20 de idei parfumate

Salut,

Sunt eu. Tot eu. Sau poate cealalta eu. Peste cateva ore implinesc 21 de ani si o generalitate despre mine ar fi ca… stiu sa stric casti (de toate felurile, de toate formele, de orice pret… este cand le cumpar gata stricate) ah, si sa pierd cercei (nu stiu daca mai am vreo pereche completa).

Azi nu e o zi speciala. M-am trezit devreme, am mancat orez cu lapte, am umblat aiurea, mi-am facut siesta pe net si am invatat... Dar peste cateva ore o sa se transforme in cea mai tare zi din an, ca de obicei, pentru ca mi-e dedicata mie si numai mie! 

Acum doar stau cu castile in urechi si ma gandesc cum a fost la 20 de ani. Brusc mi s-a pus un zambet imens pe fata – tocmai mi-am dat seama ca am facut multe tampenii si am trecut prin asa multe oscilari de sentimente incat am impresia ca au trecut 5 ani. Si daca ma gandesc si mai bine, aproape ca mi se face rusine la cat de bine mi-a fost.

De trecut in revista (random)...

• Am realizat ca si cel mai profund sentiment al meu nu a fost chiar asa de profund…
• Am crezut ca s-a terminat totul cand de fapt, incepea totul;
• Am bagat cutitul in rana, apoi l-am rasucit putin, doar pentru satisfactia-mi persoanala;
• Am inselat oameni fara sa am vreo remuscare;
• Mi-am indepartat prietenii pentru o perioada, dar apoi i-am lipit de mine cu disperare si nu mai vreau sa le dau drumul. (Larisa, la anul stam in aceeasi camera ;) )
• Am facut lucruri din mila, am crezut ca o sa mearga, dar nu a durat mult;
• Am luat-o razna pentru o perioada, dar m-am trezit la timp si nu era prea tarziu;
• Am avut incredere deplina in ceva ce insemna totul, iar apoi totul s-a transformat in nimic;
• M-am bucurat si am ras in hohote de disperarea celorlalti;
• Am facut lucruri care nu ar trebui spuse si care nu se fac; imi pare rau, dar am sa le mai fac… si am sa le spun doar atunci cand ar trebui sa iasa la suprafata ca sa-mi fie mie bine;
• Am petrecut cele mai tari nopti albe;
• M-am afisat ca fiind altcineva; a functionat si m-am distrat de minune;
• Am petrecut 2 saptamani de vara intr-o alta lume cu 60 de oameni necunoscuti si nu as vrea sa imi citeasca cineva jurnalul pe care l-am scris in zilele acelea...
• Am reusit performanta de a atipi in picioare in autobuz;
• Mi-am taiat din cuvinte doar pentru a nu-i supara pe ceilalti, consideram ca merita – nu am sa mai fac asta;
• Am avut un sentiment pentru o secunda pe care nu l-am mai avut pana atunci si m-am speriat. Apoi am vazut ca sentimentul poate sa revina si nu e chiar asa mare lucru.
• Am injurat, am blestemat si am pus ganduri rele – pentru oameni si fapte.
• Mi-am mai marit colectia de ecusoane si legitimatii!

• Am facut voluntariat serios si m-am bucurat de fiecare moment;
• Mi-am luat carnetul de sofer si… i-am dus pe toti in siguranta acasa...
• Mi-am petrecut cea mai frumoasa saptamana intr-un loc pustiu si sincer.
• Am crezut si am sperat pana la cer si inapoi, dar mi-am dat seama ca doar m-am inselat pana la cer si inapoi.
• Mi s-au indeplinit toate dorintele la toate stelele cazatoare. Toate!
• M-am simtit cel mai norocos si mai fericit om din lumea acesta;
• Am visat cu disperare la ceva ce mi se parea imposibil. Pana la urma am renuntat la acel vis, dar brusc mi s-a oferit pe tava. Nu am mai putut profita de el. Acum s-a transformat iar in dorinta, dar e iar imposibil.
• Am iubit pana nu am mai putut sa respir.
• Am stat uitata intr-o parcare si am ascultat ploaia.
• Am facut promisiuni mari si am sa ma tin de ele. Nu conteaza daca si ceilalti o sa o faca sau nu.
• Am urat oameni… multi… mai ales pe cei plictisitori, lenesi si mincinosi;
• Mi-a fost dor… incredibil de dor.
• Am invatat ca roata se invarte intotdeauna si am luat o palma zdravana; acum abia astept sa se invarta iar.
• Am calatorit mult. In lung si-n lat. Intre munti si pe malul marilor. Iarna si vara. Multumesc!
• Am plans mult cand nu am reusit sa ma tin de promisiuni.
• M-am bucurat de noptile pierdute prin baruri si de feţele oamenilor de la 7 dimineata care mergeau la servici… aici intra mai ales privirea neagra pe care nu am mai reusit sa o prind;
• M-am bucurat de zilele in limbi straine, dar gandul nu mi-a mers prea departe… doar din cauza ca acel departe era de fapt foarte aproape;
• Mi-am pierdut nopti intregi pe Skype si nimeni nu intelegea ce faceam. Nu e nevoie, am sters deja conversatiile, e mai sanatos.
• Am urlat din toti plamanii la concerte;
• M-am simtit singura cand nu eram si m-am simtit implinita cand de fapt eram mai singura ca niciodata;
• Am ascultat aceiasi piesa de 1256 de ori si… o mai ascult si acum cateodata.
• Am facut salturi indraznete si am gustat saruturi indraznete;
• M-am bucurat de cuvinte marete, de versuri, de poezii. Atunci ma simteam atat de plina incat eram in stare sa rad si cu urechile.
• Am spus asa ceva nu mi s-a mai intamplat niciodata... de mai multe ori chiar;
• Mi-am dat numarul de telefon cu usurinta si nu am mai raspuns niciodata. N-am inteles insistenta lor.
• Am renuntat la mine uneori… fara sa stiu pentru ce;
• Nu am avut parte de nopti incendiare cu Patri, Emma sau Eddie… dar la 21 de ani am sa ii am pe toti aproape
• Am facut mii si sute de de mii de poze… tot mai bune, pana am ajuns pe unele sa le numesc fotografii;
• Deja mi s-a indeplinit dorinta de pe 1 ianuarie dar… mai incape;
• Insa, din dorinta pusa anul trecut cand am suflat in lumanari s-a indeplinit doar un sfert, dar restul sper sa nu se indeplineasca niciodata.
• Am scris multe lucruri pe care le gandeam, in care credeam, dar la fel de mult si lucruri doar sa sune bine;
• Am simtit ca am crescut si m-am dezvoltata, dar asta nu inseamna ca m-am transformat intr-un om serios;
• Mi-am petrecut cea mai tare vara de pana acum, in care nu am stat nicio clipa locului… iar cea de anul acesta va fi macar la fel de grozava.
• Am simtit ca poti sa innebunesti de fericire.

• M-a dat lumea la o parte pe strada, iar eu am avut o remuscare de… 3 secunde;
• Am ascultat, am inteles si am spus multumesc;
• Am spus cuvinte mari doar pentru ca mi se spuneau cuvinte mari, apoi nu am mai vrut sa inceteze si pana la urma… am ajuns sa si cred in ele.
• Mi-am petrecut cel mai tare weekend din viata mea si am sperat sa imi fie asa toata viata.
• Am mai zis inca o data ca nu mi s-a mai intamplat asa ceva inainte si am fost de-a dreptul fascinata. Pfui.
• Am vazut muuuult teatru, dar nu indeajuns;
• Am spus ca nu merg nicaieri, apoi m-am razgandit pentru o plimbare scurta, am ajuns in celalalt capat al orasului la bere si m-am intors acasa numai dimineata.
• M-am transformat intr-un om mult mai puternic decat eram!
• Am scris lucruri de care imi era frica. Ma gandeam ca asa o sa dispara, dar s-au intamplat.
• Am vazut cat de slabi pot sa fie oamenii din jur;
• Dintre toate deciziile pe care le-am luat in viata mea, doar una singura nu a fost corecta;
• Am vazut ca viitorul iti ofera mai multe zambete decat trecutul, chiar daca nu sti ce te asteapta exact;
• Am primit telefoane la care am spus da hotarat.
• Am invatat sa folosesc un DSLR :)

• Mi-am gasit sandvisul preferat din oras.
• M-am plimbat noaptea la 3 pe strazi marginase la -15 grade doar pentru ca nu vroiam sa ajung acasa;
• M-am luat mult dupa instinct si bine am facut.
• Am vazut ca oricat de mult m-as chinui tot pe ultima suta de metri rezolv totul;
• A trebuit sa le dau dreptate unora si nu mi-a placut, dar am facut-o.
• Am invatat ca faptele sunt fapte si cuvintele doar cuvinte.
• Am invatat sa iubesc mai tare, de mai multe ori si in mai multe feluri, dar cand urasc, urasc in acelasi mod.
• Mi-am dezvoltat capacitatile de indiferenta;
• Am invatat sa fiu cinica, sa imi arat mandria, sa insel, sa mint, sa nu imi respect cuvantul dat… si culmea, toate de la o singura persoana.
• Am petrecut cea mai ciudatonebunaticodistractivo noapte din viata mea si prefer sa imi ramana un mister toata viata...
• Am descoperit prieteni buni, foarte buni... care m-au ajutat mult, foarte mult. (Mersi, Moni :* )
• Am fugit de acasa in cel mai nepotrivit moment, dar cel mai bun pentru dramatismul situatiei;
• Am zburat… in toate sensurile posibile...
• Am zis ca mi se ruuupeee si atunci cand nu mi s-a rupt si mi s-a rupt si cand nu era cazul;
• Am vazut ca aproape totul tine de starea de spirit;
• ... si am vazut ca viata te ia tot timpul prin surprindere.

Poza de 20:

Pentru ca la 20 de ani a fost lejeeeeer...

Plecata in concediu...

Plecata sa imi sarbatoresc cinstea, onoarea si demnitatea.

"Better to live for one day as a lion than a hundred years as a sheep ..."

(...exista unii oameni care spun lucruri fara sa isi dea seama 

cat de mult te ajuta, thanx Bro')

Praf de stele

Pentru ca unii se transforma in stele, cat timp de ceilalti se alege doar praful... 

iar praful e atat de usor de dat jos de pe umeri.

TEATRU DE CLUB

Alice Mogojan si Horaţiu Budăcean vă aduc în premieră TEATRU DE CLUB la Dej. 

Vă aşteptăm cu drag să petreceţi o seară unică.

Joi, 17 Mai 2012, ora 19:00 

Green Pub, Dej

10 lei

Comedia NORWAY TODAY

de Igor Bauersima

cu Anca Lacusteanu si Adrian Balint

regia Sorin Misiriantu

"Astăzi e la modă să socializezi pe internet. Pe tot felul de situri, apar tot felul de indivizi, care mai de care mai ciudat. Unul dintre ciudatii de care vorbeam s-a apucat să creeze un site pentru sinucigasi. Culmea, situl are clienti din toată lumea si functionează uns. Doi adolescenti se cunosc pe acest site si se hotărăsc să moară împreună, aruncându-se de pe fiordurile norvegiene. Nici măcar să te sinucizi nu e usor în vremurile noastre. Tinerii nostri cu nume văratice, Julie si August întâmpină dificultăti mari si serioase în tentativa lor de a-si pune capăt zilelor. O comedie neagră de bună calitate te va tine pret de o oră cu sufletul la gură."

Ranjet, vorbe, bucurie

Zambesc. Zambesc mereu. Marquez mi-a soptit cu multi ani in urma sa zambesc in fiecare secunda, pentru ca nu se stie niciodata cine o sa se indragosteasca de zambetul meu. L-am ascultat. Zambetul meu s-a transformat pe parcurs, a prins multe forme, s-a vorbit despre el, s-a daruit, a inselat, a aparut in zeci de mii de poze, a fost laudat, admirat, sarutat si uneori ignorat. Nu se va opri niciodata.

Zambesc Soarelui, zambesc norilor, zambesc stelelor, padurilor si papadiilor. Zambesc dimineata cand ma trezesc, cand iau micul dejun si cand stau intr-un bar murdar, langa o sticla de bere si un ziar gasit in statia de autobuz. Zambesc oamenilor.

Intr-o zi m-a vazut zambind, eu nici macar nu l-am observat, dar a inceput sa vorbeasca atat de mult despre zambetul meu incat curiozitatea mea a cedat si i-am zambit si lui. La inceput am zambit nevinovat, pentru ca eu, de fapt, zambeam unei zi insorite, apoi i-am zambit prieteneste, dar pana la urma am ajuns sa zambesc sincer, sa zambesc cu ochii, sa zambesc cu sprancenele, cu urechile, iar hainele de pe mine, asa cum erau negre, zambeau si ele. Ii zambesc lui.

El nu mai avea incredere in nimic si a cautat un zambet. L-a gasit pe al meu. L-a gasit in ceainarii, l-a gasit intre carti, la filme, in masini, l-a gasit dupa doua sticle de vin. L-a gasin in casa mea, in casa lui, apoi in casa noastra. A inceput sa se relaxeze cu el, sa se spele pe fata dimineata, sa il inlocuiasca cu vesnica lui crema hidratanta, sa is faca treaba la servici cu el, sa asculte muzica, sa se plimbe, pana a ajuns sa zambeasca oamenilor pe strada, sa zambeasca prin zambetul meu.... care, dupa el a tras energie, pofta de viata sau zbenguiala in zapada care incepea sa se topeasca.

Dupa mult timp zambea din nou, asa mi-a spus. A stat mult in frig, a fost inconjurat de oameni reci, de oameni care nu se dezghetau nici la caldura, oameni distanti, oameni care nu aveau aceleasi traiectorii, dar multa lume nu stie ca tot timpul un zambet care iese din privire, nu numai din buze, este un zambet cald, unul care da caldura pana la - 28ºC.

La inceput iti pui multe intrebari, vrei sa te intelegi si vrei sa te ascunzi. Depinde de fiecare, poate in spatele unui zambet fals, in spatele muzicii, in spatele cartilor sau a posturilor revoltatoare de pe toate mediile online... dar oamenii care te cunosc, te vad oricat te-ai ascunde. Te vad si iti spun cuvinte care dor... si dor din cauza ca nu vrei sa ti le recunosti.

Te uiti in oglinda si iti vezi colturile de la gura lasate in jos. Zambesti, dar nu apare nicio diferenta. Ochii iti sunt incercanati, parca parul e prea lung, si camasa sifonata la guler. Nu-ti sta in fire. Nu stii ce se intampla, dar trebuie facut ceva. Neaparat si acum.

Nu stii cum ai rezolva asta, dar uitandu-te in jur vezi oameni fericiti, vezi oameni care rad cu gura pana la urechi in momente banale ale vietii, in momente monotone si stii ca de acel lucru ai si tu nevoie, trebuie sa fii ca ei, trebuie sa le intelegi secretul, sa le furi secretul si poate sa-l dai mai departe, desi atunci nu te gandesti numai la persoana ta.

Trebuie sa gasesti puncte comune, trebuie sa iti zambeasca tie si trebuie sa o cunosti in spatele zambetului, că să-și arate dintii poate toata lumea.

I-am zambit laaaarg de tot, de asta avea nevoie. Apoi s-a lipit de mine si de gura mea pana la urechi, iar cand nu eram prin preajma imi cerea zambetul prin cuvinte, prin imagini, prin scrisori. Acum nu se mai poate desparti de el, nu mai vrea sa plece nicaieri si nu mai vrea sa vada oameni tristi.

Inca nu i-am spus secretul si nu stiu daca o sa i-l spun vreodata. Cert este ca de atunci zambeste si imi rade la telefon, in poze si imi rade la ureche... apoi rade tare si raspicat, sa auda toata lumea. Imi rade la urechi si imi multumeste ca i-am dat toate planurile peste cap. Se bucura de bucuria lui, de bucuria mea si de viata care s-a transformat brusc, care l-a luat prin surprindere.

Se bucura de ce s-a format si nu il mai intereseaza nimic, nu existam numai noi, asa imi spune. Nu mai conteaza niciun om, nicio vorba, suntem numai noi, albumul nostru preferat, gandurile noastre indreptate spre acelasi loc, cu puterile noastre miraculoase, cu noptile albe, cu vise si senzatii si avem amandoi un zambet mare si larg, bineinteles.

Sarutul la prima intalnire este interzis

Mai tii minte tremurul acela din stomac? Tremurul acela specific dinaintea primei intalniri... si miile de intrebari pe care ti le pui, fuga dintr-o parte in alta a casei. Ce-o sa fac? Cum o sa fie? Cum arata? Stiu cum arata. Cum vorbeste? Putem vorbi? Despre ce o sa vorbim? Of, parca vad ca iar o sa vorbesc aiurea. Nu vreau sa ma pierd. Dar oare ce crede despre mine? La ce se gandeste? Ce stie? Ce intentii are? Nu vreau sa ma arunc cu capul inainte, nu e bine. Of. Mi-a scris intr-un mesaj ca vrea sa imi sopteasca la ureche… mmm, nu ii soptesti oricui la ureche, asa aiurea, nu? Cum o sa fie clipa in care ne vedem? Ce o sa zicem? Puii mei. Ce sa fac? E o nebunie totala… (dar daca esti norocos si iti gasesti in camera pe birou un pahar in care este ceva de culoare mai ciudata si… un biletel sub pe care scrie bea asta… deja simti ca e mai bine. Il dai pe gat dintr-o inghititura si te-ai relaxat putin.)

Eu am avut sentimentul asta o saptamana. La aceeasi intensitate, cu acelasi tremur si cu aceleasi mii de intrebari, desi deja simteam ca il cunosc de-o viata. Eram mereu la prima intalnire si mereu descopeream ceva nou si apoi un nou si mai nou…

Am iesit din casa. Speram sa fie in locul promis si in patratelul marcat. Vroiam sa vad cum reactioneaza, cum se misca, ce grimasa faca… m-as fi ajutat asta, dar nu era. Nu era nicaieri. Ce sa fac? Poate nu vine. Am trecut strada, mie nu imi placea acel patratel si nu mai trebuia sa fiu unde isi indreapta el privirea in prima secunda.

Asteptam cu un picior rezemat de perete. Imi treceau atat de multe prin gand incat nu le puteam urmari si au devenit ca nule. Eram putin pierduta, dar a venit cineva cunoscut, m-a imbratisat si a inceput sa vorbeasca, sa vorbeasca, sa imi puna intrebari, de familie, de rude… nu auzeam nimic. Imi venea sa ii spun sa plece, simteam ca se apropie momentul si o sa-l strice, o sa ruineze totul. Cand l-am vazut ca se apropie nu mai aveam nicio reactie, nu mai eram coerenta chiar deloc. A plecat. Nu mai tin minte daca am salutat de ramas bun.

Ceaiul da bine la prima intalnire, mai ales la o intalnire nevinovata, fara prea mari intentii si e indeajuns pentru cateva vorbe, pentru cateva priviri… doar ca vorbele au inceput ca curga si debitul raului de cuvinte era foarte mare. Imi vorbea, imi explica, facea planuri comune, isi exprima dorinte… Imi placea sa-l privesc, jumatate din vorbe nu le auzeam, ma pierdeam.

Imi venea sa-i spun: Te rog, taci! Taci pentru 5 minute si lasa-ma sa te privesc. Vreau sa te privesc si atat. Nu am putut, asa ca l-am privit oricum, doar ca i-am pierdut firul vorbelor. Nu conta, eu vroiam sa-i analizez fiecare parte a corpului, sa incerc sa ii simt mirosul fara sa ma apropii prea tare, sa-i absorb ochii negri ca doi carbuni proaspat stinsi, sa-i privesc buzele rosii, blugii care se relaxau peste bocanci, bluza care nu imi dadeam seama ce culoare are, ce imi exprima si nici daca imi place sau nu. Vroiam sa vad cum i se misca obrajii cand trage din tigara, vroiam sa ii inteleg miscarea alerta din piciorul stang. Vroiam sa ma concentrez asura fiecarei litere accentuate, fara sa iau continut, vroiam sa il ating pentru o clipa sa vad cum reactioneaza. Vroiam… vroiam sa-l privesc.

Timpul a trecut al naibii de repede si ceaiul s-a inmultit cu alte ceaiuri. Am iesit afara. Era frig. Foarte frig. Tremuram, la fel cum am facut toata seara… acum nu-i mai intelegeam motivul adevarat. Poate erau amandoua si s-au transformat intr-un tremur si mai mare, nu stiu… in acelasi timp simteam si ca mi-e cald.

Se aventura in vorbe, gesticula, umbla uitandu-se la mine pentru a fi sigur ca ii inteleg fiecare vorba, ma privea in ochi pentru a fi sigur ca il si cred, pasea hotarat, parca vroia sa imi transforme gandurile, sa le ia si sa le puna pe drumul lui, apoi sa aiba siguranta ca isi poate indeplini planurile facute mai devreme… dar cum drumul inapoi spre casa e intotdeuna mai scurt, am ajuns in fata portii.

Vorbea continuu si nu ar mai fi vrut sa plece. Gandul meu? Sa nu ma sarute, sa nu ma sarute, sa nu ma sarute, te rooooooooooog, te rog, te rog, te roog, nu vreau sa ma sarute. Nu acum. Nu aici. Nu azi. Nu nu nu, sa nu ma sarute.

Vroiam sa-i simt gustul, sa-i ating obrajii, sa-mi puna mana in par, sa-i simt respiratia aproape de respiratia mea si vroiam nebuneste… dar nu atunci, nu acolo, vroiam ceva special, nu acelasi sarut idiot din fata portii numit dupa-ce-el-o-conduce-pe-ea-acasa, acum era altceva. Era tarziu, desi era asa devreme… si stiam, simteam ca vreau sa-l vad si maine, si poimaine si… nu stiam de ce, dar vroiam.

Nu m-a sarutat.

Nu m-a sarutat, dar a ramas in fata portii mult dupa ce am intrat eu.

Ii simteam respiratia, ii simteam prezenta. Vroia sa fie sigur ca am intrat cu bine in casa. 

Pasul spre o noua viata

Azi. O zi agitata. M-am trezit cu mintea in toate partile, eram speriata. Eram intr-un loc strain. Langa pat era un ghiozdan rosu, era ghiozdanul meu. Aveam in el doar strictul necesar si o punga de migdale care imi tine de foame oricand. Simteam ca imi sunt destule pentru toata viata, nu aveau importanta, aveam nevoie doar de un acoperis stabil, un loc al meu. Un loc al meu unde sa am un raft pe care sa imi pun cartile, pe unul lumanarile, pe unul pixurile si un paharel pentru periuta de dinti. Doar atat imi doream si nu stiam cum sa fac. Deja ma gandeam care mi-e destinatia urmatoare, unde imi va fi acoperisul pentru alte 5 ore de somn si care vor fi librariile, bibliotecile sau barurile unde voi sta in timpul zilei. Nu stiam ce sa fac si nu stiam ce urmeaza sa spun... Dar trebuie sa si recunosti cand gresesti, sa iti bagi coada intre picioare si sa spui ce iti doresti. Uneori poate fi umilitor, dar si capul plecat poate fi o lupta, o lupta cu tine insuti si o lupta in care nu poti sa pierzi nimic. Ori iei marele trofeu, ori ramai exact de unde ai plecat.

Emotiile au fost mari si zambetul mi s-a sters de pe fata. Nu stiam cum o sa fie, nu stiam ce urmeaza, nu stiam ce oameni o sa ma inconjoare si cat de mult o sa ma placa. M-am simtit epuizata, obosita... fizic si psihic.

De la ghiozdanul rosu am trecut la multe bagaje si le trageam dupa mine. Nu ma asteptam sa am asa noroc, dar totul s-a rezolvat in doar cateva ore. De fericire am vrut sa-l sun, sa-i scriu scrisori lungi, sa ii zic prin ce am trecut, dar oboseala si-a spus cuvantul si am cazut intr-un somn lung si adanc… Era atat de bine!

In tot acest timp ma gandeam numai la el, ii visam fiecare vorba si in sfarsit, aveam iar zambetul pe buze. Era minunat, il simteam langa mine. M-am inghesuit la perete ca sa am impresia ca este mai aproape, ca ma tine in brate strans, se mula perfect pe forma corpului meu, exact ca in acea dimineata, numai a noastra. Azi am simtit ca a fost salvarea mea si… vreau sa fie in fiecare zi. Vreau sa-mi fie alaturi, sa ma tina de mana si sa imi transmita ganduri bune.

Vreau sa imi viziteze noua locuinta, vreau sa vada unde o sa imi duc veacul de acum incolo si sa dormim amandoi in patul acesta stramt si cu asternuturi care nu se potrivesc cu nimic ce este in jur, dar vor mirosi incantator dupa ce va veni aici, va fi mirosul lui.

finally...

Povesti de iubire cu Florin Piersic

Sunetele ofera senzatii, cuvintele ofera trairi. Muzica iti intra in piele si te misca pe ritmul ei; poezia iti cucereste mintea si te poarta pe meleaguri nemaivazute… Dar ce rezulta cand trairile si senzatiile vin in acelasi timp? [citeste mai departe pe EvenimenteinCluj.ro]

Mai multe articole aici

Foto credit: Sanziana Craciun

Ploaie torentiala la Cluj

Azi e o zi speciala. E urat afara, la inceputul zilei ploua torential, iar apoi nu sti cum sa te scapi de hainele de pe tine pentru ca soarele te arde ingrozitor… dar nu asta face o zi sa fie speciala, ci sentimentele. Ei bine, de data aceasta nu cred ca exista nici sentimente pentru ca e, pur si simplu, o zi speciala in lumea virtuala. Azi vreau sa multumesc cuiva.

E dintr-un oras ales al Germaniei. E departe de frumosul Cluj… si atunci singura modalitate de a fi in contact cu mine a fost lumea virtuala, dar stiu ca si daca era la doua cartiere distanta se intampla acelasi lucru.

Azi... vreau sa-i multumesc. 

Azi vreau sa-i multumesc pentru cautarea numelui meu pe net, vreau sa-i multumesc pentru toate intrebarile puse la care a primit raspunsuri imaginare, vreau sa-i multumesc pentru ca m-a inspirat de zeci de ori, vreau sa-i multumesc pentru datile infinite in care s-a pus in locul meu, in viata mea, in bucuria mea, in asternutul in care dormeam eu. Azi vreau sa-i multumesc pentru toate posturile citite, recitite, gandite si razgandite de pe bloguri in fiecare zi. Vreau sa-i multumesc pentru check-ul pe care il dadea in speranta ca poate-poate mai exista un semn, mai apare o poza, un trandafir galben (care, drept vorbind, mie nu imi place) sau o reteta cu pui si miere (E mai mult decat genial! Iti multumesc si pentru asta.)

Dar peste toate astea… vreau sa-i multumesc ca (nu stiu din ce motiv, probabil din curiozitate, obisnuita sau pura uimire) imi este un cititor fidel si azi, iar acum se bucura cu adevarat pentru fericirea mea, pentru fericirea mea nemarginita pe care vreau s-o exprim cu fiecare imagine, cu fiecare semn de punctuatie.

Data viitoare cand am sa te mai zaresc in Matei Corvin am sa ma asez langa tine, nu la 10 banci distanta pentru a-ti analiza rochita cu floricele (care, de altfel, mi-a chiar placut), si am sa zambesc… de acolo totul decurge firesc. Oricum, eu niciodata nu l-am iubit cat il iubesti tu, poate nu l-am iubit deloc… mmm ba da, dar doar cateva luni, putine la numar. A fost ca un joc pentru mine care avea nevoie de o victorie, iar dupa ce m-am simtit invingatoare nu mai prezenta interes. 

am scris asta cu sufletul curat, dar si dupa o noapte in care somnul nu mi-a fost atat de usor
am scris asta pentru ca de azi inainte am sa imi vad doar de fericirea mea
am scris asta pentru ca de azi nu am sa mai verific 
prezenta ta pe blogul meu
Promit!

Betie cu dragoste

Am fost intr-un bar. Urma sa ma intalnesc cu cineva. Nu aveam mare tragere, dar s-a intamplat si s-a facut ora doua. Am pornit spre casa, pe jos. Era frig, dar voriam sa ma plimb, vroiam sa simt aerul curat din mijlocul noptii, vroiam sa imi traiesc noaptea cu linistea ei. De multe ori nu m-am simtit in siguranta, dar in acelsi timp stiam ca si un gand pozitiv poate sa rezolve totul.

Am intrat in apartament. Intuneric, liniste. Nu mi-am trantit geanta pe jos cum fac de obicei, stiam ca este o parte din cineva acolo... o parte care a aparut la mine in geanta cu mare usurinta si un firesc neobisnuit incat am impresia ca face parte din mine. Imi place asta.

Mi-am luat pantalonii cu buline, un tricou verde si m-am inghesuit pe canapea. Nu vroiam sa dorm in pat, nu vroiam sa fie totul cum a mai fost, nu vroiam sa imi fie comod, nu vroiam sa visez, vroiam doar sa dorm, aveam nevoie de asta, dar gandul imi era doar intr-o singura directie… acolo unde mi-a ramas mirosul, pe perna lui.

I-am spus sa-i vegheze somnul, sa aiba grija de el, sa-l mangaie prin par, asa cum imi place mie sa fac, dar dimineata m-a trezit, deja venise inapoi.

- Ce faci aici? i-am spus. Nu trebuia sa fii in alta parte? Ce am vorbit azi noapte?

- Linisteste-te, acolo am fost toata noaptea, l-am invelit cu aura ta, asa cum mi-ai spus.

- Bine, bine. Si acum? 

- Inca doarme, dar iti spun un secret... 

- Zi, zi-mi...

- Cand doarme, doarme zambind.

- Cum asa? 

- E ca un copil. Se pune pe pat, prima data pe spate si se uita la tavan si incepe sa zambeasca. Apoi se intoarce cu fata la perete si pana la urma ajunge pe burta. Isi scufunda obrajii intre perne si se lasa dus in voia visurilor...

- Ce mi-ar placea sa-l privesc... Asa mi-a placut ieri sa ii simt corpul lipit de al meu, sa ii simt respiratia, sa simt cum ma strange acolo si nu vrea sa-mi dea drumul...

- Pai de asta m-ai trimis pe mine, nu?

- Da, asa e. 

- Ai vorbit cu el macar? I-ai spus ce ti-am spus?

- Am vorbit chiar mai multe de atat... 

- Trebuie sa-mi spui tot. Dar ai grija sa nu se trezeasca si sa nu fii acolo, nu vreau sa se intample asta.

- Nu, nu... el ma simte. Toata noaptea am umblat prin camera lui. I-am intrat in perna, printre carti, in sertarul dezordonat controlat, m-am lipit de podea langa teracota, acolo unde fumeaza de obicei.

Mirosul zambeste.

- Cred ca te-ai indragostit, nu te-am auzit de mult vorbind asa.

- Crezi? Eu nu stiu ce sa zic... doar ca... ma gandesc in fiecare secunda la el, nu pot manca, desi mi-e foame, de 4 zile incoace tremur chiar si cand nu e cu mine, imi fac o mie de planuri de viitor si simt ca as da orice numai sa fiu langa el...

- Si asta nu inseamna ca esti indragostita? spune mirosul razand.

- Doamne, chiar sunt. Sunt indragostita. De cat timp nu am mai simtit asta... adica... nici nu stiu daca am mai simtit asa...

- Cum? Sentimentul de om indragostit nu e la fel?

- Ba da, doar ca.... acum... as vrea sa fie tot timpul in fata mea, sa ii tin obrajii intre palme, sa ii sarut buzele, sa ii zambesc din suflet si sa ma pierd in ochii lui. Stii ce mult imi place sa il privesc? Parca nu e real, serios.

- Cum sa nu fie real daca il atingi?

- Stiu, dar acum am sentimentul ca e prea frumos sa fie adevarat si totul s-a intamplat asa... brusc. M-a luat prin surprindere, dar cred ca asta imi place cel mai mult. Imi place sa fiu surprinsa, imi provoaca asa mari emotii... Vai, stii ce a facut ieri?

- Stiu, am fost acolo, dar povesteste-mi, imi place sa imi vorbesti.

- A venit dupa mine sa ma duca la gara, trebuia sa ma intorc la Cluj si... a tot trecut de gara. A spus ca ma duce el ca sa petrecem cat mai mult timp impreuna. Cum sa nu para ireal?! Tu stii foarte bine de cand imi doresc pe cineva care sa nu se tot gandeasca la ziua de maine, la consecinte, la ce ar trebui sa faca... si isi traieste clipa, momentul. Stii foarte bine de cate ori vroiam sa merg cu capul inainte, sa las totul in trecut, sa ma las dusa de val, dar tot timpul cineva m-a tras de maneca inapoi. Mi-a taiat din vise, din energie, din zambet... Oare de unde a aparut?

- Eu cred ca si el o sa te traga de maneca...

- Cum asa? Nu vreau asta, nu vreau sa fiu dezamagita, nu stiu ce o sa fac daca se intampla asta... nu!

- Hehe, doar ca el te trage de maneca dupa el, nu te opreste. 

- Ah. M-am speriat ca stii ceva.

- Asa ca ai face bine sa iti dai si tu drumul, daca vrei sa il pastrezi langa tine...

- Da, da, incerc, promit... mi-a fost greu, de fapt inca mi-e putin greu pentru ca... nu vreau sa ma arunc cu capul inainte si sa-l dezamagesc, stiu eu?! Nu stiu, poate nu sunt asa cum isi imagineaza el, poate si-a facut o conceptie gresita despre mine si ma vede in fel si chip si eu de fapt nu sunt asa...

- Pai nu ai fost naturala?

- Ba da.

- Atunci?

- Pai... stii, mai am si eu gargaunii mei, de care sunt foarte constienta, dar nu pot sa ii controlez prea bine... nu as vrea sa stric ceva din cauza lor, nu. Cred ca m-ar durea foarte tare, mai ales pentru cate mi-am propus.

- Dar stii ca un om atunci cand iubeste, iubeste totul... si lucrurile bune si cele mai putin bune...

- Stiu dar...

- Nu-ti mai face griji, lasa totul sa curga de la sine, o sa vezi ce va fi, poate o sa te surprinda si atunci, poate iti va scoate gargaunii din cap... Nu te mai tot subestima, tot timpul faci asta.

- Dar nu stiu de ce. I-am cerut sa ma faca sa am incredere in mine, crezi ca am exagerat?

- Nu, bine ai facut, dar stii ca asta nu se poate intampla fara ajutoru tau...

- Stiu... am sa dau tot ce e mai bun din mine, tot. Promit.

- Nu s-a trezit? Ah si... nu mi-ai zis ce ati povestit...

- Acum se...

- Vai, trebuie sa iti zic ceva. 

- Spune.

- Stii ca ti-am zis ca imi place sa il privesc?

- Da. 

- Cateodata ma pierd. Dar stii cum?! La propriu, nu la figurat. Ma pierd in privirea lui vesela si incet incet nu mai imi dau seama ce vorbeste, parca nici nu il mai aud. Raman acolo, invaluita de muzica, de senzatiile pe care mi le da, de sentimente si... sunt gata. Simt ca nu as mai vrea sa ies niciodata. Niciodata. Doar privirea lui imi umple sufletul, sa nu mai zic de restul... Problema e ca... nu mai pot sa gandesc bine si nu stiu ce sa ii raspund, pentru ca eu de la jumatatea frazei m-am pierdut.

- Hehehe, eu nu cred ca se supara... si lui ii place sa te priveasca.

- De unde stii?

- Mi-a zis.

- Ah, ce-as vrea sa fie acum langa mine si sa facem tot ce ne-am propus. Tu stii ca aseara mi-a zis ca ii place ploaia si ca o sa dansam in ploaie? Eu inca nu realizez ce mi se intampla. Sunt atatea lucruri... atatea coincidente…

- Binee, iar incepi. Termina cu scepticismele, o sa vezi si n-o sa crezi! Iti spun eu, e foarte pornit... sa zic asa.

- Oh, de cand il astept…

- Ce frumos e sa fii indragostit.

- Da... si acum nu ai ce face, trebuie sa te indragostesti si tu de el, desi stiu ca ai facut-o, nu aveai cum sa-i rezisti. Trebuie sa te lipesti de el. Tare tare. Sa te duci cu el peste tot... ca sa nu ma uite nicio clipa. Asa ca fugi de aici ca s-a trezit deja si tu...

- Bine, ma duc. Vrei sa ii transmit ceva?

- Da, ca ma doare capul, haha.

- Cum asa?

- Stii tu senzatia de dimineata dupa ce vii dintr-un bar... doar ca acum nu am baut numai o bere. Una singura. Dar simt ca m-am imbatat si am simtit si aseara.

- Asta nu e de la bere. E de la dragoste, te-ai imbatat cu dragoste, cu ganduri, cu vise...

- Da, asa e. Si cred ca incep sa fiu dependenta de ea...

Doua strazi paralele

Pentru ca am petrecut zeci de ore cu capul pe umarul tau... doar ascultandu-ti gandurile si nimeni nu a inteles de ce fac asta, eu stiu.

De vorba cu... senzatia

Am plecat fara sa spun prea multe. Nu am facut-o intentionat, cum obisnuiesc, chiar trebuia sa plec. Nu intelegeam daca imi pare rau sau bine, nu stiam daca las ceva in urma, nu stiam daca vreau sa ma intorc, era un zbucium de sentimente in jurul meu.

Nefiind atenta si cu gundul in toate colturile, in camere diferite, in apartamente diferite, in orase diferite in acelsi timp… nu mi-am dat seama ca mirosul mi-a ramas pe perna lui; am uitat complet de el. Complet. Nu i-am simtit lipsa mult timp, dar dimineata mi-am dat seama ca nu ma simt intreaga, ca ceva ma tot trage spre celalalt oras, in locul de unde am plecat.

L-am strigat. La inceput nu a raspuns. M-am concentrat tare asupra lui si mi-am dat seama ce s-a intamplat. Speram sa nu il vada nimeni, sa nu-i vorbeasca, sa nu-l ia la intrebari pentru ca de obicei spune prea multe, imi spune secretele, imi spune gandurile ascunse si de multe ochi chiar exagereaza dar… deja era prea tarziu.

A stat toata noaptea pe perna lui, exact acolo unde l-am lasat. I-a mangaiat obrajii, i-a umblat prin par… ii placea asa de mult! Cand s-a trezit el si si-a dat seama ca nu eram eu acolo, ci doar o parte din mine, a inceput sa-i vorbeasca, sa-l ia la intrebari… a fost smecher, dar nu s-a gandit ca noi avem o legatura atat de stransa incat pot sa le aud conversatia…

“

- Hei, tu ce faci aici? la mine in camera... cum ai ramas aici?

- Ei si tu, ce intrebare-mi pui! De parca nu stii! 

- Pai, stiu... stiu,... dar imi pare bine ca stiu de unde vii.

- Hehe. De unde vin? Mi se pare ca de aici sunt! Esti sigur ca vin de undeva? Parca eu nu mai tin minte, atat imi amintesc... ca trebuie sa fiu aici cu tine.

- Eu asa zic, zic ca vii de undeva, dintr-un loc, de la cineva. Si de acum, de curand! ...nu te cunosc...

- Te contrazic total domnule! Eu aici sunt de mult! Aici am fost o viata! Si, daca ma gandesc mai bine, tu m-ai mirosit doar acum!

- Doar acum! Ce explicatie! Pai m-ai inchis! Cum sa-ti zic...

- Eh, cum sa-mi zici? Nu mai imi zici! Ma mirosi! Hai! Hai sa vedem! Hai, miroase-ma!

- Te-am mirosit! 

- Si? Cum sunt? Hai sa ne jucam un joc?

- Te roog! Ce joc? La ora asta? Tu stii ce obosit sunt? Tu stii ce traiesc acum? Tu stii...

- Pai da! Stiu tot! Stiu, si de aia ziceam sa ne jucam un joc. 

- Ce stii tu! Esti doar un... miros... esti o senzatie... olfactiva... Dar iti repet... stiu de unde vii.

- De unde vin? De la cineva? De la ceva? Cum sunt?

- Esti... euforic! Da! Asa esti! Si vii de la ea! De unde o cunosti?

- Stai asa, nu asta e jocul meu! Ziceam sa ne juc...

- Nu ne jucam acum! Esti in spatiul meu, eu pun intrebari, tu raspunzi, cam asa ar trebui sa fie, nu?

- Pai daca tu zici...

- Zic! Si... pana fumez o tigara la soba, tu imi spui de unde o stii pe ea. Da? 

- Bineeee, iti voi spune… Da! Vin de la ea! O cunosc, ma cunoaste si ma poarta cu ea!

- Cum te poarta cu ea? Adica vrei sa spui ca...

- Dar stai... Ea m-a ales! M-a ales pe mine!

- Descrie-mi putin…

- Pai, m-a luat de pe raft! M-a ales dupa zambetul ei! Mi-a zis ca ea zambeste tot timpul, iar eu voi fi parfumul ei, mirosul ei... cum spui tu...

- Dar esti parfum? ...sau esti miros?

- La-nceput am fost parfum, dar eram inchis intr-un soi de vas...de... recipient. Acum sunt miros! Si stii de ce?

- De ce? 

- Pentru ca persist! Si voi fi cu tine! Dar sa stii ca doar pentru o perioada scurta de timp.

- Vrei sa spui ca vei pleca... 

- De aici da! Ma mai pierde uneori, e cu mintea aiurea si uita de mine, dar suntem atat de atasati unul de celalalt incat stie tot ce fac, nu ma pot supara pe ea…

- Oare acum stie ca esti aici?

- Precis si-a amintit… si parca vad ca ne si asculta

- Poate sa ne asculte?

- Pai nu acum ti-am zis ca suntem de nedespartit?

- Ba da, ba da…

…

- Dar sa revenim… chiar o sa pleci sau vine ea dupa tine?

- Pai… nu plec, de fapt! Ma transform, iar tu o sa ma asimilezi! Practic nu voi pleca... 

- Pai sa nu pleci. Niciodata! Am terminat tigara! Ne intindem pe pat, stii… ochii mei… sunt obosit!

- Stiu si de asta am grija acum! Mai tii minte dimineata, cand ati adormit...

- Hehe! Cum sa tin minte, daca... am adormit? Dar te stiu. De cateva zile chiar!

- Lasa-ma sa termin, cand dormeati, eu am intrat in perna, m-am invelit cu patura asta...

- Stai! Si vrei sa zici ca acum dormi cu mine? 

- Nu doar atat! Vom visa impreuna! Te voi legana, iti voi mangaia suspinele! Doar nu crezi ca ma uita asa usor, eu m-am ascuns…

- Da? De-ai stii ce ma bucur, imi place sa vorbim. Dar ce suspine? Suspin in somn?

- In somn? Ai facut-o deja, si inca nu dormi, stai lipit de soba, mai fumezi o tigara, faci ceva la telefon...

- Citesc un mesaj. Dar am suspinat? E de la ea, e de la ea! Hmm... Imi zice ca-mi suceste mintile, stii, de parca ar putea mai tare... uiteeeee, nici ea nu poate dormi... zice ca s-a obisnuit cu mine... ca sunt ireal. Mi-a zis ca sunt ireal.

- Pai poate asa i se pare, ca esti ireal. 

- Dar nu sunt... sunt cat se poate de real, eu cred ca stie asta...

- Stie, stie... a zis asa doar ca metafora, poate ii lipsesti deja, poate ii e dor de tine.

- Mie imi este! Imi este foarte dor de ea! Nu am vazut-o de cateva ore, dar parca nu pot fara ea... cum sa fac?

- O voi intreba daca si ei ii este dor de tine. Cu asta pot sa te ajut caci pot sa ajung la ea repede. Chiar foarte repede!

- Cat de repede? ... Cat de repede?

…

- Hei! Raspunde-mi! Cat de repede? Unde esti?

- Sunt aici! Acum m-am intors! Am vesti bune, zice ca ii este foarte dor de tine, dar ca trebuie sa ma intorc la ea. Iar ma cearta…

- Ii e dor de mine? Ti-a zis ea?

- Da. Si zice ca ai zapacit-o, zice ca isi doreste sa stea in bratele tale, sa leneviti toata ziua, sa va plimbati si sa faceti tot felul de nebunii. Zice ca esti ireal de real! Zice ca poate esti o minune, ca poate esti destin, ca sigur cineva acolo sus va iubeste pe amandoi si acum ati fost asezati fata-n fata! Toate mi le spune… si cu un zambet mare pe fata, dar in acelsi timp ma certa si trebuie sa merg inapoi la ea, am fugit doar sa iti spun…

…

- Deci? Nu ai nimic de zis? Nu e bine ce-ai auzit?

- Sunt indragostit! Vreau sa-i spun ca o iubesc! Vreau sa ma uit in ochii ei, vreau sa-i vad sufletul! Stiu ca e minunat.

- Imi place de tine. Esti sincer! Asta conteaza, zic unii...

- Da... dar vreau sa ma creada... Crezi ca...

- Linisteste-te! Te crede! Mi-a zis si asta, mi-a zis mai multe... Si stii ce bine-ti sta cu ochelarii ei? Esti, cum zici tu, funky! Ce piesa misto asculti, "Strange, Oh Baby..." Cine canta?

- Nu stiu, e la radio! Mi-e somn, as vrea sa dorm. Uite o poza cu ea!  E de aseara! De fapt stii, erai aici... Multumesc pentru mirosul din perna! Multumesc ca te-ai ascuns. Multumesc ca ai ramas. Multumesc ca mi-ai vorbit. Multumesc pentru tot! Noapte buna! Si… sa persisti, te rog!

- Dormi linistit! Sunt aici cu tine, ti-am zis... Te ajut sa visezi. Noapte buna!

- Dupa ce adorm si visez, sa mergi sa-i spui. Spune-i ca o visez si nici macar nu am adormit.

”