Pagini

29 decembrie 2010

2010 in imagini

Pentru ca niciodata nu m-am aratat asa de mult in imagini ca anul acesta

Pentru ca m-a vizitat in primele luni ale anului

Pentru ca am reusit sa o imbratisez dupa 5 ani si nu am mai vrut sa o las

Pentru ca am fost si nervoasa...

...si fericita

Pentru concerte...

...si concerte...

...si concerte

Pentru cartofii curatati la iarba verde si parul lung

Pentru jocurile de societate

Pentru sedinta foto, haha

Pentru ca anul acesta nu ne pasa

Pentru ca unii oameni sunt prea curiosi...

...iar altii raman doar smecheri

Pentru toate povestile pe care le-am avut impreuna in acel loc special

Pentru ca liceul s-a incheiat minunat

Pentru ca mi-am terminat misiunea cu ei

Pentru ca am incheiat o etapa

Pentru ca am muncit...

...si apoi am petrecut

Pentru petrecerile de la cabana

Pentru ca acum a fost o vizita mai lunga (si o noapte grea :)) )

Pentru noptile lungi si nesanatose

Pentru ca fetele mai si danseaza

Pentru ca toata lumea iubeste Sighisoara

Pentru aparatul foto nou si weekendurile care pareau ca nu se mai sfarsesc

Pentru ca am petrecut mult timp acolo si la momentul potrivit

Pentru ca Peninsula nu moare niciodata

Pentru frumusetea Clujului

Pentru viata de student

Pentru ca s-a schimbat ceva

Pentru ca am curatat Romania

Pentru ca m-am dus drept pe bicicleta (drept in gard)

Pentru singurul majorat de anul acesta care mi-a starnit amintiri din anii trecuti

Pentru serile de teatru

Pentru serile de carte

Pentru noptile de concerte din baruri

Pentru o petrecere speciala

Pentru "munca de teren"

Pentru ca numai daca participi castigi

Pentru sunetele de chitara

Pentru petrecerile studentesti

Pentru ca a mai facut o vizita sa incheie anul frumos

Pentru ca am asteptat 2 ore jumate (dar nu in zadar)

... si pentru ca tot nu m-a putut convinge nimeni

AN NOU FERICIT!

28 decembrie 2010

Review 2010

Daca anul acesta nu am mai avut cuvinte despre Craciun si toate pregatirile... deoarece nu puteam continua niciun gand cand ajungeam in fata tastaturii... review-ul pe 2010 nu poate sa lipseasca pentru ca a fost un an extrem de plin, cu multe schimbari, multe noutati, multe rupturi de situatii si idei noi la fiecare clipire... A fost un an minunat! 
  • am scris "0102" postari pe blog, dar si multe altele care vor iesi la iveala in momentul potrivit
  • m-am bucurat de lucrurile simple
  • am facut mii de poze si am sters zeci
  •  am fost indiferenta si asta a durut foarte tare
  • am urlat la concerte pana cand nu mai stiam de mine
  • am facut lucruri care m-au determinat sa ma indepartez de oameni, dar macar mi-am deschis ochii
  • mi-am dat seama ca prietenii adevarati nu ii uiti niciodata oricat de departe ar fi
  • am revazut ce inseamna sa ai o sora langa tine… chiar daca numai pentru 2 saptamani
  •  mi-am spus gandurile direct incat au ajuns sa fie luate ca glume
  • am speriat lumea cu entuziasmul meu
  • am avut senzatii de film...si bune si rele
  •  mi-am dat seama ca si lucrurile enervante pot sa iti lipseasca
  •  mi s-au intamplat lucruri la care nici macar nu eram in stare sa ma gandesc
  •   am umblat cu capul sus cand stiam cat o sa trag pentru lucrurile pe care le fac
  •  mi-am schimbat ochelarii de soare exact cand a trebuit
  • am intors capul exact acolo unde nu vroiai sa ma uit
  • am vazut ca bunatatea din om vine mai mult atunci cand sunt prinsi in colt
  • am avut nopti albe plineee pana cand a iesit soarele de dupa dealuri si ne-a trimis la culcare
  •  am filozofat in cada pana cand imi simteam pielea departe de corp
  • am scris mesaje "nepermise" in timp ce ma tineai de mana
  • am fost dezamagita de fortele mele, dar pana la urma tot am ajuns unde mi-am dorit, poate putin putin mai sus
  • am renuntat la anumite principii si apoi mi-am dat seama ca e mai bine fara ele
  • am iubit
  • am urat
  • am iubit din nou
  • am zambit fals la unele lucruri
  • am spus ca plec din tara, dar eram doar la cativa km ascunsa cu telefonul inchis
  • i-am facut sa planga pe cei care pareau sa nu aiba lacrimi
  • am spus „nu” din incapatanare si „da” ca m-a luat valul
  • am luat decizii perfecte... s-au m-am lasat purtata de destin
  • am urlat cand altii credeau ca totul e in regula si am ras cand nimic nu era in regula
  • am adulmecat toate cuvintele frumoase si mi-am ridicat intrebari la cele urate... nu am gasit raspuns la toate
  • am fost dezamagita de anumite persoane, am iertat, apoi m-au dezamagit iar... tot i-am iertat
  • am speriat oameni prin intentiile mele si mi-am dat seama ca „n-ai cu cine dom’le, n-ai cu cine!”
  • am lasat impresii de care si acum ma mir, dar in acelasi timp ma bucur
  • m-am lasat dusa de val fara fiu sigura ca ma duce unde trebuie… dar am ajuns in locul potrivit
  • am vazut ca oamenii care se simt “amenintati” devin mult mai dragalasi
  • am vazut ca atunci cand e prea tarziu… chiar e prea tarziu
  • am trecut de la viata de licean la viata de student... si imi placeeee
  • mi-am schimbat idei... multe
  • am umblat teleleu pana nu mai imi simteam degetele de la picioare doar ca sa admir strazile si sa fur raze de soare
  • am pus la cale planuri urate si mi-au iesit mai bine decat am crezut… iar altele mi-au dat nopti de nesomn (multe)
  • am ras cand toti plangeau, am plans cand ceilalti dansau pe mese
  • am cunoscut lucruri noi care m-au facut sa uit de cele vechi
  • mi-am facut viata mai complicata o data in cateva ore in care am uitat de mine si o data in  cateva zile in care am uitat de altii
  • am ramas uimita cand am vazut ca unele cuvinte pot sa ma lase „fara cuvinte”
  • am incercat sa imi duc si mintea si inima pe acelasi drum... inca nu am reusit de tot
  • mi-am dat seama ca atunci cand nu te mai gandesti la ceva... chiar nu mai conteaza
  • am vazut ca exista muuult mai multe feluri de sentimente
  • am dormit pe covor pana la 5 dimineata apoi m-am mutat in pat... de multe ori
  • am spus „multumesc”, „te iubesc”, „du-te naibii” si cand am chiar simtit si cand nu
  • am simtit ca explodez de fericire si altadata ca sunt cel mai neindreptatit om
  • am uitat de unele persoane si i-am recuperat printr-un zambet si doua cuvinte frumoase
  • am pus piciorul in prag si nu m-am dat la o parte nici in ruptul capului (chiar daca dupa aceea mi-am lasat usa deschisa)
  • am unit cuvintele cu muzica… si la anul am sa o fac si mai bine
  • mi-am facut curaj sa rezum 2 ani in 20 de minute
  • am fugit si apoi usile mi-au ramas tot deschise
  • am avut rabdarea sa astept 2 ore jumate… cand de obicei intorc spatele in primele 10 minute
  • am renuntat la drumul de 5 minute pentru cel de 50
  • am ajuns sa vorbesc cate 18 ore la telefon pe luna cu o singura persoana
  • am cunoscut altfel de oameni si am vazut ca sunt exact asa cum vrei tu sa ii privesti
  • m-am bucurat de alegerile pe care le-am facut
  • am trait clipele asa cum trebuiau traite si zambesc cand ma uit in spate spre ele
  • in 2010... s-au schimbat multe si e bine :)

Clint Mansell - Finish it
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

23 decembrie 2010

There's something about... love

Fiecare iubim intr-un fel, fiecare avem sentimente si le imparim si cu altii pana la urma… dar atingem dragostea cu adevarat doar atunci cand “s-ar putea” devine “sigur”, “poate” devine “bineinteles” si “vedem noi” devine “asa facem”. Dragostea e atunci cand iti cumper un bilet comun la un concert care va avea loc peste o jumatate de an, pe invitatia de doua persoane treci automat numele celuilalt sau cand mergi in zapada pana la genunghi pentru o cafea la el si un zambet cald.

Dragostea e atunci cand spui un “da” plin, cand te arunci cu capul inainte fara sa te gandesti la consecinte, cand zambesti la grimasa lui nevinovata si cand dansezi pe strada fara sa ii vezi pe cei din jur.

Dragostea adevarata e atunci cand iti visezi realitatea.  


Lifehouse - You and me
 

This clock never seemed so alive 

18 decembrie 2010

Trilul de ieri -> 46

Frigiderul zdrangane ca un nebun, becul de pe strada tot palpaie, iar eu de 2 ore incerc sa dorm...

La duş


La duş imi vin toate acele idei. Acolo imi fac planuri pe ziua de maine, vad ceea ce admiri tu in fiecare seara cand facem dragoste si simt ce simti tu cand imi mangai corpul. La dus ii dau corpului meu tot ceea ce imi cere, acolo il hidratez, acolo visez la momentele minunate de saptamana trecuta si sper la cele ce vor urma. Pot sa fiu in largul meu, pot sa imi las mintea sa zboare si niciodata nu am limite, niciodata nu ajunge prea departe.

La duş las apa sa imi curga pe faţă, apoi sa imi ajunga pana in varful degetelor. Acolo pot sa ma bucur de gresia rece sau de apa fierbinte. Acolo pot sa ma retrag sa ma revigorez si sa fiu doar eu cu mine.

17 decembrie 2010

Ceva personal... "prea" personal


Te-am crezut prietena… ma gandeam deja cum o sa tinem legatura prin telefon, cum nu o sa ne mai terminam povestile si tu distrugi totul intr-o singura zi doar pentru ca aveai o dorinta mare pe care nu ti-am indeplinit-o?

Chiar te-am crezut altfel, te-am crezut o”doamna”, am crezut ca pentru tine conteaza idea in sine, fapta, nu partea materiala. Sincer, chiar nu pot sa imi imaginez cum m-am putut insela asa de tare si atat de mult timp… pacat ca mi se deschid ochii acum, la sfarsit, cand totul trebuia sa fie numai o veselie si un zambet larg...

Serios! Cum sa spui ca nu ai ce face cu niste flori? Cum sa spui ca nu ai primit nimic de la noi cand erau cel putin 4 cadouri pe an? Cum sa spui ca nu au nicio valoare, ca tu iti permiti orice? Ok, atunci de ce mai cersesti inca ceva? Cum crezi ca o sa fie daruit din suflet? Cum crezi acum ca o sa ramai in amintirea noastra?

Mi se face greata de tine, mi se face greata cand ma gandesc ca am crezut in tine, ca suntem pe aceeasi lungime de unda, ca ideile si gandurile noastre sunt mai mult decat orice palpabil, material, ca am crezut ca lucurrile speciale sunt legate de noi, nu ca asta e doar o fatada. Mi-e sila de tine si de toate lucrurile si gandurile pe care le-am impartit cu tine.

Ti-am luat ce ai vrut, ti-am luat flori si poze... dar o sa vii sa le iei sau acum vei sustine ca nu mai doresti nimic? Spune !


P.S. – imi pare rau daca citesti asta, dar daca tot ai citit-o sa-ti mai spun un lucru… asta e varianta lustruita si te rog, nu mai imi zambi pe strada!

Geam termopan


Ei imi spuneau ca sunt prea frumoasa ca sa vada daca am ochelari sau nu, daca am pistrui sau nu, ca sunt prea frumoasa pentru tine… se bucurau cand mergeam cu ei pe strada, se asezau langa mine cand mergeai tu la baie, imi sopteau la ureche glume pe seama ta, spuneau ca nu mai e nevoie de tine daca am ajuns acolo, imi faceau complimente si radeau cand vedeau ca tie incep sa iti fiarba urechile. Dar erau ca niste straini pentru mine, degeaba incercau sa imi umple sufletul de cuvinte si laude, eu tie iti zambeam, nu lor, pe tine te imbratisam, nu pe ei, tie iti sopteam visuri, nu lor. 

Numai tu nu vedeai frumusetea, nu imi vedeai zambetul din ochi sau fericirea din suflet. Numai tu pastrai toate cuvintele pentru tine, mie nu imi dadeai nimc… iar eu tot ochilor tai continuam sa zambesc. Cum am putut sa fac asta? Cum am reusit sa raman atata timp surda la strigatele tuturor care incercau sa imi deschida ochii? Cum?

Pana la urma mi-am deschis singura ochii pentru ca imi urlai atat de tare in ureche, dar nimic din ce vroiam eu sa aud. Nimic. Acum poti sa tot ţopăi in faţa geamului, sa strigi si sa imi spui tot ceea ce vroiam sa aud candva, fereastra mi-e inchisa... si e inchisa de tot. 

Lily Allen - Fuck You (Very Much)
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

7 decembrie 2010

Stay...

Poti avea tot ceea ce iti doreste,daca iti doresti suficient de mult. Trebuie sa iti doresti acel lucru cu o exuberanta interioara care erupe prin piele si se combina cu energia care a creat lumea. Sheilah Graham Westbrook



Singurul fel de dragoste pe care merita sa il ai este acea dragoste care traieste si rade si lupta si iubeste. Dalton Trumbo

Ignoranta...

Ti-am zis ca nu mai vreau sa te vad? Ti-am zis ca m-am saturat de ignoranta ta? Eu nu pot dormi noaptea pentru ca ma gandesc la tine, la ce faci, la gandurile tale... iar tu nu-mi spui nici „buna dimineata” sau „vezi ca trebuie sa plec de acasa”.
Observ ca a ajuns o revista mai importanta decat mine, zambetul mi-l oferi doar cand imi citesti un banc, probabilpentru ca te plictisesc, povestile mele se sfarsesc fara un sfarsit pentru ca aud din senin „ti-am zis faza de ieri?” ah, da... mersi, eu char ma simteam ascultata. Idioata ca intotdeauna! :)
Acum ma gandesc ca ar fi mai bine sa revin la adevaratii prieteni. Stiu ca ma vor ierta, m-au iubit cu adevarat, nu au cum sa nu ma ierte. Stiu, i-am ignorat doar pentru ca nu iti placeau tie... dar am sa le cer iertare si am sa le spun secrete pentru ca sunt sigura ca si eu imi vor spune la randul lor si nu voi primi raspunsuri de gen „crezi ca asta ar schimba situatia?”; sunt sigura ca mi-ar deschide usa zambind, mi-ar primi cadourile cu o imbratisare si mi-ar face o petrecere surpriza cand as fi suparata.
Acum te las, nu mai are rost, am treaba, am de revenit la o noua viata... te las sa te plimbi de mana cu prietenii, sa primesti mesaje de la vecinii urati pe care ii ai, sa le spui povesti peretilor, probabil ei te vor intelegemult mai bine decat mine, te las sa te saruti cu ziarele si sa iti mangai propriul corp. Sau pe altcineva... mai conteaza? Nu ar trebui sa ma intereseze mai mult decat lipsa ta si linistea pe care mi-o daruiesti...

Mi-ai uitat numarul de telefor deja, nu? Sau ce faci? Mi-ai ajuns in prag... de ce? Pentru ce? Vrei sa cunosti si ignoranta mea?

Mai bine pleaca tu... ca altfel plec eu!

1 decembrie 2010

Te urasc din toate incheieturile

Te urasc pentru ca imi vorbesti calm, pentru ca te joci cu lingurita in ceasca de ceai, pentru ca ai fular in dungi si iti sta atat de bine. Te urasc cand schimbi subiectele subtil, cand nu vrei sa ma conduci acasa sau cand minti. Te urasc cand razi de mine, cand ma saruti si eu nu vreau, cand ma inveti lucruri noi. Te urasc pentru ca ma suni in fiecare dimineata, pentru ca te visez in fiecare noapte si imi trimiti mailuri in fiecare zi.

Te urasc! Pur si simplu te urasc din toate incheieturile! Te urasc pentru ca ma faci sa ma simt bine, pentru ca imi dai fiori, pentru ca imi aduci zambetul pe buze atat de usor si pentru ca ma tii de mana delicat.

Te urasc, te urasc, te urasc pentru tot ceea ce faci si te iubesc pentru tot ceea ce esti si ma faci sa fiu.


Three Days Grace - I Hate Everything About You
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Explozie in cer si suflet

E 1 decembrie si orasul e impanzit de oameni fericiti ca nu trebuie sa mearga la munca pentru o zi (cel putin o parte din ei). La ora 20 se aduna lumea in Piata Avram Iancu si incep focurile de artificii. Toti se opresc din vorbit, toti isi schimba reactiile si isi indreapta privirile spre cer. Bolta prinde culori explozive si ritmurile dinamice ale muzicii rasuna in tot orasul. 

Undeva mai in fata sunt doi... un el si o ea... stau unul langa celalalt parca rusinati cumva. Se privesc, dar nu in acelasi timp, isi simt mirosurile corpurilor, dar se feresc sa se apropie unul de altul si fiecare se gandeste la cel de langa el si la gandurile lui.

Mai trec 2 minute de cugetari apoi ea isi strange pumnii in palme, respira adanc, ii ia baiatului obrajii intre palme si il saruta cu ochii inchisi. Cei doi nu si-au mai dezlipit buzele si au ramas blocati in sarutul lor printre miile de oameni agitati.

Alexandrina Hristov -  Undeva
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse


30 noiembrie 2010

That's not fear!

Tu dormi linistit de la ora 11 pentru ca maine stii ca trebuie sa te trezesti devreme, iar eu la ora 4 sunt inca treaza gandindu-ma la tine. Te concentrezi 8 ore la lucru, stii ce ai de facut fara sa te deranjeze vreun alt gand, iar eu nu pot sa imi ascult profii pentru ca tu imi vorbesti tot timpul in minte.

Mananci supa gandindu-te la supa, te plimbi gandindu-te unde vrei sa ajungi, vorbesti cu cineva la telefon si te gandesti la persoana respectiva, faci dus si te gandesti ce ai de facut dupa, mergi la un concert si asculti muzica si versurile, conduci si te gandesti la drum... dar eu... eu cand fac toate astea am altceva in gand, iar acel gand esti TU.

Oare cum il chema?!


Ce burzulita sunt in dimineata aceasta! Dar unde sunt? Doamne, nu cred... aseara am facut-o cu... cu tipul in camasa albastra, nu mai stiu exact cum il cheama. Alin? Calin? Nunu, Catalin! Da, Cata! Mmmnu, Andrei oare? In fineeee eram in barul acela cu caramizi rosii, am baut vin (putin mai mult decat de obicei) si as fi facut orice sa nu ies din stare aceea...

Acum hainele imi sunt peste tot si imi sunt sifonate. Trebuie sa plec de aici. Nici macar in ce cartier m-a adus nu mai tin minte si nici nu sunt sigura ca mi-am adunat toate de aici, dar macar geanta mi-e "completa".

Suna urat daca spun ca am facut sex, dar nu o pot numi dragoste daca nu am fost prezenta acolo, stiu doar ca m-a facut sa zambesc.

Am ceva de mers pana acasa, iar lumea de pe strada se uita ciudat la mine. Parca ar stii tot ce am facut aseara... ar putea sa imi spuna si mie ca eu nu mai tin minte exact. Oricum sunt constienta ca arat ca o bucata de carne usoara proaspat incinsa si miros a sex...

E prima data cand fac sex, eu pana acum am facut doar dragoste si e prima daca cand nu pot sa imi dau cu parerea in legatura cu ceva. Dar cred ca stiu... Nu imi place sexul! Nu imi place sexul pentru ca imi burzuleste parul, imi sifoneaza hainele si ma face sa miros urat.

Marylin Manson - Slutgarden
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

29 noiembrie 2010

Ii ningea in plina strada


Si ningea si ningea si ningea, iar cei doi se sarutau nebuneste.
Parul face carlionti la varfuri, pielea e ca de gaina, iar sfarcurile ei s-au intarit.
Zapada incepe sa se aseze pe umerii lor, dar continua sa se sarute.

Si ningea si ningea si ningea...
Isi deschid ochii amandoi, se privesc profund,
incearca pentru o clipa... sa isi retraiasca momentul,
iar apoi fiecare o ia in directia opusa.

Si ningea si ningea si ningea, iar cei doi nu s-au mai vazut.


Nina Simone - I put a spell on you
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

28 noiembrie 2010

Punct si virgula

Cuvintele nu-si au rostul cand un simplu semn de punctuatie ca... ; [punct si virgula] poate sa exprime tot ce s-a intamplat intr-un bar cu pereti maro si muzica buna.

26 noiembrie 2010

Mi-e dor si doare


Te vad in toate chipurile din oras, iti simt mirosul la fiecare adiere a vantului si te aud in tot zgomotul ce ma inconjoara. Nu imi plac sentimentele acestea, nu imi plac si nu le vreau. De aceea nu iti raspund (uneori) la telefon, de aceea fug de tine pe strada sau incerc sa iti evit privirea daca te zaresc din gresala.

Azi cand eram in statia de autobuz si te-am vazut m-am urcat in primul numar, cu toate ca mergea in directia gresita, doar ca sa ma indepartez de tine. M-ai vazut. Ai ramas blocat in mijlocul strazii cu mainile ridicate. Doua lacrimi au inceput sa imi curga pe obraz, ma uram in clipa aceea. De ce nu am fost in stare sa dau ochii cu tine? De ce nu m-am putut opri si sa iti spun zambind „stii... imi lispsesti”. De ce alergăm unul după celalalt si cand ne ajungem incepem sa alergăm unul de celalalt?

Vreau sa dispari. Vreau sa imi schimb sentimentele. Vreau sa ma trezesc dimineata si sa ma gandesc la soarele de pe cer, nu la parul tau burzuilit. Vreau sa ma culc seara gandindu-ma la ce urmeaza sa fac maine, nu la cum ar fi sa ma tii tu in brate. Vreau sa ma plimb prin centru si sa meditez la cartea pe care am terminat-o ieri, nu la cuvintele ce mi le-ai scris in mesaj aseara.

Oooooooh nu!

Vreau sa fii langa mine si sa te imbratisez, nu sa ma abtin pentru ca stiu ca nu ar trebui sa o fac. Vreau sa iti tin obrajii intre palme si sa iti spun tot ce simt in clipa aceea, cu orice risc, nu sa vorbesc ore intregi aiurea la telefon, doar ca sa nu inchizi, doar pentru teama ca nu am sa te mai aud cateva zile.

Vreau sa scap de toate sentimentele astea. Vreau ca acest „vreau” sa nu mai insemne nimic, de aceea fug de tine. Mi-e frica sa te vad pentru ca nu stiu cum voi reactiona, cum ar trebui sa reactionez si din acelasi motiv te sun peste 15 minute dupa ce am inchis spunandu-ti ca nu stiu de ce te-am sunat, doar ca am impresia ca nu te-am auzit de mult.

Eu nu inteleg nimic din toate antitezele din capul meu, tu ma intelegi?


I wish that I could hate you!

25 noiembrie 2010

Bate-mi in geam, nu ma astepta in statia de autobuz

Acum ceva timp te cautamin toate statiile de autobuz, stiam ce urmeaza sa iti spun in caz ca te intalnesc, cum sa iti fac cu mana, cum sa iti zambesc, era totul planificat. De ce nu ai aparut atunci? Eram curioasa de sentimentele mele, sa simt cum mi se zbate inima in piept sau cum mi se taie respiratia. Dar acum...nu am simtit nimic din ce asteptam atunci. Tot timpul ai fost cu un pas in urma. Cand ai de gand sa te inveti minte?

Zambetul din ochi ti-a ramas la fel si nu as vrea sa se schimbe vreodata. E identic cu cel de acum 3 ani,e identic cu cel care ma facea si pe mine sa zambesc, cu cel care imi zicea buna dimineata sau care ma conducea acasa.

Iar ai intarziat. Nu te inteleg. Doar nu vroiai sa iti bat eu in geam?! Eu stau la parter, tu nu.


Devil Doll - If I died in your arms
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

24 noiembrie 2010

Singura la concert

Sunt in inconjurata de prieteni, amici si multi oameni necunoscuti. Phoenix intra in scena. Toata lumea sare si aplauda de la primele acorduri ale lui Nicu Covaci. Trec 3 piese... cant, dansez, zbier, fac poze si stau tot cu mainile pe sus; sunt foarte incantata sa ii revad, dar brusc imi dau seama ca sunt singura. Prietenii sunt langa mine, dar eu sunt singura la concert. Ce cauta ei langa mine si cine sunt? De ce imi zambesc atat de incantati? De ce imi tot spun lucruri? Nu stiu ce sa le raspund… sau daca ar trebui sa le raspund.

Muzica lor ma transpune total in alta parte… undeva in trecut, la munte, la o cabana mica intre brazi, cand nu eram in niciun moment singura, cand aveam langa mine pe cei care mi doream si imi era destul...

Sunt la Rodna si acolo il vad pe tati cum crapa lemnele ca sa faca foc de tabara. Seara incepe sa cante in jurul focului pe ritmurile de la Phoenix (sau alte poezii). Are un pahar mic in mana si panalonii rupti si murdari… ziua ne-am jucat fotbal si am sarit peste garduri cand am dat de o herghelie de cai. E plin de viata… canta, danseaza cu atata pasiune incat toate privirile se indreapta spre el. Acum unde e? De ce nu e aici sa sara fericit pe muzica ce a fost langa noi in toti acesti ani? A ramas doar telefonul pe care l-am dat de la concert… si acum imi canta la telefon, e la fel de plin de viata.

La Rodna o vad pe mami stand cu o carte in mana pe o banca la soare. Noi ne intorcem din drumetie, suntem infometati, iar ea pare foarte relaxata... dar cand ajungem in casa vedem ca ne astepta un vas mare cu mamaliga cu branza. E fierbinte si o mancam toata cu lapte rece. Aveam impresia ca a facut totul in 5 minune, dar fiecare suntem constienti de energia si dragostea ce a daruit-o ca sa ne astepte astfel... ca sa ne vada pofta cu care mancam, sa simta imbratisarile pe care i le dam si sa asculte toate intamplarile patite pe drum.

Acolo il vad pe fratele meu care ma face sa imi ingrop jucariile pe motiv ca maine voi avea un copac plin cu jucarii, ma prosteste si ma invarte cu mingea pana cand cad la pamant de oboseala. Il vad cum face baie in butoiul urias de la moara de apa… era incredibil de rece, dar asta era provocarea… viata a ramas tot o provocare pentru el si acum.

Mai sus, langa padure, se ascunde sora mea sa faca plaja si sa isi poata bronza si dungile albe. Merg si eu langa ea, sa ma simt domnisoara, dar nu am rabdare sa stau mai mult de 3 minute. Cand se satura si ea, vine la mine si ma fugareste prin iarba. Ma prinde, ma arunca, ma  prinde (cateodata) si radem cat ne tin plamanii.

Acum unde sunteti? Nu pot sa stau langa oamenii astia la concertul celor de la Phoenix… da, sunt langa mine, incerc sa le zambesc, dar nu ii recunosc, nu ii simt aproape. 
Imi lipsiti… muzica asta ma duce in trecut, aproape de voi… tati sare fericit, mami e cu mainile pe sus si bate ritmul, Eddie rade cu ochii mici, iar Emma se zbenguie si se prosteste. Da, acum nu ma mai simt asa singura… voi sunteti singurul lucru la care pot sa ma gandesc acum si v-as tine la telefon in tot timpul concertului, dar nu am atatea telefoane, iar voi sunteti prea departe.



Phoenix -  Te  intreb  pe  tine  soare
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse