Pagini

29 ianuarie 2009

Orbire cu frumusete

Doamne cat e de frumoasa, cat ador sa o pried in bratele mele si cat ii iubesc zambetul de "buna dimineata". E mirific sa o strang la piert, sa-i urmaresc ochii cum imi numara cuvintele de pe buze, sa-i ating pielea frageda, sa-i simt mirosul miscarilor si sa-i degust respiratia.

- Te rog, ramai cu mine si lasa-ma sa te privesc!


Lumea acceptata de lume

Va fi o zi perfecta?

Maine ma trezesc cu zambetul pe buze. Maine le zambesc tuturor, vorbesc frumos si le inteleg orice repros facut la adresa mea. Maine imi controlez vorbele si ma pun in locul fiecaruia inainte de a zice ceva. Vreau sa fie o zi speciala, vreau sa fie o zi pe care nu o pot uita, vreau sa ma simt implinita si bucuroasa pentru faptele mele. Maine am sa realizez ca viata e corecta asa cum e ea, maine iert, maine ascult cuvintele care vin spre mine, maine ascult si parerea ta. Iau numai partea buna din oameni, am rabdare, explic un lucru de mai multe ori daca este nevoie, ajut pe oricine cu orice imi sta in putinta si spun vorbe dulci. Maine nu mint, nu sunt ironica, nu fug de responsabilitate, nu intarziu la sedinte si nu trisez. Maine nu voi putea adormi de prea multa fericire. Fericire care duce la spaima si te face sa iti revii.


Maine voi fi asa cum multi ar vrea sa fiu.
Maine nu voi fi ipocrita!

26 ianuarie 2009

Revenirea din bula de aer oarbă în centrul Pământului surd

Mi-am revenit… sunt din nou pe pamant, mananc iar piscot cu lapte, nu doar vise acre, ma dau cu crema dimineata, ma plimb pe dealuri, nu zbor doar cu gandul pana la ele, zambesc oamenilor si nu ii rapung cu privirea mea. Degust kiwi cu lingurita, sunt mandra de bicicleta mea cu roata sparta, folosesc servetele umede si citesc poezii. Sunt fericita cand imi vorbesti, nu mai scindez fiecare vorba a ta, iti admir calitatile, iti inteleg gandirea, nu incerc sa o schimb si respir odata cu privirea ta.. Dar mi-e dor, mi-e dor de noptile visate cu ochii deschisi, de gandurile duse pana in necunoscut, de hainele imprastiate prin toata casa, de amnezia zilei de ieri si frica pentru cea de maine, de orele petrecute pe margine de râu, de vesnicul stomac gol, de lacrimile pierdute pe drum si de lungile povesti cu... firele de iarba...

sunt aici, sunt aici si nu se mai loveste nimeni de mine, dar ma mai aude cineva?

24 ianuarie 2009

Adorabilul blestem al vietii

e ciudat cum ajung oamenii unde se asteatau mai putin
e ciudat cum vrei atat de mult sa scapi ce ceva, iar cand in sfarsit ti s-a implinit dorinta parca nu iti mai place, parca iti lipseste, parca iti este dor de zilele enervante
e ciudat cum ajunge un om sa se schimbe fiind influentat de un altul
e ciudat cum unii au o stare nebuna de spleen cand se afla langa cei din culmea fercirii
e ciudat cum unii se pricep atat de bine sa te faca sa te simti josnic
e ciudat cum stii ca ai o treaba foarte importanta de facut dar o amani continuu
e ciudat sa simti ca iubesti o persoana care nici macar nu te observa
e ciudat sa vorbesti si sa nu fie nicio ureche deschisa in jurul tau
e ciudat sa saruti pe cineva si sa nu simti absolut nimic
e ciudat cand faci ceva pentru o persoana si nu primesti un ‘multumesc’




toata viata e o ciudatenie din care nu putem iesi… de aceea trebuie iubita cat mai mult, de aceea trebuie date toate peste cap, intoarse pe toate partile… pentru a ajunge de unde ai pornit… regrete ? nici vorba ! Macar ti-ai folosit mintea la ceva si nu ai stat cu gura stramba pe un scaun in faţa lumii monotone

22 ianuarie 2009

Drumul ireversibil pana la ipocrizia absoluta



Glumesti, nu?
Stau si analizez, incep sa tremur si nici un suras nu apare pe faţa mea... de ce incerc sa te imbunatatesc? De ce nu vreau sa vad cine esti cu adevarat? Nuuu, nu esti tu, nu ai putea sa faci asa ceva, nu ti-ai schimba mirosul de capsuna in grapefruit, nu ai fugi pe scari fara nicio explicatie, nu ai incerca sa ma faci vinovat, doar pentru a iesi casigatoare, nu mi-ai face reprosuri, doar pentru ca totul e prea ok si nu se poate... si hoooopaaaaa cand te simti vinovata eu stric de tot starile cugetate... iarta-ma, dar asta era ideea... oare poti sa adormi? Oare se strange cearsaful sub tine in noaptea asta, iubito?
Am prins toate ideile de la inceputuri, dar „totul e ok”, tu nu ai reusit sa vezi mai departe de vopseaua-ti de pe pleoape... si nu ai sa poti sa iti hranesti mandria prin lacrima mea, asta pentru ca nu se va ivi, nu ai sa poti sa imi vezi sufletul tremurand, nu am sa iti cer explicatii daca eziti, inteleg totul, nu am sa te las sa fii implinita de minciunile gandite si da-te peste cap, nu mi-e greu sa imi ascund sufletul in spatele unui zambet prostesc... nu e greu sa il fac sa para real...
Chiar esti tu aceea? Ai oglinda sparta si nu intelegi nimic cand o privesti? Chiar esti in stare sa imi reprosezi lucruri pe care tu le faci? Nu stiu cum sa iti zic, dar... o sa imi sterg zambetul de pe faţă şi fără grai voi intra intr-o negura groasa si umeda, incat, numai cu gandul vei putea fi langa mine, voi fi fara reflexie... atunci vei zice „nuuuuuu” si cu un colt de minte „stiu ca te vei intoarce”, dar nu poti fi sigura de faptele mele...
Si o sa incepi sa amesteci „mancarea” preparata pana acuma si sa pui mirodenii, o rastorni in alte vase, amesteci iar, mai pui putina apa, poate firbe mai bine, gospodina scumpa, pana ajungi la concluzia ca s-a ars...
Tu oricum nu o sa stii ce se ascunde sub pielea mea, nu vei afla niciodata misterul firelor de par, nu o sa-mi intelegi privirea pierduta in trecut, habar nu o sa ai cand gresesti, habar nu o sa ai cand ar fi timpul sa te opresti, totul merge ireversibil de-a lungul ipocriziei tale nesabuite... si cu un motiv aberant totul revine la normal... dar am zis ireversibil... asa sa fie?
Ireversibil?
Brusc?
Cu seriozitatea adunata de ani?

Totusi, pierzania sperie pe oricine.... atunci zici rânjind si frisonat:

„- Iubitule, se face frig si e ceata... nu ar fi mai bine sa ramai cu mine pe canapea?”

2 ianuarie 2009

Demenţă

Stii… e chiar greu sa cobori repede pe Horea, mai ales cand ai cerceii mari, negri… parca nici nu vrei sa te uiti la umbra ta care se stramba in fiecare secunda, pentru ca becurile portocalii sunt asa de inalte ca strica toata frumusetea cainilor vagabonzi. Degeaba, nu ai cum sa te simti bine in clipa in care interfonul suna blestemat si nimeni nu iti zambeste de pe strada, iar cand ajungi in sfarsit in casa si vezi ca inundatia din baie se extinde catre camera ta nu ai nimic altceva de facut decat sa iti iei playeru si sa incepi sa razi in hohote. Merita aplauze aceasta hotarare!



Nu mai ai ce face acolo. Usa se tranteste dupa tine pentru ca abia astepata sa te vada plecata cu haina ta rupta la maneci, dar si tu te bucuri ca scapi de plansetele de copil speriat. Playerul nu merge, nu mai are baterie si acumulatorul e in apa. Nu conteaza, macar el e salvat… si te salveaza si pe tine de claxoanele nebune de pe strazi. Ce are daca umblii pe mijlocul strazii? Numai acolo mai este zapada… oamenii au curatat trotuarele. Ce idioti! si tuuuu, da, si tu… stii, chiar as vrea sa iti zic da nu pot, in fine, eu nu vreau sa imi desfac bradul de Cracin, e asa de dragut, dar nici nu vreau sa-l mai vad niciodata, ma indispune globul albastru din partea stanga si oricum cred ca acum pluteste spre bucatarie…
Oare cat as primi pe niste casti albe cumparate cu 19 lei? ah, mentionez ca o casca bazaie, dar nu e sesizabil, depinde ce muzica asculti… O sa pot sa-mi cumpar o pereche de manusi? Mi s-a facut cam frig… ce conteaza, oricum nu vede nimeni daca ma comport normal. Si daca ar vedea i-ar pasa? nuuuuuuuuuuuuu. Atunci de ce sa imi dau banii pe mancare? Culmea ca esti de acord cu mine. Nu sunt invatata cu asta. Numai Steven m-a auzit cand l-am strigat si… si… cam atat ca mi-au obosit picioarele. Nu e de mirare... la ce party am fost aseara. Nu am fost invitata, dar cui ii pasa. Si apropo, nu trebuia sa vorbesti asa cu mine la telefon… mi s-a taiat tot elanul pentru orice… si mai zici ca pierd si vremea. Eu? Tu ai vazut macar ce am in baie? De fapt… nu mai e baia mea… acum… strada Horea e a mea… e cea mai alba si mai alunecoasa strada din tot cartierul, iar dungile rosii de pe margini sunt perfecte sa te aduca pe culmile fericii. Pe bune! Incearca! Dar de ce nu se stienge lumina nicioadata? De ce trebuie sa ma speriu in fiecare noapte de umbra mea.
Stai! Acuma am cu cine sa vorbesc. E departe, dar il aud oricum. Stiu ca nu o sa ma asculte si nu o sa-i vorbesc deloc… ne intelegem foarte bine. Si tu habar nu ai, nu o sa sti niciodata, pentru ca nu esti in masura sa auzi asa departe.
Stii pestisorii ganlbeni din acvariu? Ei sunt foarte fericiti daca am multe perne verzi in jurul meu. Si si acum as avea daca nu ar fi imbibate cu apa. Mie nu imi place apa. E periculoasa. Dar sunt fericita ca pe Horea nu este apa. Canalizare e facuta perfect.
Multumesc, imi pare rau!