"The happy life be these, I find:
The richesse left, not got with pain;
The fruitful ground, the quiet mind;
The equal friend; no grudge, no strife;
(Henry Howard - Earl of Surrey, Poems)
Nici nu imi pusese inca mana prin umar, prieteneste doar, ca deja vorbea de legaturi. Nici nu-mi atinsese obrazul, in timp ce imi aranja doua suvite fara stare, ca deja vorbea de suflete pereche, de astre, de stele, de luna plina, de cer instelat si de... viitor. Viitorul pe care nu il cunostea, nu si-l imagina, nu realiza, dar vroia nebuneste sa-l prinda ne mana. Sa-l prinda de mana si sa nu-l mai scape.
Vorbea de ochi, ca doua masline negre mari ci coapte; de ochii lui inchisi, dar care vad prin ochii mei, de noptile lui de nesomn, dar care se hraneau prin somul meu. Nu i-am spus niciodata ca nici eu nu puteam sa dorm. Parea mai linistit asa. Imi spunea ca stau intinsa langa el, ca imi las capul usor pe umarul lui, ca era cald si bine si ca ii pronuntam numele cum numai eu stiu... zambind, soptind usor si respirand adanc.
Imi spunea ca vrea sa ma picteze, in culori vii si delicate, in contraste puternice. Ca vrea sa decupeze randuri scrise, reviste, carti, manuscrise, totul pentru a forma colaje, pentru a face un intreg. Ca vrea sa ma fotografieze, pe aparate pe film, sa surprinda fiecare detaliu, fiecare aspect, fiecare imperfectiune perfecta, fiecare gest, fiecare sentiment.
Fara sa-i fi spus ceva, fara sa-i fi aratat ceva, sa fac ceva instinctiv macar, imi spunea ca ma cauta de o viata intreaga si nu intelege unde am fost pana acum, in ce mare m-am ascuns sau pe ce munte am urcat, pe cand el, de fapt, era pierdut in miros. Nu stia senzatia dupa care trebuie sa intoarca privirea, capul, mintea. Nu stia mirosul pe care trebuia sa-l atinga, sa-l guste.
Mirosul de vanilie, scortisoara si migdale.
Acel miros din ceaiuri aromate, acel miros imbibat bine in piele,
acel miros care ii gadila lui pielea acum si ii mangaie nasul.
Acel miros euforic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu