Acum degeaba imi scrii, degeaba te lamentezi, lucrurile se intampla cand trebuie sa se intample. Tu niciodata nu ai inteles ca a doua oara nu mai e la fel. A trecut mult timp, vantul a trecut pe langa noi, ne-a schimbat conceptele si a adus alti oameni langa noi; nu mai prezinti interes si nici nu mai esti la fel de amuzant ca atunci.
Da, ai fost trist, mi-ai plans pe umar si ne-am promis ca o sa tinem legatura, ca o sa ne trimitem mesaje o data la doua zile si cate o poza in fiecare saptamana. Scrisori de sarbatori si cadouri de ziua noastra. Dar nu credeai ca o sa se intample asta cu adevarat, nu? Eu una am uitat in doua minute dupa ce ne-am intors spatele unul altuia. Am plecat zambind, rememoram toate clipele si speram... speram sa nu fi luat totul in serios.
Ne-am dat intalnire intr-un oras neutru in 3 luni. Nu ai venit. Eu am respectat fiecare idee din planul nostru si am asteptat mult pe banca din statia de autobuz. Nu ai venit. Ti-am lasat un mesaj sa stii ca te astept, nu ai raspuns. Dar probabil ca daca veneai plangeai si mai mult... Iti dadeai seama destul de usor ca raza mea de interes mergea in alta parte sau, mai rau, ajungeai cu vesti mari la mine, iar eu trebuia sa ma retrag usor, nu-mi plac planurile mari. Dar tu nu poti sa traiesti numai cu alb sau negru, nu cunosti nuantele de gri, nu sti sa iti faci viata mai palpitanta, tu te simti vinovat pentru orice nimic, iar pe mine ma sperie non-culorile.
Stii?! Uneori constiinta trebuie sa stea mai departe de corp.
Stii?! Pentru mine 3 luni sunt o eternitate.
Poate ca nu imi respect promisiunile puerile, dar intalnirile planuite intotdeauna.
orice ar fi, orice s-ar intampla,
cum ziceam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu