Cand eram mica mergeam la munte, dar mi se spunea de fiecare data “Lasa, la anul mergem la mare”. Imi placea muntele, il ador si acum, dar toate prietenele mele vorbeau despre nisip, despre valuri si primeam scoici adevarate, nu o piatra ce credeau ca am luat-o din faţa casei. Ele mergeau la Mamaia, se dadeau pe tobogane imense si vorbeau atat de mult despre acestea incat nu mai intelegeam daca au fost la mare pana la urma sau doar la un strand… Prietenele mele zburau deasupra statiunii in globurile acelea uriase galbene, vedeau delfini adevarati, imi povesteau de ceva banana care arunca oamenii in apa, faceau casteluri de nisip, isi cumparau baloane colorate de pe drum si isi faceau poze in timp ce mancau inghetata albastra. Eram putin invidioase pe ele, dar spuneam ca mie nu imi place Mamaia, ca e o statiune de fiţe si de bogatasi... si nu ne mai jucam impreuna o saptamana.
Pana la urma m-au dus ai mei la mare, aveam 12 ani deja, insa in primele 2 zile marea m-a speriat. Nu intelegeam ce se intampla, unde a disparut linistea muntelui? Ce e cu aglomeratia asta? De ce sunt valurile atat de agitate si imi distrug castelul pe care tocmai incercam sa il fac?! Iar cand intram in apa pamantul imi fugea de sub picioare si algele ma tineau pe loc… Asta a fost in primele zile, apoi am inceput sa fiu incantata de receptionera de la hotel care imi zambea de fiecare data cand ma vedea, m-am invatat cu firele de nisip de pe prosop, cu gustul sarat al mării… acolo am vazut primele discoteci (pe dinafara), euforia adolescentilor liberi in vacanta, eram incantata de terasele unde nu mancam pur si simplu, o inghetata, ci mancam inghetata ca o persoana "emportanta".
La mare am vazut cel mai frumos rasarit, cu toata ca pana atunci asteptam apusul plama
niu dintre brazi… iar apoi am fost prezenta in fiecare dimineata sa vad cum soarele iese din mare, sa vad cum vapoarele apar din neant si cum dispar la fel de repede.
Pana la urma a fost destul de intesesant la mare, era prima data cand am ajuns acasa cu un bronz frumos, nu plina de zgarieturi si julituri de prin padure.
Cu toate ca mi-a placut mult si am avut o vacanta grozava, tot muntele l-am ales in anul ce a urmat si nu am mai vazut marea pana anul trecut cand am fost cu prietenul meu... insa de aceasta marea m-a facut sa ma indragostesc de ea inca din prima clipa... si zambesc de fiecare data cand ma gandesc la cele 4 zile petrecute la mare, la valurile murdare, dar atat de frumoase, la algele care ne prindeau de picioare, la orele in care uitam de noi sub o umbrela pe nisip, la diminetile care ne prindeau pe plaja sau soarele care ne mangaia lin... Cand imi amintesc toate acestea imi vine iar dorinta de a zbura cat mai repede spre mare; si cand ma gandesc ca am fost la mare, dar inca nu stiu despre ce vorbeau prietenele mele din copilarie imi dau seama ca eu nu stiu ce inseamna Mamaia.
Pana la urma m-au dus ai mei la mare, aveam 12 ani deja, insa in primele 2 zile marea m-a speriat. Nu intelegeam ce se intampla, unde a disparut linistea muntelui? Ce e cu aglomeratia asta? De ce sunt valurile atat de agitate si imi distrug castelul pe care tocmai incercam sa il fac?! Iar cand intram in apa pamantul imi fugea de sub picioare si algele ma tineau pe loc… Asta a fost in primele zile, apoi am inceput sa fiu incantata de receptionera de la hotel care imi zambea de fiecare data cand ma vedea, m-am invatat cu firele de nisip de pe prosop, cu gustul sarat al mării… acolo am vazut primele discoteci (pe dinafara), euforia adolescentilor liberi in vacanta, eram incantata de terasele unde nu mancam pur si simplu, o inghetata, ci mancam inghetata ca o persoana "emportanta".
La mare am vazut cel mai frumos rasarit, cu toata ca pana atunci asteptam apusul plama
niu dintre brazi… iar apoi am fost prezenta in fiecare dimineata sa vad cum soarele iese din mare, sa vad cum vapoarele apar din neant si cum dispar la fel de repede.Pana la urma a fost destul de intesesant la mare, era prima data cand am ajuns acasa cu un bronz frumos, nu plina de zgarieturi si julituri de prin padure.
Cu toate ca mi-a placut mult si am avut o vacanta grozava, tot muntele l-am ales in anul ce a urmat si nu am mai vazut marea pana anul trecut cand am fost cu prietenul meu... insa de aceasta marea m-a facut sa ma indragostesc de ea inca din prima clipa... si zambesc de fiecare data cand ma gandesc la cele 4 zile petrecute la mare, la valurile murdare, dar atat de frumoase, la algele care ne prindeau de picioare, la orele in care uitam de noi sub o umbrela pe nisip, la diminetile care ne prindeau pe plaja sau soarele care ne mangaia lin... Cand imi amintesc toate acestea imi vine iar dorinta de a zbura cat mai repede spre mare; si cand ma gandesc ca am fost la mare, dar inca nu stiu despre ce vorbeau prietenele mele din copilarie imi dau seama ca eu nu stiu ce inseamna Mamaia.
Vrei o vacanta de o saptamana moca la Mamaia? Intra AICI si vezi ce poti face sa ajungi acolo ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu