Pentru ca Horaţiu Budăcean nu s-a limitat la cateva cuvinte pentru a spune de ce prefera sa mearga la film, ci a scris o intreaga poveste. Am sa o postez aici sa fie citita de cat mai multa lume si sa le trezeasca si lor amintiri.
"
Nu am un comentariu, n-oi fi la subiect,
dar am o... poveste.
Joe Gillis (după ce Norma
ameninţă că se va sinucide):
Of, Norma, trezeşte-te la
realitate. Te sinucizi într-o sală de cinema goală.
Publicul a plecat acum 20 de ani.
replică din filmul artistic Bulevardul
amurgului (10 august 1950)
Să mergi la film...
Îmi amintesc cu drag, cu emoție, cu voce interioară tremurândă, serile sau
diminețile cu fuga de la școala, de la ora 11, când mergeam la film... Azi
parcă e altceva... nu mai e la fel, eu dau vina pe tehnică, internet, dau vina
pe timp, căci el zboară, și parcă nu mai este..., nu iți ajunge... nu te mai
bucuri de el, nici acasă, nici la cinema, nici la librărie, sau la vreun centru
de închiriere video. Azi e mai... simplu, azi e cu dublu click și daunloud, cu
torente și youtube. Sau mall cu 3D, stereo si comfort.
Revin la senzațiile
de mai demult. Sunt la fel de puternice, la fel de bine trăite, simțite,
re-analizate... au farmec, sentiment, sunt la fel și azi. Le simt..., de la
chioscul cu floricele în "cornet" până la mirosul de podea îmbibată
bine în motorină, foaierul cu postere clasice, cortina care se trăgea "la
propriu" ca la vreun spectacol extraodinar cu actori de prima mână,
până la tanti care verifica cu lanterna sa nu cumva sa facem mizerie în sală.
Reclamele la proiecțiile următoare, vocea de prezentare, peliculele prăfuite,
tăiate și lipite, le vad și le aud și azi, toate făceau deliciul publicului, un
public naiv dar care aplauda fiecare spectacol. Din acel public făceam parte și
eu. Și eu aplaudam, eram actorul principal, eram și actorii secundari, eram
și... orchestra, faceam mizerie, aruncam cu floricele... nebunii.
Îmi amintesc că în fața cinematografului
era centrul social al orașului. Acolo era locul de întâlnire, de acolo se dicta
mersul serii de după film, de acolo se insufla inspirația orașului. La
cinema..., acolo am văzut filmele copilariei, capodopere cinematografice, filme
bune sau rele, puternice și cu mesaj sau... foarte slabe. Era bine la film.
Eram ca acasă.
Câteodată, și probabil vă regăsiți și voi aici, filmul preferat trebuia văzut
de mai multe ori într-o zi și de aceea aveam... ascunzișuri, locuri în care
rămâneam pitiți, ascunși, și cu... adrenalină să "nu ne vadă doamna"
doar ca să fentăm un bilet de preț derizoriu.
Dupa al trei-lea rând din lojă, pe
dreapta. Și era bine, ma simțeam magician, Copperfield de-a dreptul.
Mă lăudam că am văzut King Kong de trei
ori într-o zi. Sala plină, farmec, tavanul ondulat, mirosul specific,
comentarii și miștouri, foșnet de pungi de pufuleți, miros de tutun ieftin,
că... deh, mai fumam pe ascuns vreun BT ordinar, toate astea au contribuit
perfect la educația și cizelarea cinematografică și actoricească pe care o avem
azi. Cu critică și parfum de cinema. Ne strângeam câte 20-30 de inși sa mergem
la fim, căci filmele bune se vedeau în gașcă, ca să avem ce povesti o
săptămână, pâna la... filmul următor. La cinema mergeam "cu școala"
în mod obligatoriu, căci se făcea prezența. Și nu vorbesc aici de Moromeții sau
Ion sau Mircea, amintesc aici și de Commando cu Arnold, sau Robocop sau filmele cu Jean
Claude Van Damme. Obligatoriu. Trebuia să iubim cinema-ul. Primele săruturi cu
fete, primele atingeri senzuale, primele idei de... maturitate, acolo s-au
născut. La cinema! Iubeam cinema'ul! Și îl iubim și azi.
Dar
azi nu mai e farmec. Azi mergi la film doar ca să mai faci o bifă în carnețelul
de "must see". Azi, prețurile la proiecții te fac să te gândești de
două ori dacă dai dublu click sau "ne întâlnim în față". Azi e
corporatism. Azi nu mai este film. Azi e altceva. Și nu cred ca o să mă contraziceți,
caci fiecare dintre voi aveți un gând la fel. Un second thought!
Iubesc cinematografele! De la omul de la proiecție până la purecii de pe
ecran.
Mergeți la film. Trăiți filmele de azi,
dar... cu inspirația de atunci! E mai cu... sentiment! E ca la premieră la
vreun episod din STAR WARS. Nu povestesc de vreun cinema anume din vreun
oraș... E cinematograful tau!
Deci, ne vedem la 8... în față... Da? Cu
floricele! Cu senzații și trăiri!
Așa trebuie sa fie!
La film, la cinema!
Să uităm asta...
"Florine,
De când Apostu te-a făcut
Patron de cinema,
Ai devenit mult mai tăcut
Şi parcă nu eşti... cineva."
epigramă de Vasile Iuşan
"
Vizioanare placuta la filme!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu