Ranjet, vorbe, bucurie

Zambesc. Zambesc mereu. Marquez mi-a soptit cu multi ani in urma sa zambesc in fiecare secunda, pentru ca nu se stie niciodata cine o sa se indragosteasca de zambetul meu. L-am ascultat. Zambetul meu s-a transformat pe parcurs, a prins multe forme, s-a vorbit despre el, s-a daruit, a inselat, a aparut in zeci de mii de poze, a fost laudat, admirat, sarutat si uneori ignorat. Nu se va opri niciodata.

Zambesc Soarelui, zambesc norilor, zambesc stelelor, padurilor si papadiilor. Zambesc dimineata cand ma trezesc, cand iau micul dejun si cand stau intr-un bar murdar, langa o sticla de bere si un ziar gasit in statia de autobuz. Zambesc oamenilor.

Intr-o zi m-a vazut zambind, eu nici macar nu l-am observat, dar a inceput sa vorbeasca atat de mult despre zambetul meu incat curiozitatea mea a cedat si i-am zambit si lui. La inceput am zambit nevinovat, pentru ca eu, de fapt, zambeam unei zi insorite, apoi i-am zambit prieteneste, dar pana la urma am ajuns sa zambesc sincer, sa zambesc cu ochii, sa zambesc cu sprancenele, cu urechile, iar hainele de pe mine, asa cum erau negre, zambeau si ele. Ii zambesc lui.

El nu mai avea incredere in nimic si a cautat un zambet. L-a gasit pe al meu. L-a gasit in ceainarii, l-a gasit intre carti, la filme, in masini, l-a gasit dupa doua sticle de vin. L-a gasin in casa mea, in casa lui, apoi in casa noastra. A inceput sa se relaxeze cu el, sa se spele pe fata dimineata, sa il inlocuiasca cu vesnica lui crema hidratanta, sa is faca treaba la servici cu el, sa asculte muzica, sa se plimbe, pana a ajuns sa zambeasca oamenilor pe strada, sa zambeasca prin zambetul meu.... care, dupa el a tras energie, pofta de viata sau zbenguiala in zapada care incepea sa se topeasca.

Dupa mult timp zambea din nou, asa mi-a spus. A stat mult in frig, a fost inconjurat de oameni reci, de oameni care nu se dezghetau nici la caldura, oameni distanti, oameni care nu aveau aceleasi traiectorii, dar multa lume nu stie ca tot timpul un zambet care iese din privire, nu numai din buze, este un zambet cald, unul care da caldura pana la - 28ºC.

La inceput iti pui multe intrebari, vrei sa te intelegi si vrei sa te ascunzi. Depinde de fiecare, poate in spatele unui zambet fals, in spatele muzicii, in spatele cartilor sau a posturilor revoltatoare de pe toate mediile online... dar oamenii care te cunosc, te vad oricat te-ai ascunde. Te vad si iti spun cuvinte care dor... si dor din cauza ca nu vrei sa ti le recunosti.

Te uiti in oglinda si iti vezi colturile de la gura lasate in jos. Zambesti, dar nu apare nicio diferenta. Ochii iti sunt incercanati, parca parul e prea lung, si camasa sifonata la guler. Nu-ti sta in fire. Nu stii ce se intampla, dar trebuie facut ceva. Neaparat si acum.

Nu stii cum ai rezolva asta, dar uitandu-te in jur vezi oameni fericiti, vezi oameni care rad cu gura pana la urechi in momente banale ale vietii, in momente monotone si stii ca de acel lucru ai si tu nevoie, trebuie sa fii ca ei, trebuie sa le intelegi secretul, sa le furi secretul si poate sa-l dai mai departe, desi atunci nu te gandesti numai la persoana ta.

Trebuie sa gasesti puncte comune, trebuie sa iti zambeasca tie si trebuie sa o cunosti in spatele zambetului, că să-și arate dintii poate toata lumea.

I-am zambit laaaarg de tot, de asta avea nevoie. Apoi s-a lipit de mine si de gura mea pana la urechi, iar cand nu eram prin preajma imi cerea zambetul prin cuvinte, prin imagini, prin scrisori. Acum nu se mai poate desparti de el, nu mai vrea sa plece nicaieri si nu mai vrea sa vada oameni tristi.

Inca nu i-am spus secretul si nu stiu daca o sa i-l spun vreodata. Cert este ca de atunci zambeste si imi rade la telefon, in poze si imi rade la ureche... apoi rade tare si raspicat, sa auda toata lumea. Imi rade la urechi si imi multumeste ca i-am dat toate planurile peste cap. Se bucura de bucuria lui, de bucuria mea si de viata care s-a transformat brusc, care l-a luat prin surprindere.

Se bucura de ce s-a format si nu il mai intereseaza nimic, nu existam numai noi, asa imi spune. Nu mai conteaza niciun om, nicio vorba, suntem numai noi, albumul nostru preferat, gandurile noastre indreptate spre acelasi loc, cu puterile noastre miraculoase, cu noptile albe, cu vise si senzatii si avem amandoi un zambet mare si larg, bineinteles.