Ce imagine ai ales?

Cateodata mi-ar placea sa se desparta o parte din mine, sa stea undeva sus si sa vada fiecare miscare a ta, dar mai ales fiecare gand.

Vreau sa vad daca si tu te uiti la aceleasi stele la care ma uit si eu. Vreau sa stiu daca iti zboara gandul la mine, dar mai ales cum. Vreau sa stiu daca ne gandim la aceleasi lucruri. Vreau sa-ti stiu si cele mai murdare ganduri, sa vad pana unde pot sa ajunga, dar nu as vrea sa le aud, sa nu mi le spui niciodata, ma fac sa ma simt stanjenita. Vreau sa vad daca sinceritatea ta e aceeasi pe care o stiu si eu. Vreau sa vad care e imaginea pe care o vezi in mine; pe care ai inseles-o? Pe care o vrei? Care iti place mai mult?

Vreau sa stiu. Dar cel mai mult as vrea sa-mi vad mie reactia cand as afla toate asta.

Batai de inima? Fuga? Glezne umede? Toate impreuna?

Dragoste de weekend

La inceput, cand doua persoane vir sa se cunoasca mai bune, ar face totul impreuna. Se iubesc pana la cer, de trei ori in jurul soarelui si inapoi si ar fi in stare sa stea saptamani intregi in casa doar pentru a gusta fiecare particica din celalalt.

Cu cat trece timpul si descoperi mai mult lucrurile acestea se estompeaza, desi devin mai profunde. Acum ai nevoie de altceva. Acum e dragoste, nu e doar pasiune. Acum iti pui si sufletul, mintea si zilele acolo, nu doar respiratia accelerata si un corp epilat perfect.

Convietuiesti cu celalalt, esti fericit, esti implinit, ai invatat sa traiesti si langa el, nu doar cu el, dar stii ce e cel mai misto? Cand poti sa mai ai weekenduri "ca atunci, ca la inceput". Cand acele weekenduri nu sunt programate si planuite, cand se intampla pur si simplu. Exact ca la inceput, dar mult mai profunde, mai constientizate.

Asta inseamna ca te bucuri nespus ca nu suna ceasul, dar te trezesti devreme ca sa faci baie. Ce bune sunt baile sambata dimineata dupa o vineri seara plina de fum!

Niciunul nu vrea sa faca de mancare, desi amandoi sunt aproape de lesin. Comanzi doua pizza si le faci jumi-juma. Dansezi in casa, razi in hohote, te prostesti pana ajungi sa il enervezi pe celalalt, desi cu totii stim ca nu e acel gen de enervare.

Iesi afara cu parul inca ciufulit pentru ca in weekend nu exista uscatoare de par, te plimbi prin ploaie, desi tu habar nu aveai ca a picurat vreun strop azi. Te uiti la un film serios dupamasa, un film lacrimogen sambata seara pentru a fi alinul muuult mai dulce si la o comedie duminica seara pentru a incheia weekendul cu zambetul pe buze. Foarte important aici e sa fie acea crema cu biscuiti pe care numai eu stiu sa o fac. Si tot timpul ii schimb gustul in functie de film. Trebuie sa se potrivesca perfect.

Duminica, atata timp cat te plimbi aiurea prin oras, trebuie sa fiti imbracati fancy. Tocuri si sacou. Si faci asta faca niciun motiv anume. Doar ca sa iti tii gatul drept si sa privesti lumea din alt unghi. Te face sa te simti bine... Iar intre toate astea enumerate mai sus se intampla tot felul de... lucruri. Le-as povesti, sincer, dar parca nu as vrea sa se simta jenat.

Pot sa povestesc? Pot, pot?

Cutie automata

Lucrurile nu sunt facute ca sa fie simple. Lucrurile nu trebuie sa fie simple. De exemplu, eu nu as vrea sa conduc o masina cu cutie automata. 

Unde mai e spiritul condusului?

Spre acelasi punct

Oare daca eu ma gandesc daca te gandesti la mine, ce faci si de ce nu stiu nimic de tine, iar in clipa urmatoare apare un semn al nostru si numai al nostru, inseamna ca te gandesti la mine?

Inseamna ca daca as privi totul de sus as vedea ca noi doi priveam spre acelasi punct fara sa realizam asta?

Imi place sa ma privesti.

Prosoape rosii

Ce altceva ai putea sa faci sambata la 7 dimineata daca nu o baie fierbinte dupa 3 zile in care nu ai avut apa calda?!

Ah daaaa, si sa te imaginezi intr-o baie imensa, alba cu prosoape negre si unul rosu pentru maini si cu cada in mijlocul ei. 

De spuma si soarele diminetii care incearca sa isi faca loc prin perdeaua de matase nu are rost sa mai vorbim...

Singura pe scari. Asteptand ploaia.

M-am trezit zambind si nu imi dadeam seama de ce. Topaiam prin casa cu energie de la primele ore, am zambit tuturor pe strada si ma bucuram ca nu mai trebuie sa salut, un zambet zice muuult mai mult decat un "buna ziua" sau un "servus". Poate uneori prea multe.

Aveam o energie pozitiva pe care voiam sa o imprastiu peste tot. Asa ar trebui sa fie oamenii in fiecare zi. Cu siguranta s-ar schima lumea in ceva mai bun.

Nu imi dadeam seama care e motivul pentru comportamentul meu, dar, se pare, ca subconstientul lucreaza si nu uita nimic. Am intrebat la un moment dat ce data e si atunci am realizat totul.

Eram atat de nerabdatoare. Azi trebuia sa  primesc scrisoarea ta de 12 pagini. Asa mi-ai promis!

Nu mai aveam stare. Abia asteptam sa ajung acasa sa verific posta. De fapt, imi doream sa ma fac atat de mica incat sa intru cu totul in posta aceea murdara, sa stau acolo pitita in liniste si sa iti savurez cuvintele. Fiecare virgula, fiecare litera, fiecare unduire de "s" pentru ca numai tu stii sa il faci asa.

Aveam emotii pentru ca nu iti puteam imagina cuvintele de data aceasta, nu imi dadeam seama ce gandesti, nu imi... Dar n-ai aparut.

Iar ai plecat. Iar m-ai lasat singura pe scari. Iar ma faci sa stau in ploaie pana nu mai imi simt picioarele. Iar ai uitat de 17.

Eu am rabdare, sa stii. Poate anul viitor nu vei uita.

Zambet ascuns in hanoracul tau

Nu e bine sa traiesti in trecut, dar uneori poti retrai niste senzatii grozave.

Era inceput de toamna. Era din nou agitatie in oras, frunzele dezgoleau usor copacii, soarele de dimineata parea puternic, dar te facea sa tremuri usor. 

Am ajuns in fata blocului. Mirosea a toamna grozav de bine, eram increzatoare intr-o zi calduroasa, dar vantul rece m-a facut sa ma ghemuiesc in bratele lui. Eu nu vreau sa merg la servici, mi-e prea friiiig si nu imi place sa ma intorc in casa. Am zis eu zgribuling.

Mi-a dat hanoracul de pe el si am plecat fiecare in directia lui. A ramas in tricou, batea vantul, dar trebuia sa-mi fie bine, sa am din nou zambetul pe buze. 

Nu a fost doar un zambet, a fost un ras galagios in plina strada. Era exact ca atunci... Aveam exact acelasi sentiment cand ma trezeam dimineata in alta casa si trebuia sa fug. Tot timpul era soarele care da lumina perfecta de la 6-7 dimineata, aveam o bluza cu doua numere mai mari, ochelarii de soare pe ochi si gluga in cap ca sa imi ascunda firele de par sifonate. Mainile incrucisate in sân si pasul grabit.

Zambetul de pe buze se simtea vinovat; era rusinos si incerca sa se ascunda, dar cine sau ce poate ascunde incantarea propriilor fapte?!

Nu traiesc in trecut. Nu e vorba despre oameni si intamplari, ci de senzatiile care raman. Despre gustul si mirosul lor care se poate reactiva oricand, iar atata timp cat iti aduce un zambet imens pe față... Uhmmm. E bine! 

Cu ochii inchisi

Oh ce fericire pe capul tau sa ajungi acasa si sa nu iti doresti nimic mai mult decat sa faci o baie lungaaa si fierbinte ca sa poti sa te lasi purtata de gandurile corpurilor golase si nu este apa calda!

Voiam sa construiesc povesti, sa ma gandesc, sa ma razgandesc, sa schimb personje, trasee, intamplari, suflete, sentimente, respiratii adanci si accelerate si cate si mai cate. 

Nici macar nu mi-ar fi pasat ca baia asta inchiriata arata groaznic, nu stiu cine a gandit-o in halul asta. As fi stat cu ochii inchisi. Cu ochii inchisi si mainile sub apa...

Apa. Hamac. Tu

Stau aici pierduta in hamac si ma gandesc... Nu cred ca as vrea sa fiu cu altcineva in clipa asta aici. Nu as putea. Nu m-as mai simti linistita, nu as mai fi eu. Nu sunt in stare sa vad alt om, nu pot sa mi-l imaginez, iar eu creionez multi oameni in fiecare zi. Multi oameni si multe povesti.

Eu sunt prinsa in hamac deasupra apei si stau sa cad. Cordelina tot coboara pe trunchiul copacului, doar nu crezi ca pot ramane nemiscata foarte mult timp. Totusi, am incredere in nodurile lui. Am incredere in carabinele lui alese cu mare grija.

El taie lemne. Face foc, sculpteaza, prajeste cate ceva, se bucura de toporul proaspat cumparat si imi impleteste o coronita foarte complicata din cateva buruieni. 

E liniste si nici macar nu simtim nevoia sa vorbim. Stiu ca e aici langa mine, stiu ca se simte bine si chiar nimic nu mai conteaza. Eu stau cu o carte in brate de ceva timp si nu sunt in stare sa ma concentrez sa citesc 3 randuri. Natura e mult mai interesanta azi. Gandul meu poate zbura mult mai departe decat sexul nebun din carti.

E bine. Imi plac duminicile in natura. Imi plac duminicile cu tine.

Acceleratie si frana pe ritm

Stii care e cea mai misto parte la condus? Muzica. 

Muzica iti da ritm si senzatii in masina. Muzica te face sa vrei sa mergi tot mai departe si uneori sa nu te mai intorci. Muzica te ajuta sa vezi cu alti ochi atmosfera si peisajul din jur.

Acesta e rolul meu (principal) in masina cand sunt cu tine. Sa iti schimb starea de spirit, sa iti descretesc fruntea, sa poti sa respiri usurat pentru cateva minute. 

Secretul e sa te lasi dus de muzica. Geamurile sunt intotdeauna lasate jos, lasi putin scaunul mai pe spate, iti relaxezi capul in scaun, inchizi ochii si iti lasi mana dreapta purtata de vant.

Asculta versurile. Intotdeauna am ceva potrivit pentru tine, potrivit pentru moment. 

Lenjerie intima

Ce zici de o seara ca atunci? Tu stai intins pe jos si cu capul rezemat de marginea patului, iar eu imi arunc hainele in jurul tau. Pe ritmuri alese de tine, bineinteles. Oricum prefer sa stau dezbracata, decat imbracata, iar lenjeria intima imi mananca zilele...

E atat de bine cand poti sa iti lasi hainele imprastiate cum vrei tu, cat vrei tu, unde vrei tu...

Aceleasi cuvinte... neingrijite

Am parul sifonat, iar haina ta imi atarna lenesa pana la genunchi. Ma simt neingrijita si cu ochii lasati. Nu prea pot sa ma concentrez la nimic ce este in jur. De obicei ma simt prost cand sunt asa si sper sa nu ma intalnesc cu nimeni cunoscut, dar tu tot mi-ai spus acele cuvinte si cu acelasi fior pe spate.

In clipa aceasta chiar nu ma mai intereseaza nimic, nici macar faptul ca azi nu bate vantul.

Ai veni?

Se simte toamna. E seara, e tarziu, ne plimbam in tricou pe strazile Clujului care incep iar sa fie aglomerate, dar se simte toamna.

Cel mai tare se simte tomna cand avem tendinta de a ne retrage in baruri. Imi era dor de asta, sincer.

Sa uitam de noi si de numarul berilor comandate in timp ce stam la bar in Touluse. Sa avem genul acela de povesti de care numai acolo ne amintim, sa mancam chicken fingers cu sos alb si sa ne luptam pentru impartirea celor 5 bucati pana ajungem sa ne luam inca o portie. 

Acelea sunt noptile speciale din Touluse si vor ramane pentru totdeauna acolo. Are barul masiv si oameni frumosi dupa bar. Zambesc si simti ca ti-ar face toate poftele, fara sa te judece. Asa ar trebui sa fie toti barmanii, dar nu gasesti multi in orasul nostru.

(Cu siguranta daca as avea o zi neagra si trista... aici as vrea sa imi inec amarul. I-as da un telefon sa vad daca poate sa vina sa ma asculte, doar sa ma asculte si sa nu zica nimic. Iar dupa ce imi termin povestea sa mergem sa dansam. As avea dureri de cap a doua zi, dar sigur m-as simti mai bine. Doar sa vina...)

Apoi venim acasa plimbandu-ne de mana, sarind si facand piruete, dar fara sa atingem pista de biciclete. Stam intinsi pe jos cu privirea atintita in tavan si ne ne facem planuri de weekend. 

Imi place sa te vad incantat. Sa vad ca iti doresti cu adevarat, ca ai totul pus la cale si ai facut o intreaga poveste. Imi place. Nu stiu daca incantarea ta vine din interior sau pur si simplu pentru ca m-am suparat eu candva, dar pana la urma ce conteaza, atata timp cat exista, atata timp cat rezista.

Hai sa nu mai gandim atat!

Buze fierbinti

Imi simt obrajii aprinsi si buzele foarte fierbinti. Tricoul decolorat, papucii murdari si coatele decojite de iarba care incepe sa se ingalbeneasca.

Ce bine e sa te lasi in bataia vantului si a razelor de soare macar pentru o ora. Sa nu te gandesti la nimic. La nimic rau ce ar putea exista in jurul tau.

Curatire interioara

Ma obosesc atat de tare peste zi incat nici macar nu pot sta in picioare la dus, trebuie sa fac baie. 

De obicei stau intinsa cu picioarele pe perete, castile in urechi si un zambet subtire pe fata. Ma gandesc la ziua ce a trecut sau la zilele ce vor urma. Trimit mesaje incitante sau scriu in notitele mele secrete ca parca atunci am cea mai mare inspiratie. 

Imi place sa vad cum cade mizeria de pe mine. E un sentiment foarte linistitor. Simt ca odata cu ea se duc si toate efectele negative pe care le am asupra celor din jur, dar si cele pe care le au ei fata de mine. 

Cu cat ma surluiesc mai bine si pun cat mai mult gel de dus, cu atat ma simt mai curata pe interior. E atat de bine!

Ambitie prosteasca

Sunt dezamagita. Tu nu erai asa. Tu daca iti puneai ceva in cap ramaneai cu ambitia aceea ani de zile, fara nicio problema. Puteai sa spui "nu" foarte usor si nu renuntai niciodata la tine. Ce se intampla? Cine sau ce te determina sa nu mai fi asa? De ce te lasi influentata de ceilalti? Nu te ajuta la nimic.

Stiu, stiu, e enervant sa fii tot timpul tu acela care trebuie sa ii tragi dupa tine pe cei din jurul tau si ti-ai dori si tu sa fii impins de la spate macar o data, dar poate lumea te-a cunoscut ambitioasa si nu pot sa te vada in alt mod. Oamenii ambitiosi nu trebuie impinsi de la spate, oamenii ambitiosi sar singuri gardul, chiar daca s-ar putea sa se zgarie.

Candva cineva a slabit 20 de kilograme din cauza ambitiei tale prostesti si a mofturilor pe care le faceai, iar dupa ce l-ai sculptat frumos tu ai plecat din viata lui, acum era pregatit sa iasa in lume. Tu trebuia sa ambitionezi pe altcineva. Dar ce-ar fi daca te-ai gandi la tine acum? La tine si numai la tine. Sa vezi tu atunci cum se simt ceilalti jenati de ambitia ta (uneori prosteasca, e drept) si vor incepe si ei sa dea din coate si sa faca ceva pentru tine si pentru ei. Sau pentru ei si pentru tine.

Nu te inteleg si e timpul sa schimbi ceva pentru ca acum nici scuze nu mai ai.

De ce nu sari coarda in fiecare zi, asa cum ti-ai propus. Pentru ca ti s-a facut rau o data si ai crezut ca o sa stai toata ziua lesinata in baie? Cat timp a durat lesinul tau? 10 minute? Iti dai seama ce cum era acum daca de atunci faceai cele 300 de sarituri zilnice? Iti dai seama daca tot de atunci continuai acea jumatate de ora seara cu acel curs pentru o limba straina. Si pareai atat de determinata atunci. Da, e mare dezamagirea cand vezi ca nu reusesti sa vorbesti, dar e si mai mare cand te gandesti ca te-ai oprit atunci cand ti-a fost putin mai greu. Un hop mai aveai de trecut. 

Tu nu erai asa. De cand spui "de maine" in loc sa spui "din clipa asta"? De cand preferi sa faci baie in apa fierbinte in loc de apa rece? De cand te uiti la defectele celorlalti ca sa para ca tu ai mai putine? De cand preferi sa umbli mai bine imbracata decat dezbracata? 

Stii ce ai de facut si nu misti nici macar un deget. Tu nu erai asa. Trebuie neaparat sa faci ceva. Timpul trece mult prea repede.

Clarobscur

Am observa ca de fiecare data cand apare in discutie "frontala" tu zambesti, iar uneori chiar te bufneste rasul.

Oare la ce te gandesti? La intunericul de atunci, la frigul de afara si urmarile lui, la toata nebunia in sine sau la varful sanilor mei?

Luni seara

Imi place ca avem chestia asta a noastra si numai a noastra. Imi place ca ma face sa imi scap mintea din suruburile ei. Imi place ca ma murdaresc pe maini si pe haine si imi place dusul de dupa.

N-as fi crezut niciodata ca o sa revin si o sa ma simt atat de bine. Eram prea revoltata atunci. Dar e atat de bine. Si imi place ca devine obisnuinta.

Imi place sa ma chinui, imi place sa obosesc, sa ma lovesc si sa ma doara gleznele a doua zi. Imi place sa imi simt corpul in priza si imi plac toate ideile care imi trec prin minte intre atatia barbati traspirati. E bine totusi ca inca pot sa ma abtin sa nu le zic, dar de ras... rad foarte bine de fiecre data.

Imi place ca avem chestia asta numai a noastra.

Day 13. Acasa

In 21 de ore de calatorit cu masini, autocare si avioane, crede-ma, ai timp sa te gandesti si la ce vrei si mai ales la ce nu vrei. 

Eram cu playerul in urechi (da, cu muzica lui), iubindu-l pentru ca bateria lui parca nu se termina niciodata. Nu m-a lasat niciodata la greu. Filip, you rock!

De la prieteni, inselaciuni si muzica de rahat, am ajuns la rochii de mireasa, bloguri si oameni dezbracati. De la par lung, fugit de acasa sau liceu, gandul mi-a zburat pana la basket, magneti de frigider urati si barbati inalti si barbosi. Nu pot sa spun ca am fost constienta de gandurile astea. Multe m-au facut sa zambesc, altele sa imi ridic intrebari sau sa ma infiorez. Oricum, nu era nici ce as vrut eu sa ma gandesc, nici la ce ar fi trebuit sa ma gandesc.

Cand am aterizat intr-un final acasa incercam sa ma uit dupa tine prin usile care se deschideau din cand in cand. Nu te vedeam. I-am observat deja pe partenerii celorlalti, dar tu nu erai nicaieri. M-am intristat si nu intelegeam de ce nu esti acolo, de ce nu ma vrei inapoi acasa, de ce nu stai in primul rand ca sa fie timpul nostru de intalnire cat mai scurt. 

Imi era groaza sa ma mai uit spre poarta. Mi-era groaza de gandul ca s-ar putea chiar sa nu fi acolo si nu puteam sa accept asta. Acum ma simteam binovata de toate gandurile pe care le-am avut si simteam ca parca eu te-am indepartat. Nu ii mai auzeam pe cei din jur, chiar m-am intristat, dar am zis ca poate mai exista o sansa si m-am uitat dupa oamenii care se indreptau spre poarta din dreapta. Erai acolo. Pe varfuri si cu ochii curiosi. 

Ce sentiment de liniste! Am zambit larg, am inceput sa fac cu mana si brusc am uitat totul. Am uitat si ca am fost plecata saptamanile astea de acasa. Am uitat tot. Aveai parul zburlit, barba mai mare ca de obicei ca sa fie sublianiat timpul care a trecut si camasa neagra. Simteam o caldura sincera pe interior si brusc mi-am dar seama ca mi-ai lipsit.

Mi-a fost dor si mi-a placut sa ma ghemuiesc iar in bratele tale. Sa ma rasfeti cum numai tu stii si sa simt cum te gandesti la mine chiar si cand sunt langa tine. Sa umblam noaptea cu ochii obositi aiurea prin oras ca sa cautam mancare, iar apoi sa asteptam sa rasara soarele ca sa putem merge la culcare. Ador noptile albe, cu toate ca noi le facem mult mai colorate. Imi era dor sa ne sarutam de noapte buna atunci cand ne trezim de obicei. Imi era dor sa povestim fara noima.

Am zis ca nu mai vreau sa vin acasa. Chiar nu voiam, dar ma bucur ca m-am intors. Imi place acasa. Imi place langa tine. Cel mai mult. 

- Iti mai amintesti ce inseamna pentru mine acasa, nu?

Day 12. Zumzet

Imi place zumzetul din aeroport. Zborul e numai peste 4 ore. Stau si privesc agitatia din jur. Fiecare om cu gandurile si destinatia lui. Sunt atat de diferiti, dar au aceeasi ochi mirati, curiosi si incruntati cand citesc tabelul cu zborurile.

Privindu-i si stand aici pe un scaun cu bagajele sub picioare, mi-am amintit de el. Ciudat, nu am mai mers demult in lumea aceea, era uitata, era pastrata ca un vis frumos. 

Incerc sa privesc pamantul de undeva de sus ca sa vad unde este, daca e macar in apropiere. Mi-ar placea sa bem o cafea in timp ce ne uitam cum decoleaza avioanele si sa nu se spunem niciun cuvant. La final sa ne daruim o imbratisare lunga, stransa si calduroasa si un sarut mic. Aproape inexistent. Iar apoi sa se transforme iar totul in alt vis frumos.

Wake up, girl! 

Ma duc sa ma uit la suveniruri. E mai sanatos.

Day 11. Adio Camaret

E ultima seara. Mi-am luat la revedere de la ocean, dar nu si de la oameni. Imi place mai mult oceanul. E mai interesant  si cu siguranta imi va ramane toata viata in suflet, oamenii nu. Oamenii sunt trecatori. Oamenii vin si pleaca. De ce sa te prefaci fata de ei cand tu chiar nu ai niciun sentiment? Oricum nu ii vei mai vedea niciodata. Niciunul nu mi-a atras atentia. Niciunul nu mi-a exprimat nimic.

Stateam pierduti pe doua borduri si faceam curatenie intre sticle. Pe partea cealalta a bordurii era grupul acela de care am mai vorbit. La fel de frumosi ca in prima zi. Poate putin mai frumosi. Ei da, acolo am vazut fețe interesante, care  imi exprimau ceva si cu care probabil (cu siguranta) as fi schimbat doua vorbe.

A inceput piesa aceea si am inceput sa dansez brusc. Nu are cum sa nu imi aminteasca de tine chiar daca vreau, chiar daca nu. O auzeam tot timpul, chiar si cand nu ar fi trebuit. Sunt curioasa daca mai exista si pentru tine sau ai uitat de ea fiind septembrie acum?!

Nu stiu daca am zis, dar aveam o anumita stare de spirit in prima seara aici. Si acum e exact la fel. Nu pot sa imi controlez creierul si ma enerveaza groaznic! Doamne ce animale suntem!

Ma uit insistent si stiu ce e in mintea fiecaruia. Acelasi lucru era si in capul meu. De mult timp. Cu detalii si tot tacamul, dar nu poti sa-i dai frau liber si sa faci tot ce gandesti pentru ca sunt oameni in jurul tau care judeca orice miscare. Si nu sunt eu genul care sa imi pese, dar de data asta chiar nu am chef.

Au barfit pe toata lumea, toata lumea avea defecte in lumea lor perfecta. Oamenii cu burta au barfit oamenii cu abdomenul plat. Oamenii carora le e lene sa fuga au barfit oamenii care din 3 miscari s-au urcat pe acoperis ca sa intre in camera fara sa foloseasca scarile. Oamenii care nu stiu sa danseze au barfit oamenii care se distrau si formau un grup unit.

In momentele acelea iti dispare si imaginatia. Dar poate e mai bine, poate e mai bine sa nu gandesti atat, poate e mai bine sa nu ai instincte. Da, din pacate, e mai bine.

Adio Camaret! 

Adio cu un gust salbatic si neindeplinit!

Day 11. Atlantic

E atat de salbatic si de furios, il ador! Am fost sa imi iau la revedere de la el. M-am fofilat cumva si am reusit sa merg singura. Aveam nevoie de asta. 

Am strans scoici si nisip sa le duc cu mine acasa. Sa-mi amintesc mereu de nisipul fin, zdrobit de ocean, din Camaret.

Imi place sa il privesc, sa ii privesc furia. Imi place sa il simt, sa il simt rece si revigorant. Imi place sa il ascult, sa ii ascult gandurile pe nu o sa aiba niciodata tentatia sa le ascunda. Imi place.

Daca tot a fost ultima intalnire a noastra am tras si concluzii. L-am mai intrebat inca o data ce sa fac si mi-a raspuns. Acum mi-e limpede totul, nu mai exista indoieli si cu siguranta asa voi face daca asa mi-am propus. 

Mi-a facut placere sa te cunosc si sa vorbesc cu tine, Atlantic! Sper sa ne mai intalnim, iar daca va fi pe coasta cealalta, eu as fi cea mai fericita!

Day 10. Nothing box

Nu prea am avut sentimente azi. Spre deloc. E foarte mare diferenta aici intre dimineata si seara; parca fiecare zi e formata din doua zile. E placut sa treaca timpul greu. De fapt, nu greu este cuvantul. E placut sa treaca timpul si sa simti cum trece, sa vezi si sa constientizezi fiecare zi. E bine.

Am mers cu barca in larg. Pentru mult timp, iar vantul nu ne ajuta sa inaintam. Era barca cu panza. Era frumoasa si avea un "capitan" dilau. Era atat de relaxat si se simtea atat de bine pe barca lui. Oare la ce se gandeste toata ziua? La ce te gandesti cand stai toata ziua pierdut in larg si astepti sa bata vantul? La ce te gandesti daca nu se intampla nimic in viata ta? Eu nu as putea. Probabil doar daca ai o iubire neindeplinita si poti sa te gandesti la ce a fost sau ce ai fi vrut sa fie inca doua vieti de acum incolo.

Simteam ca ar trebui sa imi fie frica. Le-am zis ca nu sunt prietena foarte buna cu apa. Nu imi plac barcile, dar nu aveam niciun sentiment. Ma prindeam de barca atunci cand erau valuri si se inclina si imi exprimam starea, dar nu simteam nimic. Problema era ca nici nu ma puteam gandi la nimic. Am crezut ca voi sta acolo  lesinata pe barca, picioarele intinse, o mana atarnand in apa si ma voi gandi "la tine si la noi, la mine si la voi, la noi doi amandoi". Am crezut ca e cel mai bun loc da vorbesc din nou cu oceanul, poate acum are raspunsuri pentru mine, poate are energie pentru fricile mele, dar nu am putut gandi nimic. Simtem ca am creierul blocat, ca am intrat in my nothing box pe care nici macar nu stiam ca o am. E misto cutia asta totusi. Te relaxeaza. Poate asta mi-a zis oceanul, sa nu ma gandesc la nimic si sa las totul sa vina de la sine. 

E exact ca mersul cu barca in larg. Nu stii ce te astepta, nu stii daca vei pescui linistit sau va fi furtuna, nu stii niciodata cum se va sfarsi calatoria ta. Problema este ca se poate sfarsi si bine si rau. Asta ma sperie. Iar eu cand sunt speriata fug. E lasitate? Nu imi place cum suna, nu vreau sa ii spun asa. Eu nu sunt lasa. Eu pot sa infrunt orice. Orice.

Well, "if you wanna be bad, you gotta be good", asa ca nu am sa fug. Am sa raman si am sa inving. 

Day 9. I'm feeling electric tonight

Vai cate s-au intamplat azi!

Stau aici pe o jumatate de bordura si incerc ca imi amintesc si nu imi vine sa cred ca tot amalgamul asta de sentimente s-au intamplat in mai putin de 24 de ore. 

Foarte tare. Again, eu nu vreau sa ma intorc acasa! Nu vreau.

Prima parte a zilei mi-o amintesc vag pentru ca mi-am petrecut-o cu telefonul in mana, scriind mesaje sau doar scriind. Am ras si am plans. M-am bucurat si am oftat. De toate, dar am uitat repede de ele pentru ca am fugit ca ma arunc in valuri.

Am umblat prin oras cu un selfiestick, am filmat, am tras cadre, timelapseuri, hyperlapseuri, iar apoi ne-am aruncat pe plaja. Eram numai noi. Ce poate fi mai misto de atat?!

Apa nu era atat de rece azi, dar cum schimbasem plaja era plin de bolovani si scoici. Daca nu mi-a iesit din prima, am renuntat. M-au chemat in apa, nu am vrut sa intru. Au insistat, nu stiu de ce si nici de ce mi-au spus doar mie si nici de ce m-au inscris pe lista de scuba diving pentru ca eu nu mi-am exprimat dorinta asta niciodata, dar ei asa au inteles, ca se vede pe mine. Well... In fine, nu asta era ideea aici. Am mers in apa, ma trecea pișu oricum. A fost bine. Am inotat vreo 43 de secunde in cerc pentru ca numai acolo era nisip si m-am taiat la picior cand am iesit din apa. Nu e mare lucru, dar incepe sa doara, mai ales ca au trecut ceva ore bune si eu inca am nisip in sosete pentru ca... Pentru ca nu este timp de pierdut aici de schimbatul sosetelor.

Nu este timp pentru ca dupa atatea filmari e nevoie si de montaj. Si dureaza. Si dureaza si mai tare cand vezi numai echipa ta nu a terminat ce trebuia, noi doar am comentat, era mai interesant.

Incepe partyul pentru toata lumea, iar pentru noi incepe panica. Nimeni nu zice nimic, dar fiecare sta in coltul lui, incruntat si cu castile in urechi. Ei bine, cand ceilalati lucrau si ne intrebau unde mergem si ce reportaj facem noi ziceam "we're going to the beach actually", chiar daca era zi sau noapte.

Eu acum ascult summertime sadness si incep a dansez fara sa imi dau seama; am obsevat ca se uita G. mai insistent si mai zambitor la mine.

Da, summertime sadness! Exact, asta e trilul de azi, cu siguranta! Numai cand ma gandesc ce oscilatii de sentimente am avut...

Pauza de o tigara; si de o carafa de vin. Rose bun de la cina. Cred ca o sa imi lipseasca mesele la ore fixe si mai ales vinul din fiecare seara, nu stiu ce ma fac. De fapt, am zis ca nu ma mai intorc acasa, asa am spus ultima data, nu?

La un moment dat unul dintre noi se ridica. "Am terminat." Cata fericire pe capul tuturor. Ne adunam inspatele scaunului lui si ne punem zambetele tampe pe fata. E atat de tare sa vezi la ce ai lucrat zile intregi.

Prindem energie. Numai in camera e lectura mai pare lumina, in rest e liniste de mormant. Dar fiind in Franta, bineinteles ca ataca brusc 10 nemti dansatori pe ceva piesa pe care nimeni nu o intelegea, dar au fost amuzanti.

E deja tarziu in noapte, dar se mai ridica cineva in picioare si striga "am terminat" apoi inca unul si inca unul. Stii cat de tare e sentimentul cand termini ceva ce ai crezut ca nu se mai sfarseste niciodata? Foaaaaarte tare! Mai ales cand vezi si bucuria celor din jur ca sunt incantati de ce a iesit.

Acum urlam si dansam. Materialele sunt gata. Toate. Si sunt bune. Sunt faine. Acum suntem electrici.

Merge muzica de la ceva boxe care scartaie, dar numanui nu ii pasa. Ciudat e ca aveam si eu muzica asta pe player acum ceva timp. Pe vremea cand imparteam si muzica si aerul si cerul. Nu le-am mai auzit la nimeni de atunci. A fost un sentiment... Hai sa-i zicem un sentiment altfel.

S-s-sssummertime summertime sadness!

S-s-sssummertime summertime sadness!

High heels off, I'm feeling alive.

Nothing scares me anymore!

Night 8. Nisip in sosete

Am fost si am filmat apusul. Doar noi... Doar apusul. Apoi am inregistrat oceanul. Il vom duce cu noi acasa.

Picioarele ne erau scufundate tare in nisip  pentru a putea tine si camera si a putea bea si bere in acelasi timp.

Era liniste. Incercam sa citesc ganduri si sa inteleg zambetele, dar de data asta nu mi-a reusit, nu am stiut cum sa reactionez asa ca am renuntat. Ar fi fost frumos totusi. Dar pentru foarte putin timp. Prea putin.

S-a inoptat. Atunci incep rasetele si povestile pana se sting luminile pe strazi. As fi vrut sa mai raman, poate gaseam raspunsul in stele, dar nu am reusit.

M-am urcat in patul meu supraetajat si am stat la lumina frontalei uitata pe un colt de pat, asa cum am facut si atunci. Am stat si am ascultat muzica si am scris. Era din nou bine. Radeam. Radeam tare.

Singura grija pe care o aveam era sa nu imi dau din gresala sosetele jos pentru ca erau pline de nisip. 

Oceanul iti cere sa faci prea multe dusuri si aici nu este atata apa.

Day 8. Incantare

Imi vine sa rad in continuu ai nu ma pot abtine. Incerc sa imi gasesc motive in jur, dar nimeni nu ma crede, zambetul meu de sub mustata e mult prea evident.

Am intarziat la masa. Toata lumea se uita la mine cu ochi intrebatori. "Eh, am avut o discutie interesanta la telefon," le zic eu zambind, dar tu stii cum sunt eu cand nu ma pot abtine si nici macar nu stiu de ce. Momentele acelea sunt geniale!

Simtem o caldura mare pe interior si parca imi taia respiratia. E greu sa mananci cand ai respiratia taiata.

Nu mai stiam ce sa mai fac asa ca m-am dus sa vorbesc cu oceanul, dar pana am ajuns pe malul apei parca mi-a disparut avantul acela de incantare nebuna si a inceput sentimentul disperarii.

I-am spus toata povestea, toate sentimentele pe care le am, toate gandurile si asteptam o parere, un raspuns. Nimic.

Nu vreau sa ma mai intorc acasa. Nu vreau. Niciodata. Oare ce s-ar intampla daca as sari peste cateva etape (care oricum nu vor fi prea placute) si as ramane aici pierduta intr-un colt de tara scufundata sub ocean. Poate as putea inota pana pe partea cealalata a oceanului. Acolo m-as simti in siguranta.

Nu vreau si nu accept sa ma incante anumite lucruri. Nu. De ce nu pot sa am control asupra unei situatii atat de simple. 

Eh, ce mai pot face acum?! Cred ca vine iar Martini pe scari deseara si totul se rezolva. Simplu si frumos, alaturi de stele.

Creasta albastra, chiar am nevoie de un raspuns! Si am nevoie de unul inainte sa plec. Neaparat.