Intre doua lumi... in autobuz

E plin de zapada inghetata pe strazi, iar eu umblu pe cararea asta batuta de mii de picioare in fiecare zi. Frigul se incapataneaza si imi atinge pielea cu toata straduinta mea de a ma proteja de el. Nu vrea nici sa ma grabesc, iar de plimbat nu pot pentru ca deja am turturi mici la gene. Am avut la un moment dat ochii in lacrimi, nu mi-am dat seama pe moment. Nu stiu ce e cu mine, am o stare asa... umblu cu privirea in pamant, nu am intensitatea pe care o am de obicei in pasi, telefonul mi l-am pus in geanta, nu in buzunar cum il tin de obicei si am impresia ca toti suntem la fel... Pana acum gandeam chiar opusul si pun pariu ca asta am sa gandesc si maine dimineata, dar pana atunci in toti vad aceleasi fete, aceleasi ganduri idioate, aceleasi slabiciuni si acelasi numar de prieteni, diferenta e doar cum ii privim noi.

Merg spre casa; pare asa departe, dar am sa ajung pana la urma... Mi-am dorit de atat timp sa locuiesc singura, dar acum parca nu ma mai vrea nici camera aceea, parca e tot mai stramta, parca ma rapunge cu caldura ei, ma scoate afara... iar frigul nu imi place. Nu mai inteleg ce ar trebui sa fac?! Asa ca, de obicei, ma urc in autobuz. Ma urc in 6 ca pe ala am abonament, ma pun pe al treilea scaun din spate si merg... ma las purtata dintr-o parte in alta a orasului. Petrec ore intregi in autobuz si imi place. Imi place sa le privesc fetele oamenilor agitati, oamenii fara bilet de autobuz, oamenii foarte aranjati, oamenii care se cearta, oamenii care vorbesc singuri despre Ceausescu, oamenii care lipesc stikere cu fel si fel de reclame crezand ca nu se prinde nimeni sau oamenii care vin sa iti ceara un leu de mancare... sunt atatea feluri de oameni in autobuz. Nu sunt aceiasi ca pe strada, acolo nu ii abserv niciodata, nu imi plac numai aici... si intr-o ora schimb pana la 15 "parteneri" de scaun... si grasi si slabi, si urati si care respira greu , si care intra in vorba si care plang uitandu-se pe geam sau care nu se mai opresc din vorbit la telefon, dar toti sunt minunati, minunati in felul lor ciudat de a fi.

Azi nu am sa mai las caldura si frigul sa ma poarte cu autobuzul... Am sa razbesc pana or sa ma accepte, desi problema e ca mie mi-e prea greu sa ii accept. Poate ca daca nu as fi singura mi-ar placea caldura, mi-ar placea trecerea de la inghet la aburul ce mi se pune pe ochelari cand intru in casa; poate ca daca nu as fi singura as incapea mai bine in casa, as intra zambind pe usa pentru ca as avea cui, nu imi place sa zambesc in gol. Nu stiu de ce am vrut sa ma mut singura, nu stiu ce a fost in capul meu. Acum imi doresc iar sa stau la "coada" sa intru la dus, sa fac de mancare pentru doua persoane, sa trebuiasca sa ma ascund sa ma fac cu crema, sa ascult inca o respiratie in camera in miez de noapte, sa ma enervez cand cineva la ora 3 dimineata bate in usa disperat ca si-a uitat cheile acasa sau ca nu a curatat masa de miez. Da, cred ca as incapea mai bine asa in camera, m-as duce singura sa ma plimb cu autobuzul daca as fi suparata, nu m-ar impinge caldura intr-o parte si frigul in cealata...

Drumul parea asa de lung... asa ca l-am rugat pe un tip care mi-a iesit in cale daca nu vine cu mine pana acasa (si atat). A facut ochii mari si parea foarte incantat, nu stiu la ce s-a gandit, probabil ca nu-i venea sa creada ca a primit o "invitatie" cu atat de mult tupeu, dar eu i-am zis sa vina pana in fata portii si apoi sa uite ca m-a intalnit. El a inceput sa puna intrebari, eu nu raspundeam, ma gandeam ca intr-un final o sa se opreasca, dar nu si nu. Atunci mi-am dat seama ca imi era mai bine fara el si i-am zis: "Taci odata! Doar paseste in ritmul meu ca sa nu ma simt singura." In clipa aceea a facut ochii si mai mari de cat ii avea deja si mi-a zis "Femeie, esti nebuna?!" si a luat-o cealalta directie. Sincer, nici nu mi-am dat seama daca era o intrebare sau o exclamatie ca sa stiu daca sa raspund sau nu... dar mi-am continuat drumul cu capul in panamt si tot singura am ajuns acasa.

Mi le-am aruncat toate pe jos si m-am trantit in patul meu mult prea mare pentru o singura persoana. Ma ghemuiesc la perete in speranta ca poate poate mai apare cineva, dar deocamdata doar caldura sufocanta ma invaluie.

Somn usor... ca al meu nu va fi deloc asa, e prea liniste aici. 

Cat Power - Maybe Not
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Come and be free, you know who I am

We won't have a thing
So we've got nothing to lose