M-ai sunat acum 45 de minute si simt ca mi-e dor de vocea ta… ce se intampla? Nu stiu daca sa iti dau eu telefon, dar parca nici nu mai pot astepta, vreau sa te vad! Vreau sa stam 3 ore pana se aburesc geamurile masinii intr-o parcare langa o sticla de Sprite… doar asa, ca sa privim orasul si sa povestim despre cele mai marunte lucruri care exista. Imi place pur si simplu sa te aud vorbind, nu am nevoie de cuvinte mari. Putem vorbi despre copaci, blocuri, veverite, periute de dinti, orice.
Vreau sa radem a doua zi de urmele de adidasi care au ramas pe bordul masinii si sa imi inapoiezi cercelul pe care l-am pierdut. Apoi vreau sa imi prezinti casuta ta aia mica, sa radem de toate tablourile ciudate pe care le ai pe pereti, sa imi areti poze din drumetiile tale si sa imi canti ceva la chitara in timp ce eu stau cu capul pe piciorul tau. Sa ne lasam furati de muzica si sa ne trezim dansand in mijlocul camerei…
O sa se faca dimineata si trebuie sa plec acasa. Mi-ar fi placut sa raman si sa adorm pe umarul tau. Poate alta data… oricum toate astea sunt doar dorinte, dar visele mele devin realitate intotdeauna asa ca si acesta o sa se implineasca… si o sa se implineasca in prima zi de toamna, cand afara o sa ploua, cerul va fi plin de nori grasuni si orasul parca va fi mai luminat ca niciodata.
Baby, vei asculta linistea orasului in timp ce am sa iti umblu prin par?
Orice ai face in cele 4 zile, oricate concerte ai vedea, oricate concerte ai rata, oricate beri ai consuna sau cat de frig ti-ar fi in cort, Peninsula iti da unul dintre cele mai intense sentimente de peste an!
Aici poti sa faci baie noaptea, poti sa te imbeti si sa nu iti pese de nimeni, sa umblii aiurea privind feţele oamenilor de toate felurile. Poti sa asculti muzica buna, poti sa stai pur si simplu pe un petec de iarba si sa cazi in gol auzind zdranganeala unei formatii care nu stii de unde a aparut. Aici razi la dush pentru ca nu iti vine ca crezi ca suporti jetul acela de apa rece. Aici poti sa visezi si sa zambesti chiar daca esti plin de praf. Iubesti faptul ca transpiri ziua, iar noaptea te gandesti la ce bine a fost cand mureai de cald.
Peninsula inseamna mii de corturi cu mii de rasete in doua limbi. Inseamna urletele de la 5 dimineata cu injuraturi pentru a unul si-a gresit cortul, linistea de la ora 7 cand fiecare isi viseaza noaptea ce a trecut si spalatul pe dinti de la ora 9 cu freze zburlite. Oamenii pe care ii vezi de 2 ori ai impresia ca iti sunt prieteni, cei pe care vrei sa ii vezi nu ii gasesti in multime si cei pe care ii cunosti trec pe langa tine fara sa te observe. Trebuie doar sa le pui mana pe umar, fiecare o sa se intoarca zambind, cu siguranta, indiferent de culoarea parului, indiferent ca spune "igen" sau "da", indiferent ca e in bocanci sau in slapi... toti sunt dispusi sa vorbeasca cu tine.
Peninsula inseamna mult asteptata “oboseala” de care ai nevoie intr-un an si esti in stare sa o culegi in 4 zile... apoi fiecare amintire din acele zile iti va starni un zambet urias. Si daca gasesti macar o poza cu tine pe site-ul lor... esti cel mai fericit tot anul si precis vei fii acolo si in 2011.
Nu vreau sa povestesc detaliile picante asa cum am spus... vreau sa le tin numai pentru mine.
Si acum rad cand ma gandesc ce nebunie a fost aseara… De la un zambet si un "ce faci" de 5 minute am ajuns sa stam ascunsi de ploaie in masina si sa privim orasul. Totul era perfect, armonia aceea de sunete, ti-o amintesti? Era sunetul ploii, linistea orasului, versurile de la Taxi:
"Cand voi veni, inseamna ca m-ai chemat
Cand te voi auzi, inseamna ca m-ai strigat, Cand voi fi, inseamna ca m-ai dorit,
Cand te voi gasi, inseamna ca m-ai cautat."
pe care le cantam si noi desi eram unul langa celalalt iar apoi hohotele de ras... Ce poti sa iti doresti mai mult decat sa astepti rasaritul soarelui cand esti deasupra orasului?! Am intins mana dupa tine, iar tu ai venit. Si acum zambesc pentru alegerea ta.
Cu toata acea avalansa de cuvinte si povesti pe care am avut-o toata noaptea am adormit pana la urma pe umarul tau... si am ramas acolo pana cand soarele mult asteptat nu ne-a lasat in pace si ne-a trimis acasa pana nu se trezeste si orasul. Eram fericita. Mama nu m-a auzit cand am intrat in casa, nu stia ca am lipsit toata noaptea asa ca am putut linistita sa ma scufund in asternuturi cu gandul tine.
Dupa acea noaptea ti-am spus ca o sa ai o scrisoare de la mine... acolo erau vorbe pe care nu le puteam spune cand te uiti la mine, ochii tai nu ma pot face sa fiu serioasa.
Ai gasit scrisoarea in dimineata de miercuri, te-ai bucurat, erai sigur ca nu o sa mai primesti o astfel de scrisoare pana la Craciun sau de ziua ta… Ai iesit afara cu faţa de dimineata, in slapi si in pantalonii tai colorati de pijama (Ti-am spus vreodata cat ma amuza?). Erai nedumerit, nu intelegeai forma plicului si ai ramas pe acel petec de iarba care iti gâdila gleznele si ai inceput sa citesti… Dintr-odata ti-a aparut un zambet urias, obrajii ti s-au imbujorat, te-ai intins ca pentru un inceput bun de noua zi si ai fugit in casa. Atunci a inceput sa rasune muzica din casa, iar eu am plecat.
Am stat in spatele portii tale toata dimineata, nu pueam sa ratez aceste imagini.
A venit deja ultima zi a festivalului si deja mi-e dor de caldura torida din timpul zilelor cand ne plimbam printre cele 4 scene... mai ales dupa ploaia ce ne-a scuturat cortul aseara, hehe.
De cum ajung acasa am sa "sar" pe sutele de poze pe care le-am facut si pe amintirile care ma leaga de ele.
Am plecat!
Pentru seara asta mi-am pregatit Taxi, Zdob si Zdub si Korn... dar vor fi si altele cu siguranta... Subscribe, Dub FX si alti "no name"
Deja e a treia zi de cand sunt pe "meleagurile" Peninsulei si ma simt excelent! Ziua mi-e foarte cald, ca si acum... cand stau in cortul asta in flacari si scriu la un laptop minuscul; iar noaptea... noapte e foarte frig, dar daca faci o baie la bazine, asa in liniste sa nu te prinda jandarmii totul devine perfect.
Astept cu nerabdare si seara asta... plina de concerte cum va fi ea, plina de bere de cum am iesit de aici si probabil un ultim plonjon in bazin.
Am zburat, detaliile picante de acasa, acum vreau sa profit de fiecare minut pe care il am ;) Ne vedem pe aici... ieri te-am cautat, dar nu am dat de tine... Pe unde umbli?
Bocanci, 3 tricouri negre, costum de baie, periuta de dinti, 2 conserve si "Peninsula veniiiiiiiiiiim".
Vor fi 5 nopti incendiare cu muzica buna, senzatii tari, balaceala pana la epuizare si nicio problema care sa iti bantuie mintea.
Noroi, soare, ploaie, inabusala... nu conteaza, totul va iesi perfect pe ritmurile de la 4 scene si al feeling-ului pe care poti sa il treiesti doar acolo.
Cantaresti nisipul in palme, te uiti spre cer, prinzi un puf plin de noroc si apoi incepi lupta… Nu stii care va fi rezultatul, dar trebuie sa lupti; trebuie sa lupti pana cand esti sigur ca totul este doar al tau. Trebuie sa cuceresti teritoriul, iar apoi apusul vazut de pe leagan, drumurile cu masina pe ritmuri soft, rasaritul soarelui din varf de munte, numaratul caselor de langa lac sau al stelelor de pe capota masinii nu o sa se mai sfarseasca.
Glumele nazdravane de la inceput o sa prinda culoare, atingerea va fi tot mai intensa si zambetul tau tot mi larg…
Vreau sa zbor odata cu muzica, vreau sa simt intensitatea lucrurilor… oricat de scurte sau lungi vor fi ele.
Drumul ramane in urma noastra, viata parca prinde culoare, florile imi zambesc, iar tu... tu te invarti in jurul meu ca sa fii sigur ca nu pierzi nici macar o bucatica din mine :)
Acum sunt intr-un moment in care pot sa spun ca toata viata mi-e data peste cap... toate sunt asa cum nu ma gandeam niciodata ca vor fi. Beau bere pe dig, rad la cuvantul banc, ma gandesc tot timpul "wtf?", visez la ziua de maine, dar nu vreau sa o stiu pe cea de poimaine. Vreau sa renunt la anumite chestii la care nu m-am gandit niciodata ca o sa renunt si mai mult ca sigur nu am sa o fac, ma bucur de clipa, dar ma gandesc si la urmatoarea si incep sa uit de persoana mea (din nou).
Laptopul meu nu mai are incarcator, asa ca am ramas doar cu 19 minute in care pot sa urlu in scris pentru ca stiu ca tu o sa citesti, o sa te gandesti la multe lucruri si o sa imi spui foarte putine...
Viata e ciudata, derutanta si interesanta in acelasi timp... :)
E grau sa te lasi dus de val, e greu sa zbori odata cu vantul, sa te iei sa te duci asa brusc fara sa te mai gandesti la ce ai lasat in urma. De ce nu incerci sa fugi cu mine? De ce nu vrei sa o luam la goana razand in hohote?
Aaaah si ce bine ar fi fost sa zburam cu masina pana la poalele unui munte si acolo sa ne campam, sa fumam o tigara si sa mergem in expeditie… pana cunoastem muntele ca in palma. Nuuu, e prea greu pentru tine. Pacat! Ca eu vreau sa evadez… vreau sa evadez macar pentru 3 zile si sa uit de voi toti. Poate acolo o sa gasesc pe cineva care sa fuga cu mine sau sa se arunce in valuri.
Daca la AC/DC am spus “EXPLOZIV!” cand am fost intrebata cum a fost… la Iron Maiden pot sa spun “MAGNIFIC”!!! A fost un show care nu te-a lasat sa stai pe loc nicio secunda si iti venea tot timpul sa urli de nebunie.
Dorinta si mai mare de concert a venit in clipa in care am stat toti unii peste altii, ne inghesuiam pana la sufocare doar ca sa intram in zona A (zona din faţa scenei cu 5000 de locuri)…iar cand am reusit sa trecem de toata lumea si ne-am trezit cu o bratara pe mana nu puteam decat sa strigam un « aaaaaaaaaa » cat sa auda tot Clujul.
A fost incredibil cum auzeai piesele lor exact ca de pe un CD, dar mai aveai in jur 30.000 de oameni saltareti care iti umpleau corpul de vibratii. Toata lumea canta, toata lumea sarea, urla… si formau o mare de maini si de plete in vant.
Nu am destule cuvinte ca sa exprim tot ce a fost acolo, tot ce am simtit, toata nebunia care era in jur... de abia puteam sa fac poze sau sa filmez ca tot timpul imi venea sa sar… eram in extaz! Si asa am ramas pana acasa... mergand prin acea multime care ocupa strazile, bloca multimile, inunda magazinele si parca nu se mai sfarsea...
La fel ne-am facut si noi un record (care nu cred ca o sa il mai atingem vreodata) si am venit din Polus pana la Teatrul National pe jos... adica am strabatut jumatate Clujul si nici macar nu ne dadeam seama de asta in timp ce mergeam, picioarele erau cu mult inaintea noastra...
A fost un concert uimitor... si 2 nopti dupa asta am visat ca eram inca acolo. :)
De ce nu vi? De ce ma lasi sa te astept de atata timp? Vreau sa-ti privesc ochii… te cunosc de ani de zile si stiu totul despre tine, dar inca nu ti-am zarit privirea si nu ti-am atins mainile…
Vreau sa vii sa ma cunosti, sa-mi cunosti orasul, sa-ti prezint toata copilaria mea, sa vezi locurile unde ma jucam si colturile in care statea cand ma gandeam la tine.
Vino cu mine sa ne invartim pe toate strazile… ti-am zis ca am un oras minunat! Vino sa mergem la panorama sa numaram casele, sa suflam papadii si sa privim cum incearca sa acopere orasul.
Vino sa escaladam dealul de blocuri vechi si decojite, sa alergam printre alei, sa ne urcam in copaci si sa uitam de noi acolo o dupamasa intrega.
Vino sa iti prezint cartierul de bogatasi, apoi sa radem de prostia lor. Vino sa privim broscutele din lac, sa vaslim anevoie barca, sa ne spunem poezii sau amintiri din copilatrie in timp ce ne plimbam pierduti printre salcii si sa iti povestesc cat de frica imi era sa ma dau pe bicicleta aici ca nu cumva sa cad in lac…
Coboram in centru, poate fumam o tigara cu baiatul din colt, apoi iti prezint primaria, sala de spectacole, bancile, toate bisericile, valea pe langa care am trecut in fiecare zi timp de 8 ani de zile… iti arat liceul meu, iti scriu o dedicatie pe tabla, rupem afisele din sala profesorla si apoi fugim in parcul mare sa iti arat „cel mai mare tobogan din lume”.
Mergem pe stadion, strigam "gooool" la un joc imaginar, apoi ajungem pe dig, plini cu zgarieturi de la frunzele acelea mari pe langa care am fost nevoiti sa trecem. Pe scari bem o cola rece cu gheata si ne minunam de curatenia Somesului.
Se lasa seara si mergem din nou la panorama sa vedem cum se aprind luminile si ramanem acolo toata noaptea sa ascultam tacerea orasului...
Urmatoarea dupamasa o pastram sa iti arat si cel mai nesemnificativ lucru din camera mea, ascultam muzica la maxim, facem putina plaja in curte, o “baie” in bazinul de copii (pare mic dar e distractiv) si seara mergem pe terasa la Lemnu Verde sa ne deconectam de toti ceilalti de pe lumea asta si sa stam in bataia vantului privindu-ne unul pe altul cum ne lingem degetele de la eclerul cu ciocolata.
Mai avem doar o zi de petrecut impreuna, deoarece orice minune ţine doar 3 zile... atunci vom face o baie la strand sa ne racorim pielea si sa ne miram de nuditatea celuilalt; bem o bere sub ciupercuta de apa si ne scriem numele in nisip. Apoi ajungem la cabana, ne luam o sticla de apa rece si pornim spre groapa... (am sa stau in spatele tau cat timp trecem pe langa turma de vite si vom fugi cat ne tin picioarele cand suntem nevoiti sa trecem pe prioprietatea celor 2 caini... asta e surpriza pentru tine, oricum nu o sa patesti nimic, dar nu e bine nici sa fii prea relaxat tot timpul). Vom sta la copacul nostru tinandu-ne de mana. Vom avea emotii, nu vom intelege ce se intampla cu interiorul nostru si ramanem tacuti...
Seara ajungem din nou la cabana, unde balansoarul ne astepata sa privim cel mai frumos apus si sa simtim cel mai frumos sarut de pana acum ca apoi sa ne topim in saruturi toata noaptea langa iaz...
Asta va fi si stiu ca nu te voi mai revedea niciodata. Te iubesc de cand te-am zarit prima data la coltul acelei strazi pustii, dar sunt fericita... 3 zile ai fost al meu.
Fiti seriosi! Nu m-am nascut ieri si inteleg mai mult decat credeti sau decat las sa par ca inteleg. E timpul pentru o vacanta, o vacanta plina de nisip si apa, macar pentru 3 zile.
A fost odata un jurnal, mic, slabut, cu ochisori rotunzi, dar foarte trist si singuratic. Se numeaBack in Black si statea de o jumatate de an pe al treilea raft din biblioteca munincipala. Nimeni nu il atingea, nimeni nu ii sufla praful de pe spate, nimeni nu il intreba cum se simte…
Intr-o zi, intra in biblioteca o fata cu parul rosu si rochita neagra, Alice. Era uda leoarca; afara ploua si biblioteca a fost cel mai apropiat si cel mai bun loc sa se adaposteasca pana trece ploaia. Era prea obosita cum a alergat sa citeasca asa ca s-a dus la raftul cu “De-ale artei” si ghici pe cine a zarit din prima clipa? Exact, pe jurnalul care statea si ofta pe raft.
ALICE: Ce faci aici asa uitat de timp?
BACK IN BLACK: Nu pot sa cred, vorbesti cu mine?
ALICE: Da, de ce sa nu vorbesc? Uita-te la tine, ce s-a intamplat?
BACK IN BLACK : Eh, lasa, e o poveste plictisitoare, nu iti pierde timpul cu mine.
A: Nu, povesteste-mi, am timp destul. Ah, stai! Mai intai sa te curat putin, de abia iti vad faţa.
Atunci Alice scoate un servetel parfumat din geanta si incepe sa il curete cu grija, ca nu cumva sa ii zgarie pielea sau sa ii deranjeze sprancenele naravase. Jurnalul zambea discret, dar in ochii lui vedea fericirea la fel ca unui copil care primeste o jucarie.
A: Haide, spune-mi, ce e cu tine, de ce esti asa trist?
B (parca ofensat): Pai cum sa nu fiu trist?! Au uitat de mine aici de un juma de an si pentru ce? Doar pentru ca am avut un accident cand am fost mic...
A (mirata): Ce accident?
B (putin enervat): Nu te mai preface, tu nu vezi? (cu glas tare si raspicat) Am ochii strambi, sprancenele nu imi sunt egale si fruntea e mult mai lata in partea asta plus ca mi-au mai ramas si dungi rosii, vezi?!
A (speriata): Dar ce s-a intamplat?
B: Cand eram mic ma jucam afara cu ceva prieteni si la un moment dat au venit niste baieti mai mari si ne-au luat jucariile. Prietenii mei eu fugit, am ramas doar eu, imi vroiam jucariile inapoi… asa ca au luat o foarfeca si m-au taiat la frunte, mi-au zgariat pielea, si-au batut joc de mine toata ziua, nu aveam ce face, eram prea mic… (si isi apleaca capul in pamant oftand, iar Alice chicoteste putin)
B: Da sigur, razi si tu de mine… de atunci am crescut asa si nimeni nu se mai juca cu mine.
A: Nuuu, nu rad de tine, mie mi se pare ca areti mult mai şic asa, serios!
B (ridicand ochii mari spre Alice): Chiar crezi?
A (zambind): Stii ceva?! Am o idee! Te duc la mine acasa. Vrei?
B: De ce ai vrea unu ca mine la tine acasa?
A: Vai ce bine ar fi daca nu te-ai tot compatimi atat… O sa vezi ce bine o sa fie, am sa te curat bine de tot si apoi vei fii tot timpul cu mine, plus ca poti sa iti faci o multime de prieteni... zi, vrei?
B (cu ochii tot mai curiosi): Pot sa imi fac prieteni, o sa ma placa?
A: Daaa, sunt o multime de carti si caiete pe rafturile mele, de toate culorile si formele.. Ah, dar numai cu o singura conditie.
B: Care, care?
A: Tot ce iti spun trebuie sa ramana strict intre noi doi, nu ai voie sa spui la nimeni nimic din ce iti povestesc eu, ai inteles?
B: Bine!
A: Promiti?
B (cu ochii mari, speriat ca l-ar putea lasa acolo) Promit, promit, nu spun la nimeni.
A: Bun, acum uita-te in jur sa nu ne vada cineva cand te scot pe furis de aici.
B: Fii serioasa, cui crezi ca ii pasa daca lipsesc. Nici macar o data nu au suflat praful de pe mine.
A : Eh, stii tu cum e… doar cand dispare un lucru iti dai seama de valoarea lui. Stai cuminte aici si nu te mai misca.
Alice il baga pe Back in Black in geanta si fuge spre iesire cu toate ca afara inca ploua torential...
BIBLIOTECARA : Unde fugi fetito, nu vezi ce ploua afara?
ALICE: Mi-am uitat supa pe foc!
Amandoi intra in casa tot razand. “Mi-am uitat supa pe foc?!” Oare ce a fost in capul tau? zice jurnalul cu mana pe burta. Alice: "Haha, nu stiu, dar a mers."
Deja se simteau prieteni de o viata si fiecare din ei stia ca aceasta prietenie va dura o lunga perioada de timp.
Alice ii arata toate cartile de pe rafturi. L-a curatat, i-a aranjat paginile desprinse, l-a dat pe piele cu o crema speciala si deja era cel mai frumos dintre toate caietele din camera ei.
B: Alice, vreau sa iti multumesc pentru tot, daca nu erai tu si acum stateam singur si trist pe raftul acela din biblioteca.
A: Hehe, e placerea mea sa am un jurnal asa ca tine, sa stii.
B (rosind): Auzi?! Dar ce o sa facem noi doi? Promit ca nu zic la nimeni…
A: Uite, prima data m-am gandit sa "scriu" in fieare zi ce fac, ce gandesc, ce ma supara sau ce ma face sa radiez, dar tu ai doar 150 de pagini si la o viata ca a mea, in care conteaza fiecare secunda, nu vreau sa imi inchei brusc gandurile aici si sa fiu nevoita sa le continui in alt jurnal…
B (putin speriat): Si atunci ce o sa faci?
A: Pai de mult timp mi-am pregatit firul epic si o multime de idei pentru o carte pe care vreau sa o scriu… si cred ca acum ar fi momentul sa o incep.
B: Uaaaau... tu stii sa scrii frumos? Scrii carti? O sa iti ajunga 150 de pagini?
A (razand de naivitatea lui): Hehe, incerc si eu, nu? Si la cat de marunt scriu, sunt siguraca imi ajung paginile, plus ca atunci cand o editez pe calculator pot sa mai adaug idei.
B: Da, ai dreptate. Si cum o sa se numeasca cartea ta?
A: “Carte despre tine”
Epilog: Alice a scris o poveste despre viata unui jurnal, despre temerile lui de a nu fi descoperit de cine nu trebuie si despre mandria de a pastra un secret. Cartea a fost foarte apreciata si cumparata, iar originalul a fost expus in cea mai mare librarie din tara. Astfel, Back in Black a ajuns celebru in toata tara...
Daca as fi nisip, as fi plaja din Mamaia pentru ca acolo e cel mai fin, toti ar veni si m-ar mangaia, toti m-ar inveli cu prosoapele lor si m-ar stropi cu apa sarata din mare.
Daca as fi ploaie, as vrea sa pic peste statiunea Mamaia pentru ca nimeni nu s-ar supara pe mine si mi-ar fi recunoscatori pentru racoarea ce le-am adus-o.
Daca as fi cinematograf, as vrea sa fiu in Mamaia pentru ca acolo merg numai indragostitii si m-ar incalzi cu saruturile lor.
Daca as vrea sa zbor, as merge la Mamaia pentru ca doar acolo oamenii zboara in globuri uriase galbene.
Daca as fi un val, as fi cel mai frumos val din Mamaia pentru ca acolo oamenii se plimba cu mine pe saltele rotunde, vor sa inotam in acelasi timp, iar copiii nu se supara daca le stric castelul de nisip.
Daca as fi un concert, atunci cu siguranta as fi la Mamaia pentru ca as fi primit cu atata buna dispozitie si toti si-ar misca corpurile zvelte pe ritmurile mele.
Daca as fi un tobogan, atunci as fi la Aqua Magic pentru ca acolo lumea rade, chiar daca le intra apa in ochi; as vedea siluete colorate, oameni speriati pentru o secunda de furia apei care nu doreste decat sa se joace cu ei.
Daca as fi faleza, m-as lasa cucerita de plimbarile de seara din Mamaia.
Daca as fi rasarit, as strapunge marea in Mamaia pentru ca stiu ca voi fi pozat de zeci de oameni si ma vor face cunoscut in toata lumea.
Daca as fi vant, as bate in Mamaia pentru ca doamnele si domnisoarele umbla cu parul desfacut si cu haine vaporoase.
Daca as fi o terasa, as fi o terasa din Mamaia pentru ca aici oamenii sunt deschisi, fac cuceriri, gasesc jumatati si leaga prietenii pe viata.
Daca as fi noapte, as locui in Mamaia pentru ca lumea danseaza pe strazi pana tarziu, iar eu i-as invalui cu caldura mea.
Daca as fi Mamaia... l-as lua pe Tataia si am petrece 7 zile pe litoral, ne-am lasa arsi de soare, purtati de vant, cuceriti de mare si atrasi de rasaritul perfect din fiecare dimineata.
Vacanta de 7 zile la Mamaiaaaaa, pe naspa, fratilor! click AICI
Cand eram mica mergeam la munte, dar mi se spunea de fiecare data “Lasa, la anul mergem la mare”. Imi placea muntele, il ador si acum, dar toate prietenele mele vorbeau despre nisip, despre valuri si primeam scoici adevarate, nu o piatra ce credeau ca am luat-o din faţa casei. Ele mergeau la Mamaia, se dadeau pe tobogane imense si vorbeau atat de mult despre acestea incat nu mai intelegeam daca au fost la mare pana la urma sau doar la un strand…
Prietenele mele zburau deasupra statiunii in globurile acelea uriase galbene, vedeau delfini adevarati, imi povesteau de ceva banana care arunca oamenii in apa, faceau casteluri de nisip, isi cumparau baloane colorate de pe drum si isi faceau poze in timp ce mancau inghetata albastra. Eram putin invidioase pe ele, dar spuneam ca mie nu imi place Mamaia, ca e o statiune de fiţe si de bogatasi... si nu ne mai jucam impreuna o saptamana. Pana la urma m-au dus ai mei la mare, aveam 12 ani deja, insa in primele 2 zile marea m-a speriat. Nu intelegeam ce se intampla, unde a disparut linistea muntelui? Ce e cu aglomeratia asta? De ce sunt valurile atat de agitate si imi distrug castelul pe care tocmai incercam sa il fac?! Iar cand intram in apa pamantul imi fugea de sub picioare si algele ma tineau pe loc… Asta a fost in primele zile, apoi am inceput sa fiu incantata de receptionera de la hotel care imi zambea de fiecare data cand ma vedea, m-am invatat cu firele de nisip de pe prosop, cu gustul sarat al mării… acolo am vazut primele discoteci (pe dinafara), euforia adolescentilor liberi in vacanta, eram incantata de terasele unde nu mancam pur si simplu, o inghetata, ci mancam inghetata ca o persoana "emportanta". La mare am vazut cel mai frumos rasarit, cu toata ca pana atunci asteptam apusul plamaniu dintre brazi… iar apoi am fost prezenta in fiecare dimineata sa vad cum soarele iese din mare, sa vad cum vapoarele apar din neant si cum dispar la fel de repede. Pana la urma a fost destul de intesesant la mare, era prima data cand am ajuns acasa cu un bronz frumos, nu plina de zgarieturi si julituri de prin padure. Cu toate ca mi-a placut mult si am avut o vacanta grozava, tot muntele l-am ales in anul ce a urmat si nu am mai vazut marea pana anul trecut cand am fost cu prietenul meu... insa de aceasta marea m-a facut sa ma indragostesc de ea inca din prima clipa... si zambesc de fiecare data cand ma gandesc la cele 4 zile petrecute la mare, la valurile murdare, dar atat de frumoase, la algele care ne prindeau de picioare, la orele in care uitam de noi sub o umbrela pe nisip, la diminetile care ne prindeau pe plaja sau soarele care ne mangaia lin... Cand imi amintesc toate acestea imi vine iar dorinta de a zbura cat mai repede spre mare; si cand ma gandesc ca am fost la mare, dar inca nu stiu despre ce vorbeau prietenele mele din copilarie imi dau seama ca eunu stiu ce inseamna Mamaia.
Vrei o vacanta de o saptamana moca la Mamaia? Intra AICI si vezi ce poti face sa ajungi acolo ;)
E important sa vezi ca cuiva ii pasa de tine, e important pentru sufletul tau si atunci orice nedreptate sau orice tristete prinde o altfel de aura, una "mai putin" negativa...
Stii cat de mult conteaza o floare si un zambet din suflet? Enorm!
Pur si simplu vezi ca sunt interesati de soarta ta (chiar daca uneori o fac doar din politete); vezi ca cineva e in stare sa isi lase serviciul doar ca sa iti vada reactia in clipa in care iesi din sala de examen, ca vrea sa auda vorbele de la tine, nu printr-un telefon de la zeci de kilometrii distanta... vrea sa iti vada faţa, sa te intrebe cum a fost, sa te ia in brate, sa te mangaie pe cap si sa iti spuna cu caldura in ochi ca totul va fi bine :)
