Sa ai un frate...

Un frate (tot mai mare) la inceput e suparat ca nu te-ai nascut baiat ca sa joace fotbal cu tine, dar pana ajungi la varsta in care poti sa dai cu piciorul in minge a uitat ce a zis cand te-ai nascut. Oricum te-a transformat intr-un mic baietoi pentru ca pentru tine nu exista papusi, tot ce vezi sunt masini, accidente si explozii.

Fratele se joaca cu tine mult si te prosteste la tot pasul. Face trucuri care te fascineaza si tu, prostuta, crezi absolut ce zice el. Un frate te face sa te prapadesti de ras, te ameteste pana iti pierzi rasuflarea, dar cand iese cu plans, pentru ca e cat un munte pe langa tine si nu te vede cand ii stai tot in picioare, atunci nu mai stie ce sa faca si fuge... Dar de linistea din jur, de linistea urletelor tare se ocupa fetele, asa ca vine sora ta in actiune si totul iese bine pana vine mami de la servici.

Un frate e langa tine ca sa te salveze de orice "nenorocit" care se leaga de tine, de orice nimuruc care incearca sa te atinga, el e acolo si nu ti se intampla nimic. 

Un frate te invata muzica, te pune sa ii tii corzile de la chitara pana nu iti mai simti degetele si se enerveaza cand isi aduce prietenele acasa si ele sunt fascinate de dragalasenia ta... nu se mai poate inchide in camera cu ea sa... mai stiu eu ce faceau ei atunci?! Si cum de fiecare data era tot alta blonda, bruneta, roscata scunda sau inalta... nu apucau sa se plictiseasca de prezenta ta acolo.

Un frate te invata sa le faci smecherii altora, un frate te invata jocuri, sa canti, sa asculti muzica buna, lucruri serioase, nu sa te tot prostesti ca un copil. Dar cand vine vorba de iubiti, dragoste, probleme, el a zburat din preajma ta.

... pentru ca el mi-a facut cunostinta cu Kurt Cobain de cand aveam 5 zile si am venit acasa din spital, pentru ca el mi-a aratat ce inseamna "teen spirit" si pentru ca el a facut casa sa bubuie in fiecare zi cu horcaieli, metale si altele mai putin metale

Sa ai o sora...

Sora (si de o sora mai mare vorbim aici) cand esti mica mica va jucati impreuna, faceti teme, te invata cum sa scrii, sa numeri si te cearta daca nu le faci bine... dar cu cat trece timpul si nu mai esti ca o papusa pentru ea, incepe sa aiba alte activitati, dar tu tot in picioare ii stai pentru ca e ca un idol pentru tine.

Cresti mai mare si deja toate prietenele tale o iubesc pe sora ta. Vin la tine numai ca sa o vada pe ea, iar baietii cand vorbesc cu tine vorbesc numai de ce face sau pe unde a mai umblat... de parca i-ar fi bagat in seama. 

Tu esti foarte mandra de ea, iti place cum ii sta parul dimineata, cum se imbraca, cum se instramba cand musca din sandwich, cum rade, cum se prosteste prin casa, inelul de pe degetul mare, cum se vopseste (mai ales cand tu nu ai ajuns inca la acea etapa)... parca o vezi tot timpul cu o aura in jurul ei si ea nici macar nu e constienta de asta. O adori si te vesezi sa fii ca ea. Niciodata nu iti iese pentru ca nu iti sta bine in hainele ei, iar replicile ei par stupide cand vin de la tine.

Tot crescand, varsta ta se apropie mai mult de a ei si incepeti sa aveti subiecte comune mai serioase, nu doar povestile tale plictisitoare despre Adisor din clasa a4a... si ea incepe sa iti povesteasca mici prostioare de-ale ei de care esti fascinata.

E grozav sa ai o sora. E grozav sa o simti aproape de tine, sa te asculte cand esti trista si nu te mai poti opri din plans. E grozav cum poti sa ii spui orice secret de al tau pentru ca stii ca nu o sa mearga mai departe oricat de tare ai supara-o in ziua urmatoare. 

O sora mai mare stie cum sa se comporte cu tine in orice moment, stie cum sa te inveseleasca repede, iti tine tot timpul partea in fata parintilor (pentru ca si tu o faci de fiecare data), stie si ce sa iti zica daca vrea sa te enerveze, dar tu stii ca o face doar asa, de suprafata... Stie toate lucrurile care iti plac si cele pe care le urasti. Nu uita niciodata nimic si poti sa ai incredere deplina in ea.

Nu o sa va miscati niciodata in aceleasi grupuri, nu o sa mergeti in aceleasi baruri si poate nici macar nu va place aceiasi muzica, dar tot sora ta ramane pentru totdeauna si va distrati de minune oriunde ati fi si cu oricine. Daca nu, veniti in bucatarie si stati la povesti pana la 4 dimineata cand vine mama si spune mergeti tu la culcare ca maine iar dormiti pana la amiaz.

E fascinant sa iti imparti toate lucrurile cu sora mai mare!

Sweet sister, just feel me
I’m trembling, you heal me
Hey sister, I feel it too

Sa ai un tata...

Tata trebuie doar sa se uite la tine si stii exact daca e bine sau nu ce ai facut. Tata se juca cu tine de cand erai mica si oricat de mult timp a trecut, parca ar face la fel. Tata nu intelege trecerea timpului si nu il poate accepta, el nu intelege pasul pe care il faci de la copil la adolescent si nici maturizarea de la tanar la femeie.

Tata se incrunta cand aude de primul prieten si nu vrea sa isi imagineze ce faci cand mergi vara la mare sau oriunde mai departe de casa, nu suporta gandul ca ai putea pati ceva. Oricum, in bratele lui tot timpul o sa te simti copil (si iti place la nebunie asta chiar daca ti-e greu sa recunosti) si cel mai important, acolo este cel mai sigur loc din lume. In bratele lui nu o sa patesti niciodata nimic, nici daca asta il costa viata, el o sa se lupte si o sa mearga pana la sfarsitul lumii pentru tine. El are grija de familie, ca totul sa fie bine, uitand de multe ori de dorintele proprii. 

Tata, in acelasi timp, e cel care te ghidila si te face sa razi pana iti pierzi rasuflerea, dar te si poate face serioasa in 2 secunde. Te invata cum sa saluti, te invata poezii si cum sa fii smecher cateodata in societate.

De Craciun el face ultimele reparatii, nu ca nu el le-ar fi facut si pe primele, un tata stie sa faca Orice. El pune varful si beculetele pe pom si te lasa pe tine sa faci restul, nici nu ar avea cum altfel cand iti vede fericirea din ochi. 

Sweet little child

You know nothing

About a cold world outside

You're too young to realize

What he wants from you tonight

Sa ai o mama...

Mama iti e tot timpul aproapte orice s-ar intampla, in oricat de mare incurcaura te-ai baga, oricat de greu ar fi sa o scoti la capat sau oricat de putin meriti; ea o sa fie tot timpul alaturi de tine. Te intreaba ce a fost in capul tau si vrea explicatii pe care e constienta ca nu le ai, dar le cere pana la refuz, se enerveaza pe tine si ii bate inima tot mai tare, dar apoi zice hai sa respiram adanc si sa vedem cum o putem rezolva... Si stii ce e mai culmea? Tot timpul se rezolva.

Mamele sunt puternice, mamele pot sa faca lucruri de care nici ele nu sunt constiente si sunt mereu alaturi de tine si de inima ta franta sau fericita.

Se bucura alaturi de tine, iti spun reusitele la fiecare cunoscut cu mandrie, iar esecul il lasa uitat undeva, chiar daca tie iti mai da cateodata peste nas cu el. Iar daca ai o problema si esti la pamant o sa iti ia obrajii intre palme si iti spune ca va fi bine, te atinge doar si iti umple corpul de caldura. Pentru asta sunt mamele.

Dar sa nu uitam cum te asteapta acasa de fiecare data cu mancarea ta preferata, cu casa aranjata si cu muzica bubuind pe versuri care se potrivesc perfect pe starea ta de spirit. Mamele sunt cool!

Eu asa vad si simt lucrurile, si cred ca daca le-ar vedea asa ca mine macar jumatate din lumea asta, ar fi mult mai multa liniste in jur... Pentru ca nu te poti pune cu mamele.

Took me in and you drove me out
Yeah, you had me hypnotized
Lost and found and turned around
By the fire in your eyes

Vin, sarbatorile vin

In prag de sarbatori toti ne schimbam, toti zambim pe strada si parca ne transformam in niste copii... Avem sute de globuri in casa, dar nu ne putem dezlipi ochii de miile din magazine, sarim din pat in fiecare dimineata in speranta ca s-a asternut o patura alba pe trotuarul din fata casei si ne plimbam printre beculete si brazi impodobiti, cand inainte cu o luna nu ne gaseam timp pentru "pierdut vremea".

Cand se apropie aroma Craciunului, parca le-am oferi cate o imbratisare tuturor celor din jur si suntem extrem de curiosi de micutul cadou pe care le-am putea gasi dimineata sub brad. Lumea se schimba, ne vrem familiile tot mai aproape si parca le iubim si apreciem mai mult.  

Eu imi ador familia si apropiatii in fiecare zi, dar de Craciun nu ma imaginez altundeva decat in mirosul de prajitura, facand bradul pe muzica de la VH1 si ajutand la reparatia instalatiei, care in fiecare am are o problema.

As vrea sa fiu mai mult langa cei apropiati decat o fac, dar drumurile noastre sunt diferite, nu a gresit nimeni, asa ne-am dezvoltat... doar Craciunul le uneste, atat cat se poate, daca nu fizic, macar sufletele.

Tu reusesti sa ii apreciezi destul pe cei care merita? 

Tu stii ce inseamna sa iti fie aproape?

Incrucisarea picioarelor

Azi noapte am dormit dusa, nici nu cred ca m-am miscat (asta e mare lucru pentru insomniile mele). 

Eram langa el, ca in fiecare noapte de altfel, doar ca acum mi-am dat seama ca (a)dormim in aceiasi pozitite tot timpul. Mana mea stanga cu mana lui stanga ne sunt lipite, ne tinem de mana, el doarme pe spate, eu putin intr-o parte, cu capul in curbura umarului lui si cu mana dreapta peste piept, imbratisandu-l... iar picioarele ni se incruciseaza in toate felurile... E atat de bine!

Nu cred ca exista ceva pe lumea asta mai rau decat sa dormi singur...

Dido - Here With Me
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

De vanzare: Mariana, 15 ani

Esti tânără şi îndrăgostită. În ultimele 3 luni eşti iubită şi apreciată cum nu ai mai fost niciodată. Cel de lângă tine te copleşeşte zilnic cu cadouri şi cuvinte frumoase. Nu trece mult timp şi vă mutaţi împreună, plus că deja vorbiţi de căsătorie. Nu vă puteţi descurca bine în ţară cu banii aşa că mergeţi în Spania la muncă. Până aici pare că un sac de noroc s-a răsturnat peste tine, dar ce faci când te trezeşti într-o cameră cu alte 3 fete şi eşti violată de faţă cu toată lumea? [citeste mai departe in ArtAct Magazine]

Mai multe articole aici

O ceainarie, dar fara paltonul negru

De ce iti retragi cuvintele dupa le-ai spus o data? De ce nu ti le asumi? De ce ti-e frica? De fapt nici nu pot sa spun daca ti le asumi sau nu, nu pot sa zic nici ce faci si nici ce este in capul tau... idee e ca acum ai disparut si nu mai pot sa iti dau de urma.

In seara asta te-am asteptat in ceainarie, am auzit ca o sa mergi. Am fost acolo cu mult timp inainte, ma tot uitam pe geam si speram sa iti zaresc paltonul negru, dar bineinteles ca ti-ai gasit altceva de facut (sau ti-a fost pur si simplu lene...)

Cum naiba nu pot da de tine, nu e atat de mare orasul asta?!

Mi-am pregatit zambetul si m-am imbracat in culoarea ta preferata. M-am si concentrat tare inainte sa intru, am crezut ca o sa functioneze, desi se pare ca mai trebuie sa lucrez la capitolul asta. Ah!

Si stii ce e mai enervant? Ca cu idiotul ala cu care nu as vrea sa ma mai intalnesc niciodata sau macar sa stiu ca mi-a uitat numele, il vad in fiecare saptamana.

M-am plictisit sa te tot astept, dar nici sa-mi iau gandul de acolo nu pot. Nu mai pot sa fac nimic acum, nu mai pot sa invat si nici sa scriu ce aveam de scris... O sa ma uit la filme pana dimineata!

3 ore de promisiuni

Nu stiu ce sa zic despre tine, dar eu imi mai amintesc promisiunile facute atunci, de mult, intr-o seara in care am facut iar baie impreuna si iar a durat 3 ore. Eu imi amintesc tot ce ti-am zis, toate planurile pe care ni le-am facut si vreau sa le respect. 

Nu conteaza ca au trecut ani de atunci si nu conteaza ca o sa mai treaca si mai multi pana la data la care ne-am gandit, eu nu am uitat nimic. Tu cum stai cu memoria?

We're part of a story, part of a tale

Sometimes beautiful and sometimes insane

No one remembers how it began.

Un sarut strain si un bloc murdar

Era tarziu, asteptam ultimul autobuz. Eram numai eu cu un anumit el in statie. Parea destul de interesant… ochi si buze care te fac sa pui multe intrebari, papuci simpatici si prafuiti (partea cea mai importanta!) si avea maini pe care ai vrea sa le atingi (sau sa te atinga..). Gandurile astea mi-au zburat doar doua secunde, ca de fiecare data, apoi l-am ignorat.

A venit autobuzul, doua chiar, dar ne-am urcat amandoi in faimosul 6. Ma tot privea, dar nu direct, imi privea reflexia din geam. La fel faceam si eu, numai ca mai putin insistent. Simteam cum ar vrea sa se dea jos la fiecare statie, dar se tot fastacea.

Bineinteles, cand m-am dat jos, in doua secunde a fost in spatele meu. Tot venea, tot venea, era discret, pastra o distanta de 2-3 metri. Nu am mai putut si m-am intors, deja ajunsesem intre blocuri.

“Ma urmaresti?” l-am intrebat.

“Mm ăăă mmm nu chiar, dar… stii ca…”

Ma urmarea, bineinteles, dar era asa dragut cu ochii lui speriati care incercau sa il scoata din incurcatura. Am facut un pas, eram in fata lui si tot mai aproape de respiratia-i intrerupta. L-am sarutat. Un sarut scurt la inceput care l-a blocat o secunda. Avea buzele atat de… atat de… asa cum mi le doream. Nu m-am putut opri.

In urmatoarele momente am inotat si aproape ne-am inecat intr-un sarut luuung si gustos, exact ca o piersica proaspata, zemoasa si perfect coapta. Cand am ajuns (nu stiu cum) sa ne lipim de un perete de bloc murdar si am inceput sa nu mai avem respiratie… ne-am oprit, ne-am privit si i-am spus: “Lasa-o asa, fugi de aici” si am plecat spre casa.

Nu era nevoie sa dau de banuieli acasa, desi mintea mea numai acolo fugea. Fugea acolo si asta nu din cauza tipului, ci din cauza sarutului lui.

Nu am crezut ca am sa gaseasc un sarut ca acesta pe strada, asa, pur si simplu… a ajuns in top 3, ceea ce e maxim. Pe no 1 nu poate sa il intrece nimeni niciodata (Niciodata! Nimeni!) si no 2 ramane din cauza imprejurarilor, din cauza peisajului, din cauza muzicii ce se auzea de pe o terasa, din cauza nisipului, a marii ce ne gadila gleznele, a limbilor straine in care vorbeam si a faptului ca nu ne vom revedea niciodata.

Esti tare mai, dar sper sa nu te mai intalnesc.   

Timpul stagneaza patronand inertia si nevoia de necunoscut

 E copilul din tine ce-ar vrea sa retraiasca
Macar unele momente din basm

Departe, in tren

E plin de bagaje in jur, oameni de toate felurile si haine de toate culorile. Nu am nicio tangenta cu ei, dar imi place sa le simt sufletele aproape, imi place sa ii simt prin preajma.

Sunt in tren. Nu vad nimic afara, e bezna. Cu toate ca nu mi-as fi miscat niciun gand dintr-un colt de minte, trebuie sa ma intorc acasa, sau ce o fi aia. Sincer… daca trenul asta ar merge mai departe de Cluj nu cred ca m-as mai da jos, e atat de bine. Si ce daca m-as trezi intr-un oras necunoscut? Cand o sa mi se faca frig si nu o sa mai am mancare o sa ma intorc…  o sa ma intorc sa dau cu ochii de oamenii incruntati care cer explicatii. De data asta nu o sa am, imi pare rau. Ba nu, nici macar nu imi pare rau…

Dar cu atatea ganduri deja am ajuns in gara si vad un zambet larg (dar fals, il cunosc, l-am vazut de multe ori anul trecut) dupa geam. As prefer sa trag perdeaua si sa ma fac nevazuta, dar acum e prea tarziu, trebuie sa cobor.

Ah, cred ca tu ai fi fost ultima persoana pe care as fi vrut sa o zaresc acum!

...din pacate, doar cand am coborat din tren am vazut ca mergea pana la Bucuresti

Uitata pe un pod

Azi m-am simtit neputincioasa si am plans ore intregi, nu mai puteam sa fac nimic altceva acum. I-am promis prietenia mea pe veci, i-am promis ca o sa fiu tot timpul acolo cand are nevoie, i-am promis ca ii daruiesc cuvinte si ascultare in orice moment din zi sau din noapte... si uite ca atunci cand trebuia sa ofer o imbratisare eu nici macar nu am raspuns la telefon. I-am promis, i-am promis si apoi am disparut, acum cum pot sa ma mai uit in ochii lui?

Am fost neputincioasa, dar am incercat sa imi repar greseala, atat cat am putut. Am incercat sa fiu aproape, sa nu ma mai gandesc la "lucrurile importante" pe care le am de facut, ci sa ma daruiesc toata altcuiva... sa ii ofer o imbratisare, o mana calda pe picior care sa ajunga la suflet, o privire blanda... sa ofer siguranta, un zambet si saruturi inocente de care profitam amandoi.

Am vrut sa dau timpul inapoi, nu am reusit. Dar m-am dus in locul acela unde ar fi trebuit sa fiu alaturi de el, in locul unde trebuia sa raspund la nenorocitul de telefon, m-am trantit pe jos si acolo am ramas, pana noaptea tarziu. Ma gandeam la el, ma gandeam la noi, la caldura pe care am simtit-o cand l-am imbratisat si speram ca am reusit sa o transmit. Stateam pe jos, in frig si am inceput sa scriu mesaje aiurea, eram vulnerabila... 

Dimineata m-am speriat de ultimele cuvinte scrise, m-am speriat de mintea mea, de reactii, dar ma bucur ca au ajuns in celalat telefon.

Reactia de dupa colt

Mi s-a parut ca te-am vazut azi, mi s-a parut ca am trecut in graba unul pe langa celalalt chiar la colt de strada. Am avut o scanteie, nu sunt sigura daca ai fost tu. Culoarea parului era la fel si parca si haina ti se potrivea la cum te cunosc eu. Ai avut si tu o ezitare? Ca nu am apucat sa imi dau seama.

Nu stiam ce sa fac, sa vin dupa tine sau sa imi continui drumul?! Am intrat intr-un magazin sa-mi iau un cuib de viespe plin cu miere si stafide, gustul lui ma duce departe de obicei, ma face sa inchid ochii, sa nu ma mai gandesc la nimic si imi pune un zambet pe buze, in schimb azi imi starneste intrigi, nu pot sa-mi iau gandul de la tine, trebuie neaparat sa stiu daca tu ai fost acela... si daca ai fost tu, trebuie sa iti spun doua cuvinte, nu poti fugi asa.

M-am intors inapoi. Daca erai tu cu adevarat pot sa imi dau seama unde mergeai. Acum stau pe partea cealalta a peretelui, spune ceva! Esti acolo? Cat mai trebuie sa astept sa iesi afara? Mi s-a parut la un moment dat ca ti-am auzit si vocea. Eu nu ma misc de aici pana nu iti zaresc privirea si imi daruiesti un zambet.

Te astept, ok? Te astept, dar am sa ma prefac ca intalnirea noastra a fost pur intamplatoare. Eu rezist, eu rezist oricat, numai fa-te vazut. Te rog, te rog spune-mi ca esti chiar tu pe partea cealata a peretelui si apari langa mine, vreau sa vorbim.

UPDATE: Am asteptat 2 ore in fata acelui perete si pana la urma s-au facut vazuti toti. Tu nu erai. Acum am o nedumerire: te-am confundat la colt de strada sau am gresit eu peretele in fata caruia am stat?

Singura, enervand vecinii

Azi nu vreau sa am niciun contact cu lumea. 

Am tras draperiile si am sa pastrez semi-intunericul pe tot parcursul zilei pe ritmuri grele, enervand vecinii. Seara am sa umplu fiecare colt al camerei cu lumanari, pentru a ramene in semi-intunericul care intre timp s-a transformat in intuneric. 

Am sa raman singura. Nu vreau sa raspund la telefoanele care ma cheama in oras, care vor sa ne plimbam, sa vorbim lucruri nemaiauzite sau sa imi foloseasca umarul pe post de batista. Imi pare rau, azi nu.

Azi vreau sa fiu singura si sa ma bucur de singuratatea mea. Nu am sa imi spal vasele, nu imi fac patul si nici nu imi aranjez hainele in dulap asa cum mi-am promis de cateva saptamani. Nu adun miezul de pe jos, nici hainele uscate demult si nu curat praful perfect vizibil de pe chiuveta din baie. Chiar pot sa traiesc foarte bine si cu ele in jur, parca fac totul sa para mai viu.

Azi stau, citesc, scriu, trimit scrisori placute si mesaje mai putin placute. Azi verific bazele de date pentru a vedea cum unii lucreaza pe la spatele meu... (pardon, continua sa lucreze...) si stiu ca o sa ma popodeasca un val de rasete, sunt atat de naivi! Sincer, chiar nu stiu cum mai rezistati! 

Azi am sa ma uit la poze din trecut fara sa le aduc in prezent si am sa incerc sa ignor soarele care chiar acum face fel si fel de umbre pe draperia maro.

O senzatie magistrala

E aproape dimineata, stau in pat de cateva ore si nu pot sa adorm. Nici nu stiu daca vreau cu adevarat asta. Am un zambet vinovat pe buze si am grija sa nu il vada cineva, nu as vrea sa il interpreteze.

Imi place sa ma gandesc la toiul noptii de acum cateva seri, cand eram in mijlocul zonei pietonale. Era liniste si frig afara, dar o senzatie magistrala ma inconjura. Ma uitam la cer, la stele care abia se zareau prin atmosfera de iarna. Mi-am deschis larg bratele si am inceput sa ma invart, parca vroiam sa adun totul in mine. 

Pentru o clipa am inchis ochii si m-am trezit in bratele lui. Linistea s-a asezat si mai tare in jurul nostru. Ii priveam ochii, ca doi carbuni proaspat stinsi. Se apropia tot mai tare de buzele mele aproape inghetate, dar s-a abtinut sa ma sarute. S-a abtinut, insa a facut cativa pasi si m-a lipit de perete. Nu mai puteam sa ma desprind de pieptul lui, nu mai putam sa zic sau sa fac nimic... Acolo, luand cheia din buzunar a scrijelit pe zugraveala aproape decojita. Vreau sa-ti simt aroma buzelor... Mi-a mangaiat obrazul, a trecut cu trei degete pe intredeschisul gurii-mi ca sa-mi simta respiratia accelerata si a plecat.

In fiecare zi trec prin acel loc, in fiecare zi ma lipesc pentru o secunda de acel perete, iar seara, inainte sa ma culc, amintirea imi aduce un zambet inocent pe buze, inocent si putin vinovat... In fiecare zi privesc zgarietura ce a ramas in perete si sper sa revina, sa-i daruiesc gustul sarutului meu. 

Some kind of night into your darkness

Colors your eyes with what's not there

Irezistibil, Dan Coman

“O spun cu tot orgoliul din lume: sunt poet!”

Cu toate că a vrut să scrie poezie, i-a ieşit un roman. Dan Coman vroia să scape de propriile sale poeme, pe care nu le mai putea citit, nu le mai putea înţelege, dar care îl obsedau. Aşa a publicat primul său roman, Irezistibil. [citeste mai departe in ArtAct Magazine]

Mai multe articole aici 

Aceleasi strazi, acelasi autobuz

Azi am zburat cu gandul in anul trecut. Mi-am amintit cum strabateam drumul acesta, cum il uram de multe ori pentru ca nu aveam o dorinta adevarata de a ajunge in celalalt capat. Mergem cu autobuzele care abia se miscau si care tremura si daca e soseaua lina. 

De obicei stateam pe ultimul scaun, acolo era cel mai bine, doar un singur scaun, fara "vecini". Incercam sa citesc, sa iau partea buna din drumul care dura aproape o ora... dar nu prea reusam, sincer. Ma gandeam la alte lucruri si dadeam paginile fara sa fi inteles ceva. Ma gandeam la tine, daca o sa-mi zambesti din suflet sau dintr-o prosteasca obligatie, cum o sa se sfarseasca seara, daca o sa ne-o petrecem iar pe gresia din bucatarie (pentru ca nu aveai scaune) sau o sa zburdam undeva prin oras, atat cat intelegeai tu termenul de zburdalnicie.

Nu stiu ce m-a facut sa ma gandesc la toate astea, chiar azi. Poate autobuzul vechi, poate acelasi ultim scaun pe care stau si acum sau faptul ca strabat acelasi traseu si vad aceleasi cladiri... 

Insa acum e altceva, acum a duc acasa.

However long I stay...

Vinerea prefer ochii verzi

Imi place sa stau singura, imi place sa traiesc singura in apartamentul meu micut, nu inteleg de ce tot instrambati nasul?! Am propriile mele reguli, ajung acasa la ce ora vreau fara sa dau explicatii cuiva, nu ma trezeste nimeni dimineata pentru ca se impiedica de covor, baia e libera in orice clipa si am intreg patul numai pentru mine. 

Daca vreau, pot sa chem doi ochi albasti (si in zilele de vineri verzi) sa imi tina de cald, sa impartim o sticla de vin in bucatarie, iar apoi asternutul pana dimineata. Nu am nicio obligatie fata de cineva, nu trebuie sa fiu draguta cand e ultimul lucru pe care l-as face, nu trebuie sa vorbesc, doar ca sa tin o conversatie, nu trebuie sa ma enervez ca au disparut brusc biscuitii mei preferati si miezul de pe masa il strang doar dupa mine.

Cand ies in oras, nu ma gandesc la cine ma asteapta acasa sau la faptele mele, sunt pe picioarele mele si pot sa fac ce vreau. Hainele de pe uscator pot sa le strang chiar numai cand am nevoie de ele, vasele cand nu mai am alte farfurii si dulapul... il aranjez doar in weekend. 

Mie imi place singura, nu inteleg reprosurile voastre...

"I'm not lonely, I'm alone"

E toamna nebun de frumoasa la Cluj, Horia Badescu

De curand, Horia Badescu si-a lansat noul volum de poezie, "E toamna nebun de frumoasa la Cluj". Răsfoind-o, dai peste 35 de poezii care creionează Clujul studenţesc şi atmosfera acestuia de acum 40 de ani. Un Cluj cu literatură şi poeţi, un Cluj cu cărţi şi cultură, un Cluj cu dorinţă de cunoaştere... Iar paginile, foarte fine la atingere de altfel, sunt completate cu imagini ale Clujului de azi şi elemente decorative de pe arhitectura clădirilor. [citeste mai departe in ArtAct Magazine]

Mai multe articole aici

Du-mă!

Du-mă toamna târziu

sus pe dealuri!

Du-mă toamna târziu

lângă vânt!

Obrazul serii îți caută

neliniștilele mâini.

Du-mă tomna târziu

pe străzile Clujului,

când ziua e încă nehotărâtă

în patul serii.

Du-mă toamna târziu lângă tine!

Du-mă toamna târziu lângă!

Du-mă toamna târziu!

Du-mă toamna!

Du-mă!

Horia Bădescu

... pentru ca inca e tomna la Cluj, pentru ca tinerii inca se plimba pe strazi si se saruta intre frunze; pentru ultimele momente de culori aramii care se vor transforma incet incet in alb si gri. Pentru toate acesta... Du-mă!