Pentru ca am trecut cu bine de examen, desi m-a mancat pielea ingrozitor de la bluza cea noua (care acum e la un copil sarac pe care oricum il mananca pielea tot timpul)... azi am voie sa mananc toateeee wafflle-lurile din camara. Toate toate!
Si prajite si neprajite si cu lapte si fara lapte...
De ce a trecut? De ce am lasat-o in urma? De ce trebuie sa fim acum unul intr-o parte si unul in celalalta... cu mintile concentrate la altceva? Unde e acea saptamana in care mergeam fara incetare de la unul la celalat, ba pe o canapea portocalie, ba una maro si grizonata... uitand complet de cea rosie din apartament.
Imi lipsesc toate filmele pe care le-am vazut si le-am dezbatut, cele pe care nu le-am vazut pana la sfarsit, cele de care am ras fara sa intelegem prea mult sau cele care ne-au aratat viata din fata noastra si noi nu am repetat aceleasi greseli.
Vreau sarbatorile-napoi!
Vreau noptile reci in care rataceam orasul alb, iar apoi furam masina ca sa mergem in parcarea noastra speciala, sa lasam scaunele pe spate si sa privim luna cum sta neclintita, ca un felinar. Ascultam muzica "nu de fiecare zi" si se potrivea al naibi de bine.
Era liniste. Iti puneai capul pe umarul meu, iar eu iti sarutam crestetul pana eram obligati sa ne intoarcem iar acasa... Masina trebuia sa fie iar in fata portii, pe aceeasi parte si in acelasi loc. Nu ne-a fost greu, am gasit cea mai buna si inteligenta metoda de a nu ocupa nimeni locul acela.
Vreau sa radem iar in hohote de la prea mult vin fiert, sa facem concurs de prajituri, sa ascultam teracota cum toarce, iar noaptea... noaptea sa urlaaaam pe ritmuri si solouri nemaiauzite.
Atunci nu imi dadeam seama ce aveam langa mine, nu realizam ca poate fi mai important decat orice era in jurul meu de fapt, ca poate sa duca undeva, ca exista lucruri (chiar exista) care pot sa duca undeva. Atunci nu stiam ca un singur pas te poate arunca in prapastie si nu stiam nici ca o mana intinsa si un alt pas, unul mare si curajos, te poate scoate din ea.
Nici nu ma gandeam la prapastie, nu stiam ce inseamna, ce inseamna sa te lovesti, sa fii trantit la pamant si sa nu te mai poti ridica. Nici acum nu stiu foarte bine, dar macar sunt constienta ca exista.
Tot timpul consideram ca mie o sa imi placa si in prapastie, ca o sa pot cuceri lumea si de acolo, ca o sa pot sa ma dezvolt, sa ma ridic, tot timpul exista cineva care te impinge de la spate... dar cumva, brusc, am realizat ca nu poti sa cuceresti lumea singur. Ai nevoie de cineva, sa-l tragi dupa tine sau in momentele tale proaste sa te traga dupa el.
O prapastie exista tot timpul langa noi si nu e decat la un pas distanta. Trebuie doar sa o vezi si sa faci pasul in directia opusa. Trebuie sa stii ce ai langa tine si incotro sa te indrepti. Poti sa conduci Universul daca stii unde sa calci. Eu conduc Universul in 2012...
