E plin de bagaje in jur, oameni de toate felurile si haine
de toate culorile. Nu am nicio tangenta cu ei, dar imi place sa le simt
sufletele aproape, imi place sa ii simt prin preajma.
Sunt in tren. Nu vad nimic afara, e bezna. Cu toate ca nu mi-as fi miscat niciun gand dintr-un colt de minte, trebuie sa ma intorc acasa, sau ce o fi aia. Sincer… daca trenul asta ar merge mai departe de Cluj nu cred ca m-as mai da
jos, e atat de bine. Si ce daca m-as trezi intr-un oras necunoscut? Cand o sa
mi se faca frig si nu o sa mai am mancare o sa ma intorc… o sa ma
intorc sa dau cu ochii de oamenii incruntati care cer explicatii. De data asta
nu o sa am, imi pare rau. Ba nu, nici macar nu imi pare rau…
Dar cu atatea ganduri deja am ajuns in gara si vad un zambet
larg (dar fals, il cunosc, l-am vazut de multe ori anul trecut) dupa geam. As
prefer sa trag perdeaua si sa ma fac nevazuta, dar acum e prea tarziu, trebuie
sa cobor.
Ah, cred ca tu ai fi fost ultima persoana pe care as fi vrut
sa o zaresc acum!
...din pacate, doar cand am coborat din tren am vazut ca mergea pana la Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu