Iubirea puerila a fost prima, bineinteles. Totul era asa simplu si
frumos. Venea in fiecare zi dupa mine acasa si ma conducea inapoi. Ne plimbam
prin tot orasul fara sa ne dam seama cum trec orele pe langa noi. Vorbeam
despre toate minunile pamantului, ne sustineam unul pe celalalt, zambeam cand
ne tineam de mana si tremuram cand ajungeam in parc si ne mai dadeam cate un
sarut scurt. Nu ne-am certat niciodata, dar pana la urma s-a terminat totul
pentru ca am crescut diferit... si fiecare si-a urmat calea proprie.
Iubirea intensa a tinut cel mai mult, de aceea am si numit-o
asa. Aveam momente in care simteam ca o sa tina toata viata, ca nu o sa mai
intalnesc pe nimeni asa… si aproape ca ma speriam de sentimentele mele, dar
m-am lasat dusa de val si am profitat de fiecare moment. Acolo am invatat cele
mai multe, am spus si am facut multe rele si multe bune, multe tampenii de care
radeam in hohote de fiecare data cand ne aminteam si incercam sa petrecem cat
mai mult timp posibil impreuna.
E drept, atunci si-a facut aparitia si iubirea secrata, dar
am reusit sa o tin ascunsa atat de bine incat nici acum cand a disparut nu stie nimeni de ea. Nu a durat mult. Vreo 3 saptamani, dar 3 saptamani pline, in
care nu mai stiam cum sa ma impart… aproape ca explodam din cauza atator
sentimente si pana la urma am simtit cum ma obosesc psihic. O tineam asa usor,
nu ne complicam, era doar pentru distractie… ca daca am fi intrat in prea multe
detalii despre vietile fiecaruia nu mai puteam sa o tin ascunsa. S-a terminat
si iubirea secreta… nu putea tine la infinit, plus ca incepeam sa ma simt putin
vinovata.
Idila a aparut brusc. Nu ma asteptam. Dar doar asa puteam sa
ies din iubirea intensa ca altfel stiu ca ar fi fost si acum aici, langa mine.
Aveam nevoie de schimbare, nu vroiam sa ma mai simt vinovata pentru lucurile pe
care le fac asa ca idila a picat la ţanc :)
Lucrurile au evoluat mult mai
repede si mult mai bine decat credeam. Incepeam sa nu mai pot respira de
fericire, simteam in fiecare zi ca mai am un pic si explodez, ca viata nu poate
merge asa la nesfarsit, ca numai mie mi se intampla toate bucuriile din lume si pur si simplu eram
orbita de tot ce era in jur. Normal ca atunci cand ajungi pe pisc numai in jos
mai poti sa mergi, ca inca nu am invatat sa zbor, chiar daca aveam impresia ca
fac asta zi de zi.
In clipa in care am simtit ca tot cobor am incercat din
rasputeri sa revin, dar parca cineva ma apasa pe umeri si nu am reusit. Nu stiu cum si nici de unde, dar a aparut iar iubirea secreta, era aceeasi. Era la fel de minunat cum mi-l
aminteam si relatia noastra, daca se poate numi asa, a continuat de unde a
ramas. Nu stiu daca incepeam sa urc iar spre pisc, dar cel putin nu ma mai
tinea nimeni de umeri. Ne distram incredibil de bine si ma facea sa mai uit de
sperantele pe care le aveam de a ajunge iar pe pisc. Problema e ca am uitat de
tot de ele si i-am spus idilei “Adio, imi pare rau, dar nu mai pot ajunge in varf” . Am
ramas cu iubirea secrata… care nu mai trebuia sa fie secreta daca era singura
asa ca am renuntat si la ea, nu vroiam sa isi schimbe statutul sau sa se
schimbe intru totul.
Acum nu mai am nevoie de nicio iubire si nu mai e nevoie sa
ma inteleaga lumea cum pot iubi doua persoane il acelasi timp… mie mi se pare
foarte simplu si ca se intelege din ce am povestit anterior. E iubirea intensa langa
mine, normal ca o iubesc, dar cand apare iubirea secreta si ma aduce in al
9-lea cer in fiecare zi cum sa nu o iubesc si pe ea… pe fiecare il iubeam in
felul lui, niciodata nu aveam aceleasi sentimente. Iar cand am trecut de la cea
intensa la idila era clar ca imi vibra stomacul pentru amandoi, nu puteam sa
trec asa repede peste, iar idila, cum am spus, ma facea sa explodez.
Acum intelegeti? Pentru mine e foarte simplu.
Acum i-am eliminat pe cei 4 din jurul meu, dar ii iubesc pe toti, serios! Sunt minunati, iar cand ii zaresc
pe strada imi vine sa le sar in gat si sa nu ii mai las niciodata :)
Un comentariu:
Frumos mia placut ideile..))
Trimiteți un comentariu