Iepurele sare... din baie

Un pic ma simt vinovata pentru ce am facut, nu a fost cel mai frumos lucru din viata mea, recunosc. Ma gandesc la amandoi in fiecare zi (la Andrei si la Vlad), ma gandesc la toate clipele frumoase, la rasetele care nu se mai sfarseau si imi aduc un zambet pe faţă, dar apoi imi dau seama ca nu mi-e rau deloc nici singura, eu ma asteptam sa fiu “pedepsita”. Ies cu fetele, facem party-uri, povestim pana la 5 dimineata, cunosc multi oameni noi, primesc invitatii in oras si nu mi-e groaza sa le accept. Imi speriu prietenii la cate telefoane le dau, alerg in fiecare seara si ma ocup mai mult de mine, ca parca ma uitasem in ultimul timp.

E drept, nu sunt obisnuita sa nu fiu intr-o relatie, dar am observat ca atunci cand esti singura umbli peste tot cu ochii larg deschisi, esti receptiva de fiecare data la nou, iti tii spatele drept, parul aranjat, frumos mirositoare si hainele nu le mai trantesti pe tine asa, pur si simplu. Cand esti singura simti nevoia sa te faci remarcata, sa te faci vazuta…apoi alegi tu ceva sau doar treci mai departe.

Nu trece mult timp, mintea ti-e limpede, nu ai nicio grija, nu ai obligatii sau grija celui de langa tine; esti libera intr-un spatiu imens si iti place. Mai trece o zi si habar nu ai de unde poate sari iepurele. Eh, din baie de data asta.

Eram acasa, in portocalia mea camera de camin… in pantaloni colorati care nu ma caracterizeaza deloc si un maiou negru putin largut. Ma duc in baie sa ma spal pe maini pentru ca urma sa mananc si… si apare un tip. Un tip pe care nici nu l-am bagat in seama, nici nu l-am privit, dar ne-am salutat asa cum fac doua persoane necunoscute care se intalnesc intr-un spatiu restrans.

Eu imi vedeam de spuma de pe maini, dar simteam cum ma priveste fix. Nu trec doua secunde si ma abordeaza cu fel si fel de intrebari… pareau logice si la locul lor, dar nu stiu daca era chiar interesat sau ar fi inventat orice in clipa aceea. Nu are importanta, cert e ca atunci cand a inceput sa vorbeasca si mi-am ridicat si eu privirea dând de doi ochi imensi negri… mi s-au inchis usor urechile, lumina nu mai avea intensitate in jur, simturile nu mai imi raspundeau la cereri. Habar nu am ce i-am balbait inapoi, parca vorbea continuu, dar nu am auzit mai mult de “si eu___ca am reusit____in faţă______3 zile__da_____si chiar mi-a___eu__nenorocitii aia___nu mai st___tu?” ceva de genul ăsta, in timp ce se spala si el pe maini, mai mult decat era necesar, precis.

Nu stiu ce am raspuns, dar pana la urma am incetat amandoi cu procesul de apa-sapun, apa-sapun, apoi iar apa-sapun, apoi iar apa si iar sapun. Gata. Am zis ciao – pa si vrea sa plece. Face un pas si se intoarce… “Ah, Andrei!”. “Imi pare bine”, i-am raspuns si ne-am lipit mainile inca umede. Andreeeeei? Nu pot sa cred… de abia am scapat de Andrei din autobuz, cel care mirosea extraordinar, chiar am crezut pentru o clipa ca e el, ca s-a intors la mine, dar pe acela nu-l chema Andrei, asa l-am numit eu, nici macar nu ii stiu numele adevarat, am refuzat sa il stiu, acum a venit adevaratul Andrei. Am vrut sa ii spun “te astept de atata timp, idiotule!” si simteam ca nu mai pot sa ii dau drumul, dar incepeam sa aratam aiurea… am zambit stramb si am luat-o fiecare in directia opusa.

In clipa in care am iesit din baie si am intrat in camera mai aveam zambetul stramb pe buze, dar am uitat complet momentul. Mda, complet. Pana cand m-am pus in pat sa dorm. Deja aveam numai flash-rui in minte. Flash-uri peste flash-uri. Ii vedeam parul lungut si burzulit pana la umeri, ochii aceea patrunzatori ca doi carbuni proaspat stinsi, barba deasa tunsa scurt care ii acoperea jumatate faţa. Ii vedeam bobita neagra din ureche, mainile pline de sapun si vocea care ma lovea continuu, dar nu intelegeam nimic. Tot aparea si aparea, iar eu vroiam sa-l mai intalnesc, vroiam sa-i vobersc, sa ne mai spalam o data impreuna pe maini si m-am gandit toata noaptea la cum o sa-l intanesc pe hol si o sa ii soptesc: “Maine seara la 8 ma gasesti in oficiu, fac macaroane cu branza”. Sa stam acolo ore integi si sa uitam de restul. Sa nu vorbim despre vietile noastre, doar generalitati. Sa fie ca si cu Andrei din autobuz, numai ca pe acesta chiar il cheama Andrei… asa ca o sa-i spun Marius. Da, Marius. Iar el o sa-mi spuna Mădălina. Marius si Mădălina, perfect!

Dar din pacate, nu l-am mai intalnit nici pe hol, nici in baie, nici afara la tigara, nici in sala de lectura, nici pe strada, nici in baruri, nici in parc… nicaieri.

Unda naiba esti, Mă?

VA - RocknRolla - Such a Fool
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse