De-ai sti ce bine mi-a prins intalnirea cu tine...Toate teoriile pe care le gandeam si razgandeam nopti in sir parca au iesit la lumina. Mi-a ajuns un zambet, o grimasa de a ta sau trei vorbe si am transformat toate semnele de intrebare in exclamari.
Mi-ai dat curaj. Mult curaj. Curajul de a-mi sustine punctul de vedere in fata mea, de a fi stapana pe el. Curaj ca pot sa merg mai departe; mult mai departe daca imi inchid urechile.
Mi-ai aratat ca eu sunt cea care contez in primul rand, mi-ai deschis ochii si m-ai invatat cum sa pasesc cu fruntea ridicata - era si pana acum sus, dar interiorul poate tremura inca, poate isi mai punea intrebari, poate inca era confuz .
Te-am condus la aeroport. Te-am imbratisat tare si am asteptat pana ti-am pierdut urma urmarindu-ti mersul vesnic vesel. Nu stiam cand am sa te mai revad. Era momentul sa plec si era momentul sa ma simt goala pe dinauntru, dar eram mai plina ca niciodata. Tot ce imi era confuz pana atunci devenise straveziu. Toate intrigile pe care le aveam in rucsac le-am lasat in aeroport, la departures... Eu m-am intors la arrivals si m-am plantat in fata usilor fumurii care se deschideau din cand in cand cu fete zambitoare. Nu-mi zambea niciuna mie. Nu trebuia sa fiu acolo, dar imi placea sa stau sa astept... Sa-l astept; desi stiam ca nu va aparea. Stiam. Dar pe muzica gandurilor si forfota din jur nu simteam distanta ce ne desparte. Totul era perfect.
Nu a venit acum, dar o sa vina. Stiu ca o sa vina.
Mi-a zis ca vine. Mi-a promis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu