Mi s-a spus la un moment dat ca m-am nascut ca sa ii fac pe ceilalti oameni fericiti. Mi s-a parut dragut pe moment, plus ca eram si eu fericita.
A trecut timpul si am auzit de la alta persoana ca asta mi-a fost menirea cand am fost lasata pe pamant - pentru a-i face pe ceilalti fericiti. Pentru a-i reinvia, pentru a-i face sa traiasca din nou, pentru a-i intineri si a-i face sa vada iar lumea cu ochii deschisi.
Era foarte incantat cand imi spunea asta. Ma tinea de umeri, se uita la mine cu ochii lui negri si imi multumea. Imi multumea si imi multumea si ma saruta si imi multumea si atat mi-a multumit pana a plecat, pentru ca acum vedea lumea din nou cu o vibratie pozitiva in suflet.
A fost ciudat. A fost ciudat pentru ca mai auzisem asta inainte si era o persoana cu totul diferita.
Totusi, tremurul adevarat din suflet a venit atunci cand inca doua persoane si-au exprimat aceeasi multumire, schimbare si intinerire.
"Tu te-ai nascut pentru a-i face pe ceilalti fericiti!" - nu pot sa imi scot asta din cap.
Nu stiu daca (mai) vreau sa fac asta, dar daca chiar pentru asta am fost conceputa? Daca asta mi-e menirea in viata?
Cred ca ar trebui sa fiu mandra, dar eu nu vreau sa imbatranesc intinerindu-i pe ceilalti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu