Pagini

30 septembrie 2010

Come away with me

Cred ca incepi sa exagerezi… nu ti-am dat voie sa ai o a doua casa la mine in minte, de ce esti tot timpul acolo? Nu ti-am dat voie pe perna mea, de ce te visez in fiecare noapte? Nu ti-am dat voie nici la mine in geanta, dar te gasesc tot timpul in telefon? Nu ti-am dat voie, dar tu bantui strazile, parcurile, cursurile plictisitoare, dusurile lungi si fierbinti, diminetile tarzii… cum faci ca te simt peste tot?


Dar daca te iau de mana si iti spun “hai sa mergem” vei veni cu mine? Sa mergem cat ne tin picioarele, sa mergem fara tinta… si ziua si noaptea, sa avem la noi doar un pachet de tigari si unul de biscuiti.
O sa ajungem intre munti, iarba o sa ne gâdile gleznele, praful de pe carare o sa ne inunde narile si soarele ne va mangaia delicat pielea.

Cand ni se termina pachetul de tigari venim inapoi, luam o ciorchina uriasa de struguri si mergem in camaruta noastra mica… acolo vom umple peretii de saruturi, parchetul de imbratisari si canapeaua rosie de acorduri de chitara.

Mmmmmmmnu o sa mai vreau sa ies niciodata de acolo.



Norah Jones - Come Away With Me
 Asculta  mai multe  audio   diverse

28 septembrie 2010

Prima zi de independenta


Dupa toata invalmasala cu cazarea… cu frigiderul plin, patul aranjat frumos si hainele ordonate in dulap trebuie sa iau o gura de aer curaaat. Am mare nevoie de o plimbare spre noua mea viata.

Si uite asa imi incepe mie viata de student… Ca sa fie totul in regula de la inceput, in prima noapte nici macar nu ma trezesc in patul meu suspendat din camera de camin; sunt in asternuturile acelea mari si portocalii si am biletele pe fiecare perete. Zambesc larg, ma spal pe dinti cu degetul, periuta nu o am la mine, ma imbracat repede (iar imi uit cerceii pe noptiera), iau cheile de pe frigider si fug spre camin.

Mi se pare ca am atatea de facut… trec prin curtea scolii, cel putin 25 de priviri se indreapta asupra mea, dar raman la fel de semeata. Ajung in camera, mananc repede un corn cu ciocolata, imi iau halatul (roz) de baie pe mine sa fug la dus. Surpriza! Nu merge apa rece! Apa rece dom’le, apa rece... adica nu ma pot spala ca e prea fierbinteeee. Nu e problema, pentru prima zi e buna si chiuveta.

Ma imbrac repede, nu pot sa ratez inceputul primei zile de facultate… imi iau cizmele noi, ochelarii de soare, atitudinea de studenta si o iau spre scoala. Gresesc vreo 3 strazi, o statie de autobuz si etajul la care trebuia sa ajung, dar sunt inca cu zambetul pe buze. 
Multi studenti de toate culorile, cu feţele curioase incearca sa isi gaseasca un loc pe scaunele rosii. Profesorii isi prezinta materiile cu incantare, dar tot nu reusesc sa fie ascultati cu adevarat. Ii cunosc pe Roxi, Teo, Andra, Calin, Cosi (cred), Flavia, Madalina, Dan, Mihai, Andrada si alti cativa la care nu le-am retinut numele si ne intelegem sa mergem pe undeva. Ajungem intr-o cafenea, fiecare vorbeste cu fiecare, dam un noroc zgomotos pentru anul ce ne asteapta si ne simtim ca si cum ne-am cunoaste de ani de zile. Nu stiu cum se face, dar chiar imi sunt simpatici.

Plec de acolo pentru ca trebuia sa spun cuiva toate sentimentele care se invarteau in mine. Am baut un ceai, am zburdat pe strazi si cu greu ajung iar in camin; vroiam sa mai fiu tinuta in brate, sa mai imi umble prin par in centrul Clujului sau sa rada la vorbele mele, dar a venit autobuzul si a trebuit sa ma desprind de toate aceste… 
Cum intru pe poarta ceva imi starneste un zambet urias. Nu stiu ce. Probabil mirosul din curte, zumzetul care il faceau studentii, cheful ce rasuna de la etajul 2… ma simt asa de bine, chiar imi place tot.

Imi place ca picura continuu apa la dus, ca frigiderul are un sunet enervant, ca vin oameni de peste tot in camera ca si cum ar fi a lor si ca raftul de jos sta sa cada. Imi place ca la ora 3 imi aduc aminte ca mai am un snitel si ca l-as manca. Imi place ca dorm cu cheile, playerul, aparatul foto si portmoneul sub perna si ca am pe marginea patului carnetele, haine, 2 incarcatoare de telefon, sosete si 3 postere nelipite pentru ca era prea mult sa ma dau jos de aici si sa le aranjez.

La ora 4 ma duc sa mai imi iau si o ciorchina de struguri si las cojile aici langa mine pana dimineata, doar e loc destul langa celalate lucruri. Ma gandesc ca ar fi cazul sa ma culc... dar in cateva clipe apar colegele de camera cu alti prieteni... Povesti, slanina cu paine si rosii, planuri pentru zilele urmatoare si uite asa s-a facut ora 6. Ele dorm si eu le enervez cu butoanele de la tastatura.

Am curs de la 8, mai are rost sa dorm?

25 septembrie 2010

Let's do it, Romania!

Pe 25 septembrie nu am scris pe blog, am facut curatenie in Marisel! :)

We did it, Romania!

23 septembrie 2010

Nu am cazare

Toate planurile pe care le aveam pana acum... ca ma mut in camin de sambata, apoi s-a transformat in duminica dimineata, apoi in duminica seara, ca imi umplu camera de postere, ca imi cumpar periuta de dinti noua, uscator de par mic si frumos, imi pun asternuturi verzi, imi fac doua rafturi noi, ca o sa fiu zambareata cu fetele, dar o sa ma lupt sa iau patul de sus si o sa imi aranjez hainele frumos in dulap... toate aceste planuri si-au luat zborul pentru ca eu nu am cazare pana miercuuuri.


M-am intristat. De ce nu a iesit totul asa cum am visat? Raspuns: “viata de student” – totul se intampla asa cum te astepti mai putin.
Mi-am luat un baton de ciocolata Mars, am intrat in cada cu apa fierbinte si cu playerul in urechi am uitat de mine acolo pentru doua ore… Acum am un alt plan:

Vineri seara merg in Zorki si stau pana la 5; 3 ore incerc sa atipesc in foisorul din Parcul Mare, pana la 16 stau la strans gunoaie, inca 2 ore ma ofer voluntar sa ii mai ajut, poate primesc un sandwich… seara ma duc la Ralu sa fac un dus, ies cu Andrei in oras, la 2 ajung la Cristina, vorbim pana la 4, apoi dorm pe jos in camera surorii ei. Se face duminica… merg la Andreea ca face macaroane cu branza, ies la o cafea cu Angela, Ramona imi da o bluza curata ca sa pot sa ma intalnesc cu Mihai. El intarzie si ma plictisesc sa il astept asa ca merg in pubul ala de pe colt caruia ii uit tot timpul numele si ma asez la bar. Imi cumpar 3 beri (cu gandul ca iar nu am bani de mancare pe dimineata) si ma imprietenesc cu Elena, Luci, un alt Mihai si Lacrimioara, dar toata lumea ii zice Crina. Sunt simpatici, pana sa le spun ca nu am unde sa dorm si sa dispara toti de la bar… 

Se face 4 dimineata, inca nu mi-am gasit cazare si tot stau in faţa ultimei beri expirate. Tipa care a umblat pe la mese toata seara imi pune mana pe picior si zice: “Hai la mine”. Ma gandesc... "Perfect, un acoperis cat de cat mi-ar fi de folos pentru cateva ore". O luam spre “casa”, se opreste la un Non-Stop si ia o sticla de vin ca sa aflu ca e lesbiană. Mi se opreste putin inima, dar ce sa fac, ma sacrific, oricum are un fund frumusel. O noapte lunga, foarte lunga pot sa spun ca ma trezesc (la ora 13) goala si cu o mana straina pe san... Ma imbrac repede si fug la faculta, nu pot sa ratez prima zi de scoala (De ce ar incepe festivitatea la ora 16? Nu inteleg, dar pentru moment e bine asa).
Ajung, incerc sa par vesela (inca ma tot gandesc la noaptea ce a trecut), dar am ochii bulbucati, parul aiurea si lumea sa uita ciudat la mine... am bluza pe dos! Eeeh, macar o sa ma tina minte. Nu inteleg nimic din ce se intampla acolo si nici nu ma chinui... si maine e o zi.

Vorbesc iar cu Cristina sa ma primeasca la ea, dorm toata ziua in pijamaua roz a Danei si marti pierd vremea in oras cu Dan, Vero, Ale, Alex si ma ascund de Mihai (unul din cei doi). Pana la urma imi spune Dan ca pot sa fac dus la el, merg sa manac la cantina pe bani imprumutati de la Corina si fug la Ioana pana dimineata ca e singura.

Miercuri ajung ai mei in Cluj cu toate bagajele. Ei credeau ca raman la Patri zilele astea, dar am avut surpriza sa vad ca e plecata toata saptamana la munte.

“Sper ca ai de cand sa dormi la camin ca nu il platim degeaba, gata cu atatea prietene” zice mama putin incruntata. 

- Stai linistita mami, o vreme cel putin nu o sa mai imi las pentru nimic in lume patul din camin!



Skin - Should I Stay Or Should I Go [Clash Cover]
 Asculta  mai multe  audio   diverse

22 septembrie 2010

Soare de duminica

E duminca. Cei doi stau sub bolta de struguri parca fiecare in lumea lui, dar in acelasi timp sunt impreuna. Balansoarul verde ii misca alene doar ca sa fie in pas cu vantul.

Ea citeste Cosmopolitan, zambeste de fiecare data cand ajunge la un capat de pagina si isi saruta iubitul pe umar cand termina cate un capitol. E imbracata intr-un maiou negru si pantaloni ciclame; sunt ciudati, nu vrea sa o vada nimeni imbracata asa, dar sunt pantalonii ei speciali de duminica dimineata.

El e asa de incantat de prezenta ei acolo, nu trebuie sa spuna niciun cuvant, e de ajuns sa-i vezi lumina de pe faţa si modul in care se joaca la fel ca un copil cu picioarele goale in iarbă. Poarta tricoul alb cu care a dormit noaptea si vesnicii pantaloni maro in carouri mici. Nu are rabdare sa rasfoiasca si el o revista, nu vrea sa piarda timpul cu asa ceva, nu vrea sa risipeasca nicio parte din acea senzatie citind cateva editoriale peste care poate trece intr-o zi plictisitoare de iarna. Vrea sa alerge cu ea prin iarba, sa miroasa fiecare floare, sa o imbratiseze in timp ce soarele le topeste corpul sau sa o sarute in triluri vesele de randunici… atatea vrea, dar nu o poate deranja, pare asa de prinsa de acele pagini.

-          Iubito, nu vrei si tu o ceasca de cafea, intreaba el brusc.
-          Ba da... si hai sa stam intinsi in iarba, sa profitam de culoarea naturii... ma plictiseste revista asta ingrozitor intr-o zi asa frumoasa, ii raspunde ea razand in timp ce isi intindea mana aiurea pe sub balansoar in speranta ca va nimeri un bob de strugure.
-          De cand astept sa spui asta, ii raspunde fericit, dar mirat in acelasi timp si ii saruta apasat buzele. 

O plictiseste? Si parea atat de prinsa de jocul acela de cuvinte… Cine le intelege pe femei? se gandea el in timp ce facea cafeaua...


21 septembrie 2010

Trilul de azi -> 17

De doua saptamani am neglijat-o total. Nu e invatata cu asa ceva. Nu exista saptamana sa nu am pentru ea un poster nou, o poezie, 2 versuri, o poza colorata sau un alt lantisor langa celelalte zeci... Acum dulapurile sunt aproape goale pentru ca hainele imi stau spanzurate pe scaun, am 3 genti langa pat, sertarele mi-au ramas deschise, iar biroul e innebunit de toata aglomeratia ce il apasa. 
Raftul cu felicitari pare trist, pozele nu mai imi zambesc, posterele au colturile incretite, iar patul e suparat pentru ca in fiecare noapte imi gaseam un loc mai bun de dormit... 
Muzica nu a mai invaluit de mult camera, nu a mai facut-o sa vibreze pana la bataia in perete a vecinilor, nu i-a mai dat acea aura care o lumina, cu toate ca nu am geamuri... nu mai are nimic.

Azi totul trebuie sa revina la normal!


...doar pentru ca imi exprima cel mai bine starea din momentul acesta si pentru ca nu exista niciun Daniel.

19 septembrie 2010

Trilul de azi -> 16

Nu vreau sa ruinez totul prin cuvinte. Nu vreau sa stric starea pe care o aveam aseara in acel hol murdar. Cantai la 6 corzi si te uitai la mine asa de profund... vroiam sa iti simt buzele, ochii, respiratia, atingerea rusinoasa pe sub bluza, vroiam.... iar cele doua tipe care distrugeau peretele cu pasiunea lor la umbra becului de afara umpleau tot golul acelui hol. 
Nuuu, nu mai zic nimic, nu vreau sa stric totul prin cuvinte, nu vreau sa distrug senzatia de aseara, vreau doar sa te mai aud o data.




Clint Mansell - Requiem for a Dream
 Asculta  mai multe  audio   muzica

17 septembrie 2010

It's Friday!


Imi place.  
Imi place cum rade la telefon,
imi place cum devine brusc serios si
imi spune ca sunt frumoasa.
Imi place cum are tot timpul o replica
isteata
sau cum imi face avansuri indraznete,
dar este in acelasi timp discret.

Imi place ca pot sa ii spun orice
in orice clipa,
sigur o va lua asa cum trebuie.
Imi place ca se prinde la subtilitatile mele,
ca nu trebuie sa-i explic ce am in minte,
el stie.

Imi place cum ma ia de mana...
pe strada, in parc, in camera de zi sau pe stadion.
Cum imi saruta umerii,
cum ma vrea toata numai pentru el,
cum imi sopteste ganduri la ureche.

Imi place cand ma suna si
imi spune un “servus” plin de viata,
ca nu mai vrea sa inchida telefonul
si nu accepta sa se culce fara
“Noapte buna!”,
chiar daca e 2 dimineata si eu dorm,
de mult timp…
(imi place cand ma trezesti din somn,
chiar si pentru cele mai aberante motive).

Imi place cand imi canta,
eu stau pe genunchii lui sa il ascult
si ii umblu prin par.
Imi place sa ii conturez faţa cu degetul
si istetimea din ochii lui
din acea clipa.

Imi place cand stam pe iarba,
bem doua beri in faţa soarelui.
Cand mancam struguri
direct din via inalta;
atunci e momentul meu,
pentru ca trebuie sa ma ridice in cârca.

Imi place.
Imi place pentru ca ii plac papucii,
murdari,
are maini frumoase si
ma musca de buza de jos.
Pentru ca imi trimite sarutari,
dupa ce am urcat in tren,
ca imi da senzatii de film sau...
ca ma binedispune oricat de trista ar fi ziua mea.

Imi arata ce inseamna cu adevarat noul
si se bucura impreuna cu mine de el.
Imi place zambetul lui de copil,
cand ii duc prajituri,
ca ma tine in brate cand plang
si se uita dupa mine cand plec.

Imi place ca pot sa fiu...
 pur si simpu 
eu.



The Cure - Friday I'm In Love
 Asculta  mai multe  audio   muzica

16 septembrie 2010

Trilul de azi -> 14

Trilul de azi, trilul de pe pietonala, de langa limonada verde si albastra, din Piata Matei Corvin, din farfuria cu spaghetti. Trilul din mana ta dreapta, de pe buza de jos, din pozele cu zambet, din plimbarile nesfarsite. Trilul din privirea ta, din librarie si din baia cu poze indecente. Trilul din ceainarie, din bulele de aer din pahar, din imbratisarea din gara ...

Trilul de pe iPod-ul tau.

15 septembrie 2010

Trilul de azi -> 13

Mi se inchid ochii. Sunt prea obosita sa ma mai gandesc la ceva, iar maine voi avea o zi importanta de care inca nu imi dau seama... voi realiza doar cand voi ajunge la un birou urat, inconjurata de oameni ciudati si voi avea in fata o foaie si un pix... 

Mmmmm... acum ma las dusa doar de muzica si de imaginatie.



Mellowdrone - orange marmalade
 Asculta  mai multe  audio   muzica

De ce ma duc toate cu gandul la canapeaua aceea stramta?!

14 septembrie 2010

Pierduta in prezent

E o zi insorita de toamna. Ochelarii imensi rosii ii vin perfect, iar cizmele noi o urmeaza cu mandrete pe toate aleile. Se plimba ca si cum ar fi numai ea cu vantul care ii sufla in par. Am urmarti-o toata dupa amiaza, eram atat de curioasa sa vad pana unde o poate duce toata fericirea pe care o emana. Fiecare intoarce capul dupa ea fara sa inteleaga de ce, pur si simplu vor sa ii mai observe o data zambetul sau sa ii simta mai bine mirosul de "indian summer".

Tralalalaaa-lalalalaa-lalalala-lalalala-lalalaaaaa

Aaaaah cata energie poate avea fata asta! A umblat aiurea prin centrul orasului incat a reusit sa treaca de 3 ori  pe langa Casa de Cultura si nici macar nu cred ca si-a dat seama. A intrat intr-un magazin la intamplare de unde a iesit cu o pijama verde cu rosu, foarte copilaroasa pentru cum mi-as fi imaginat-o eu... dar fiecare om surprinde in felul cum devine altcineva  noaptea. Acum faţa ei a prins si mai multa culoare, parca acea pijama era tot ce si-a dorit de ani de zile...

Isi ia o inghetata ieftina, la cornet, o savureaza pana la ultima inghititura apoi se opreste in faţa fantanelor arteziene din Piata Avram Iancu si... ramane incremenita. Nu schiteaza nicio grimasa, nici macar un zambet, o lacrima sau sa intoarca privirea dupa acei porumbei jucausi. Sta pur si simplu cu mainile in buzunarele de la sarafanul negru din lana si analizeaza apa... profunzimea ei, parca vede toti atomii si toate moleculele din consistenta ei, nu stiu, dar in mod cert e absenta total de lumea agitata ce se invarte in jurul ei. 

Tralalalaaa-lalalalaa-lalalala-lalalala-lalalaaaaa

Dupa cele 10 minute in care a ramas blocata in peisaj a podidit-o brusc rasul; si-a scos un carnetel din geanta, s-a asezat pe o banca decojita si a inceput sa scrie... si a scris, si a scris, si a scris; timpul trecea pe langa ea fara sa il bage in seama, literele parca o enervau ca nu puteau sa tina pasul cu gandurile, iar suvita aceea mai lunga din breton ii gadila mereu fata. Stangul peste dreptul, dreptul peste stangul, nu conta... Telefonul ii urla din geanta de multa vreme, dar ea ramanea prinsa in ritmurile din casti... nu stiu cine ar fi putut-o scoate de acolo?!

Tralalalaaa-lalalalaa-lalalala-lalalala-lalalaaaaa

A terminat! Parca ar fi scris o intreaga poveste pentru cat timp a stat lipita pe banca. Incepe sa revina cu picioarele pe pamant, dar cu acelasi zambet pe buze... se uita la telefon, probabil ca vede zecile de apeluri pierdute si o bufneste iar rasul (oare exista ceva care sa nu o faca sa rada?). In timp ce se uita, parca putin mirata in acelasi timp, la telefon, suna din nou. Nu a avut niciun moment de ezitare si... "Saluuut, scuze, dormeam...  ne intalnim maine, ok? Sunt prea obosita acum..."
Oare stie macar cat timp a ramas blocata pe strazile astea? 

Inchide telefonul foarte sigura pe ea si o ia topaind spre aleea stramta din fata. Sare in bratele unui baiat, il ia de mana si il duce pe aceeasi banca decojita. 

Acolo i-a gasit si nopatea... si dimineata...

Tralalalaaa-lalalalaa-lalalala-lalalala-lalalaaaaa



13 septembrie 2010

Trilul de azi -> 11

We sing la la, la la, la la lah
We sing la la, la la, lah
La la, la la, la la, lah
We sing la la, la la, la la lah 

toaaaata ziua si toataaaa noaptea
repeat repeat repeat!



Marilyn Manson - 06 - The Golden Age Of Grotesque - 21stcent
Asculta mai multe audio muzica

12 septembrie 2010

10 septembrie 2010

Linistea apei imi sopteste gandurile tale

Dupa ce soarele s-a ascuns dupa dealuri cei doi au iesit din apa chicotind impreuna cu ea... Emanau atata caldura prin corpurile lor ude! 
El a plecat cateva minute sa multumeasca locului pentru zilele minunate pe care i le-a daruit... atunci apa i-a soptit fetei:
- Ce fericita areti de cand a aparut el in preajma ta... aaah si daca i-ai auzi gandurile! 
- Cum sa-i aud gandurile?!
- Asculta!



"A luat-o in brate pe ea si a intrebat-o intr-o soapta ce numai de ei doi putea fi auzita: "Tu nu simti cum apa striga dupa tine ca vrea sa te simta pentru ultima data?” Intr-un joc al buzelor repezit si fara urma de mirare in al ei glas, a apucat sa-i raspunda: Nu, uite, tie iti zambeste malefic!”  dupa care orice efort de a mai incerca a rosti vreun cuvant sau a schita vreun gest, devenise inutil, pentru ca buzele lui o repezira, o impodobira, parca tinandu-i loc de acel costum de baie de care el in imaginatia sa de mult a dezbracat-o, si n-a lasat-o sa mai spuna nimic, vroia s-o sarute, s-o sarute, s-o sarute asa cum isi dorea, asa cum simtea..... 

... si in urmatoarea clipa au zburat amandoi in apa, asa dezbracati cum erau, iar baltoaca uriasa s-a bucurat de ei pana cand soarele s-a ascuns dupa dealuri."

9 septembrie 2010

Inconjorul lumii cu oprire pe insula noastra

Te visez in fiecare noapte si te vreau langa mine in fiecare zi… deja am facut inconjorul Europei impreuna si ne-am bucurat de fiecare cladire uriasa, de fiecare pala de vant, de fiecare pod plin de mistere, iar noaptea ne innecam in saruturi cu atata dragoste si dor de parca ar am fi fost despartiti ani de zile…

Nu vreau sa fie totul doar un vis, vreau sa vii langa mine, sa ma imbratisezi, sa imi zambesti si te rog, nu ma dezamagi! Nu vreau sa imi spulberi toate visele in cateva minute… vreau sa ne plimbam de nebui pe strazile orasului tau, sa imi prezinti fiecare colt de strada ca si cum la urmatorul pas ar urma o lume noua. Sa facem baie in fantana din centru, sa te fac cu inghetata pe nas ca apoi sa am motiv sa te curat cu propriile-mi buze. Vreau sa simt ca explodez de fericire cand dansam pana seara intr-un bar, doar noi doi.


Cand vine timpul sa plec acasa sa fug din autocar in ultima secunda si sa ma primesti la tine, in camera de oaspeti. Va fi o noapte lunga cu batai cu perne pe ritmuri dure, cum ne plac noua, si povesti nesfarsite pana la sufocare despre copaci, festivaluri, concursuri, idei efemere, sfarsitul lumii, vacante, oameni, vise, copilarie…
Dimineata am sa deschid ochii inaintea ta si am sa rad de faţa ta de dimineata, iti fac o poza si te trezesc cu „Wet Willie”.


N-as vrea sa ma intorc acasa, dar am sa inchei intalnirea noastra cu un pupic pe obraz si planul meu de evadare pentru o saptamana... Stiam ca faci orice sa fugi cu mine. Abia astepti sa ne bucuram de noi, in sfarsit doar de noi, fara sa ne gandim la ceilalti... Aaaaah si ce saptamanaaa. O sa fim deconectati de lumea calculatoarelor, o sa ne bucuram de muzica naturii, o sa stam ziua cand e cald la umbra acelui copac urias sa imi citesti poezii, iar noaptea vom face baie in mare goi simtind ca toata insula e a noastra... de fapt, in acea saptamana toata lumea va fi numai a noastra. Vom putea controla firele de nisip si radacinile copacilor de in padure, dar totul va prind o aura de perfectiune incat nu vom simti nevoia sa schimbam nimic.

Apoi... voi ajunge superlativul dezamagirilor, o sa ma urasca, o sa imi explice de o suta de ori cat de prefacuta am fost pana acum, ca nu imi pasa de altii si de sentimentele lor, o sa fiu facuta in fel si chip si nu o sa inteleaga nimic, dar am reusi in sfarsit sa fac exact ceea ce imi doresc fara sa ma uit in spate si asta ma face sa imi inchid urechile, acum puteti spune ce vreti.
Eu ma bucur de bucuria mea sau poate… de bucuria noastra.




Vino si fa-ma sa zbor!
Fii tubul meu de oxigen si zambetul din fiecare dimineata.



Asculta mai multe audio Muzica

8 septembrie 2010

Linistea apei ne cheama la ea

Am revenit acum la locul nostru special, locul unde ne-am revazut dupa atata timp, unde ne-am cunoscut preferintele si am putut spune: “Woooow, si eu!”. Tu nu esti cu mine, dar eu te simt aproape.

Aici era parca intregul nostru oras, era lumea in care nu mai contau cei dinafara, oricine ar fi ei. Aici stateam cu faţa la cer si numaram norii, ne ascundeam gleznele in nisip pentru ca altfel ne ardeau talpile cu fierbinteala lui; numaram casele colorate si ne lasam purtati de vant.
Aici ne-am vazut prima data goliciunea trupurilor, aici am zis: “Hehe, ai ramas la fel ca acum doi ani”, am dezbatut toate subiectele posibile ca sa vedem daca suntem pe aceeasi unda si am ras in hohote cand am vazut ca avem aceleasi obiceiuri.
Aici era pentru noi si ziua si noaptea, aici avem si iarba si nisip, si apa si soare. Aici am privit zambetul orasului ziua si am ascultat linistea lui noaptea. Aici am ramas singuri in parcarea mult prea plina de peste zi si ne-am sarutat prima data.

In acest loc special s-a terminat vara zambind unul altuia si a inceput toamna in timp ce stateam in bratele tale. Aici ne-am imbatat de la o sticla de Sprite si am cantat toate acele melodii nemaiauzite de atat timp. Aici… aici!

Aici sunt si in clipa asta, nu mai e asa de cald ca altadata, nu mai e acea galagie de atunci, dar e asa de bineee. Acum stau imbracata gros, dar in picioarele goale pe petecul nostru de nisip si ascult ultimele mesaje ale naturii. Soarele imi arde faţa, dar corpul nu mi-l incalzeste deloc. Sunt singura, sunt doar eu cu apa lina si linistita care altadata era plina de capete instrambate de lumina de afara. Acum doar eu pot sa fac mici valuri cum imi misc picioarele in apa si ma gandesc la tine… mi-ar placea sa fii aici.

"Tu nu simti cum apa striga dupa tine ca vrea sa te simta pentru ultima data?”, mi-a soptit cineva la ureche si s-a pus in spatele meu luandu-ma in brate. Stiam eu! A venit! Stia ca ma va gasi aici, simt ca ma cunoaste de cand e lumea…
Nu, uite, tie iti zambeste malefic!”

... si in urmatoarea clipa am zburat amandoi in apa, asa imbracati cum eram, iar baltoaca uriasa s-a bucurat de noi pana cand soarele s-a ascuns dupa dealuri.

7 septembrie 2010

Trilul de azi -> 8

Pentru ca m-am trezit cu un "hihi" pe fata, chiar daca m-a tras mama de picioare sa ma dau jos din pat.
Pentru ca am iesit afara in camasa mea subtire de noapte, m-am intins, am respirat adanc, ca pentru un inceput de zi, cu toate ca imi era foarte frig.
Pentru ca am mancat toate legumele din farfurie, desi de obicei le las jumatate acolo.
Pentru ca ma duc sa stau la coada sa platesc tot ce trebuie fara sa stramb din nas.
Pentru ca aseara am ras o jumatate de ora la telefon, stand cu picioarele pe pereti.

Si pentru ca e Septembrieeeee si e Soareeeeeee.


6 septembrie 2010

I'm feeeeeeling good

E o zi minunata! 
M-am trezit zambind pentru ca tu deja imi erai in minte. Am uitat sa mananc, am uitat sa-mi ud floarea din camera si sa-mi pun hainele in dulap; am uitat ca voi avea musafiri, ca trebuie sa pregatesc pranzul sau sa imi platesc factura de telefon. E o zi prea frumoasa ca sa ma gandesc la toate astea. Asa ca inchid interfonul, dau muzica la maxim si ma las purtata de ganduri.

Stomacul meu a inceput sa tremure, sa se miste in toate partile... nu stiu daca e de la atata fericire, de la faptul ca insisti sa apari in mintea mea sau... aaah, mi-e foame. 
Am gasit o ciocolata Mars uitata de ceva timp pe un raft in camera mea. Perfect! Dau drumul la apa in cada (azi vreau sa folosesc cada uriasa in care facem baie numai de sarbatori), golesc jumatete tubul de spumant de baie si imi arunc hainele in toate partile (te rog, nu iti imagina asta, o sa ajungi prea departe).

Intru in cada plina, trec de stratul rece de spuma si ajung in apa fierbinte. Bronzul prinde o culoare mai frumoasa la lumina acelui bec discret, spuma care imi invaluie tot corpul imi da fiori, iar imaginea ta o vad de fiecare data cand clipesc. 
Mmmm... ciocolata mi se prelinge pe degete in timp ce partea mea preferata, caramelul, imi surade viclean. E o senzatie incredibila, iar Nina Simone canta al dracu' de bine. De ce nu esti langa mine?

I'm feeling so fucking goooooooood!

4 septembrie 2010

Trilul de azi -> 6

Pare sa fie o zi minunata. De dimineata i-am zambit soarelui si el a si iesit dintre nori. Am primit un telefon si am zburat printre belti... tot ce urmeaza va fi minunat, sunt sigura! Plantat de bulbi pentru acele flori galbene minunate ce vor iesi la primavara, plimbare printre copacii care acum incep sa isi piarda frunzele si apoi noaptea care se va transforma in zori de zi. 

3 septembrie 2010

In cautatea ego-ului interior

            Azi am vrut sa fac ceva de care imi era dor, de care eram foarte strans legata cu ceve timp in urma, dar care nu mai face parte din programul meu zilnic… am fost sa alerg.
            Candva eram10 fete care fugeau de nebune in pantaloni pana la genunchi si cu tricourile ridicate. Nu ne pasa de nimeni, radeam in hohote cand cineva se oprea sa se uite mirat la noi si eram fericite si pline deviata chiar daca simteam ca ne dam sufletul afara sau obrajii parca ne luau foc. Il injuram pe profu’ cand ne mai dadea 4 ture in plus pedeapsa, dar pana la urma asta nu conta atat de mult.
            Am avut aceleasi sentimente ca si atunci; abdomenul incerca sa se stranga, degetele de la picioare parca nu mai imi incapeau in adidasi, bratele imi amorteau si simteam cum mi se taie respiratia. Am avut aceleasi sentimente, dar acum nu mai eram cele 10… eram singura.
            Nu imi venea sa rad, nu ma bucuram de acele dureri, observam toate masinile si toti oamenii care intorceau capul dupa mine. De ce? Oare ce cautam? Incercam sa te zaresc pe tine sau pur si simplu eram in cautarea alter ego-ului? Nu stiu.
            Am alergat pana mi s-a facut rau. Picioarele nu mi le mai simteam, natura a inceput sa isi piarda din culori si totul se invartea  aiurea in jurul meu. Am respirat adanc si am luat-o spre locurile in care ne plimbam noi sub clar de luna, iar apoi m-am asezat pe scarile unde ai vrut sa ma saruti prima data. M-am enervat pe toate inchipuirile care imi bantuiau mintea si mi-am aruncat telefonul in apa. Acolo mi-am scris toate gandurile astea in timp ce statea pe scari, dar vroiam sa dispara pentru totdeauna.
            A inceput sa ploua si am venit acasa. Eram relaxata, nu aveam de ce sa ma grabesc; ploaia care imi racea obrajii fierbinti era perfecta si se pare ca mi-am adus aminte fiecare cuvant scris in telefon.
            
Sunt leoarca! Sunt leoarca si imi vreau telefonul inapoi!

Oratie de nunta

de Adrian Paunescu

Astfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,
La o nebunie, la un ultim glonţ
Ultima speranţă, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar găblonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.
Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg...
Şi cu pasiune, şi cu voluptate
Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Hai, întinde mâna pentru despărţire
Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb
Salutări miresei, salutări la mire,
Poate se rezolvă toate între timp.

Întră în mulţime, nimeni n-o să ştie
Două, trei persone care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte scurta nebunie
Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc 
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.

2 septembrie 2010

Agonie si extaz

Stiu ca nu o sa apari, nici nu stiu cum m-am gandit la asta, totul e asa de logic... e asa de greu sa te plimbi 20 de minute cu autobuzul pentru o imbratisare si e asa de usor sa spui ca „pentru tine am facut totul” si sa ramai pe loc... Pentru ce? Pentru o lacrima? Eu sincer as prefera imbratisarea.

E ciudat, nu inteleg si nu pot sa iti raspund; orice as face se complica intr-o parte sau in alta... Eu iti spun: „Sunt intr-o cafenea, vino aici”, tu imi spui: „tocmai m-am trezit, vino la mine”. Daca insist si spun ca nu vreau sa vin la tine sunt din nou rasfatata, doar cer si astept sa mi se dea, ma gandesc numai la mine, la sentimentele mele sau raman ascunsa in egoismul meu. Dar daca renunt sau uit pentru o clipa de mine si apar la usa ta, asa din senin, simt ca mi-am pierdut respectul de sine, ca fac numai cum spui tu, ce vrei tu, iar eu nu vreau asta.

Stiu, stiu si sunt perfect constienta ca ai sa imi scoti ochii cu asta mai tarziu si ai sa imi spui cate faci pentru mine si ca numai la mine te gandesti, iar eu am sa raman cu doua lacrimi in ochi si fara glas in gat. Iar am sa iti dau dreptate fara sa imi spun punctele de vedere? De ce? Vei spune: „Pentru ca aaaaam dreptate”, dar nuuuu... Doar pentru ca nu iti spun nimic (sau daca incerc cumva imi vei spune vorbele pe un ton si cu un sens pe care nu l-am folosit niciodata) nu inseamna ca nu te-as putea face minuscul in acea clipa (prin vorbe, bineinteles), dar nu vreau, eu nu sunt asa. E ciudat, dar ochii tai albastri ma fac sa tac, pur si simplu mintea mea nu mai e la locul ei si nu mai pot sa iti zic nimic, desi acasa iti scriu 3 scrisori... E mult mai simplu, acolo ma pot apara... nici nu e nevoie sa ma apar ca nu ma ataca nimeni si e asa de bineee.

Imi pare rau dar azi prefer sa stau aici, prefer sa stau aici fara sa ma gandesc la vreo consecinta... De fapt ce consecinta? Reprosurile tale? Nu mersi, nu am nevoie de ele... As avea atatea sa iti spun; nu esti perfect si poate ai si tu mai multe sa imi spui decat  cred sau stiu eu, ce zici? Dar nu, nu merita, nu are rost sa imi bat capul (dar o fac) cu asa ceva acum, desi... ma gandesc la tine mai mult decat ar trebui cateodata, mai mult decat crezi tu in mod sigur, doar pentru tine merg sa ma uit 2 ore la niste laptopuri sau televizoare pentru ca nu e absolut nimic interesant pentru mine; si tot la tine ma gandesc cand eu merg cu viteza a patra printre haine sau lucruri care ma intereseaza. Nici nu stiu de ce fac asta, e stupid, cred ca pur si simplu consider ca imi risipesc timpul uitandu-ma la ceva cand as putea sa te tin de mana... Cu ce folos? Mergem o ora la raionul de legume. Da, e exact aceiasi treaba ca si cu vorbitul, numai ca in cazul asta nu mai vad nimic sau nu ma mai intereseaza nimic. Tu iti dai macar un pic seama ce inseamna treaba asta?

Wow, la asta chiar nu ma asteptam. E piesa „Ana” (ce nume simplu) de la Vama Veche aici. Stii versurile, nu? „Voi ce acum ma ascultati, mai meditati si nu uitati, in dragoste indiferenta-i cea mai rea”. Atat de adevarat, dar cateodata inconstient devi un monstru si te complaci cu ea.

E frig, e frig, degetele mi-au inghetat pe pix, ciocolata calda e rece, iar pe umerii goi am „piele de gaina”. As vrea sa fii aici, as vrea sa ma iei in brate si sa imi spui cu ochii inchisi cat de mult ma iubesti.. dar nu, stiu ca nu voi primi asta. Cu fiecare usa trantita imi intorc privirea in speranata ca iti voi zari zambetul... inca nu ai aparut.

De ce vrei sa ma faci sa am acel instinct animalic de a fi interesata de altceva? De ce vrei sa fiu curioasa ce scrie creţul singuratic de atata timp pe foaia lui? De ce vrei sa ma faci sa ii spun „Salut!” cand altadata nici nu l-as fi observat? Sa ma duc? Vreau sa ma duc! Chiar vreau! Vreau sa gust putin din cafeaua lui, sa il privesc in ochi si sa il intreb cum il cheama. Sa se uite la mine cu ochi mari pentru ca nu stie ce vreau si sa plec. Am sa plec stiind ca nu am sa-l mai vad niciodata. Stai lunistit, nu am sa fac asta, nu vreau si nu cred ca meriti; nu vreau sa ma las condusa de incapatanare.

Ar trebui sa vin la tine, as putea sa vin la tine... dar e asa bine aici. Imi place sa vad mesele dezbracate, sa simt racoarea enervanta a diminetii, sa privesc fetele de 16 ani cum beau bere la ora 11:00 sau sa incerc sa regasesc parfumul care tocmai a trecut pe langa mine. (Stii ca au si ziare si articole interesante aici?) Vezi? De ce as avea nevoie de mai mult? Singurul lucru pe care l-as vrea totusi ar fi sa se faca putin mai cald, dar nu am nicio sansa cat timp nu esti aici. Nu am ce face, am sa ma complac in acest joc tampit care incepe sa imi chiar placa... probabil am sa il mai joc; si atunci vom vedea, poate cineva ma va astepta dimineata cu un zambet frumos si o ciocolata calda in gara, imi va cumpara ghiocei de 1 martie, mi se va juca cu cele 2 suvite rosii de par o seara intreaga in timp ce ne uitam la film, va veni in fata mea daca ma vede in departare fara sa ma astepte inghetand de frig la coltul strazii.

Cred ca am sa ma schimb, am sa invat mai mult si din mai multe, am sa cer sa fiu respectata si apreciata in ceea ce fac, sa fiu lasata sa ating peretele acvariului din magazin, sa rad tare in public, sa fac balonase in pahar cand sunt in intr-o cafenea si sa pot vorbi cu prietenii mei fara a avea vreo retinere pentru ca in mod sigur toate astea se vor intoarce. Nu, nu vreau sa fiu o printesa, doar sa fiu eu si acceptata pentru asta.
           
Ah, s-a trantit usa din nou, pentru o clipa chiar am crezut ca esti tu si ca pot sa sterg totul. Am crezut ca vii sa imi dai bluza ta pentru ca mi-e frig, sa imi stergi lacrimile din ochi si sa imi starnesti acel zambet urias. M-am inselat, sunt tot singura.
10 MARTIE 2010


Nu pot sa cred ca am avut nevoie de atata timp pana sa iti spun toate astea, dar si acum ai ramas surd la toate strigatele mele.
2 SEPTEMBRIE 2010




„Nu intoarce capul, pleaca, te-am iubit!”