Pagini

30 iulie 2009

:)


Zambetul ei iti face ziua mai buna,
Zambetul ei apare din senin.
Ea poate zambi la o frunza,
Poate zambi la un mar,
Ea poate zambi cand plange
Sau chiar cand nimic n-o amuza.

Viseaza zambind,
Mananca zambind,
Se plimba zambind,
Vorbeste zambind.

Te vede de la departare, zambeste.
Te apropii si ii numeri dintii ascutiti
Zambetul ei te loveste
Tu-l vrei...
sa-l ai
sa-l simti
sa-l apuci.

"Ce faci in parc?" intrebi plictisit
"Privesc bataia vantului"
Tu nu intelegi..
Iar ea se ridica si pleaca zambind

Baietii nu simt,
Nu inteleg copacii, apusul de soare
Nu se leagana pe valuri
Nu vorbesc cu stelele,
Nu adulmeca norii,
Nu asculta picurii de ploaie.

Baietii nu zambesc si sunt nedumeriti
Atunci o striga:
"Unde pleci? Explica-mi"
Raspunsul ei e simplu
Asculta, priveste, simte, doreste... ZAMBETUL

Schimbare sau trecerea in lumea pirdutilor

Nu citesc pentru ca ceea ce e online nu conteaza, nu scriu pentru ca nu poate vedea toata lumea asta, nu fac sport, nu manac, dar ma ingres. Primesc cuvinte frumoase, zambete cand incerc sa fac ceva, reactii bune la stangacii, o mangaere pe cap ca nu reusesc sa bat un cui perfect si intelegere la o neexperienta de la cei care fac asa zi de zi… iar eu le vorbesc urat, le fac reprosuri cand nu au dreptate, nu ii ascult, nu ii rasplatesc cu dragoste, mint, ma ascund de ei, nu vreau sa ii ajut, iar noaptea ma gandesc doar cum sa fug de acasa.. pana atunci stau si ascult povesti de familie despre viata grea a adultilor, a oamenilor care incearca sa munceasca, probleme de serviciu si invat sa fiu tare de caracter si sa nu las stresul sa ma duc spre viciile de care nu mai poti scapa asa usor. Din pacate e prea tarziu, acum beau (daca nu savurez macar un pahar de vin zilnic incep sa tremur), fumez, ieri am fumat si putina iarba, asa doar sa am ce sa regurgitez in tacere o noapte intreaga, fac sex pe banci in parc, pe bancheta din spate sau in orice loc se iveste ocazia si ma gandesc toata ziua la prezervative gratuite.

Imi pare rau, arta inseamna exagerare.

24 iulie 2009

Euforie

Scurt mesaj de la PENINSULA dintr-un moment de repaus pentru a-ti lasa caldura sa iti iasa din corp. E incredibil... strand imens cu apa albastra in care stai pana cand nu iti mai suporti propria-ti piele arsa, te plimbi printre oameni de toate felurile, primesti bratari pt ca ti-ai aruncat sticla in cosul de gunoi, bei bere gratis daca aduni un metru de pahare de pe jos, te arunci pe o saltea imensa si stai la umbra sub o umbrela la fel de imensa. Treci prin labirind si te trezesti ud de vaporii de la intrare... nu e cu suparare la 32 de grade, iar seara explodezi in ritmuri diverse dintre 4 scene... Plin de corturi, mii de oameni, siguranta maxima, caldura, racoare in piscina, prieteni, imaginatie, saruturi lungi in bataia vantului, priviri pline de dragoste, muzica, agitatie... Ce poate fi mai bine?!?

EXTAZ!!!

16 iulie 2009

Dansul

E simplu si pur
E liniste si leganare
E fantezie si mister
Eleganta si stil
Prietenie si lumina
Dragoste si mladiere.

E muzica si gratie
E adevar si usurare
E fericire si soare
E joaca si fineţe

E leacul zambetului din fiecare zi

A lot like love

De ce nu ingheata viata in lucruri frumoase? De ce nu ne putem bucura de ele la nesfarsit? Exista prea multa dragoste sau fericire? Exista! Cateodata te simti atat de bine incat innebunesti in euforia ta… totul prinde culoare, feţele din jur sunt transparente, nu mai auzi vorbele rele aruncate catre tine si raspunzi tuturor cu zambete… atunci sufletul iti este innobilat si ai vrea sa fii stransa in brate ca un puiut mic de ratusca galbena pana cand se sufoca… asa vei ramane pentru totdeauna cu fericirea absoluta, iar cel de langa tine nu te va uita viata intreaga… Vei ramane in amintirea lui cu ochii tai blanzi si calzi, ca o fiinta divina, iar orice gand care va reveni asupra ta ii va aduce zambetul pe buze si tremur in suflet… Nu va mai exista nici amintirea momentelor proaste si nimic ce sa te duca intr-acolo pentru ca orice poza capteaza doar clipele frumoase dintre oameni iar gandul rau dispare atunci cand persoana nu mai exista…

Merita sa devii un ratoi mic si pufos?

Noapte buna iubito, eu nu plec acasa


- Noapte buna iubito! Te iubesc! Te sun maine sa ne intalnim. Promit ca o sa petrecem toata ziua impreuna.
- Somn usor ! (zambeste emotionata, deja gantindu-se la ziua ce va urma). Sa mergi acasa si sa te culci ca pari obosit… eu ma voi gandi la tine toata noaptea. (se imbratiseaza, iar fata intra in casa)

Insa… el nu merge acasa, stia asta de mult, putea sa ii spuna, stia ca l-ar fi inteles, dar… nu vroia sa isi faca griji si sa nu mai doarma noaptea. Ea ii trimite mesaje de noapte buna, dar el si-a inchis telefonul pentru a fi in siguranta. Se gandea ca va sta o ora la o prietena, nu vroia sa merga deja acasa… seara s-a incins si s-a schimbat radical mersul. Acum se simtea vinovat… nu a mai ajuns acasa si nici nu si-a deschis telefonul. Ea nu se simtea prea bine, nu a putut dormi noaptea iar dimineata s-a dus sa se plimbe, sa se mai linisteasca. Plimbandu-se, s-a urcat pe un blog parasit. Privea linistea orasului de duminica dimineata si numara oamenii ametiti fara sa ii vada cu adevarat. Atunci a primit un mesaj „Iarta-ma ca nu ti-am raspuns aseara, dar mi s-a inchis telefonul si am adormit. Te sun dupa ce termin de mancat. Te pup”. Fata a zambit fericita pentru ca deja se gandea la lucruri urate. Cu toata fericirea ei a ramas acolo relaxata cu picioarele atarnandu-i. Vroia sa-i raspunda, sa-i arate emotia intalnirii cu el, dar cand isi arunca privirea spre viata orasului il observa iesind din scara altui bloc. Se apleaca instinsctiv sa isi clarifice imaginea si cade, urmata de un sunet ametitor. El aude, lumea se strange in jur corpului imbibat in nisip. Merge sa vada ce s-a intamplat si ii gaseste corpul zdruncinat, parca inca tremurand, cu mainile imbratsand telefonul. „Ma bucur ca ai reusit sa dormi macar in noapea asta linistit. Abia astept sa-ti revad privirea si sa n „. A stat si a privit mesajul intreaga zi, inundandu-l de lacrimi... lacrimi zadarnice, lacrimi sfarsite, lacrimi vinovate... dar era prea tarziu...

8 iulie 2009

Pierdut

M-am pierdut in realitate, m-am lovit de trei vorbe spuse mecanic si m-au facut sa dispar de langa simturile mele… Acum nu mai imi gasesc cuvintele, propozitiile mi se plimba prin cap, dar nu se leaga una de alta. A disparut parfumul meu preferat, nu mai am dorinta de a zambi mereu si nu mai vreau sa imi aranjez hainele. Mi-am uitat planurile bine gandite in mai si soarele nu ma mai atrage… cand vreau sa-i zambesc se ascunde iar cand sunt suparata ma arde si mai tare.
Nu ma mai duc sa admir orasul si sa-i adulmec mirosul de viata... imi intra furnici in papuci si nu imi place, ci stau uimita uitandu-ma 2 ore la 15 bilute luminoase care se misca pe un ecran ca apoi sa regret ca am facut asta; nu m-am ales cu nimic… Vresurile scrise cu pasiune imi fug de sub ochi, cuvintele imi zboara pe langa urechi cu toata ca le ascult, iar reprosurile le uit in 2 minute, nu imi dau de gandit prea mult timp.
Imi iese o lacrima tramuranda dintre pleoape si singurul motiv pentru care incep sa plang este pentru ca nu am putut sa o stapanesc… si nu ma mai pot opri. Nu ma mai pot opri si nu era necesar sa imi vezi lacrima falsa pe care nici eu nu o cred, lacrima care nu se leaga de niciun gand sau fapt…

Cunosc cele 3 cuvinte si vor aparea an dupa an... ori le voi ignora, ori le voi pretui nebuneste, nu conteaza...

Acum vreau doar sa imbratisez o stanca :)