Pagini

30 decembrie 2009

Happy New Year!!!

Heeeeeei, se termina 2009... ce sa zic, a inceput bine si sunt sigura ca se termina la fel de bine :D A fost un an plin in care am facut de toate. Bune, incat m-am mirat eu de mine, rele pana nu m-am recunoscut, tampenii de care am ras in fiecare noapte sau de care am zis "cum am putut sa fac asa ceva?!?... totusi a fost tare :)) " si lucruri de care ma bucur acum si ma voi mai bucura.

2009 a fost un an al schimbarilor... am intrat cu zambetul pe buze si am altfel de oameni dar tot zambitori si impreuna, am intrat copii si am iesit "copii mai mari", am intrat cu o gandire putin ingusta si am iesit la lumina, am intrat fara trecut, dar acum avem ceva la care ne putem intoarce si am pasit spre 2009 mult mai multi, dar iesim doar noi doi, restul nu conteaza.

Amintiri, amintiri exista si le voi duce cu mine in 2010. Acum mi-e somn si nu mai am chef sa ma gandesc la ce a fost, acum ma intereseaza doar ce va urma. Vreau sa stam din nou sa povestim de toate lucrurile urate si sa le lasam in 2009, sa ne privim si sa ne spunem ce simtim cu adevarat, ce asteptari avem si sa ne punem dorinte in timp ce ne imbratisam la miezul noptii... chiar asa, acum suntem copii mari, nu ca anul trecut.

Am impresia ca 2010 e foarte departe, dar vreau sa-l simt din plin ;) N-am sa mai calc pe bec deloc, doar ma voi incalzi la picioare...

An nou fericit!

29 decembrie 2009

Ti-am zis ca nu mai vreau sa te vad? Ti-am zis ca m-am saturat de ignoranta ta? Eu nu pot dormi noaptea pentru ca ma gandesc la tine, la ce faci, la gandurile tale... iar tu nu-mi spui nici „buna dimineata” sau „vezi ca trebuie sa plec de acasa”.

Observ ca a ajuns o revista mai importanta decat mine, zambetul mi-l oferi doar cand imi citesti un banc, probabil pentru ca te plictisesc, povestile mele se sfarsesc fara un sfarsit pentru ca aud din senin „ti-am zis faza de ieri?” ah, da... mersi, eu char ma simteam ascultata. Idioata ca intotdeauna! :)

Acum ma gandesc ca ar fi mai bine sa revin la adevaratii prieteni. Stiu ca ma vor ierta, m-au iubit cu adevarat, nu au cum sa nu ma ierte. Stiu, i-am ignorat doar pentru ca nu iti placeau tie... dar am sa le cer iertare si am sa le spun secrete pentru ca sunt sigura ca si eu imi vor spune la randul lor si nu voi primi raspunsuri de gen „crezi ca asta ar schimba situatia?”; sunt sigura ca mi-ar deschide usa zambind, mi-ar primi cadourile cu o imbratisare si mi-ar face o petrecere surpriza cand as fi suparata.

Acum te las, nu mai are rost, am treaba, am de revenit la o noua viata... te las sa te plimbi de mana cu prietenii, sa primesti mesaje de la vecinii urati pe care ii ai, sa le spui povesti peretilor, probabil ei te vor intelege mult mai bine decat mine, te las sa te saruti cu ziarele si sa iti mangai propriul corp. Sau pe altcineva... mai conteaza? Nu ar trebui sa ma intereseze mai mult decat lipsa ta si linistea pe care mi-o daruiesti...

Mi-ai uitat numarul de telefor deja, nu? Sau ce faci? Mi-ai ajuns in prag... de ce? Pentru ce? Vrei sa cunosti si ignoranta mea?

Mai bine pleaca tu... ca altfel plec eu!

26 decembrie 2009

Addicted

Aprinzi o tigara cand:

  • nu iti convine ce zic
  • te enervezi
  • te plictisesti
  • astepti pe cineva
  • ai luat teapa
  • nu il mai poti urmari pe cel de langa tine
  • nu ai ce face
  • esti stresat
  • vrei sa intri in vorba cu cineva
  • termini de mancat
  • stai singur
  • esti beat si te bucuri ca nu ii mai simti gusul ala puturos
  • te plictisesc
  • ti-e foame
  • urmeaza sa intri intr-un local in care nu se fumeaza
  • vrei sa fii mai interesant facand cerculete din fum
  • bei cafea
  • esti obosit
  • ...


Pentru ce?

Pentru nimic... doar pentru ca nu ai destula personalitate sa stai cu mainile incrucisate si sa te uiti in vitrina in timp ce astepti, nu poti sa stai singur la masa ca se uita restul ciudat la tine, pentru ca cineva trebuie sa te consoleze cand esti trist, pentru ca trebuie sa te razbuni pe cineva cand esti nervos, pentru ca ai nevoie de alinare si pentru ca ti se pare atat de potrivita cu orice…


Esti tare! ;)

25 decembrie 2009

Dimineata de Craciun


Stiu ca te uiti la mine si nu iti place ce vezi, stiu ca ai prefera sa pleci de aici si sa nu trebuiasca sa zambesti fals, dar nici macar asta nu faci. Am crezut ca iti vei aminti si de mine, ca voi primi un multumesc spus din suflet si cu putina caldura in ochi.


Vroiam doar sa iti vad reactia cand deschizi cadoul. Era pregatit cu o luna in urma si gandit cu doua. Voiam sa vad doar zambete, cadouri imprastiate in toata casa… nu o felicitare nedeschisa si un pachetel nemiscat de sub brad. Poate data viitoare va iesi mai bine, eu…



Acum vreau doar o imbratisare!

23 decembrie 2009

Si singuratatea zambeste de Craciun...

Mai este o zi pana la Craciun, iar eu sunt singura in camera imbracata intr-un maiou negru, in pantalonii de casa si 2 lantisoare uitate la gat de saptamani intregi. E confortabil, nimeni nu are grija mea, parul burzulit si neglijat se simte liber, imi mangaie umerii, lacul zdobit de pe unghii nu ma mai cheama sa ii acord atentie, iar patul nefacut arata asa de bine!


Zambesc. Totul e vesel in camera azi... iar ninsoare de afara ma duce cu gandul la voi, la clipele in care eram toti 3 si ne bulgaream sau faceam un om imens de zapada in timp ce mami facea prajituri iar tati punea beculete albastre si argintii pe casa. A fost demult, a fost frumos, dar eu inca mai astept acea zi in care vom fi din nou toti 3 in aceiasi poza chiar daca mai trec inca 13 ani; nu am sa renunt la aceastadorinta niciodata. Acum ma bucur doar de amintirea care ma duce inspre voi.


Trebuie sa fac ultimele pregatiri pentru ziua de maine. Am impachetat cadourile cu grija, le-am pus mesaje dragute, scrisori si miros de sarbatoare, apoi le-am ascuns dupa perete. Maine seara le pun subtil sub brad asteptand reactia lor si imbratisarile care ma vor umple de fericire. Am sters praful de pe raft, analizand fiecare obiect care imi amintea ceva, am recitit fiecare felicitare uitata de timp si i-am zambit fiecarui rand.


Azi e ziua amintirilor… am admirat pozele in care au inghetat momentele fericite, nisipul din borcan care ma duce cu gandul la marea agitata de azi vara, posterele lipite cu scotch pe care acum nici nu le mai observ, fac parte din perete… am mirosit lumanarile parfumate de la tine pe care nu am vrut sa le aprind pentru ca nu vroiam sa dispara, am facut iar o selectie intre toate bratarile si lantisoarele din piele, lemn, os, metal… primite sau cumparate si am ramas la acelasi numar, fiecare inseamna ceva pentru mine. Mi-am spalat jucariile de plus si le-am aranjat frumos pentru ca deja incepeau sa se piarda sub calorifer si am rearanjat toate "minunatiile" de sub pat.


A fost ca o plimbare in trecut, o plimbare pe ritm de amintire… S-a terminat, acum stau la birou si scriu toate acestea gandite cu cateva ore inaninte. Nu-mi place, atunci erau mai ample, erau traite, erau pline de emotie, de fericire sau nostalgie. Dar cand am ajuns la birou "facand informatica" elanul meu s-a taiat de tot… raspunsurile de pe foi ma fac sa trec peste rezolvare, formulele de pe pereti se uita urat la mine, iar eu, prin dezordinea de pe birou, prin agrafe, carnetele, chei, pixuri, scrisori, si alte "tehnologii" am incercat doar sa le acopar, sa le fac sa dispara, dar nu am reusit decat sa ma gandesc la ziua de 3 iulie, o zi in care voi canta in jurul unui foc de tabara facut din formule si calcule nesfarsite… Atunci ma voi simti eliberata de obligatiile din trecut, obligatii care au devenit cu fiecare zi tot mai greu de tolerat.


A fost placut… acum mai am de scris o scrioare plina de amintiri, pe care nu stiu cum sa o incep si cand o voi termina…. Apoi ma duc la o plimbare printre fulgii de nea, sunt asa maaari si abia astept sa mi se topeasca pe obraji, sa imi rasfete sentimentele pana cand nu mai imi simt degetele de la picioare si ma satur de copacii tristi din parc. Dupa aceea revin in casa si beau o cana mare de vin fiert uitandu-ma la bradul de craciun cu un zambet mare pe fatza.


Va fi o noapte luuuunga! :)

11 decembrie 2009

Imi pare rau...

Imi pare rau pentru furtuna de ieri, imi pare rau
pentru cosul de cumparaturi, pentru inghetata de vanilie,
pentru ochii lui tristi, pentru geamul spart
si pentru vopseaua stearsa din par.

Imi pare rau
ca nu am dormit acasa,
pentru privirea mea care a luat-o razna
fara sa imi dau seama,
iar tu ai observat; imi pare rau ca m-ai vazut,
ca mi-ai zimbit si mi-ai vorbit frumos in continuare.
Nu trebuia!


Eu ma uitam la doua fire de par
si am uitat de restul...
am uitat de patura mare si groasa,
de cararile nesfarsite, de biletele de tren,
de urechile reci
si de ciocolata calda.

Imi pare rau pentru minciuna,
imi pare rau pentru culoarea gri,
pentru mesajele de pe pereti,
pentru noptile de nesomn, pentru isteria...
din fiecare zi
si pentru starea mea de bine.

Imi pare rau pentru cuvintele astea, ar fi trebuit sa tac...
acum stii prea multe!

19 noiembrie 2009

Straini in noapte


Mult laudata piesa de teatru „Straini in noapte” jucata de actorii Florin Piersic si Emilia Popescu a revenit la Cluj pentru a 12-a oara, iar de data aceasta nu am mai ratat-o cu toate ca am mers singura.

Cand am ajuns sa imi cumpar bilet, nu am fost foarte incantata de pret, dar eul interior mi-a spus „E ca si cum ai renunta la 2 meditatii, atat nu poti sa faci pentru cultura ta?”. E adevarat, dam in fiecare zi bani pe prostii care nu valoreaza nimic, iar cand trebuie sa ne luam un bilet la teatru instrambam din nas.

Lucrul care m-a facut sa-mi doresc fara ezitare bilet au fost cei doi ochi din spatele geamului care mi-au zambit si mi-au spus: „Tocmai a venit o doamna si a renuntat la un bilet din primul rand, daca doresti?!” Normal ca doresc! Si biletul a fost al meu, urmand sa zburd prin centrul Clujului cu o bucata de hartie in mana.

Ce poate fi mai frumos decat sa mergi intr-o sala cu 500 de suflete, iar tu sa fii aproape in inima lui Florin Piersic?

Asa m-am si simtit, numai ca am fost si eu inima a 6 babute de vreo 70 de ani care imi erau „vecine”. Spre surprinderea mea (sau probabil trebuia sa ma astept), dupa ce am aruncat o privire prin sala plina de oameni imbracati frumos si in toate culorile, am constatat ca 90% din ei aveau peste 50 de ani, iar cei de varsta mea puteam sa-i numar pe degete (10? 15?) – Asta inseamna ca peste 20 de ani sala va fi pe jumatate goala? –

Cu toate aceste ganduri m-am alaturat si eu murmurului din sala... acel murmur care a fost acoperit de aplauze la intrarea marelui actor in scena, urmat de o linise puternica cu 2-3 tuse in ea. In acea clipa am uitat de lumea de afara, de oamenii care ma inconjoara in fiecare zi, de cuvintele urate pe care mi le-au spus sau mangaierile date. Eram doar eu cu Florin, vorbind ca 2 prieteni, eu ascultandu-l din capul oaselor cu gura deschisa.

Era asa de bland, de calm si parca emotionat de prezenta noastra. Povestea cu lacrimi in ochi despre marea pierdere a teatrului romanesc cu o zi in urma a maiestrului Gheorghe Dinica – „un om sobru cu o ironie seaca, pe care doar cei apropiati o inteleg” spune actorul. A vorbit o jumatate de ora despre asta si alte povesti nemuritoare, iar cele 500 de suflete erau numai ochi si urechi. Nu avea nevoie nici de microfon, nici de un discurs pregatit pentru a se face ascultat.

A fost o seara perfecta pentru mine, o seara in care pentru 2 ore si jumatate am trait intr-o alta lume: lumea celor 2 personaje.

Sincer, inceputul nu m-a atras, mi s-a parul mult prea slab pentru cate laude a primit piesa, dar cu cat trecea timpul, curiozitatea mea era tot mai starnita pentru urmatoarea replica, sala se umplea de rasete si eram cu totii in pielea personajelor si in jocul firesc al acestora... care nu mai parea un joc, ci cu adevarat o seara din viata a 2 straini, o seara incitanta, plina de necunoscut si mistere ale vietii.

Tot decorul era intr-o ambianta bine gandita, fiecare obiect fiind e efect si fara a incarca imaginea de ansamblu. Cu fiecare obiect si cu fiecare replica descopereai o alta faţa a personajelor, iar in final s-a descoperit faţa la care te asteptai cel mai putin. A fost un final care pentru mine s-a incheiat cu tone de lacrimi, lacrimi de care incepuse sa-mi fie rusine faţa de ceilati spectatori, dar in acea clipa era ultimul lucru la care ma gandeam, iar dupa ce am ajuns afara si am fost intrebata cum a fost, nu am putut sa mai raspund nimic deoarece nu ma puteam opri din plans si oricum sentimentele mele erau inomabile in acele momente.

Am fost foarte impresionata de jocul actorilor, de lacrimile lor reale, de schimbul de personalitate de pe parcursul piesei de teatru si de toate vorbele si reactiile lor intr-o atmosfera de clar-obscur. La sfarsit se vedea tristetea din sufletul lor, atat din starea data de piesa, dar mai ales pentru pierderea colegului lor, Gheorghe Dinica. Erau emotionati si au iesit de pe scena zambind, dupa 15 minute de aplauze neintrerupte.

Ce poate face o seara la teatru? O seara la teatru te poate schimba, iti poate schimba modul de a gandi, realizezi cat de mici suntem noi, oamenii, cat de putine facem pentru lumea asta si cat de multe cerem. Ne-am putea schimba, dar suntem prea mandrii sa facem asta.

Merita? Cu siguranta! Merita pentru ca iti umple sufletul de beatitudine, te face sa iti deschizi ochii asupra lumii si a oamenior care te inconjoara, sa te gandesti de 2 ori cand trebuie sa iei decizii si te face sa pretuiesti mai mult faptele celorlalti, pasiunile si ideile lor.

De aceea va dau un pont: Miercuri, 27 ianuarie 2010, va fi din nou „Straini in noapte” la Casa de Cultura a Studentilor, pentru a 13-a oara la Cluj, dar cu siguranta sala va fi din nou plina.

Trebuie sa invatam sa pretuim ARTA!

16 noiembrie 2009

Dejul - orasul tuturor posibilitatilor [1]

Punctul tare pe ziua de azi:

Mergeam linistita la un xerox (care listeaza cel mai ieftin, dar la care -culmea- de vreo luna nu mai functioneaza imprimanta si de fiecare data cand intri acolo ai impresia ca tipa incearca sa-l repare apasand de nebuna pe toate butoanele)... Eram cu playeru in urechi si dintr-odata vad copii agitati fugind spre centru si parinti care fugeau dupa ei... Nu intelegeam ce se intampla... imi scot si eu castile sa vad mai bine si ghici ce era? 2 elefanti cu trompele ridicate se plimbau lejer prin centru, iar copiii erau innebuniti pentru ca nu credeau ca exista cu adevarat acele animale imense care distrug orasele si se sperie de soricei... erau atat de fascinati si incantati incat mi-am schimbat si eu traseul sa merg pe urma elefantilor.
Erau mari, grasi si gri... nu aveau ciucurei colorati, beculete sau oameni calare - sunt dezamagita! :))

Ne vedem la circ... sau probabil ca nu :)

12 noiembrie 2009

Cerere in casatorie

O sala mica care te face sa renasti. O masa cu 3 scaune care iti spun "aseaza-te comod". Trei pahare si o sticla cu apa cu gust de tarie iti soptesc ca vei muri de ras. Hainele simple, pline de praf dau tot mai multa viata celor 100 de scaune negre. Toate stau si se uita la mimica actorilor si incearca sa intre in lumea lor.

Sunt care au reusit… numai vad nimic in jurul lor si se parpadesc de ras, altele vad dungi colorate si feţe plate sau cei din stanga nu-si mai pot dezlipi ochii de la pata rosie de pe jos…

Eu sunt acolo, in mijlocul lor si le simt respiratia, ceilati nu mai exista. Au trecut intr-o lume detasata de mine, dar o lume care ma face sa privesc in jur cu ochi mari si sa zambesc.

Sunt oameni simpli si complecsi… si sunt incredibili!

Re-amintire

Mi-e usor sa ui un prieten bun daca nu mai vorbim o vreme, un zambet frumos daca nu-l mai vad, o mangaiere daca nu o mai simt, o vorba daca nu o mai aud. Mi-e usor sa uit oameni, flori, paduri, sentimente. Sufletul mi-e format doar din prezent si verigi care nu se pot rupe niciodata.
Mi-e usor sa uit, dar la fel de usor sa imi amintesc, am nevoie doar de scanteie.

Superioritate inferioara

Iti urasc privirea superioara, faptul ca stai 2 ore in tren si nu te uiti niciodata in jos, iar daca e nevoie iti apleci doar privirea, nu si capul. Nu ii privesti pe ceilati deloc, nu esti curioasa defel de actionea lor si nu zambesti… stai doar cu buzele lipite si pieptul scos in afara, fiind la acelasi nivel cu burta. Ti-am vazut palma, vei avea o viata mizerabila pe care o vei regreta intr-un final. Crezi ca stii multe, dar tot saraca ramai fara zambet, iar papucii iti vor fi vesnic plini de noroi, pentru ca nu ai puterea sa pleci capul.


Urato!

E prielnic

E un loc non-special, fara verdeata sau flori mirositoare; e un loc plin de oameni activi, concentrati, dar galagiosi… iar tu, scriitorule, te deconectezi pe ritm de muzica si iti auzi doar gandurile. Ceilati se misca, le vezi mimica stupida, fara niciun ritm deoarece nu au atins inca ritmul tau. Undeva, acolo in spate, se aud notele inalte din vocei ei, dar fara sa ii intelegi vorbele.

Astfel, privindu-i, prinzi o pofta nebuna spre ganduri inomabile… si stii ca cel mai important in senzatia asta e ca ai suflete in jurul tau, suflete care te inspira, desi nu le pasa de gandurile tale, iar tu pur si simplu nu le vezi.

28 octombrie 2009

:|

Unii pierd, altii castiga... dar de data asta cu toata ca am pierdut, am castigat mult mai mult decat tine, invingatorule!

P.S. - de azi voi gandi cu mintea... :)

21 octombrie 2009

Omuletul verde

A fost odata ca niciodata un omulet verde cu pantalonasi maro. Era mic mic, cu ochisori mari mari negri. Avea zambetul larg, buricul in forma de „x” si un ghiozdanel ca un nasture in spate.

Din multimea de omuleti de aţă colorata el mi-a zambit cel mai tare, dar nu am vrut sa il despart de prietenii lui. Nu stiu cum s-a intamplat ca dupa ceva timp a aparut la mine in geanta. Era cu bratele deschise si mi-a facut cu ochiul; nu am rezistat sa nu il iau in brate.

De atunci tot timpul e langa mine. Ma ajuta sa ma concentrez, sa imi vina inspiratia sau sa imi pastrez capul pe umeri. Poate uit de el, uit si mintea imi fuge in alta parte, spre lucruri urate si insolente, dar ajunge sa ii intalnesc privirea gingasa care ma patrunde si ma face sa imi sterg tot zambetul rautacios de pe faţă, ma face sa imi pierd ideile nimicitoare si sa revin cu picioarele pe pamant.


E al meu, e Greeny, e un voodoo doll! >:)

[multumesc]

Elevul de serviciu

Ce inseamna sa fii elev de servici pe coridor?!? Inseamna sa stai sa „pazesti scoala”. Cum? Tremuri de frig si privesti fenomenele etajului. De exemplu.... vin doi cu 15 placinte si te tin la povesti pentru ca... pentru ca oricum au religie si nu conteaza, doua fete (un cuvant prea frumos pentru ele, sincer) stau si se consoleaza. Una plange pana ii pica ochii, iar cealalta o tine in brate si ii spune ca va fi bine. Altcineva iti cere algocalmin, femeia de servici spala pe jos si apoi vine valul de injuraturi pentru ca fiecare aluneca (daca are noroc sa nu faca putin spectacol printr-un plonjon de toata frumusetea). Directoarea umbla ca un ursulet la fiecare clasa fara sa stie ce vrea sau ce cauta, apoi se duce la arhiva si trage de usa incat iti face impresia ca vrea sa darame scoala, super analistul programator iti face cu mana din celalat capat de coridor. Din clasa... nu pierzi nimic. Toata „actiunea” se povesteste in pauze... de la pixul verde din prima banca, pana la ultima barfa despre proful "Cutarescui" si iti dai seama ca stii mai multe ca si cand te-ai fi aflat in clasa.

Ideea de baza e ca... scapi de ore, pardon, legitimezi persoanele straine care intra in scoala (nu vad care ar mai fi alea daca au fost legitimate la parter... eh da, e drept... infractorii stiu si intrarea din spate). Stai 6 ore si iti copiezi lectiile de la ore, asculti profii cum urla la alte clase ca apoi sa intre si la clasa ta si sa spuna ca „voi sunteti cei mai rai!”. Alt prof te trimite sa ii cumperi de mancare, celalat sa faci o copie... nu e problema, tu oricum prierzi vremea ascultand muzica si trimitand mesaje absurde. Rar, dar chiar rar, mai este cate unul care citeste o carte sau invata pentru orele de maine. Probabil el era chiar "bolnav" si nu a mai dat la scoala de o saptamana, dar cand vine datoria de a-si pazi scoala, nu se pune problema.


Astfel... scoala e in siguranta! :)

Azi mi-am vazut nasul

Pare o lume mica, dar agitata. E un peisaj care se schimba continuu.

Eu sunt una cu cearsaful intins pe jos, iar nisipul imi gadila ceafa. Mana imi acopera ochiul stang, iar lumea devine plata. Nu mai exista spatiu, ci doar o imagine care se schimba la fiecare secunda. Pe fundal apar valurile marii (mai agitate ca niciodata) si cerul cade direct in apa. In rest... sunt funduri negre, albe, rosii, unele care ma fac sa clipesc, altele care ma fac sa casc ochii. In partea stanga e ceva mare, roz-maroniu care nu se misca deloc. De dupa el apar toate acele funduri golase sau inbracate in panza colorata care sa-l scoata in evidenta sau sa ii dea alta forma.

Azi mi-am vazut nasul.

In toata aceasta imagine se formeaza noi dune de nisip, un racusor isi croieste drum prin praf, nisipul se umezeste, nisipul se usuca la razele soarelui (neexistent in aceasta imagine plata), nisipul aduna scoici, ca apoi acestea sa fie adunate de unul dintre acele funduri.

Se face umbra; vine o talpa uriasa care se opreste exact in fata ochiului meu liber si imi acopera tot peisajul pe care-l savuram pana acum. Dintr-o data simt ca ma atinge cineva si ma ridica. Atunci vederea mea spre lume a prins forme, s-a extins, e tridimensionala. Fundurile au maini si picioare, cerul s-a indepartat de mare, nisipul a revenit pe pamant.

Nasul meu a disparut!

15 octombrie 2009

De ce m-as duce la teatru?


- pentru ca simt miros de minti boeme

- pentru ca ma deconecteaza de lumea de afara

- pentru ca nu ma intereseaza pe cine am in jur, toti imi sunt prieteni

- pentru ca viata prinde gust mult mai dulce atata timp cat sunt acolo

- pentru ca ajung sa traiesc si eu sentimentele actorilor

- pentru ca a doua zi folosesc replici din piesa

- pentru ca invidiez degajarea si dezinvoltura artistilor

- pentru ca raman cu o morala pe care o voi tine minte muult timp de acum inainte (ca sa nu zic toata viata)

- pentru ca toti oamenii vorbesc despre piesa de teatru dupa ce ies din sala si se formeaza o mare de voci cu opinii

- pentru ca oamenii se imbraca frumos

- pentru momentele in care radem toti, ca si cum am fi o famile si bunicul ne-a zis o poveste amuzanta din tineretea lui

- pentru clar-obscurul care il formeaza scena in intunericul salii

- pentru miscarile de brate ale actorilor

- pentru momentele in care jumate sala striga „shhh” pentru ca 3 persoane au intrat intr-o criza de ras

- pentru sentimentul de glorie al actorilor

- pentru ca sunt curioasa intotdeauna cine va fi in fata sau in spatele meu

- pentru amutirea oamenilor dupa ce se trage cortina

- pentru sentimentul care il am cand se stinge lumina

- pentru zambetul care nu-l mai pot da jos de pe fata cand ies din sala de spectacol

- pentru ca e singurul loc in care nu-mi permit sa intarziu

- pentru ca IMI PLACE TEATRUL


concurs :)

12 octombrie 2009

Hey, 13!

Anul trecut ne intalneam in pauza mare langa biblioteca si fugeam repede in spatele blocului sa fumam o tigara. Ne ceream cu 5 minute mai repede de la ora ca sa apucam sa iesim din curtea scolii fara sa ne vada nimeni si apoi ne furam saruturi timide pe la colturi.
Fugeai de la ore si imi dadeai mesaj sa ies pe geam sa imi poti face cu mana; dupa ore Havana era a noastra si a ceaiurilor fierbinti cu 1 leu 50, iar cand ieseai de la meditatii (daca ajungeai…) tot acolo mergeam sa cerem muzica preferata, sa ne uitam la o emisiune tampita pe mute la TV, sa vorbim despre idioteniile care s-au intamplat la scoala sau care ne asteapta si sa ne umplem de fum. Dar mai aveam si momente in care vroiam sa fim numai noi, fara a fi atacati de povestile oarbe despre scoala, facultati sau teze si atunci mergeam la masauta cea mica din colt. Acolo puteam vorbi din priviri sau discuta lucruri serioase.
Dimineata primeam mesajul cu „Buna dimi :*” si lista de mesaje continua in timpul orelor cu mii de comentarii asupra profilor, colegilor, senzatiilor sau pur si simplu sa stim ca cineva, la distanta la cateva strazi, se gandeste la tine.
Seara, primeam beep si fugeam repede la coltul strazii, iti saream in brate si ne lasam purtati de vantul rece de afara. Ma simteam slavita, nu imi inchipuiam ca poate fi ceva mai frumos. Refuzam sa ma gandesc la vietile noastre din trecut, inainte de a deveni un „noi”, sau la viitorul care ne astepta ori vroia sa ne lase balta pentru ca imi dadea un sentiment de teama si nesiguranta. Nu puteam sa ma gandesc ca vom lua masa de Craciun impreuna sau ca voi fi in bratele tale in clupa in care vom striga „LA MULTI ANI, 2009!”, nu vroiam sa imi fac planuri, iar ele sa ma dezamageasca.
Era acea emotie de inceput, emotie pentru nou, pentru necunoscutul care imi placea si imi starnea tot mai tare interesul; sentimentele tremurau in mine pentru ca nu stiam la ce sa ma astept pentru ziua de maine.
Acum emotiile s-au diminuat, dar sentimentele sunt mai profunde. Ma pot gandi la cadoul ce-l vei primi de la „Mos Craciun” sau la cum ne vom bulgari in 2010, dar totul merge lin si firesc, fara planuri.
Planurile sunt zadarnice, e greu sa fie indeplinite, dar… sunt existentiale!

9 octombrie 2009

Leapsa

Am luat si eu o leaspa de la Boo daca tot nu ii plac si nu le intelege Prea multe intrebari fara raspuns… (glumesc alex :P) dar daca tot citesc raspunsurile altora, am si eu varianta mea :)

1. ce speli prima dată la duş?

- umarul stang… sau cateodata glezna stanga
2. care e culoarea ta de helancă preferată?
- neagra,clar :)
3. îţi place cafeaua?
- deloc, dar imi place cum suna "nu mergem la o cafea?"
5. cum te simţi acum?
- uda... tocmai am iesit de la dus
6. care e ultima literă din numele persoanei de care eşti îndrăgostit/ă?
- i :))
7. care e ultimul vis pe care l-ai avut?
- sa ma gandeeeesc... cred ca e prima noapte in care am dormit dustean dupa o saptamana de nesomn... asa ca nu-mi amintesc nimic... totusi, ultimul care imi vine in minte.. era ceva legat de Cluj :-??
8. ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?
- nu am incercat niciodata :)) dar probabil daca incerc cu ecler cu ciocolata nu-mi va fi prea greu :D
9. de ce ai o poftă puternică acum?
- de un eclar cu ciocolata :)) daca tot a venit vorba :-j
10. la ce te gândeşti când auzi cuvântul “varză”?
- la Vita de Vie
11. ai numărat vreodată până la 1000?
- numaram des cand eram mica, numai sa vad daca sunt in stare :))
12. muşti sau lingi îngheţata?

- o savurez pe deplin asta e clar, dar nu stiu cum ca se termina prea repede :-j probabil in toate felurile

13. foloseşti emoticoane?

- :D:D:D

14. câte dormitoare are casa ta?

- 2...

15. ai cunoscut vreodată o celebritate?
- nu cred :-??
16. îţi place brânza?
- "branza puteeeeeeeee" asta e primul lucru care imi vine in minte cand aud branza, dar imi place (mult!)
17. care e ultima melodie de care ai fost obsedată?

- o veche obsesie care a revenit de o saptamana - Soundgarden - Black Hole Sun :D

18. câte ţări ai vizitat?
- 6?!
19. sunt părinţii tai stricţi?
- nu as putea zice asta ca imi citeste mama blogul :)) .. dar chiar nu sunt :)
20. ai sări cu paraşuta/parapanta/planorul?
- intr-o vreme ma gandeam zilnic la asta, acum... nu stiu, eventual daca ma impinge cineva cand ajung acolo sus :))
21. ai lua masa cu george w. bush clooney?
- nu
22. e ceva strălucitor în camera ta?
- chiar am verificat sa vad daca mi-a scapat cumva ceva.. dar nu :D
23. închiriezi filme?
- nu
24. unde vei merge sâmbată seara?
- Student Sound Days \:D/
25. ouă albe sau maro?
- ce? :)) Oua!
26. îţi place muzica?
- daaaaa
27. ai mers cu trenul?
- nu, maine va fi prima mea calatorie cu aceasta masinarie :))
28. ce zi a săptămânii e?
- vineri
29. ce ai mâncat la prânz?
- supa de galuste (acum o sa ma creada si mami ca am mancat :)) )
30. ce face mâine prietena ta cea mai bună?
- ?!
31. ai vazut filmul "the butterfly effect"?
- de 2 ani ma gandesc la el... dar nu :|
32. ce crezi despre "yankees"?
- nu cred :-j
33. ai părul ondulat?
- da, cand vrea el
34. când ai plâns ultima dată?
- azi... ca m-am uitat la 3 filme si.... asa se intampla mereu :D
35. ai intrat vreodată într-un zid?
- :)) doar stalp :)) in clasa I cand citeam pe drum din abecedar, pardon, ma uitam la pozele cu ratuste :-j
36. anotimpul preferat?
- primavara
37. adormi cu televizorul deschis?
- nu am televizor in camera :)
38. ai băut vreodată alcool direct din sticlă?
- cine nu a facut asta? :-?
39. crezi că eşti bătrână?
- 18 ani... trebuie sa fiu nebuna sa zic asa ceva 8-}
40. ţi-e frică de întuneric?
- :-" lalalalalaaaaa
41. îţi place viaţa ta momentan?
- clar
42. baţi în lemn?
- la inceput o faceam in gluma iar acum mi-a intrat in instinct :))
43. ai o vedere bună?
- -0.5 :D
44. poţi să faci hula hoop?
- noroc ca a zis Boo ce inseamna ;)) nu am avut niciodata sansa sa incerc
45. unde sunt părinţii tăi?
- tati pe afara, mami... la servici :)
46. ai fost vreodată sarutată în lift?
- da :)
47. care e următorul CD pe care îl vei cumpăra?
- :-??
48. ai intrat într-o încăpere pe fereastră vreodată?
- da :)) evadarile cu Nono din campionate :-j
49. ce ai cumpărat ultima dată?
- bilet de tren :))
50. cât de des vorbeşti la telefon?
- zilnic
52. ai pus piedică cuiva vreodată?
- azi la scoala ultima data
53. foloseşti beţişoare chinezesti?
- sunt doar de decor :)
54. ierţi prea mult?
- cateodata da...
55. deţii o armă?
- :)) un cutter
56. ai fost vreodată într'un castel?
- in multe
57. îţi place părul tău?
- depinde in ce directie o ia dupa ce imi dau jos prosopul din cap ;))
58. îţi place de tine?
- urata intrebare :)) dar... da
60. finiş. vă vine să credeţi?
- da...pt ca stiam ca sunt 60 :)


Am totusi o nedumerire… unde a gasit Boo ultimele 20 de intrebari ca de la cea care a luat leapsa nu avea numai 40 :)) ...intrebam si eu :)


Have fun, it's friday night!

5 octombrie 2009

Dor de tine, dor de noi...

Mie dor de tine, vreau sa fim din nou noi doua, sa mergem intr-o cafenea si sa vorbim cu straini, sa fumam ca si cum ne-ar fi frica sa nu ne prinda cineva; sa stam o juma de ora in dulap pana ne hotaram cu ce sa ne imbracam si apoi sa nu mai iesim din casa. Mai bine ramanem in bucatarie pana la 5 dimineata sa ne spunem secrete si sa dezvaluim mistere trecute. Sa ascultam muzica de radio, sa ne facem dedicatii tampite una alteia si sa fredonam orice refren cunoscut sau mai putin cunoscut.

Mi-e dor de tine si avem asa de multe de recuperat. Mi-e dor sa impartim patul, nu ca am dormi, dar cand auzim ca intra cineva in hol sa ne prefacem ca dormim si sa chicotim sub plapuma.

As vrea sa stam o dupa amiaza intreaga si sa ne uitam la filme, apoi sa impartim acelasi servetel pentru lacrimile varsate, iar seara sa mergem in barul acela murdar de langa librarie, sa ne imbatam ieftin, sa nu bagam pe nimeni in seama si apoi sa hoinarim strazile filozofand cele mai aberante subiecte.

Doua zile stam cuminti in casa simtindu-ne vinovate si pedepsite si apoi sa uitam de inelele de pe degete, sa ne urcam in tren cu directia spre nicaieri si sa nu spunem nimanui de ce placam de acasa si unde… doar plecam zambind si ne inchidem telefoanele.

Vrem sa vedem oameni inaccesibil, oameni altfel, oameni pentru o zi, care ne vor uita maine sau ne vor tine minte toata viata. Oameni care se vor uita de sus la noi, care nu vor stii de unde am aterizat, nu inteleg de ce am mers acolo, de ce facem galagie sau oameni carora le-am starnit interesul, dar maine raman doar doua nume false si vor cauta pentru tot restul vietii doua identitati care nu exista... Acesta va fi secretul nostru... Si poate intr-o zi vom merge din nou in acel oras, pe aceeasi strada care va avea club de noapte in loc de biblioteca, bile de beton in loc de copaci verzi si borduri colorate in oc de flori... dar barul nostru infect e tot acolo, cu alti scriitori pierduti si cei doi sunt tot la masa in coltu din stanga cu o alta bere in faţă… se va lasa cu povesti nesfarsite... :)


Ti-ai imaginat vreodata asta?

4 octombrie 2009

Miros de ceai pe bulevard


E duminica dupa aminaza. Mirosul ceaiurilor rafinate se simte din mijlocul bulevardului. Suntem numai noi doi si inca trei batranei care stau pe o banca la soare adulmecand mirosul clipelor care trec odata cu ei.

Orasul e linistit. Se aude doar fosnetul crengilor goale de copaci. Mirosul de ceai se resimte tot mai tare… e o duminica perfecta, trebuie sa mergem la ceainaria din colt si sa ne lasam purtati de muzica aromelor.

Eu stau sprijinita de umarul tau si privesc dansul culorilor… culorile care dau atata viata tablourilor atarnate neregulat cu sfoara groasa… iar tu, tu ma tii numai pentru tine; incerci sa ma faci una cu hanoracul negru de pe tine si imi ametesti 2 suvite de par.

Nu mai avem nevoie de cuvinte, ambinta ne poarta cu ea in lumea ceaiurilor si a zaharului brun. Sunt atat de multe arome, in atat de multe forme si culori… Mirosul de trandafiri ne face sa zambim, gandindu-ne la gradina imensa cu flori in care ne-am plimbat vara, fugind dupa cantecul pasarilor. Laptele de langa ceasca de ceai ne aduce aminte de noptile albe de la mare pe care le petreceam impreuna pentru a privi aurora diminetii, iar ceaiul negru ne aduce aminte de toate bancile orasului pe care am palavragit pana la caderea noptii pentru a sta apoi intinsi in iarba privind tacuti stelele.

Toata senzatia de mirosuri si gusturi ne face sa uitam de noi, de lumea agitata si trista de dupa geam… Problemele au ramas in fumul gri de afara, iar rautatile oamenilor au fost varsate in borcanul cu miere de pe masa pentru a nu mai putea fi dezlipite de acolo niciodata.

Astfel, ramanem doar noi doi intr-o euforie continua, simtind fiecare clipa grabita invartindu-se in jurul nostru formand un inel urias care ne tine uniti pentru totdeauna.

30 septembrie 2009

30 . IX . 2009

De-acum, tusind, a si murit o fata,
Un palid visator s-a impuscat;
E toamna si de-acuma s-a-nnoptat...
-Tu ce mai faci, iubita mea uitata ?

Intr-o gradina publica, tacuta,
Pe un nebun l-am auzit racnind,
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vant si-orice speranta e pierduta.

Prin targu-nvaluit de saracie
Am intalnit un popa, un soldat...
De-acum pe carti voi adormi uitat,
Pierdut intr-o provincie pustie.

De-acum , au si pornit pe lumea eronata
Ecouri de revolta si de jale;
Tot mai citesti probleme sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitata ?

(George Bacovia - "Plumb de toamna")

29 septembrie 2009

____________________________________


El este destept, el stie, el poate, desi are jumatate din cunostintele tale, dar si pe care le stie le spune, le invarte, le repeta sub alta forma pana ii face pe ceilalti sa taca si sa nu mai aiba curaj sa zica ceva pentru ca sunt mult sub nivelul lui; iar tu esti un cretin pentru ca nu poti lega doua cuvinte atunci cand trebuie, ca ti se usca gura si simti cum te incalzesti atunci cand iti auzi numele. Asta pentru ca ti-e teama sa nu greseti si iti fug toate ideile si informatiile din creierul tau impartit in 5.

Esti cretin pentru ca nu sti „what make you pround to your brother, why you consider him your hero”... Ai scris 3 pagini pe tema asta fara sa te gandesti si ai mai fi putut scrie inca 3, dar cand trebuie sa le zici lor, bâlbâi un „aaa... he had a hard life..”. Ok, so what? Almost everybody said „I have a hard life, the life is not fair, I am not happy... bla bla bla” (just because they don’t know live their life...anyway, that’s not important now), but that don’t make they heroes...

Normal ca esti idiot cand nici macar nu poti sa zici „a lupta”, ai uitat „the story with the bomb”, ai uitat ce a facut frate-to in razboi sau ce naiba face acum... si bineinteles, dupa ce zice „ok, you can read more on this site...” iti aduci aminte ca dezamorsa bombe, ca putea sa moara in orice clipa, ca s-a tâtât prin noroaie, ca a innotat in apa de 5*, ca a fost singurul care a trecut clasa la araba din toata unitatea (cu 10) si ca acum e in New York pazindu-l pe Obama si poate chiar in clipa asta sta drept, serios cu ochelari si costum negru in spatele lui ca nu cumva sa il atinga cineva, sa il piţige (asta ar fi chiar buna, hehe) sau impuste... dar tu iti aduci aminte doar ca „he had a hard life”. In urmatoarea clipa ai vrea sa dispari de pe fata pamantului sau sa mergi undeva departe unde stii sigur ca un apropiat nu iti rade in faţă pentru ca nu ai pronuntat bine un câcat de cuvant, desi de multe ori nu iese bine nici in propria limba, poate te-ai incurcat, poate nu ai reusit sa iti imbarligi limba in directia corecta sau pur si simplu nu ai stiut si ai incercat si tu acolo ceva, poate te faci inteles... si culmea, chiar ai fost inteles, pentru ca altfel nu te-ar fi stiut corecta... si nu e nicio problema ca te corecteaza, foarte bine, data viitoare vei sti, dar cand o face cu atata superioritate, cand se uita la tine si rade dispretuitor si simti cum adauga in gand (asta in cazul bun) un „Doamne feeeri”, l-ai impusca in 2 secunde! Dar nu poti, pentru ca pistolul tau nu are gloante. Tu esti cel care a gresit si te simti prea redus si umilit sa ii mai zici ceva.

Pentru cei care te cunosc nu pari deloc timid, nu s-ar gandi ca tie ti-e groaza sa intri la clasa a IX-a sa le spui ceva, sa le scrii pe tabla, sa ii faci sa taca (care-i problema?!?), sunt, vorba aia, niste ţânci, dar te gandesti ca poate e si acolo unu mai rasarit si mai smecher care se apuca sa puna intrebari tampite la care habar nu ai raspunsul si te face de cacat, iar asta il umple de sine... Numai spre surprinderea ta, coptilucii stau cumnti, nu vorbesc (tare), scriu de pe tabla si dupa ce au terminat incep sa iti puna intrebari despre profi, scoala, cer pareri personale, altu iti zice ca te cunoste din clasa a Va si habar nu ai de unde, iti auzi numele prin fundu clasei si majoritatea asculta atenti ce aberezi tu acolo, dar nici atunci nu te simti in largul tau; iar cand iesi din clasa auzi 30 de voci zambitoare care iti fac cu mana spunand „Paaaa” si pauza urmatoare „Servus :)”.

De ce nu poti sa ti se rupa de ce zic 5 fraieri, ce gandesc sau ce pareri au? De ce nu te poti impune doar in faţa a 20 de colegi, a 5 prieteni si in fata parintilor? Cu ei e usor, stii ce gandesc, stii cum gandesc si ii cunosti destul de bine incat sa nu ai nicio treaba sa le zici ceva (dar din nou, nu tot timpul...)

Ei, ei si lui poti sa le povestesti cum ai fugit ieri dupa o pisica pe terasa si ce bine te-ai distrat (si mai razi 5 minute si dupa ce povistesti) dar cand stai la masa cu 10 persoane ti se pare cea mai abeanta chestie pe care ai putea sa o spui, desi, tocmai auzi cum a fost fugarit unu de un caine pe strada si toti stau ochi si urechi. si se amuza copios Tu de ce taci?

That's you... you would like change some parts of you, you’d like, you’d like, you’d like... but... maybe someday, a really big day... doesn’t matter. Si chiar nu conteaza, nici nu stiu de ce am vorbit atata si de ce m-ai ascultat. Just.........



FUCK Off!