E o zi insorita de toamna. Ochelarii imensi rosii ii vin perfect, iar cizmele noi o urmeaza cu mandrete pe toate aleile. Se plimba ca si cum ar fi numai ea cu vantul care ii sufla in par. Am urmarti-o toata dupa amiaza, eram atat de curioasa sa vad pana unde o poate duce toata fericirea pe care o emana. Fiecare intoarce capul dupa ea fara sa inteleaga de ce, pur si simplu vor sa ii mai observe o data zambetul sau sa ii simta mai bine mirosul de "indian summer".
Tralalalaaa-lalalalaa-lalalala-lalalala-lalalaaaaa
Aaaaah cata energie poate avea fata asta! A umblat aiurea prin centrul orasului incat a reusit sa treaca de 3 ori pe langa Casa de Cultura si nici macar nu cred ca si-a dat seama. A intrat intr-un magazin la intamplare de unde a iesit cu o pijama verde cu rosu, foarte copilaroasa pentru cum mi-as fi imaginat-o eu... dar fiecare om surprinde in felul cum devine altcineva noaptea. Acum faţa ei a prins si mai multa culoare, parca acea pijama era tot ce si-a dorit de ani de zile...
Isi ia o inghetata ieftina, la cornet, o savureaza pana la ultima inghititura apoi se opreste in faţa fantanelor arteziene din Piata Avram Iancu si... ramane incremenita. Nu schiteaza nicio grimasa, nici macar un zambet, o lacrima sau sa intoarca privirea dupa acei porumbei jucausi. Sta pur si simplu cu mainile in buzunarele de la sarafanul negru din lana si analizeaza apa... profunzimea ei, parca vede toti atomii si toate moleculele din consistenta ei, nu stiu, dar in mod cert e absenta total de lumea agitata ce se invarte in jurul ei.
Tralalalaaa-lalalalaa-lalalala-lalalala-lalalaaaaa
Dupa cele 10 minute in care a ramas blocata in peisaj a podidit-o brusc rasul; si-a scos un carnetel din geanta, s-a asezat pe o banca decojita si a inceput sa scrie... si a scris, si a scris, si a scris; timpul trecea pe langa ea fara sa il bage in seama, literele parca o enervau ca nu puteau sa tina pasul cu gandurile, iar suvita aceea mai lunga din breton ii gadila mereu fata. Stangul peste dreptul, dreptul peste stangul, nu conta... Telefonul ii urla din geanta de multa vreme, dar ea ramanea prinsa in ritmurile din casti... nu stiu cine ar fi putut-o scoate de acolo?!
Tralalalaaa-lalalalaa-lalalala-lalalala-lalalaaaaa
A terminat! Parca ar fi scris o intreaga poveste pentru cat timp a stat lipita pe banca. Incepe sa revina cu picioarele pe pamant, dar cu acelasi zambet pe buze... se uita la telefon, probabil ca vede zecile de apeluri pierdute si o bufneste iar rasul (oare exista ceva care sa nu o faca sa rada?). In timp ce se uita, parca putin mirata in acelasi timp, la telefon, suna din nou. Nu a avut niciun moment de ezitare si... "Saluuut, scuze, dormeam... ne intalnim maine, ok? Sunt prea obosita acum..."
Oare stie macar cat timp a ramas blocata pe strazile astea?
Inchide telefonul foarte sigura pe ea si o ia topaind spre aleea stramta din fata. Sare in bratele unui baiat, il ia de mana si il duce pe aceeasi banca decojita.
Acolo i-a gasit si nopatea... si dimineata...
Tralalalaaa-lalalalaa-lalalala-lalalala-lalalaaaaa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu