiu de unde vii.
- Hehe. De unde vin? Mi se pare ca de aici sunt! Esti sigur ca vin de undeva? Parca eu nu mai tin minte, atat imi amintesc... ca trebuie sa fiu aici cu tine.
- Eu asa zic, zic ca vii de undeva, dintr-un loc, de la cineva. Si de acum, de curand! ...nu te cunosc...
- Te contrazic total domnule! Eu aici sunt de mult! Aici am fost o viata! Si, daca ma gandesc mai bine, tu m-ai mirosit doar acum!
- Doar acum! Ce explicatie! Pai m-ai inchis! Cum sa-ti zic...
- Eh, cum sa-mi zici? Nu mai imi zici! Ma mirosi! Hai! Hai sa vedem! Hai, miroase-ma!
- Te-am mirosit! 
- Si? Cum sunt? Hai sa ne jucam un joc?
- Te roog! Ce joc? La ora asta? Tu stii ce obosit sunt? Tu stii ce traiesc acum? Tu stii...
- Pai da! Stiu tot! Stiu, si de aia ziceam sa ne jucam un joc. 
- Ce stii tu! Esti doar un... miros... esti o senzatie... olfactiva... Dar iti repet... stiu de unde vii.
- De unde vin? De la cineva? De la ceva? Cum sunt?
- Esti... euforic! Da! Asa esti! Si vii de la ea! De unde o cunosti?
- Stai asa, nu asta e jocul meu! Ziceam sa ne juc...
- Nu ne jucam acum! Esti in spatiul meu, eu pun intrebari, tu raspunzi, cam asa ar trebui sa fie, nu?
- Pai daca tu zici...
- Zic! Si... pana fumez o tigara la soba, tu imi spui de unde o stii pe ea. Da? 
- Bineeee, iti voi spune… Da! Vin de la ea! O cunosc, ma cunoaste si ma poarta cu ea!
- Cum te poarta cu ea? Adica vrei sa spui ca...
- Dar stai... Ea m-a ales! M-a ales pe mine!
- Descrie-mi putin…
- Pai, m-a luat de pe raft! M-a ales dupa zambetul ei! Mi-a zis ca ea zambeste tot timpul, iar eu voi fi parfumul ei, mirosul ei... cum spui tu...
- Dar esti parfum? ...sau esti miros?
- La-nceput am fost parfum, dar eram inchis intr-un soi de vas...de... recipient. Acum sunt miros! Si stii de ce?
- De ce? 
- Pentru ca persist! Si voi fi cu tine! Dar sa stii ca doar pentru o perioada scurta de timp.
- Vrei sa spui ca vei pleca... 
- De aici da! Ma mai pierde uneori, e cu mintea aiurea si uita de mine, dar suntem atat de atasati unul de celalalt incat stie tot ce fac, nu ma pot supara pe ea…
- Oare acum stie ca esti aici?
- Precis si-a amintit… si parca vad ca ne si asculta
- Poate sa ne asculte?
- Pai nu acum ti-am zis ca suntem de nedespartit?
- Ba da, ba da…
- Dar sa revenim… chiar o sa pleci sau vine ea dupa tine?
- Pai… nu plec, de fapt! Ma transform, iar tu o sa ma asimilezi! Practic nu voi pleca... 
- Pai sa nu pleci. Niciodata! Am terminat tigara! Ne intindem pe pat, stii… ochii mei… sunt obosit!
- Stiu si de asta am grija acum! Mai tii minte dimineata, cand ati adormit...
- Hehe! Cum sa tin minte, daca... am adormit? Dar te stiu. De cateva zile chiar!
- Lasa-ma sa termin, cand dormeati, eu am intrat in perna, m-am invelit cu patura asta...
- Stai! Si vrei sa zici ca acum dormi cu mine? 
- Nu doar atat! Vom visa impreuna! Te voi legana, iti voi mangaia suspinele! Doar nu crezi ca ma uita asa usor, eu m-am ascuns…
- Da? De-ai stii ce ma bucur, imi place sa vorbim. Dar ce suspine? Suspin in somn?
- In somn? Ai facut-o deja, si inca nu dormi, stai lipit de soba, mai fumezi o tigara, faci ceva la telefon...
- Citesc un mesaj. Dar am suspinat? E de la ea, e de la ea! Hmm... Imi zice ca-mi suceste mintile, stii, de parca ar putea mai tare... uiteeeee, nici ea nu poate dormi... zice ca s-a obisnuit cu mine... ca sunt ireal. Mi-a zis ca sunt ireal.
- Pai poate asa i se pare, ca esti ireal. 
- Dar nu sunt... sunt cat se poate de real, eu cred ca stie asta...
- Stie, stie... a zis asa doar ca metafora, poate ii lipsesti deja, poate ii e dor de tine.
- Mie imi este! Imi este foarte dor de ea! Nu am vazut-o de cateva ore, dar parca nu pot fara ea... cum sa fac?
- O voi intreba daca si ei ii este dor de tine. Cu asta pot sa te ajut caci pot sa ajung la ea repede. Chiar foarte repede!
- Cat de repede? ... Cat de repede?
- Hei! Raspunde-mi! Cat de repede? Unde esti?
- Sunt aici! Acum m-am intors! Am vesti bune, zice ca ii este foarte dor de tine, dar ca trebuie sa ma intorc la ea. Iar ma cearta…
- Ii e dor de mine? Ti-a zis ea?
- Da. Si zice ca ai zapacit-o, zice ca isi doreste sa stea in bratele tale, sa leneviti toata ziua, sa va plimbati si sa faceti tot felul de nebunii. Zice ca esti ireal de real! Zice ca poate esti o minune, ca poate esti destin, ca sigur cineva acolo sus va iubeste pe amandoi si acum ati fost asezati fata-n fata! Toate mi le spune… si cu un zambet mare pe fata, dar in acelsi timp ma certa si trebuie sa merg inapoi la ea, am fugit doar sa iti spun…
- Deci? Nu ai nimic de zis? Nu e bine ce-ai auzit?
- Sunt indragostit! Vreau sa-i spun ca o iubesc! Vreau sa ma uit in ochii ei, vreau sa-i vad sufletul! Stiu ca e minunat.
- Imi place de tine. Esti sincer! Asta conteaza, zic unii...
- Da... dar vreau sa ma creada... Crezi ca...
- Linisteste-te! Te crede! Mi-a zis si asta, mi-a zis mai multe... Si stii ce bine-ti sta cu ochelarii ei? Esti, cum zici tu, funky! Ce piesa misto asculti, "Strange, Oh Baby..." Cine canta?
- Nu stiu, e la radio! Mi-e somn, as vrea sa dorm. Uite o poza cu ea!  E de aseara! De fapt stii, erai aici... Multumesc pentru mirosul din perna! Multumesc ca te-ai ascuns. Multumesc ca ai ramas. Multumesc ca mi-ai vorbit. Multumesc pentru tot! Noapte buna! Si… sa persisti, te rog!
- Dormi linistit! Sunt aici cu tine, ti-am zis... Te ajut sa visezi. Noapte buna!
- Dupa ce adorm si visez, sa mergi sa-i spui. Spune-i ca o visez si nici macar nu am adormit.





6 aprilie 2012

Vanilie, scortisoara, migdale


"The happy life be these, I find:
The richesse left, not got with pain;
The fruitful ground, the quiet mind;
The equal friend; no grudge, no strife;

(Henry Howard - Earl of Surrey, Poems)


Nici nu imi pusese inca mana prin umar, prieteneste doar, ca deja vorbea de legaturi. Nici nu-mi atinsese obrazul, in timp ce imi aranja doua suvite fara stare, ca deja vorbea de suflete pereche, de astre, de stele, de luna plina, de cer instelat si de... viitor. Viitorul pe care nu il cunostea, nu si-l imagina, nu realiza, dar vroia nebuneste sa-l prinda ne mana. Sa-l prinda de mana si sa nu-l mai scape.

Vorbea de ochi, ca doua masline negre mari ci coapte; de ochii lui inchisi, dar care vad prin ochii mei, de noptile lui de nesomn, dar care se hraneau prin somul meu. Nu i-am spus niciodata ca nici eu nu puteam sa dorm. Parea mai linistit asa. Imi spunea ca stau intinsa langa el, ca imi las capul usor pe umarul lui, ca era cald si bine si ca ii pronuntam numele cum numai eu stiu... zambind, soptind usor si respirand adanc. 

Imi spunea ca vrea sa ma picteze, in culori vii si delicate, in contraste puternice. Ca vrea sa decupeze randuri scrise, reviste, carti, manuscrise, totul pentru a forma colaje, pentru a face un intreg. Ca vrea sa ma fotografieze, pe aparate pe film, sa surprinda fiecare detaliu, fiecare aspect, fiecare imperfectiune perfecta, fiecare gest, fiecare sentiment.

Fara sa-i fi spus ceva, fara sa-i fi aratat ceva, sa fac ceva instinctiv macar, imi spunea ca ma cauta de o viata intreaga si nu intelege unde am fost pana acum, in ce mare m-am ascuns sau pe ce munte am urcat, pe cand el, de fapt, era pierdut in miros. Nu stia senzatia dupa care trebuie sa intoarca privirea, capul, mintea. Nu stia mirosul pe care trebuia sa-l atinga, sa-l guste.


Mirosul de vanilie, scortisoara si migdale. 
Acel miros din ceaiuri aromate, acel miros imbibat bine in piele, 
acel miros care ii gadila lui pielea acum si ii mangaie nasul.
Acel miros euforic.







4 aprilie 2012

Nebunie chimica


Iti citesc mesajele de… 127 de ori pe zi, pana mi se termina bacteria din laptop (pentru ca imi place sa le citesc cand sunt cocotata in pat si nu imi ajunge cablul pana acolo). Iau fiecare cuvant in parte, fiecare virgula, fiecare sens; le privesc, le miros apoi le gust. Sunt al naibii de bune!

Imi spui atat de multe lucruri. Sa mergem. Sa facem. Ba pe blocuri, ba in gradina, ba in paduri dese si intunecate. Rasarit pe deal, dragoste in sufragerie sau filme in masina. Nici nu stiu daca sunt posibile sau nu; stiu doar ca le-as trai cu fiecare por.

E o nebunie! Sau e o chimie? Sau e o nebunie chimica? Fara numere de telefon, fara prea multe detalii. Doar o adresa de mail si un F5 apasat continuu… ca poate-poate la un moment dat, printre randuri va aparea o ora si o strada, restul curge de la sine.

Recunosc, cu toata nevinovatia mea cu care am venit sa beau un ceai sau cu nevinovatia cu care am intrat in jocul mailurilor, am inceput sa ma simt vinovata… dar atat de vinovata incat ma bucuram de vinovatia mea.


Viata te ia prin surprindere, dar numai daca te lasi ghidat de inima; 
mintea nu are ce cauta prin preajma.



I'm ready...

3 aprilie 2012

Poezia este act trăit. Poezia este palpabilă







Exercitii de receptare. Teatru pus pe poezie. Poezie contemporana, din Cluj. Andrei Dobos. Lumini, umbre, versuri, senzatii. Insomnia Café. Miscari lente, sosete rupte, patru caramizi. Un monstrulet proaspat iesit din ou in lumea Manasturului. Stop. Am spus destul. Nu exista cuvinte potrivite ca sa iti exprimi trairile in acea jumatate de ora de teatru. Teatru pus pe poezie, repet. [vezi galeria foto pe Evenimenteincluj]

Divina tragedie, de Medeea Iancu


Sunt multe lansari de carti. Poeme, poezii, proza, romane. In fiecare saptamana putem sa ne punem o carte noua pe noptiera, ba chiar mai multe uneori. Putem sa ne construim rafturi noi, sa le slefuim si sa le dam cu lac. Si cartile au nevoie de o casa unde… trebuie sa se simta ca acasa. Sa-si povesteasca una alteia experientele, mainile prin care au trecut, privirile care le-au rasfoit; doar asa raman vii. Si pentru ca acesta conversatie sa nu se termine au nevoie de vecini noi, sa asculte experiente noi. Cartilor le place golul ce se formeaza intre ele cand o carte pleaca de pe raft pentru ca rareori cititorul o mai pune in acelasi loc. Asa se formeaza vecinii noi. [citeste mai departe in ArtAct Magazine

Machiavelli: arta terorii

O seară la teatru egal deconectare de lumea înconjurătoare, de prietenii care tocmai ai aflat că nu îţi sunt chiar prieteni, de boli, de vise neîmplinite, de certuri sau monotonia zilnică. O seară la teatru egal două ore jumătate în altă lume, în altă poveste, cu alte senzaţii, cu alte sentimente. Două ore jumătate în care poţi să te pui în pielea oricui de pe scenă, poţi să îi simţi trăirile sau, de ce nu, să cuprinzi toate personajele. Teatru nu ţine de spaţiu şi timp, teatru este o altă dimensiune. Teatru nu are vreme posomorâtă şi nici canicula. Teatru egal senzaţii.[citeste mai departe in Evenimente in Cluj]



Interviu cu Medeea Iancu


Tanara poeta si regizoare Medeea Iancu si-a lansat primul sau volumul Divina tragedie si la Cluj. Fara indoiala i-a fascinat pe toti cu sufletul ei de copil, dar care poate vorbi cu atata forta si curaj. Dupa lansare a stat putin de vorba cu noi ca sa vedem cine se ascunde in spatele randurilor scrise, ca sa vedem la ce viseaza, si cum se simte in „lumea poetilor si a lucrurilor fragile”. [citeste mai departe in Evenimente in Cluj]