Candva era
locul nostru special, langa copacul acela urias. Stateam acolo ore intregi,
priveam natura, radeam in hohote, ne faceam planuri, ne faceam promisiuni; eu
le mai tin minte pe toate, dar ce sa cred acum cand copacul nu mai are viata in
el?!
Da, am fost acolo… vroiam doar sa am o dupa amiaza linistita sub copacul nostru.
Sa ma gandesc la toate nimicurile pamantului, sa visez cu ochii deschisi si sa-mi
inchipui cum faceam alta data dragoste paziti de crengile lui. Acum era vested, era
uscat si cel mai rau, era singurul in stadiul acela. Iarba din jur nu mai era prietenoasa,
nu ne-ar mai fi gadilat nudurile. Copacul si-a lasat pe jos din ramurile uscate si ma zgariau continuu.
Nu imi mai place locul acela. Nu am reusit sa visez
la zambete, la saruturi si la corpuri golase in vazul soarelui fierbinte asa
cum imi doream. Doar m-am trantit la picioarele lui cu obrajii intre
palme si mi-am dat seama ca odata cu el am murit si noi. Am murit si noi si
toate promisiunile facute sub acel copac. Promisiuni cu date exacte si fara obstacole in indeplinirea lor.
Am murit noi, au murit ele… au
murit toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu