Pagini

10 noiembrie 2011

Aproape liniste

Nu inteleg de ce ai plecat fara niciun zambet, fara nicio vorba. A venit iarna peste noi, unde esti sa imi dai caldura? Cat mai trebuie sa astept? De ce nu esti langa mine?

Imi placea atat de mult sa impartim camera, masa micuta din bucatarie, pe care nu incapeau nici doua farfurii, sau asternuturile colorate. Ai plecat... de fapt, te-ai dus cu pasi marunti spre o ceata deasa, pana cand nu te-am mai vazut. Stii bine ca nu puteam sa fug dupa tine! Stii bine ca nu aveam cum sa te ajung! Stii, nu? Te-ai indepartat de mine si am ramas singura intr-o camera cu un pat prea mare pentru o singura persoana. De ce ma obligi sa dorm pe canapea?


Am insomnii in fiecare noapte, nu pot sa adorm, iti vad chipul langa mine, dar nu pot sa-l ating. Te chem, te strig, urlu dupa tine, dar tu nu mai raspunzi la vocea mea. Ma plimb innebunita pe strazile orasului, poate am sa te zaresc, poate am sa iti gasesc urma, poate am sa iti simt mirosul, totul e pustiu fara tine. 

Invata-ma sa fiu singura si am sa fiu, invata-ma sa te port cu mine doar in gand, sa fii cu mine peste tot fara sa iti strig numele. Invata-ma si nu am sa te mai caut in ceata deasa. Invata-ma sa imi pese de ziua de maine, invata-ma sa vad ca exista un maine, eu am ramas tot in trecut, acolo unde erai tu... acolo unde ma stangeai in brate si imi stergeai lacrimile cand era nevoie.  Invata-ma. Invata-ma sa nu te mai iubesc, pentru ca tot tu m-ai invatat si ce este dragostea. Nu ma lasa asa. Nu pleca.

Vino, vino inapoi. Daruieste-mi caldura, daruieste-mi zambete, fa-ma fericita. Alunga-mi visurile urate, alunga-mi tristetile din rutina zilnica, alunga-mi disperarea si invata-ma sa traiesc. 

Invata-ma sa traiesc fara tine, invata-ma sa te alung din sangele meu, din tremurul mainilor sau din colturile buzelor. Invata-ma sa nu te mai iubesc si te voi lasa in pace, pentru totdeauna... dar pana atunci, vino, vreau sa-ti vorbesc.



... nu te razgandi, nu ma ocoli, nu mai fugi,
nu mai vreau sa astept...

Niciun comentariu: