Pagini

21 octombrie 2009

Azi mi-am vazut nasul

Pare o lume mica, dar agitata. E un peisaj care se schimba continuu.

Eu sunt una cu cearsaful intins pe jos, iar nisipul imi gadila ceafa. Mana imi acopera ochiul stang, iar lumea devine plata. Nu mai exista spatiu, ci doar o imagine care se schimba la fiecare secunda. Pe fundal apar valurile marii (mai agitate ca niciodata) si cerul cade direct in apa. In rest... sunt funduri negre, albe, rosii, unele care ma fac sa clipesc, altele care ma fac sa casc ochii. In partea stanga e ceva mare, roz-maroniu care nu se misca deloc. De dupa el apar toate acele funduri golase sau inbracate in panza colorata care sa-l scoata in evidenta sau sa ii dea alta forma.

Azi mi-am vazut nasul.

In toata aceasta imagine se formeaza noi dune de nisip, un racusor isi croieste drum prin praf, nisipul se umezeste, nisipul se usuca la razele soarelui (neexistent in aceasta imagine plata), nisipul aduna scoici, ca apoi acestea sa fie adunate de unul dintre acele funduri.

Se face umbra; vine o talpa uriasa care se opreste exact in fata ochiului meu liber si imi acopera tot peisajul pe care-l savuram pana acum. Dintr-o data simt ca ma atinge cineva si ma ridica. Atunci vederea mea spre lume a prins forme, s-a extins, e tridimensionala. Fundurile au maini si picioare, cerul s-a indepartat de mare, nisipul a revenit pe pamant.

Nasul meu a disparut!

Niciun comentariu: