Carouri conturate

"Am sa iti scriu" am strigat dupa el,

dar trenul care isi anunta plecarea

nu l-a lasat sa imi auda glasul.

Vroia sa para relaxat,

dar mintea ii zbura doar la acele ceasului,

incerca sa le incetineasca,

sa stea in loc pentru cateva minute,

trebuia neaparat sa prinda acel tren,

trebuia...

Inima ii era tot mai accelerata

dar camasa verde ii dadea o alura fireasca.

Fireasca, dar din alta lume.

O lume cu miros de ceai negru,

ceai negru cu lapte si un pliculet de zahar brun.

O lume pe care a schimbat-o,

o lume in care a aruncat clasicul troller cu roti cauciucate

pe un rucsac rosu in forma de viata petrecuta la munte,

iar jerseul cu nasturi mici si de culoarea introvertirii

a fost inlocuit cu carouri care se cer conturate.

"Daca pierd trenul... vorbim"

mi-a aruncat in buzunar

schitand un zambet pentru prima data adevarat.

Am fugit dupa el,

trebuia sa-i vorbesc, eu nu aveam nevoie de conditii

dar dupa ultimul fluier

n-am mai reusit sa-l prind din urma.

As fi vrut sa fiu o bucata de praf

lipita de geamul gros al trenului,

sa-l privesc cum trece granita.

As fi vrut sa fiu tejgheaua receptionistului

sa iau cele 6 carti impachetate stangaci

intr-o punga ieftina

si sa ma ascund in lumea lor.

Mi-a adus noroc fara sa stie.

Zambetul nefiresc nu mai are ce cauta in viata mea,

trollerul mutat dintr-un apartament in altul

din cauza lipsei de cazare

s-a transformat in cateva ore intr-un pat etajat de camin.

Cheile care nu imi apartineau

s-au transformat in privelistea clujului

de la etajul 8

iar bluza purtata de 3 zile

si-a gasit alti prieteni in masina de spalat.

Daca nu prindea trenul… vorbeam.