Muzica lor ma
transpune total in alta parte… undeva in trecut, la munte, la o cabana mica
intre brazi, cand nu eram in niciun moment singura, cand aveam langa mine pe cei
care mi doream si imi era destul...
Sunt la Rodna si
acolo il vad pe tati cum crapa lemnele ca sa faca foc de tabara. Seara incepe sa cante in jurul focului pe
ritmurile de la Phoenix (sau alte poezii). Are un pahar mic in mana si panalonii rupti si murdari… ziua ne-am jucat fotbal si am sarit peste garduri cand am dat de o herghelie de cai. E plin
de viata… canta, danseaza cu atata pasiune incat toate privirile se indreapta
spre el. Acum unde e? De ce
nu e aici sa sara fericit pe muzica ce a fost langa noi in toti acesti ani? A ramas doar telefonul pe care l-am dat de
la concert… si acum imi canta la telefon, e la fel de plin de viata.
La Rodna o vad pe
mami stand cu o carte in mana pe o banca la soare. Noi ne intorcem din
drumetie, suntem infometati, iar ea pare foarte relaxata... dar cand ajungem in
casa vedem ca ne astepta un vas mare cu mamaliga cu branza. E fierbinte si o mancam toata cu lapte
rece. Aveam impresia ca a facut totul in 5 minune, dar fiecare suntem
constienti de energia si dragostea ce a daruit-o ca sa ne astepte astfel... ca
sa ne vada pofta cu care mancam, sa simta imbratisarile pe care i le dam si sa
asculte toate intamplarile patite pe drum.
Acolo il vad pe
fratele meu care ma face sa imi ingrop jucariile pe motiv ca maine voi avea un
copac plin cu jucarii, ma prosteste si ma invarte cu mingea pana cand cad la pamant
de oboseala. Il vad cum face
baie in butoiul urias de la moara de apa… era incredibil de rece, dar asta era
provocarea… viata a ramas tot o provocare pentru el si acum.
Mai sus, langa
padure, se ascunde sora mea sa faca plaja si sa isi poata bronza si dungile
albe. Merg si eu langa ea, sa
ma simt domnisoara, dar nu am rabdare sa stau mai mult de 3 minute. Cand se
satura si ea, vine la mine si ma fugareste prin iarba. Ma prinde, ma arunca, ma prinde (cateodata) si radem cat ne tin plamanii.
Acum unde sunteti?
Nu pot sa stau langa oamenii astia la concertul celor de la Phoenix… da, sunt
langa mine, incerc sa le zambesc, dar nu ii recunosc, nu ii simt aproape.
Imi
lipsiti… muzica asta ma duce in trecut, aproape de voi… tati sare fericit, mami e cu
mainile pe sus si bate ritmul, Eddie rade cu ochii mici, iar Emma se zbenguie
si se prosteste. Da, acum nu ma mai simt asa singura… voi sunteti singurul lucru
la care pot sa ma gandesc acum si v-as tine la telefon in tot timpul
concertului, dar nu am atatea telefoane, iar voi sunteti prea departe.
Phoenix - Te intreb pe tine soare
Asculta mai multe audio diverse
Asculta mai multe audio diverse
Un comentariu:
E aşa de greu să îţi fie dor de cei dragi , mai ales de familie. Eu ştiu cum e deoarece atât tata cât si sora mea sunt plecaţi ,iar eu mi se pare că rămân tot mai singură...
Trimiteți un comentariu