Un sarut strain si un bloc murdar

Era tarziu, asteptam ultimul autobuz. Eram numai eu cu un anumit el in statie. Parea destul de interesant… ochi si buze care te fac sa pui multe intrebari, papuci simpatici si prafuiti (partea cea mai importanta!) si avea maini pe care ai vrea sa le atingi (sau sa te atinga..). Gandurile astea mi-au zburat doar doua secunde, ca de fiecare data, apoi l-am ignorat.

A venit autobuzul, doua chiar, dar ne-am urcat amandoi in faimosul 6. Ma tot privea, dar nu direct, imi privea reflexia din geam. La fel faceam si eu, numai ca mai putin insistent. Simteam cum ar vrea sa se dea jos la fiecare statie, dar se tot fastacea.

Bineinteles, cand m-am dat jos, in doua secunde a fost in spatele meu. Tot venea, tot venea, era discret, pastra o distanta de 2-3 metri. Nu am mai putut si m-am intors, deja ajunsesem intre blocuri.

“Ma urmaresti?” l-am intrebat.

“Mm ăăă mmm nu chiar, dar… stii ca…”

Ma urmarea, bineinteles, dar era asa dragut cu ochii lui speriati care incercau sa il scoata din incurcatura. Am facut un pas, eram in fata lui si tot mai aproape de respiratia-i intrerupta. L-am sarutat. Un sarut scurt la inceput care l-a blocat o secunda. Avea buzele atat de… atat de… asa cum mi le doream. Nu m-am putut opri.

In urmatoarele momente am inotat si aproape ne-am inecat intr-un sarut luuung si gustos, exact ca o piersica proaspata, zemoasa si perfect coapta. Cand am ajuns (nu stiu cum) sa ne lipim de un perete de bloc murdar si am inceput sa nu mai avem respiratie… ne-am oprit, ne-am privit si i-am spus: “Lasa-o asa, fugi de aici” si am plecat spre casa.

Nu era nevoie sa dau de banuieli acasa, desi mintea mea numai acolo fugea. Fugea acolo si asta nu din cauza tipului, ci din cauza sarutului lui.

Nu am crezut ca am sa gaseasc un sarut ca acesta pe strada, asa, pur si simplu… a ajuns in top 3, ceea ce e maxim. Pe no 1 nu poate sa il intrece nimeni niciodata (Niciodata! Nimeni!) si no 2 ramane din cauza imprejurarilor, din cauza peisajului, din cauza muzicii ce se auzea de pe o terasa, din cauza nisipului, a marii ce ne gadila gleznele, a limbilor straine in care vorbeam si a faptului ca nu ne vom revedea niciodata.

Esti tare mai, dar sper sa nu te mai intalnesc.   

Timpul stagneaza patronand inertia si nevoia de necunoscut

 E copilul din tine ce-ar vrea sa retraiasca
Macar unele momente din basm