Singura.

Cand esti intr-o relatie te gandesti cateodata ca nu ai suporta sa fii singura, ca ai avea mereu nevoie de cineva langa tine… sa te sustina, sa iti asculte ofurile, sa te tina in brate, sa iti respire in par… nu stii cum ai reactiona fara toate astea.

Cand esti singura te gandesti ca nu are rost sa te implicit intr-o relatie, e mult mai bine sa mergi in baruri fara sa stii pe cine o sa intalnesti (sau daca o sa intalnesti), sa poti sa stai sa citesti fara sa iti sune telefonul, sa nu trebuiasca sa tot spui cuiva ce ai facut azi sau de ce te-ai culcat la ora 2 si nu trebuie sa zambesti cand tu nu ai niciun gand care sa te faca sa zambesti.

Eh, ideea e ca te obisnuiesti destul de repede in oricare din situatii ai fi. Am plecat si am lasat in drum doi tipi, fara sa le dau nicio explicatie. Am crezut ca o sa ma gandesc toata noaptea la asta, ca nu am pretuit nimic din ce am avut, ca acum nu o sa mai gasesc astfel de oameni, ca toti o sa imi stie trecutul si o sa le fie “frica” de mine. Nu. Am venit acasa, m-am urcat in patul meu suspendat, am luat cartea galbena din biblioteca si am inceput sa citesc asteptand (sperand) sa imi sune telefonul. E drept ca nu eram foarte atenta la ce citeam pentru ca nu imi venea sa cred ca am facut si e drept si ca nu mi-a sunat deloc telefonul si asta m-a deranjat putin… dar am adormit pana la urma.

Dimineata m-am trezit cu zambetul pe buze, ma simteam fresh, fresh si eliberata. Aveam 3 mesaje. Probabil ca s-au imbatat si s-au gandit sa ma injure putin. 1. “Cine naiba esti, pi**a nebuna?”, 2. “Cum ai putut sa imi faci asa ceva? Eu am avut atata incredere in tine, cred ca de aia s-a ajuns aici. Eu te iubesc, iti dau libertate si tu asa o folosesti?! Nu stiu ce sa fac, nu inteleg nimic, trebuie sa vorbim”, 3. “Cand ai de gand sa ma suuuuuuni?”, asta era de la mama, uitasem in seara aia de ea.

Fiecare mesaj in parte m-a facut sa zambesc. Nu am avut batai mai abundente de inima, nu mi s-a taiat respiratia, nu mi-a venit sa ma sufoc, nu am inceput sa transpir, nu m-am inrosit in obraji, nu mi s-au racit urechile… nimic. Chiar au reusit ăştia doi oameni sa imi opreasca orice sentiment? Chiar pot sa imi vad in continuare de lucruri fara sa am nicio remuscare? Mi-am oprit sentimentele din suflet sau mintea mi le-a cenzurat pe toate ca sa nu sufar? Nici eu nu inteleg nimic.

Bineinteles ca m-a sunat Vlad, am vorbit o ora la telefon, imi explica toate sentimentele pe care le-a ascuns pana acuma, era suparat pe mine, spunea ca nu poate sa ma ierte, dar vrea, ca el ma iubeste, ca ii pare rau, dar cum am putut sa fac asa ceva. Ca nu mai are incredere in mine, dar ma vrea langa el, ca trebuie sa ne intalnim, trebuie sa ma vada, trebuie trebuie trebuie dar dar dar... 

In schimb, Andrei nu a dat niciun semn. L-am sunat eu, trebuia sa aud macar o injuratura la telefon, ce fel de barbat e el? Nu m-a injurat, dar mi-a zis ca nu vrea sa ma mai vada niciodata si ca nu o sa mai circule cu 30. Ah, iar parfumul acela grozav l-a aruncat in strada in noaptea aceea. Pacat, nu am apucat sa il intreb ce marca era. 

M-am mai intalnit cu Vlad de cateva ori, tot ma lua in brate, mai incerca sa ma sarute, ma scoatea la masa, vroia sa mergem la concerte, la ceaiuri… am mers o vreme, era ok, dar tot vedeam o dezamagire in ochii lui si nu am mai suportat. Oricum, nu aveam nicio traire, ce rost ar fi avut.

Gata, nu ii mai vreau pe niciunul! Acum sunt libera si mi-e bine.

Robbie Williams -Freedom
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse