Ti-as
scrie,
ti-as
scrie poezie,
dar mi-e teama ca nu voi primi niciun raspuns.
Ai
plecat cu un
"La
revedere, domnisoara."
"La
revedere, domnul meu"
as
fi vrut sa-ti spun.
Viata
poate fi pastrata
in
cateva clipe
in
cateva ore,
in
cateva vorbe si...
intr-un
abur mare de alcool.
"La
revedere pentru totdeauna"
trebuia
sa-ti spun.
Oh,
de-ai fi raspuns macar unui mesaj...
intalnirea
nostra ar fi fost altfel,
nu
ne-nconjurau sute de perosane,
nu
ti-as fi contrazis fiecare cuvant.
Dar
buza ta de sus se doarea atinsa,
buza
ta de sus se doarea atinsa de aratatorul meu,
pentru
a fi obligata sa taca,
ii
placea incoltirea intre peretii verzi.
Taci,
nu
mai spune niciun cuvant.
Te
rog,
priveste-ma
in tacere,
priveste-ma
si repeta acele trei cuvinte,
aveau
un accent coplesitor intre alte vorbe
nesemnificative.
"Pur
si simplu, nu am putut..."
mi-ai
spus cu ochi uriasi
imi
erau atat de familiari.
Erau
atat de calzi si cruzi,
atat
de negri si blanzi;
Am
inteles mult din acea privire;
atat
de mult incat trebuia sa fug.
*
Te
faceai nevazut
doar
pentru a starni jocul.
Te
faceai nevazut,
apoi
aruncai vorbe care stiai ca ma tin acolo.
Am
asteptat sa-mi scrii
si
nu mi-ai scris.
Am
asteptat sa pleci,
dar
nu ai plecat
...
in acele 3 ore intarziate.
Avionul
tau era abia a doua zi.
Trebuia
sa pleci,
astfel
nu puneam totul pe seama lui Bachus.
Eu
am vrut sa plec,
dar
nu m-ai lasat.
Mi-am
tradat prietenii,
dar
am continuat sa-ti vorbesc.
Le-am
intors spatele,
dar
am preferat sa te ascult.
Aveam
nevoie de acele doua ore...
Oho,
de-ai sti de cand le asteptam!
Trebuia
sa fug,
dar
ceva m-a retinut langa tine,
langa
vorba ta bine articulata,
langa
sifonatu-ti tricou
langa
buza de jos.
Trebuia
sa fug.
Trebuia
sa fugi.
La
revedere, domnul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu