Am mers cu barca in larg. Pentru mult timp, iar vantul nu ne ajuta sa inaintam. Era barca cu panza. Era frumoasa si avea un "capitan" dilau. Era atat de relaxat si se simtea atat de bine pe barca lui. Oare la ce se gandeste toata ziua? La ce te gandesti cand stai toata ziua pierdut in larg si astepti sa bata vantul? La ce te gandesti daca nu se intampla nimic in viata ta? Eu nu as putea. Probabil doar daca ai o iubire neindeplinita si poti sa te gandesti la ce a fost sau ce ai fi vrut sa fie inca doua vieti de acum incolo.
Simteam ca ar trebui sa imi fie frica. Le-am zis ca nu sunt prietena foarte buna cu apa. Nu imi plac barcile, dar nu aveam niciun sentiment. Ma prindeam de barca atunci cand erau valuri si se inclina si imi exprimam starea, dar nu simteam nimic. Problema era ca nici nu ma puteam gandi la nimic. Am crezut ca voi sta acolo lesinata pe barca, picioarele intinse, o mana atarnand in apa si ma voi gandi "la tine si la noi, la mine si la voi, la noi doi amandoi". Am crezut ca e cel mai bun loc da vorbesc din nou cu oceanul, poate acum are raspunsuri pentru mine, poate are energie pentru fricile mele, dar nu am putut gandi nimic. Simtem ca am creierul blocat, ca am intrat in my nothing box pe care nici macar nu stiam ca o am. E misto cutia asta totusi. Te relaxeaza. Poate asta mi-a zis oceanul, sa nu ma gandesc la nimic si sa las totul sa vina de la sine.
E exact ca mersul cu barca in larg. Nu stii ce te astepta, nu stii daca vei pescui linistit sau va fi furtuna, nu stii niciodata cum se va sfarsi calatoria ta. Problema este ca se poate sfarsi si bine si rau. Asta ma sperie. Iar eu cand sunt speriata fug. E lasitate? Nu imi place cum suna, nu vreau sa ii spun asa. Eu nu sunt lasa. Eu pot sa infrunt orice. Orice.
Well, "if you wanna be bad, you gotta be good", asa ca nu am sa fug. Am sa raman si am sa inving.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu