Picioarele ne erau scufundate tare in nisip pentru a putea tine si camera si a putea bea si bere in acelasi timp.
Era liniste. Incercam sa citesc ganduri si sa inteleg zambetele, dar de data asta nu mi-a reusit, nu am stiut cum sa reactionez asa ca am renuntat. Ar fi fost frumos totusi. Dar pentru foarte putin timp. Prea putin.
S-a inoptat. Atunci incep rasetele si povestile pana se sting luminile pe strazi. As fi vrut sa mai raman, poate gaseam raspunsul in stele, dar nu am reusit.
M-am urcat in patul meu supraetajat si am stat la lumina frontalei uitata pe un colt de pat, asa cum am facut si atunci. Am stat si am ascultat muzica si am scris. Era din nou bine. Radeam. Radeam tare.
Singura grija pe care o aveam era sa nu imi dau din gresala sosetele jos pentru ca erau pline de nisip.
Oceanul iti cere sa faci prea multe dusuri si aici nu este atata apa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu