Mainile inghetate in buzunar

E soare, dar frig. Mainile mi-au inghetat in buzunare si merg spre casa. Am playerul in urechi, ca de obicei. Stii cum e sa simti ca o piesa nenorocita te duce in trecut? Intr-o anumita clipa dintr-o zi cu sentimente pe care ai crezut ca le-ai uitat? 

Stateam intr-o camera cu patru paturi. Eram la birou, la laptop (unde altundeva as fi putut sa fiu?!... doar in pat incercand sa adorm sau pe hol chicotind cu cineva)... Cu picioarele pe masa si leganandu-ma pe scaun priveam peretele din fata mea. Aveam castile in urechi, ca sa nu ii aud pe cei din jur si bocancii tot in picioare, ca sa aiba despre ce discuta. Eram imbracata de casa, tot aceleasi haine de 2 saptamani... colanti negri plini de scame si camasa albastra in carouri. Era dubios de mare pentru mine, le-am spus tuturor ca o am de la fratele meu, ca imi aminteste de el, ca e preferata mea (nu ca asta ar fi contat), dar numai eu stiu cum si de unde am ramas cu ea. In fine, sa trecem la sentimente.

Nu era perioada mea preferata, sa zic asa... nu mai avusesem un zambet adevarat pe fata de ceva zile. Nu ma mai interesa nimic in jur, aveam lucruri mai importante la care sa ma gandesc. Il vedeam tot timpul pe el si imi dadeam seama cat de mult as vrea sa il urasc. Vroiam, vroiam pana in panzele albe, dar nu stiu daca am reusit vreo clipa. L-am lasat. L-am lasat cu buza umflata in mijlocul strazii si nu mi-am intors privirea inapoi. Vroiam sa nu il mai vad niciodata. Sa dispara, sa-i uit numele, sa-i ard pozele si scrisorile. Vroiam sa nu-l mai recunosc cand trece pe langa mine pe strada si sa ii zambesc ca unui strain. Nu puteam sa-l iert pentru tot ce mi-a facut. Nu puteam, pur si simplu. Stiam, mi-am promis ca nu o sa mai avem nicio legatura, totul se terminase.

Dar in ziua in care priveam peretele cu bocancii murdari pe masa si cu camasa care mirosea (inca) a vinovatie... mi-am dat seama ca nu pot sa il las. Ca nu pot sa ii dau drumul asa usor si nu pot sa il las in mijlocul strazii cerandu-si scuze. Ca nu o sa-l las sa imi trimita sute de mesaje, sute de apeluri, scrisori si mailuri chemandu-ma inapoi (deja o facuse oricum de prea multe ori). Nu are de ce sa faca asta. Sunt a lui... si nu o sa-l mai las niciodata sa se indeparteze de mine, sa vrea sa fuga, sa impartasesca cu o alta ea ceea ce am trait si noi sau sa faca sa sufere pe altcineva. Nu, era imposibil. Atunci m-am ridicat si fara sa spun un cuvant, fara sa imi schimb hainele sau sa imi aranjez parul si am fugit la el. Am fugit si nu am mai plecat de acolo.

Azi... cand ascult iar piesa aceea merg spre casa, tot fugind pentru ca mi-e foarte frig... doar ca nu ma mai indrept spre camera cu cele 4 paturi, ci spre acelasi apartament in care am fugit atunci. Nu mai am bocancii murdari, nu mai port camasa albastra si nu mai e nevoie sa stau cu castile pe urechi. 

Opresc playerul ca nu mai am nevoie de acele sentimente, le las sa se piarda in trecut. Ajung acasa, zambesc si nu mai vreau sa plec nicaieri.

Hurts - Blood, Tears & Gold
   
  Asculta  mai multe  audio   pop

I never thought I could forget you
...

I never let you down baby