doar tu... in vesnica clementa

Chiar nu imi vine sa cred cum poti pleca de langa mine fara sa iti intorci privirea. Am stat 10 minute pana sa ajungi la colt si nu te-a interesat deloc unde am ajuns, nu te-a interesat cum merg sau daca merg... nu te-a interesat nimic, erai doar tu cu umbra ta...
Stiu ca maine iti va parea rau, tot timpul iti pare, dar poate intr-o zi... 'maine' va fi prea tarziu... si atunci vei regreta toata viata. Nu vreau sa faci asta, chiar nu vreau, dar acum... acum sunt intr-o hora care nu se mai opreste, o hora inteleasa doar de 3 persoane. Exista oare acele 3 persoane cu adevarat? Stiu ceea ce sunt? Sincer... nu prea cred... erau 3 persoane care simteam ca ma inteleg, 3 persoane pe care le simteam aproape orice ar fi, 3 persoane pe care le auzeam si daca nu erau langa mine... dar nu mai sunt... si-au pirdut identitatea, mi-au deschis usa cu un zambet larg si abia au asteptat sa plec, mi-au spus adio fara resentiment...

In clipa in care s-a deschis usa si mi s-a spus noapte buna am inteles totul... am intels ca am trait intr-o gluma, am inteles ce rol am avut in viata lor, cat de mult conteaza parerea mea si cat de mult imi ascultau vorbele...

Crede-ma, degeaba imi spui acum cat de bine arat, degeaba incerci sa imi umplii inima de complimente... ea va ramane rece, pentru ca nu merita mai mult, nu merita sa incerce sa se incalzeasca pentru cineva sau ceva... nu merita nimic daca tu dupa 3 ani nu ti-ai intors niciodata privirea... niciodata... iar eu, eu stateam si te urmaream, uitand lumea, uitand claxoanele sau latratul cainilor din strada, eu statea si iti numaram pasii pana cand nu iti mai vedeam urma... M-a intristat acel moment, vroiam sa te privesc la nesfarsit, vroiam sa iti privesc forma neagra pana la nesom, vroiam sa te urmaresc pretutindeni si sa iti simt mirosul in hainele mele pentru totdeuna, dar simt cum te evapori, simt cum dispari de langa mine...

Daca maine nu mai am sansa sa te ravad? Daca maine consideri ca nu mai are rost? Daca incerci sa ma faci sa uit... asa subtil, cum sti tu... Eu nu am de unde sa stiu ce e in capul tau... nu am de unde sa stiu ca tu chiar crezi ce zici... dar un lucru eu sigur promis... we'll be friends forever ;)

Say goodbye, don’t follow

Ne-am certat si te uram… am zis ca nu mai vreau sa te mai vad niciodata asa ca am plecat de acasa si nu m-am mai intors. A trecut ceva timp, tu nu mai sti nimic de mine… nu a fost bine ce am facut, stiu, dar nu am mai rezistat, imi pare rau… Ma vei ierta? Trebuie! Esti mama mea, e imposibil sa nu ma ierti... Trebuie, intelegi?!? Nu mai am putere... Te rog!

Stiu ca am plecat fara urma, fara bilet si fara telefoane. Am citit toate mail-urile de la tine si de la multi altii, dar numai tu imi trimiteai in fiecare zi cate 3 mesaje, restul m-au uitat repede... Au inceput sa devina plictisitoare, asa ca nu le-am mai citit. Acum imi pare rau, poate pana la urma iti raspundeam, daca iti simteam disperarea.

Am preferat sa va uit pe toti, pe familie, pe prieteni si sa plec... probabil, dupa atata timp m-ati uitat si voi pe mine, poate m-ati si ingropat sau orasul e inca plin cu poza mea, nu pot sa ma gandesc la asta, dar te rog mama, te rog, numai tu, nu mai am nevoie de nimeni, nu mai vreau zambetul si intelegerea nimanui, te rog iarta-ma si primeste-ma acasa!

Am ajuns intr-o lume minunata, era totul frumos si firesc, mi-a fost usor sa va uit pe toti. Atat de usor incat m-am uitat si pe mine... mi-am uitat baza pe care mi-ai construit-o, mi-am uitat identitatea si am preferat sa imi fac alta intr-o lume necunoscuta... si a mers, chiar foarte bine. Eram mandra cat de bine pot sa ma descurc in viata, dar eram un om fericit fara trecut. Nici cand ma intrebau unii ceva despre mine si familia mea nu imi aduceam aminte de voi... Nu-mi era greu sa-mi inventez o poveste. Tu ma cunosti, mama... stii ca am avut intotdeauna multa imaginatie. Poate asta m-a si determinat sa plec. Esti singura care ma cunosti cu adevarat, mama! Acum este cazul sa ma si intelegi. Te rog, mama... sunt daramata si demoralizata...

Dupa 10 luni de zile mi-au intors toti spatele, nici cersetorii nu-mi mai trag maneca, cainii nu ma latra, iar altii se lovesc de mine ca si cum nu as exista... Nu mai suport, nu am fost niciodata asa singura. Nu am simtit niciodata ca lumea ma uraste, nu m-am mai visat moarta si nu am vazut natura in nuante de gri pana acum. Eram un copil vesel. Tu stii asta, mama, tu ma cunosti, tu imi intelegeai sufletul cel mai bine. Te rog, iarta-ma, iarta-ma si deschide-mi usa cu zambetul pe buze. Am neoie de imbratisarea ta mai mult decat orice. Te rog iarta-ma si spune-mi ca nu m-ai ingropat, spune-mi ca te mai gandesti la mine, spune-mi ca m-ai iertat si ca iti este greu fara mine... Nu ma vei uri, asa-i? Spune-mi! E tot ce vreau sa aud de la tine... nimic altceva nu mai conteaza. Am nevoie de tine, intelegi? Imi pare rau pentru ce am facut! Chiar imi pare! Te rog iarta-ma, mama... fara iertatea ta nu mai pot sa traiesc.

Acum am revenit acasa si sunt aceeasi ca inante... Te iubesc, mama!
IARTA-MA SI PRIMESTE-MA ACASA!

Alice in Chains - Don't Follow

Vreau sa raman prinsa in natura

Vreau sa alerg vioasa intr-o rochita alba pe o campie proaspat iesita de sub zapada... sa simt vantul rece care imi flutura parul vopsit in culorile primaverii. Vreau sa simt cum cerul albastru de sticla ma atrage incet spre el, ma face sa zbor cu o pala de vant si vrea sa ma duca la soare, sa imi prajasca pielea putin. Apoi vreau sa cobor si sa ma rostogolesc pe dealuri, sa ma plimb cu iarba prin par, sa ma inec cu mirosul florilor, sa alunec pe roua diminetii si sa imi ud rochita.

Vreau sa raman in natura petru totdeauna si sa am o casa in copac.

Dependenta de clipele fericite, uitate apoi

As vrea sa te las, sa te parasesc, sa nu ne mai intalnim niciodata, dar nu ma pot satura de tine. Esti asa dulce, fin, rafinat…
Ador sa imi mangai cerul gurii, sa ma incalzesti iarna si sa ma racoresti vara. Tu esti singurul care ma face sa uit de greutatile existente, de clipele dure care ma urmaresc si ma faci sa zbor… sa zbor si sa nu mai vad nimi cin jur. Nu imi pasa de parerile altora, nici macar nu ma gandesc la ei… suntem doar noi doi, noi doi intr-o lume vesela, fara probleme si ne miscam alene pe muzica vantului, a razelor de soare, muzica traficului sau pe galagia dintr-un bar plin de fum.
Cand nu esti langa mine sau nu pot sa te am simt ca incep sa tremur, ca mi-e rau, mi-e sila de tot ce ma inconjoara… sunt daramata si abia ma ridic din pat.
Te vreau cu mine pretutindeni, vreau sa-mi fi aproape, vreau sa-mi intri in sange si sa-mi mangai venele, vreau sa ramanem impreuna pentru totdeauna… atunci voi fi fericita… restul nu conteaza !

Vreau sa mor invadata de tine, alcool nesabuit !!!

Frica de imaginatie

Vine peste tot cu mine
Nu pot sa il consider prieten
E inalt, imbracat in negru si cu masca pe fata
Nu ma lasa in pace.
Il vad tot timpul pe hol
Ma astepata sa ies din baie si imi asculta miscarile
Are o arma la el si vine sa ma omoare
Intra in camera cand nu vad eu
Se ascunde dupa usa cu o sfoara sa ma ucida, cu un cutit sa ma injunghie
Ma va maltrata
Nu mai pot iesi din baie
Stiu ca ma asteapta undeva

Fug cu batai mari de inima si nu stiu ce va urma
Incerc sa ajung inaintea lui in camera si sa ii inchid usa in nas
Iar daca e deja acolo… ma voi lupta cu el…
Am un cutit lipit sub birou
Acel cutit va face cunostinta cu ochiul lui
Si eu ma voi bucura de sangele varsat

Am sa fac asta?
Sentimentul ma urmareste tot timpul
Dar el nu apare

As putea cu acel cutit sa imi omor imaginatia?

Fuga de umbra ta

Sunt amortita, nu am chef, mi-e somn, desi am insomnii in fiecare noapte, dar trebuie, trbuie… asa ca ies din casa, ma loveste aerul rece de seara, dar cu un miros mirific. Zambesc si o iau la goana. In urmatoarele clipe uit de oamenii care ma inconjoara, de problemele care ma streseaza peste zi, de lacrimile pe care le-am lasat intr-o batista murdara… uit tot. Doar luna e langa mine si ma priveste pretutindeni… imi zambeste cand ma impiedic si se incrunta cand ma opresc. Vreau sa-i demonstrez ca pot mai mult si incep sa ma lupt cu vantul, sa trec fara mila printre firile de praf, sa zdorbesc si sa inghit pamantul dupa ce am trecut de el.
Totusi e bezna. Mai sunt 2 becuri care palpaie la capatul strazii. Mi-e frica sa ma scufund in intuneric, mi-e frica de crengile care apard dupa colt si imi cer o imbratisare, mi-e frica de umbra care ma urmareste, de fosnetul din spate si mi-e si mai frica sa ma intorc sa verific deoarece s-ar putea in acea secunda sa apara in fata mea. Poate e mai bine sa nu stiu… asta ma face sa alerg si mai repede, sa nu-mi peste de inima care sta sa-mi iasa din piept, de respiratia care la fiecare pas pare sa se termine brusc sau de piciorul care incepe sa ma lase incet… sunt nimicuri.
Cu cat sunt mai aproape de casa alerg mai tare, trebuie sa ajung cat mai repede, nu are voie sa ma intreaca nici vantul si stau cat mai departe de cladiri pentru a nu intalni pisici.
Ajung acasa cu fata speriata, e liniste, dar eu aud mii de ganduri, fac dus fara sa ma gandesc ca mai e cineva in baie, iar cand ajung in pat imi simt corpul de plumb… simt cum ma scufund in asternuturi, simt imbratisarea lor, simt cum vin visele spre mine si ma fac sa zambesc.
Gata cu insomnia!