Totusi, mi-am promis ca nu am sa mai fac asa ceva in viata mea. Ca viata e prea frumoasa ca sa o traiesti asteptand. Ca nimeni nu imi merita asteptarea. Ca timpul nu se opreste in loc atunci cand astepti, deci este un timp pierdut. Si cate si mai cate nu mi-am spus... E drept, nu am mai asteptat pe nimeni de atunci, ba mai mult, m-am lasat eu astptata, dar oare nu e exact acelasi lucru cu asteptarea unei vorbe, asteptarea unei idei, unui vis sa se implineasca, un zambet sa apara? Oare nu e exact acelasi lucru ca atunci cand stai rezemat de un perete si te uiti stanga-dreapta? Oare nu e exact acelasi lucru, doar ca aceasta astptare nu dureaza 2 ore jumatate, ci probabil zile sau ani?
De cele mai multe ori nu am rabdare, dar imi place sa astept. Iar apoi intru intr-o stare de relaxare si am rabdare, dar asteptarea ma omoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu