E duminica dupa aminaza. Mirosul ceaiurilor rafinate se simte din mijlocul bulevardului. Suntem numai noi doi si inca trei batranei care stau pe o banca la soare adulmecand mirosul clipelor care trec odata cu ei.
Orasul e linistit. Se aude doar fosnetul crengilor goale de copaci. Mirosul de ceai se resimte tot mai tare… e o duminica perfecta, trebuie sa mergem la ceainaria din colt si sa ne lasam purtati de muzica aromelor.
Eu stau sprijinita de umarul tau si privesc dansul culorilor… culorile care dau atata viata tablourilor atarnate neregulat cu sfoara groasa… iar tu, tu ma tii numai pentru tine; incerci sa ma faci una cu hanoracul negru de pe tine si imi ametesti 2 suvite de par.
Nu mai avem nevoie de cuvinte, ambinta ne poarta cu ea in lumea ceaiurilor si a zaharului brun. Sunt atat de multe arome, in atat de multe forme si culori… Mirosul de trandafiri ne face sa zambim, gandindu-ne la gradina imensa cu flori in care ne-am plimbat vara, fugind dupa cantecul pasarilor. Laptele de langa ceasca de ceai ne aduce aminte de noptile albe de la mare pe care le petreceam impreuna pentru a privi aurora diminetii, iar ceaiul negru ne aduce aminte de toate bancile orasului pe care am palavragit pana la caderea noptii pentru a sta apoi intinsi in iarba privind tacuti stelele.
Toata senzatia de mirosuri si gusturi ne face sa uitam de noi, de lumea agitata si trista de dupa geam… Problemele au ramas in fumul gri de afara, iar rautatile oamenilor au fost varsate in borcanul cu miere de pe masa pentru a nu mai putea fi dezlipite de acolo niciodata.
Astfel, ramanem doar noi doi intr-o euforie continua, simtind fiecare clipa grabita invartindu-se in jurul nostru formand un inel urias care ne tine uniti pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu