Pagini

30 noiembrie 2008

chemarea independentei


pot si singura sa bantui strazile cu zambetul pe buze,
pot si singura sa merg undeva si sa nu stie nimeni ce gandesc,
pot si singura sa stranut si sa-mi zic multumesc,
pot si singura sa merg acasa chiar daca am tocul rupt,
pot si singura sa merg pana la colt sa vad daca apare o raza de lumina (aceea fiind tu) si sa zambesc vazand bezna profunda,
pot si singura sa imi dau sfaturi,
pot si singura sa absorb miresma unui pahar de vin,
pot si singura sa mananc o tableta de ciocolata, chiar daca stiu ca imi va fi rau,
pot si singura sa ma arunc in mare chiar daca stiu ca nimeni nu va sari dupa mine,
pot si singura sa privesc orasul noaptea, chiar daca imi doresc mult sa fii langa mine...
pot si singura sa ma spal pe fata chiar daca am mainile reci,
pot si singura sa plag chiar daca nu am cine sa imi stearga lacrimile,
pot si singura sa privesc cerul, chiar daca sunt sigura ca nicio stea nu am vrea la ea,
pot si singura sa strabat muntii, chiar daca bocancii imi sunt la tine,
pot si singura sa trec dincolo de mal, chiar daca nu stiu sa inot,
pot si singura sa stau in tacere chiar daca nu ma tine nimeni de gura si mie imi vine sa zbier,
pot si singura sa numar caramizile caselor fara sa ma incurc…
pot si singura sa ma incalt fara sa gresesc pantoful,
pot si singura sa iti desenez fata unduita fara sa te zaresc,
pot sa-ti dau un mesaj, chiar daca nu il vei primi niciodata,
pot sa rad si sa zambesc, chiar daca sufletul imi plange,
pot sa te injur, chiar daca nu imi doresc cu adevarat asta,
pot sa stau si sa astept trenul in gara chiar daca stiu ca nu vei cobori niciodata,
pot sa deschid ochii chiar daca sunt sigura ca nu imi va placea ce voi vedea,
pot...

pot sa raman singura intr-o lume numai a mea... si tot cu zambetul pe buze voi fi

cum zice o piesa... “maybe I'm just blind”...

24 noiembrie 2008

Mintea sau inima?

Mintea sau inima? Cine te conduce mai bine? cine iti arata calea corecta? De ce nu pot fi de acord una cu alta? De ce mintea iti zice ceva, dar cand esti in fata faptului inima nu te mai lasa sa faci nimic? Mintea imi spune si arata exact ce imi doresc si sunt foarte hotarata, dar de ce ma opreste inima? De ce o ascult? Cum pot sa trec peste cererile ei? Va fi vreodata de acord cu mintea mea? Aaaaaaaah lasa-ma sa fac ce cred… gata, nu ma mai opri… stiu stiu probabil ca gresesc, dar mai bine sa imi dau seama singura decat sa regret toata viata, mai bine sa vad ca ai avut dreptate, poate data viitoare te voi asculta… putin probabil… mintea tot aiurea imi merge…

22 noiembrie 2008

duhoarea parfumului

„... mergea impotriva voii sale. Intr-un animit loc, mirosul il atrase cu vehementa spre dreapta, in aparenta exact prin mijlocul unui zid. Un gang scund se deschidea catre curtea din spate. Il strabatu lunatic, traversa apoi curtea din spate, dadu un colt, ajunse intr-o a doua, mai marunta curte interioara, iar aici in sfarsit vazu lumina: locul, un patrat, nu era mai mare decat cativa pasi. Din zid se lasa, piezis, un acoperis de lemn, dedesupt, pe o masa, se afala lipita o lumanare. Lamasa aceea o copila curata corcoduse. Lua fructele dintr-un cos de la stanga ei, le rupea cozile, scotea samburii cu un cutit si le lasa sa cada intr-o galeata. Nu avea mai mult de 13-14 ani. Grenouille se opri. Intelesese pe data care era izvorul acelei miresme pe care o simtise de la mai mult de o jumatate de mila, de pe celalat mal al raului: nu murdara curte interioara, nici corcodusele. Izvorul era copila.
Se zapaci pt o clipa atat de tare incat isi inchipui cu adevarat ca nu a vazut in viata lui ceva mai frumos. Cu toate aceste, nu-I vedea decat silueta din spate, din contra luminii lumanarii. Voia, bineinteles, sa-si spuna ca n-a mirosit niciodata in viata lui ceva mai frumos. Dar cum cunostea trupurile de oameni cu miile, atat cele de barbati cat si cele de femei si copii, nu putea pricepe cum de efluviile unui atat de ales parfum pot izvori dintr-un om. Oamenii miroseau de obicei inexpresiv sau mizerabil. Copiii miroseau fad, barbatii a urina, femeile a untura ranceda si peste stricat. Cu totul neinteresant, chiar respingator… Asa se facu prin urmare ca lui Grenouille nu-I venea sa-si creada narilor si trebui efectiv sa-si cheme ochii in ajutor, spre a crede ce mirosea. Confuzia simturilor nu dura insa mult. Nu-I trebui, intr-adevar, decat o clipa spre a se convinge si optic si se lasa deci cu atat mai neinfrant in seama perceperilor mirosului. Acum mirosea ceea ce tinea de fiinta umana, sudoarea subsuorilor, grasimea parului, izul de peste al sexului, si le mirosea cu cea mai mare placere. Transpiratia ei era la fel se proaspat inmiresmata ca briza marii, seul pletelor adia dulce ca uleiul de nuca, sexul ca un buchet de nuferi, pielea ca floarea de cais... iar toate laolalta dadeau un parfum atat de bogat, de bine cumpanit, de fermecator, incat ceea ce mirosea pana atunci Grenouille in materie de parfumuri, toate constructiile miresmatice pe care le crease el insusi launtric, in joaca, toate i se parura deodata pur si simplu fara nici un rost. O suta de mii de miresme ii pareau mai putin pretioase decat acel parfum. Era principiul cel mai inalt, al carui model nu se cuvenea sa le ordoneze pe toate celelalte. Era frumusetea pura.”


„Parfumul” – Patrick Suskind

20 noiembrie 2008

Ridica-te!


Stai ascunsa langa un colt de perete si vezi toate ciudateniile Pamantului. Iti dai seama cat de diferiti sunt toti si ai impresia ca sunt realmente nebuni, dar daca mai stai mult langa acel perete decojit de tencuiala incepi sa-ti dai seama ca singurul nebun din jur… esti numai tu.

Atunci te cuprinde o senzatie infioratoare de marasm, care nu mai vrea sa se dezlipeasca de tine… pentru o clipa te intrebi ce cauti in viata ta si parca ai vrea sa scapi de tine… ai vrea sa fi ca ceilati, ai vrea sa ai si tu o privire nevinovata, ai vrea sa ai si tu bretonel razlet, ai vrea si tu sa umblii cu varfurile degetelor apropiate, ai vrea si tu sa ai un telefon care se poate folisi oricum l-ai intoarce si ai vrea sa ai si tu curea, dar sa nu fie in gaica pantalonilor, iar parfumul tau sa lase o dara odorifica dupa tine…
De ce toate astea? Doar pentru ca esti diferita? Crezi ca merita? Crezi ca e bine sa fim toti trasi la indigo? Cine crezi ca ar mai fi persoana ta atunci ? Unde ti-ar disparea caracteristicile proprii? Cine ai fi tu ? Ai fi "cea mai tare" plata, banala, egala cu ceilati… Nu vrei asta, nu?

Ridica-te de jos, ridica-te fara sa te freci de perete, ridica-te cu viata si zambeste… asa areti ca esti multumita de cine esti tu, esti multumita de ego-ul pe care il ai, iar daca nu esti, fa ceva pentru asta, zbate-te, dar nu ii imita pe ceilati… lasa-i in pace sa traiasca in banalitatea lor de zi cu zi… tu trebuie sa ai propria ta platitudine originala… nu sta moarta in tine si afirma-te.

Fii doar tu cu un contur bine!
Respecta-ti sinele!

16 noiembrie 2008

... o minte transpusa


e doar o minte transpusa in 1000 de corpuri necunoscute care incepe sa o ia razna… incepe sa-si traiasca cu adevarat imaginatia… face tot posibilul sa fie in prezent si la fel ca in fiecare zi, ca de fiecare data, dar nu… mintea trebuie sa o ia la fuga pe alte meleaguri fara control. Nu stii ce se intampla cu tine… dintr-odata ti se schimba starea de spirit si nimeni nu intelege de ce. Cum sa inteleaga altii cand nici tu nu sti ce ai si nu sti ce explicatii sa dai comportamentului tau… aveai in minte o poveste, un gand dezolant care trebuia terminat, iar in momentul in care ai fost desprins de acolo nu mai poti face nimic… e ciudat, dar nu mai poti… si ramai intr-o stare de echivoca pentru tot restul zilei…

15 noiembrie 2008

Meditatie asupra unui gand necunoscut


Sunt blocata. Am ramas undeva intr-o alta lume. Nu mai stiu ce e in jur, nu mai simt nimic, nu vad si nu aud. Doar stau si meditez asupra unui gand… un gand pe care nu il gasesc, nu inteleg unde vrea sa ajunga, ce rezolvare cere sau ce vrea de la mine. De ce raman asupra lui cu toate ca nu il inteleg si nu pot sa-l descopar ?

Vreau sa ma reintorc in prezent… vreau sa revin pritre ceilalti… vreau sa-mi gasesc gandul… vreau sa-l inteleg… vreau sa-l identific… vreau sa-l cunosc… vreau sa-i gasesc rezolvarea...

altfel…

…raman pierduta pentru totdeauna

10 noiembrie 2008

ea si el = ei?

ieri: e seara. e duminica. se plimba linistiti tinandu-se de mana pe aleile abatute de plctiseala ale parcului. pareau fericiti, dar parca ceva le retinea fericirea.



azi: e intuneric. e frig. e luni. se saruta ca si cum nu ar mai exista ziua de maine, ca si cum ar fi numai ei doi si vantul care le umbla prin par, ca si cum nu s-ar mai fi vazut de ceva vreme si asta era tot ce asteptau. inceteaza brusc. spun 2 vorbe si fiecare pleaca intr-o directie opusa. in urmatorii 10 pasi privesc in urma, parca pentru a vedea daca sunt in siguranta. scot telefoanele si incepe palavrageala dupa toata linistea anterioara.



exista vreun ei?

2 noiembrie 2008

- hei, te cunosc? parca stiu de undeva surasul asta ametitor
- haide, vino cu mine... vino sa intram in jocul buzelor...

- … joaca-te cu mine, zambeste-mi, vreau sa-ti simt respiratia anevoioasa
- te rog… taci... taci si nu te mai opri niciodata