Pagini

18 septembrie 2014

Zambet ascuns in hanoracul tau

Nu e bine sa traiesti in trecut, dar uneori poti retrai niste senzatii grozave.

Era inceput de toamna. Era din nou agitatie in oras, frunzele dezgoleau usor copacii, soarele de dimineata parea puternic, dar te facea sa tremuri usor. 

Am ajuns in fata blocului. Mirosea a toamna grozav de bine, eram increzatoare intr-o zi calduroasa, dar vantul rece m-a facut sa ma ghemuiesc in bratele lui. Eu nu vreau sa merg la servici, mi-e prea friiiig si nu imi place sa ma intorc in casa. Am zis eu zgribuling.

Mi-a dat hanoracul de pe el si am plecat fiecare in directia lui. A ramas in tricou, batea vantul, dar trebuia sa-mi fie bine, sa am din nou zambetul pe buze. 

Nu a fost doar un zambet, a fost un ras galagios in plina strada. Era exact ca atunci... Aveam exact acelasi sentiment cand ma trezeam dimineata in alta casa si trebuia sa fug. Tot timpul era soarele care da lumina perfecta de la 6-7 dimineata, aveam o bluza cu doua numere mai mari, ochelarii de soare pe ochi si gluga in cap ca sa imi ascunda firele de par sifonate. Mainile incrucisate in sân si pasul grabit.

Zambetul de pe buze se simtea vinovat; era rusinos si incerca sa se ascunda, dar cine sau ce poate ascunde incantarea propriilor fapte?!

Nu traiesc in trecut. Nu e vorba despre oameni si intamplari, ci de senzatiile care raman. Despre gustul si mirosul lor care se poate reactiva oricand, iar atata timp cat iti aduce un zambet imens pe față... Uhmmm. E bine! 

Niciun comentariu: