Trilul de azi -> 66

Cuvintele dor... muzica mai treaca mearga

Grimus feat. Dan Byron - Time to be good friends
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

BON JOVI - I'LL SLEEP WHEN I'M DEAD
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Despartire...

Andrei, cel care miroase grozav de bine si are papuci, pantofi, adidasi (ce-or fi) frumosi. Se pare ca nu s-a multumit sa ne intalnim numai la data stabilita… sau poate destinul nu a vrut asta, el asa zice, dar nu il cred… asa ca ne-am intalnit, ne-am intalnit, ne-am intalnit… pana intr-o zi: – sa incepem cu inceputul –

Eu am un prieten de un juma de an (sau mai bine zis aveam, asa cred... dar imi place sa vorbesc la present, e mai palpitant). Hai sa-i dam un nume… un nume cat de cat frumos ca nu vreau sa se supere pe mine. Vlad. Da, mie imi place Vlad, e ok. Ne intelegeam super bine, am facut multe tampenii impreuna, radeam in hohote in fiecare zi, dormeam pe covor, ne placea sa facem baie impreuna, umblam cu ochelari de soare pe drum cand ploua mai tare, numai asa ca sa aratam vremii ca nu ne poate strica ziua si ne ajutam unu’ pe altu’ sa facem abdomene seara. Era tare, dar apoi fiecare a inceput sa isi vada de drumul lui mai mult, sa isi ocupe timpul cu altceva si nici nu stiu cum am ajuns in starea aia, dar parca eram doar iubiti de weekend.

Nu m-a deranjat treaba asta, aproape ca nici nu mi-am dat seama, dar am dat de tipul din autobus, cel de care am vorbit la inceput. Andrei, asa-i ziceam eu. Era interesant tipul, stia multe si imi placea sa vorbesc cu el. Nu vorbeam niciodata de vietile noastre, nu discutam probleme intime, probleme personale, de familie, doar generalitati, poate de aia era mai interesant… ca generalitatile astea pareau sa nu se mai sfarseasca.

M-am intalnit de multe ori cu el, in timpul saptamanii mai mult. Vlad nu aveam cum sa afle, cu el eram in weekend… oricum aveam doua telefoane, doua adrese de e-mail, doua nume, doua moduri de a vobi, doua moduri de a aborda un subiect, aproape doua identitati. Normal, cu Vlad eram cea reala, cu Andrei ma distram doar. Ne-am mai si pupăcit noi, ii placea sa ma tina de dupa cap prin parcuri, mergeam des la cinema, ne asezam in ultimul rand si ne sarutam tot filmul, asta era regula…iar apoi fiecare trebuia sa povesteasca ce a inteles din film, ne amuzam copios! Faceam chestii minore, nu vroiam complicatii… ne simteam bine, atata tot.

Cel putin mie mi se pareau minore… numai ca azi am avut ore seara, de la 6 la 8, amandoi stiau asta, chiar nu minteam, mai ales pe Vlad, numai ca nu ii ziceam cu cine am fost acolo si acolo si acolo, dar nu am mintit niciodata, serios! Culmea a fost ca li s-a facut dor amandurora de mine. Andrei cum e mai ştrulubatic s-a gandit sa vina sa ma scoata de la ora, m-a zapacit mult prin mesaje, a intrat in sala de curs, a inventat tot felul de urgente si la ora 7 radeam ca doi tampiti pe holurile facultatii de ce nebunie am facut.

In tot acest timp, Vlad si-a dat seama ca ne-am cam indepartat in ultimul timp si s-a gandit sa recupereze. Asa ca s-a gandit sa imi faca o surpriza si sa ma astepte in faţa facultatii. Bineinteles, a venit mai repede ca sa fie sigur ca ma prinde chiar daca ne lasa profa mai repede, cum face de obicei.

Ce a urmat? Pai Vlad statea cuminte in faţa facultatii si ma astepta… si dintr-odata apar eu cu Andrei (care ma tinea de dupa cap) razand in hohote. Vlad a ramas cu gura deschisa si astepta o explicatie, cand ajungeam in dreptul lui. Eu l-am vazut de cum am iesit pe usa. M-am facut ca nu il vad, am continuat sa rad cu Andrei, desi in mintea mea imi ziceam “sunt moarta, dar trebuie sa ies cumva miseleste de aici”. Andrei săracu nu avea niciun gand, nici macar nu stia ca exista un Vlad, darămite sa il recunoasca.

Am ajuns amandoi in faţa lui Vlad, i-am dat mana de-o parte lui Andrei si am zis un “Saluuuut” foarte dragut si cu un zambet larg pe faţă. “Vlad, el este iubitul meu Andrei, Andrei, el este iubitul meu Vlad… mmm, de aici va descurcati voi” si am plecat. Pur si simplu am plecat. Au ramas amandoi in mijlocul trotuarului, m-au strigat fiecare pe un nume diferit si se uitau dupa mine.

Imi pare rau, dar nu avea rost sa facem scandal in mijlocul strazii, suntem oameni civilizati, nu? Si pentru ca sunt fata de treaba, mi-am lasat si telefoanele deschise! Asa ca acum astept miile de apeluri care cer explicatii, sper doar sa nu sune in acelasi timp ca iar se complica treaba… sau poate s-au “luat de brat” si au mers amandoi la o bere, pe mine m-au injurat de doua ori si m-au dat uitarii, cine stie.

Nirvana-the man who sold the world
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Oh no, not me
I never lost control

Un miros grozav si papuci frumosi

Am mers azi cu autobuzul. De fapt in fiecare zi merg, petrec ore intregi acolo si nu ma deranjeaza, imi chiar place, dar numai cand gasesc loc la geam. Clujul e foarte diferit vazut printr-un geam de autobuz, serios! Iti da alte sentimente, parca e altul, parca altfel de oameni il invaluie,parca.... in fine, nu despre asta vroiam sa vorbesc acum. Ideea era ca am avut o “calatorie” putin mai diferita.

Eram asezata la geam intr-un 30 de ăla frumos si peste doua statii vine un tip si se aseaza langa maine. Nu era mare lucru, era un om simplu, un tinerel, dar mirosea incredibil de bine. Nu imi venea sa cred, parca asa senzatie nu am avut niciodata. 

In mod normal mi-as fi vazut de drum, de privitul meu pe geam, de mediatiile mele sau ce citit, dar de data asta nu m-am putut abtine si mi-am lipit cu nerusinare nasul de gatul lui. S-a speriat putin, a tresarit, dar a inceput sa rada... probabil era constient de mirosul ce-l lasa peste tot pe unde umbla. Mirosi foarte bine, am balbait eu acolo. Mersi, si tu ai ochi frumosi, mi-a raspuns foarte direct. Am zambit si am plecat de pe scaun fara sa intorc capul… era momentul meu, ajungeam in statie (nu in cea care trebuia, dar trebuia sa ies din situatie cumva). 

Nu merg bine 5 metri ca aud o voce din spate “Hei, unde mergi?”. Era tipul, a venit dupa mine! “Nicaieri”, i-am raspuns (minteam, dar unu la mana, asta mi-a fost primul raspuns care mi-a venit pe moment si doi la mana, acel nicaieri mai putea sa astepte). Tu? intreb eu. Nicaieri.

Si uite asa m-am trezit cu un “nicaieri” care continua sa miroasa al naibii de bine pe o banca, intr-un mijloc de oras vorbind despre muzica, despre conceptiile oamenilor, despre natura, despre caramizi, melci, tigari, fete cu sâni uriaşi, cafele aromate si cinematografe. Era chiar interesant tipul si avea papauci draguti… iar cand am epuizat toate aceste subiecte (care nu pot sa imi dau seama de unde au pornit) ne-am dus fiecare in treaba lui.

Eh, de data asta nu a fost asa cum fac de obicei, tu du-te, eu ma duc si poate ne mai intalnim peste vreun an, doi, din intamplare… Nu! Ne vedem in 25 februarie tot in autobuz :) asa am simtit de data asta.

I-am zis sa foloseasca acelasi parfum, dar sa nu exagereze numai ca sa fiu eu impresionata. Si i-am mai zis ca isi spele papucii, sa fie chiar frumosi, nu doar draguti. Oricum… tot am lasat un pic de mister la mijloc (altfel nu se putea). Habar nu am cum il cheama! Nu l-am lasat sa-mi zica numele, dar hai sa-i zicem Andrei, nu vreau sa aiba un nume prea interesant.

Give me a reason

La un moment dat totul se rezuma la trecut, la ce a fost, la cat de bine ne-am simtit atunci, la serile nedormite de acum nu stiu cate luni... si pur si simplu uitam sa mai spunem de abia astept sa mergem la film, vineri ne imbatam si dormim pe covor, saptamana viitoare mergem la munte ca uiteeeee ca zapada mare e afara sau hai sa ne plimbam! 

Gata, toate astea sunt depasite, uitate undeva... si ramanem blocati intre prezent si trecut si vorbim la telefon. Toaaaata ziua! Despre ce am facut eu, despre ce ai facut tu, despre ce urmeaza sa fac eu, despre ce urmeaza sa faci tu, in schimb despre ce urmeaza sa facem noi nu pomeneste nimeni nimic. Ne uram noapte buna, ne trimitem saruturi, virtuale sa le zic asa pentru ca nu simti nimic. Sarutul adevarat si imbratisarea de noapte buna au ramas pierdute acolo departe undeva... intr-o luna de octombrie probabil.

Honey, nu stiu ce faci tu, dar eu ma duc in oras cu fetele. Nu stiu cat stau, nu ma astepta acasa, dorm la Cristina :)

Portishead-Glory Box
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

- Give me a reason to love you, baby - 

14 februarie

Daca tot a venit 14 februarie si unii umbla cu ursuleti rosii uriasi in mana sa-si astepte prietenele in fata liceului, altii ascund inimioare in banci, altii daruiesc o floare, ies la ceai, se plimba in frig sau pentru cei care se uita la T.V. toata ziua, pentru cei care stau si isi plang de mila, cei care se cearta, cei care sunt singuri toata ziua sau invata pentru examenul de maine... eu am gasit un articol dragut (de-al Dianei Cosmin) si mi se pare potrivit: AICI

Happy sau unhappy Valentine's Day! Cum vreti... pentru mine e doar 14 februarie si nu am nici un sentiment in plus (dar nici in minus)

Van Halen - Ain't Talkin' 'Bout Love
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Anti Valentine's Day - part three

Concert Anti Valentine’s Day 2011 @ Irish Pub:

Am fugit iar „la o prietena acasa ca e chef”. M-am dus cu mult inainte, de abia se deschisese barul, dar nu mai aveam rabdare. In ultimele zile numai la asta m-am gandit si tot simteam ca trebuie sa ma ascund ca sa nu mi se veda gandurile pe infatisare.

Stateam chiar langa scena, era aproape gol in rest. Am zis ca e mai bine sa fiu acolo, poate ma vede el si macar nu am sa sar pe el de cum intra, sa vada ca m-am tot gandit si asa mai departe. Acum nu mai aveam probleme daca o sa ma recunoasca sau nu, era imposibil sa nu.

Stau, stau, stau. Nimic. Eram constienta ca am venit prea devreme, dar deja ma simteam prost cum stateam de atata timp cu o bere in mana, de care imi era greata oricum, am luat-o asa de forma, sa nu par singura, vorba aia. Pot sa spun ca in acea clipa mi-am dorit sa fiu fumatoare. Cred ca as fi fumat tigara dupa tigara. Fumatorii sunt cool cand sunt singuri. Ai impresia ca sunt acolo prinsi in lumea lor si nimeni nu ii poate deranja. Nu arata crispati, nu ai impresia ca sunt singuri sau ca asteapta/cauta pe cineva. Sunt doar ei cu tigara si e atat de bineeee.

Mai era putin si concertul trebuia sa inceapa. Am facut ceva "ture" pe acolo, deja era multa lume. Tot nimic. Dar cand ma intorc la un moment dat... il vad printre oameni, acolo departe undeva, tot cu parul prins, tot cu camasa neagra (la intuneric), tot cu pantalonii putin lasati si tot cu gesturile specifice. Dar era cu doua fete. Pot sa spun ca nu asta era imaginea pe care vroiam sa o vad, dar trebuia sa ma fac vazuta cumva. Aaaah, pentru o secunda m-am gandit ca mai bine nu ma duceam, cum sa intru asa in vorba?! Ce sa ii zic? [Desi nu ar fi trebuit sa fie asta o problema, suntem prieteni, un fel de...]. Am mai stat putin sa il urmaresc, sa stiu daca il bat pe umar sau imi pun gluga in cap si o tai acasa... si ce am vazut?! Vorbea vorbea, gesticula, dar tot timpul se uita intr-o parte si in alta, se vedea ca e intr-o cautare continua... eh, acum era sansa mea!

Pentru ca sunt un om foarte "curajos" de felul meu la treburi de genu' asta, mi-am pus telefonul la ureche si am fugit afara bolborosind ceva aiureli. Am trecut pe langa el, dar era cu spatele. Nu am stat mult, nu mai aveam rabdare. Strategia era: merg acolo, asa cu capul in aer si fac cumva sa dau de fata lui, sau sa ma bat de el sau sa ii atrag atentia... sau sa cevaaaa oriceee.

Am respirat adanc, m-am dus iar in partea aceea si aaaaah ca imi era „mai in drum” decat ma asteptam. Un zambet urias pe faţa mea, un zambet larg in ochii lui, m-am apropiat de el ca si cum acum l-as fi vazut pentru prima data si am zis „Heeeeey”... cam atat am apucat pentru ca m-a tras spre el si m-a sarutat, si m-a sarutat si m-a sarutaaaat pentru urmatoarele cateva minute. Nu mai conta ca a inceput concertul, nu mai conta cine sunt acele tipe, nu mai conta unde sta sau bratele care ma asteptau acasa. Eram doar noi doi in sarutul acela care as fi vrut sa nu se mai sfarseasca niciodata.

Cand ne-am dezlipit unul de celalalt, fetele pareau sa se uite la noi foarte incantate, nu mai intelegeam nimic.

- In sfarsit te cunoastem si noi ca in ultimele zile numai despre tine a vorbit, a spus una dintre ele.

- Ea e sora mea si prietena ei, mi-a explicat, nu au vrut sa ramana acasa, nu m-au crezut cand le-am povestit despre tine... si atunci parca am inceput sa inteleg totul (aproape totul, destul pentru cat aveam nevoie)... Deci s-a gandit si el la mineeeee!!!

N-am mai stat la pierdut timpul, ne-am dus in primul rand la concert apoi ne-am continuat ritualul ca in fiecare an. Ma gandeam ca de data asta nu il mai las sa fuga, ca am sa ii pun o gramada de intrebari, sa stiu totul despre el, dar parca nu era timp pentru lucruri serioase, trebuia sa savuram momentul.

Ne-am dus de mana pana afara, nu ne mai puteam lua privirile unul de la celalat, m-a luat in brate si m-a sarutat de o mie de ori... iar cand a venit momentul sa ne despartim unul de calalalt am vrut sa il intreb (asa cum mi-am promis) unde sta, sau sa imi spuna numele complet sa il caut, sau sa merg cu el, sau un numar de telefon, orice, dar mi-a acoperit gura cu un alt sarut si mi-a spus: „Nu strica totul acum!”. „O sa-mi lipsesti enorm”, i-am spus eu de data aceasta... „Totul va fi minunat, o sa vezi” si a plecat. A plecat. A plecat, iar eu am ramas infipta in pamant pana nu l-am mai vazut din cauza cetii.

Oare la anul va fi acolo? O sa pot sa astept atat? E atat de mult un an de zileee... Oh!

- The end - 

Billy Idol - Rebel yell
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Anti Valentine's Day - part two

2010, un an mai tarziu, aceeasi data, acelasi loc, acelasi eveniment:

M-am dus cu emotie, nu stiam daca o sa ma recunoasca, acum aveam parut scurt si rosu. Nu stiam daca o sa isi mai aminteasca de mine si de povestile noastre sau daca o sa vina, ca pana la urma nu stiam nimic concret unul de celalat.

Am avut o intentie sa nu ma duc, dar ma gandeam ca daca ma astepata? Doar eu i-am zis ca ne vedem la anul. Mi-am luat inima in dinti si am mers. Concertul inca nu incepuse, iar cand am intrat pe holul pub-ului deja respiram usurata, era la bar. Era imposibil sa nu ii recunosc parul stufos prins, care ii atarna pe tot spatele. A ramas la fel de chipes, doar ca anul asta avea si o tigara intre doua degete (dar nu a mai fumat pentru ca stia ca nu imi place). S-a intors pentru o clipa (eu mergeam spre el) si i-a aparut brusc un zambet pe faţă.

- Am crezut ca nu o sa ma mai recunosti, m-am schimbat mult, am zis eu.

- Da, dar ochii si mersul ti-au ramas la fel, mi-a raspuns zambind.

A fost o seara la fel de minunata ca cea din anul precedent. Iar ne-am zbenguit la concert, am mancat „sendviciul ăla mare” si grozav de bun, am ras in hohote, am uitat de noi acolo, ne-am dus de mana pana afara, acolo ne-am privit profund in linistea orasului parca atat cat sa ne ajunga un an... dar de data asta m-a luat in brate. M-a luat in brate, m-a strans sufocant de tare la pieptul lui si mi-a soptit: „O sa-mi lipsesti, o sa-mi lipsesti mult”. Cu greu ne-am desprins unul de celalat, dar tot asa, fiecare a luat-o pe drumul lui. „Apropo, imi place noul tau look”, a strigat apoi dupa mine.

Nopti intregi nu am putut sa dorm. Ma gandeam la rasul lui, la gesturile lui, la felul in care ma prinde de nas cand spun ceva dragalas, cum mai imi aranja atat de firesc cate o suvita de par sau cum imi dadea cate un ghiont cand eram rautacioasa. Si toate in cateva ore la un concert idiot.

M-am gandit mult la toate astea cand eram in bratele altuia, cel care ma astepta acasa si habar nu avea unde am fost. Asa a fost si in anul precedent, dar atunci nu ma gandeam la nimic, am considerat-o o joaca, nu ma gandeam ca o sa il chiar intalnesc dupa un an in acelasi mod si loc. Parea imposibil!

Nu ma simteam vinovata, nu aveam de ce, cu toate ca am mintit, dar il simteam ca pe un prieten bun. Un prieten bun de care acum vroiam sa stiu cat mai multe. Nu era corect, eram in bratele altuia de un an si ceva si imi placea asta, iar eu ma gandeam la altcineva. De ce vrem tot timpul ceea ce nu avem, iar cand obtinem si lucrul acela ne trebuie cu totul altceva?

Nu a durat gandul meu la nesfrasit... mi-a trecut in vreo 3 saptamani, stiam nu avea rost sa fac cercetari. Trebuia sa astept pana in anul ce urma si mi-am promis ca atunci am sa-l intreb macat unde locuieste, macar sa stiu daca e din oras cu mine, sa ii stiu numele de familie, sa stiu ceva mai concret despre el. Dar daca nu reuseam sa ajung in anul ce urma? Oricum... nu am spus nimenui despre asta, era secretul nostru.

- va urma - 

Anti Valentine's Day - part one

14 feb 2009, Irish Pub, concert Anti Valentine’s Day:

Eram incantata si abia astepam sa incepa concertul. Ma invarteam aiurea si la un moment dat in partea cealata a pubului vad un el. Imi placea cum isi misca mainile, asa ca m-am dus la el si l-am intrebat ce mai face. Era surprins, nu stia de unde sa ma ia, daca ma chiar cunoaste si nu intelegea ce vreau. Nu-i bagam in seama intrebarile si grimasele uimite, eu vroiam doar sa fie prezent langa mine, sa-mi vorbeasca si sa-i simt mirosul. L-am intrebat daca a mai fost la concertul asta si mi-a spus ca prima data a venit anul trecut. „Scuza-ma ca am intarziat”, i-am raspuns. Atunci a inteles ce e in capul meu, sau cel putin nu a mai pus alte intrebari si a intrat in joc.

Am stat la concert, ne-am zbenguit, am cantat, am ras pe seama versurilor misogine, era minunat! Am baut cateva beri impreuna, poate putin mai multe decat trebuia ca nu ma mai puteam opri din vorbit sau sa-mi sterg ranjetul de pe faţă. Ca sa ne mai revenim putin am mancat un „sendvici de ăla mare” din Irish, cel mai bun din oras. Atunci nimeni nu a mai putut scoate vreo vorba.

S-a incheiat concertul, s-a terminat si party-ul, deja se bagau scaunele sub masa. Ne-am hotarat si noi sa mergem. Ne-am luat hainele si pana afara m-a luat de mana. Era o senzatie incantatoare! Ajunsi afara... ne-am privit in ochi si fiecare a luat-o intr-o directie opusa. „Ne vedem la anul”, am strigat eu dupa el.

- va urma - 

Confesiune (pentru ca am telefonul inchis)

Am stat inchisa in camera mea aproape toata ziua. Ascultam o piesa idioata pe repeat (ca de obicei) si ma gandeam la tine… Altceva imi era in plan, am atatea de invatat, am examene, dar tu nu vroiai nicicum sa imi iesi din minte.

M-ai sunat de vreo 3 ori, dar nu ti-am raspuns, apoi mi-am inchis telefonul. Nu stiu de ce, parca imi era frica de vocea ta, parca imi era frica de ce o sa simt cand o sa te aud, de ce o sa imi spui si de ce o sa iti raspund, nu vreau sa gresesc. Nu vreau sa-ti gresesc, asa ca mai bine ma ascund.

Ma gandeam la tine, cel de ieri, ma gandeam la tine, cel de saptamana trecuta, cel de luna trecuta sau de acum 6 luni. Parca la fiecare gand ma patrundeau diferite sentimente aflate sub acelasi chip. Mi-e greu sa inteleg, sincer, ar trebui sa fii acelasi.

Am zambit de multe ori cand imi lasam gandul sa zboare… ma gandeam cum am facut noi dragoste cu peretii, cum ma invarteai pe strada parca eram intr-un dans continuu, cum mi-au trecut fiori cand m-ai prins prima data de mana. Ma gandeam la fapul ca esti in stare sa ma tii o noapte intreaga in brate si sa imi respiri in par, ma gandeam la momentele in care alergam prin parc, cand tu ma prindeai si imi spuneai “ce frumoasa esti”, la serile cand cand stateam pe canapea si ne priveam, iar tu imi spuneai zambind “oare de ce esti langa mine, nu cred ca te merit” si ma gandeam la bulgareala ce am avut-o azi iarna care s-a sfarsit cu un vin fiert langa semineu.

Nu stiu de ce mi-au venit toate aceste ganduri si de ce toate la un loc. Oare ma multumesc doar cu amintiri? Ma hranesc cu ele si mi-e frica de prezent? Nu stiu si nu inteleg de ce nu am avut curajul sa iti spun toate astea la telefon… l-am lasat trantit pe o margine ne pat sa cante singur.

Ma duc sa ma culc acum, nu-ti face griji, sunt ok, intotdeauna sunt ok, stii asta... dar iti dau totusi un mesaj sa-ti revii la tensiunea normala si te rog, nu ma suna dimineata cand vezi mesajul, te sun eu.

Noapte buna.

yann tiersen- L'apres midi
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

In the Cat Power mood

... since 3 days

Enjoy!

Cat Power - Werewolf