Rezumatul ultimelor 365 de zile

A venit si ultima zi din an... chiar mai sunt cateva ore pana in 2009? ce ciudaaaat... asa ca imi permit sa imi rezerv 5 minute din incarcata zi pentru a ma gandi ce realizari am facut in 2008, cat de bine a fost... si chiar a foost, daaaa, a foost, deja mintea mi-e bombardata de tot felu de amintiri si intamplari haioase, care imi starnesc un ras, ce vrea mai mult … a fost un an perfect pot sa spun, un an in care mi s-au implinit toate dorintele, unele in 3 minute, altele in 3 zile sau 3 luni... unele au venit de la sine, poate chiar neasteptat de repede, altele au fost starnite de mine si bine calculate, desi probabil ca daca imi lasam vasla din mana si ma lasam dusa de val ajungeam mai repede la ‘destinatie’... dar atata timp cat am ajuns, cu emotii sau fara nu am de ce sa fiu nemultumita....

A fost un an in care pot sa spun ca am abtinut aproape tot ce am vrut si m-am bucurat din plin de el... am avut si momente triste sau dezamagitoare, bineinteles, dar..... le-am uitat, le-am uitat pentru ca au fost innecare de cele bune

A fost un an care a avut un inceput prosper, diferit fata de ceilalti ani, cu mii de planuri gandite si date pespe cap, care au luat sfarsit exact asa cum a trebuit si cu un rezultat nesteptat dar imbucurator sub linia pe care am trasat-o… si se va termina cu un plus de 10 ori mai multa bucurie…

A fost un an care a inceput cu promisiuni si se termina cu promisiuni.... promisiuni care au durat 3 luni, promisiuni care inca se continua cu maine sau promisiuni care au fost uitate de cand au fost spune...

A fost un an in care am iubit, am urat, am felicitat, am hulit, m-am bucurat pentru succesele altora, am invidiat, am ras in hohote, am plans cu lacrimi dezamagitoare, nervoase sau ofticate, am cunoscut ‘noul’ si m-am bucurat de el, am fost ipocrita, am zbierat din prea multa fericire sau pentru ca eram innecata de tristete si trebuia sa scap de ea…. daaaar, nu imi regret nimic din toate astea, fiecare a avut rostul sau :)

… iar dorinta care va prindre viata peste careva ore intre stelute, petarde, luminite imbratisari si zgomot... inca e in ceata, dar va iesi la iveala si cu siguranta nu ma lasa pagubasa in 2009

LA MULTI ANI!

zambetul de pe geamul inghetat

E luni. Afara e un frig intepator. Strazile sunt destul de pustii. Te urci intr-un autobuz care in urma cu cateva zile nu isi putea inchide usile de atat dioxid de carbon emanat de fiinitele grabite in pragul sarbatorilor. Acum autobuzul e gol. Sunt doar 2 ochi negri cu cateva scaune mai in fata care parca vor sa muste din tine. Nu iti displace, nu te sperie, dar nu te nici intereseaza. Esti in balonul tau, inghetat si el, incercand sa privesti luminitele nelipsite din fiecare magazin… nu e prea usor, geamul e inghetat, nimic nu mai are culoare, totul parca tremura intr-un zgomot chinuit si o agitatie facuta de vant… ai putea sa iti faci putin loc, ai putea sa faci un patratel care sa te ajute sa vezi lumea in cantitati restranse… dar manusa ta nu vrea sa iasa din buzunar…



starea ta de spirit, cu toate ca de obicei e vesela, a prins si ea contur zgribulit si te face tot mai absenta… Chiar daca nu iti dai seama si nici nu te intereseaza, in clipa cand ramane putin spatiu intre ganduri, instinctiv te uiti la ceas, desi daca acum te-ar intreba cineva cat e ora, nu ai sti ce sa raspunzi… iar daca ai scos mana din buzunar, tot prin instinctul tau de copil vrei sa mazgalesti ceva pe geam… fara sa sesizezi sau sa constientizezi apare un zambet destul de stangaci… in clipa aceea zambesti si tu, ai impresia ca acel zambet e langa tine, simti ca ai pe cineva aproape, simti ca se sparge balonul inghetat din jurul tau, simti ca cineva este langa tine, ca cineva chiar te iubeste, ca exista cineva pentru care contezi, cineva care iti asculta fiecare vorba spusa aiurea, cineva care rade la bancurile tale citite de pe net, cineva care iti urmareste miscarile mainilor, care te priveste cum te plimbi prin magazine si mangai toate hainele pe care ti le-ai dori, cum musti din sandwish-ul vesnic proaspat de la McDonald’s, cum rasfoiesti o carte, cum razi in hohote cand te arzi cu putina cafea si furi repede un strop din sucul lui racoritor, cum spargi un pahar si privesti speriata in jur, cum iti ies lacrimile din cauza vantului ostil de afara… si iti dai seama ca el chiar simte lucrurile care ti le spune, chiar le crede, cu toate ca ureori vede ca nu dai prea mare importanta… nu dai prea mare importanta si nu sti de ce, in clipa in care acel zambet este langa tine si sunteti in cea mai mare aglomeratie, fara sa vrei nu mai vezi pe nimeni in jur si nimic altceva nu mai conteaza…


:)

Imbratisarea fericirii...

da, e drept... speranta moare ultima, dar de ce sa speri ca un fraier cand sti prea bine ca nu ai nicio sansa, chiar nu exista posibilitatea sa ti se implineasca visul... si apoi te miri ca nu esti fericit... de ce ai fi fericit cand stai si suspini la un colt de rai?

fericirea e mult mai simplu de cucerit, nu trebuie sa intorci lumea, nu trebuie sa rastorni muntii sau sa faci oceanul rosu pentru a-ti starni zambetul pe buze... secretul? trebuie doar sa fii multumit de ceea ce te inconjoara si de ceea ce ti se intampla. esti? nu esti!

Fericirea te inconjoara in fiecare zi, trebuie doar sa iti deschizi bratele!

fii fericit ca iti mangaie parul in timp ce va uitati la un film pe canapea

fii fericit ca ai primit o lumanare care miroase incantator

fii fericit ca bei un pahar de vin si sa privesti cum se scurge o picatura pe sticla lunguiata

fii fericit ca mananci o ciocolata Kinder

fii fericit ca ai un balon albastru in camera

fii fericit ca poti sa ii spui cuiva aproape tot ce iti trece prin minte

fii fericit ca ai esarfa visinie pe care ti-ai dorit-o si nu suspina dupa cea vedre

fii fericit ca poti manca inghetata preferata

fii fericit ca paharul nu s-a spart cand l-ai scapat pe jos

fii fericit ca ti-a zambit

fii fericit ca ti-a facut un compliment si nu plange ca nu iti zice in fiecare zi

fii fericit ca ai cercei negri cu doua puncte albe

fii fericit ca ai reusit sa rupi un pai

fii fericit ca exista 2 ochi care te privesc in momentul acesta

fii fericit ca e cerul albastru
fii ferict ca ai blugi albastrii cu buzunare rupte in colturi

fii fericit pentru cele 5 minute care le-ai putut petrece alaturi de ea si nu iti dori mai mult daca nu se poate

altfel.... pierzi micile bucurii, asteptand marea fericire

Atmosfera perfecta

esti trezita dimineata de mirosul apetisant al prajiturilor neterminate si de bataile de ciocan ale tatalui tau, care inainte cu 2 zile de sarbatori si-a adus aminte ca ar mai putea fi reparate cate ceva...

te scoli cu fata burzulita, dar cu un zambet larg pe fata deoarece cand te uiti pe geam vezi cum s-a asezat un strat alb peste padurea care pana acuma avea culori palide...

te duci, iti imbratisezi parintii, pentru ca ti se pare ca e o dimineata perfecta si chiar ai nevoie sa iti exprimi sentimentele fata de ei...

fugi in bucatarie, alaturi de mama ta si pe furis iti bagi cate un deget in fiecare vas plin cu crema care acum e mai gustoasa ca niciodata, apoi mergi in camera si impodobesti bradul dupa ce tatal tau a pus instalatia si varful, ca in fiecare an...

totul e viu, totul e vesel, tu te invarti in jurul bradului verde cu miros proaspat dandu-i si mai multa viata si stralucire prin globurile care abia asteptau sa respire dupa un an de zile in care au stat inghesuite intr-o cutie...

esti fercita, esti implinita, absorbi mirosul de prajitura proaspata, canti si dansezi in jurul bradului pe ritmuri de muzica disco din anii '80, incepi sa razi singura cand vezi padurea in haine noi de afara si adori senzatia de frig care o simti cand intra tatal tau in casa...

totul e perfect :)

asta este atmosfera de sarbatoare

plimbare spre infinit

e goala. e in cearsaful alb in care i-am spus prima data multumesc. se plimba pe cararea unei paduri pustii, lasandu-se privita de frunzele palide de pe jos.
incepe a ninge. fiecare fulg care o atinge se topeste si se scurge usor pe pielea-i alba. degetele de la picioare i se strang bland la intepaturile pietrelor marunte. corpul i se zareste obraznic prin transparenta cearsafului. mersu-i lenes ma face sa nu o mai pot scapa din priviri. fulgii de nea sunt tot mai mari. ceata se lasa. corpul ei prinde transparenta. ii mai vad doar parul negru atarnandu-i peste umeri. ochii imi sunt tot mai mici. incerc sa-mi fac loc printre vapori, dar ceata e tot mai densa. isi intoarce pentru o secunda privirea rece spre mine si… cade in infinit.

De ce?

Pentru ca stinge tigara invartind-o de 3 ori prin scrumiera
Pentru ca zambeste misterios atunci cand ti se pare ca nu e prezent
Pentru ca intoarce capul dupa tine si te rusinezi instantaneu
Pentru ca isi atinge fiecare fir de par cu o atentie nemarginita
Pentru ca isi unduieste atragator degetele printre literele zvelte
Pentru ca dupa fiecare clipire parca vede o alta lume mai stalucita
Pentru ca accentueaza fiecare cuvant
Pentru ca isi lipeste insipida guma sub masa cu o privire nevinovata
Pentru ca are muschii incordati cand iese din mare
Pentru ca tremura cand se apropie de tine
Pentru ca rade armonios
Pentru ca zburda fericit printre belti murdare
Pentru ca isi inmoaie buzele in cafea inchizand ochii
Pentru ca linia corpului iti da fiori
Pentru ca isi misca mainile atat de fin incat simti nevoia unei mangaieri
Pentru ca incearca sa abereze orice, dar nu se poate abtine sa nu rada
Pentru ca inoata ca si cum marea ar fi sfarsitul

Pentru ca nu isi poate stapani picioarele cand minte
Pentru ca e ipocrit atunci cand trebuie
Pentru ca ii pasa de parerea ta numai dupa ce ai cedat
Pentru ca danseaza ca si cum nu ar mai fi nimeni in jurul lui
Pentru ca are un miros ademenitor
Pentru ca nu isi petrece viata in fata unui ecran
Pentru ca are tot timpul papucii curati
Pantru ca stie sa spuna poezii
Pentru ca are pupilele dilatate cand e high
Pentru ca nu se inroseste niciodata
Pentru ca e multumit de viata in care traieste
Pentru ca te poate face sa zbori
Pentru ca e gelos pe cele mai aberante lucruri
Pentru ca ii este ciuda de ceea ce a citit in ultimele 3 minute

Pentru ca… nu exista ???

pauza...

mintea ti-e sufocata de ganduri, gandurile se zbat intre vis si realitate, realitatea se schimba in fiecare zi, iar tu nu mai intelegi nimic... lasi capul jos, pentru ca esti beat de vantul rece de afara si speri sa nu te vada nimeni... ti-e rusine de interiorul tau, ti-e frica sa nu se generalizeze totul si atunci incerci sa adormi... adormi si intri in vis, banalul vis din fiecare noapte... te trezesti cu frica de a fi privita, dar e o alta zi si numai mintea ta misca, restul... au uitat

~ visare perfecta

Perfectiunea se afla in fata ta zilnic... trebuie doar sa iti deschizi ochii.

Perfectiunea se afla-n lucrurile mici

Perfectiunea se afla-n lucrurile mici
Perfectiunea se afla-ntro carte
Perfectiunea se afla in marea albastra
Perfectiunea e sa vezi mai departe.

Perfect este omul care zambeste
Perfect e gandacul care gandeste
Perfectul ne seaca in fiecare zi
Perfectul ne spune ce urmeaza a fi.

Perfecta e ploaia ce cade din cer
Perfecta e gâza cea plina cu fler
Perfecta e floarea ce prinde culoare
Perfecta e briza ce vine din zare.

Perfect e creionul ce scrie alene
Perfecta e foaia ce-ncepe a geme
Perfecti sunt cei ce scriu o poezie
Perfecte sunt cele ce canta-n câmpie.

Perfect este parul usor burzulit
Perfect este corpul ce se lasa privit
Perfect e degetul întins catre soare
Perfecta e geanta maro de culoare.


Perfectiunea se afla-n lucrurile mici
Perfectiunea se afla aici.

La multi ani, Romania!

...ruine, mancare, gheata, scena, muzica, piata, fantana, lumini, culori, poze, armata, torte, mars, innebuneala, 40 000 de oameni, razboi, curiozitate, cantec istoric, agitatie, dorinta, artificii, inghesuiala, cautare, spectacol...

cam asa ar putea fi exprimata ziua de 1 decembrie prin cuvinte :)

chemarea independentei

pot si singura sa bantui strazile cu zambetul pe buze,
pot si singura sa merg undeva si sa nu stie nimeni ce gandesc,
pot si singura sa stranut si sa-mi zic multumesc,
pot si singura sa merg acasa chiar daca am tocul rupt,
pot si singura sa merg pana la colt sa vad daca apare o raza de lumina (aceea fiind tu) si sa zambesc vazand bezna profunda,
pot si singura sa imi dau sfaturi,
pot si singura sa absorb miresma unui pahar de vin,
pot si singura sa mananc o tableta de ciocolata, chiar daca stiu ca imi va fi rau,
pot si singura sa ma arunc in mare chiar daca stiu ca nimeni nu va sari dupa mine,
pot si singura sa privesc orasul noaptea, chiar daca imi doresc mult sa fii langa mine...
pot si singura sa ma spal pe fata chiar daca am mainile reci,
pot si singura sa plag chiar daca nu am cine sa imi stearga lacrimile,
pot si singura sa privesc cerul, chiar daca sunt sigura ca nicio stea nu am vrea la ea,
pot si singura sa strabat muntii, chiar daca bocancii imi sunt la tine,
pot si singura sa trec dincolo de mal, chiar daca nu stiu sa inot,
pot si singura sa stau in tacere chiar daca nu ma tine nimeni de gura si mie imi vine sa zbier,
pot si singura sa numar caramizile caselor fara sa ma incurc…
pot si singura sa ma incalt fara sa gresesc pantoful,
pot si singura sa iti desenez fata unduita fara sa te zaresc,
pot sa-ti dau un mesaj, chiar daca nu il vei primi niciodata,
pot sa rad si sa zambesc, chiar daca sufletul imi plange,
pot sa te injur, chiar daca nu imi doresc cu adevarat asta,
pot sa stau si sa astept trenul in gara chiar daca stiu ca nu vei cobori niciodata,

pot sa deschid ochii chiar daca sunt sigura ca nu imi va placea ce voi vedea,
pot...

pot sa raman singura intr-o lume numai a mea... si tot cu zambetul pe buze voi fi

cum zice o piesa... “maybe I'm just blind”...

Mintea sau inima?

Mintea sau inima? Cine te conduce mai bine? cine iti arata calea corecta? De ce nu pot fi de acord una cu alta? De ce mintea iti zice ceva, dar cand esti in fata faptului inima nu te mai lasa sa faci nimic? Mintea imi spune si arata exact ce imi doresc si sunt foarte hotarata, dar de ce ma opreste inima? De ce o ascult? Cum pot sa trec peste cererile ei? Va fi vreodata de acord cu mintea mea? Aaaaaaaah lasa-ma sa fac ce cred… gata, nu ma mai opri… stiu stiu probabil ca gresesc, dar mai bine sa imi dau seama singura decat sa regret toata viata, mai bine sa vad ca ai avut dreptate, poate data viitoare te voi asculta… putin probabil… mintea tot aiurea imi merge…

duhoarea parfumului

„... mergea impotriva voii sale. Intr-un animit loc, mirosul il atrase cu vehementa spre dreapta, in aparenta exact prin mijlocul unui zid. Un gang scund se deschidea catre curtea din spate. Il strabatu lunatic, traversa apoi curtea din spate, dadu un colt, ajunse intr-o a doua, mai marunta curte interioara, iar aici in sfarsit vazu lumina: locul, un patrat, nu era mai mare decat cativa pasi. Din zid se lasa, piezis, un acoperis de lemn, dedesupt, pe o masa, se afala lipita o lumanare. Lamasa aceea o copila curata corcoduse. Lua fructele dintr-un cos de la stanga ei, le rupea cozile, scotea samburii cu un cutit si le lasa sa cada intr-o galeata. Nu avea mai mult de 13-14 ani. Grenouille se opri. Intelesese pe data care era izvorul acelei miresme pe care o simtise de la mai mult de o jumatate de mila, de pe celalat mal al raului: nu murdara curte interioara, nici corcodusele. Izvorul era copila.
Se zapaci pt o clipa atat de tare incat isi inchipui cu adevarat ca nu a vazut in viata lui ceva mai frumos. Cu toate aceste, nu-I vedea decat silueta din spate, din contra luminii lumanarii. Voia, bineinteles, sa-si spuna ca n-a mirosit niciodata in viata lui ceva mai frumos. Dar cum cunostea trupurile de oameni cu miile, atat cele de barbati cat si cele de femei si copii, nu putea pricepe cum de efluviile unui atat de ales parfum pot izvori dintr-un om. Oamenii miroseau de obicei inexpresiv sau mizerabil. Copiii miroseau fad, barbatii a urina, femeile a untura ranceda si peste stricat. Cu totul neinteresant, chiar respingator… Asa se facu prin urmare ca lui Grenouille nu-I venea sa-si creada narilor si trebui efectiv sa-si cheme ochii in ajutor, spre a crede ce mirosea. Confuzia simturilor nu dura insa mult. Nu-I trebui, intr-adevar, decat o clipa spre a se convinge si optic si se lasa deci cu atat mai neinfrant in seama perceperilor mirosului. Acum mirosea ceea ce tinea de fiinta umana, sudoarea subsuorilor, grasimea parului, izul de peste al sexului, si le mirosea cu cea mai mare placere. Transpiratia ei era la fel se proaspat inmiresmata ca briza marii, seul pletelor adia dulce ca uleiul de nuca, sexul ca un buchet de nuferi, pielea ca floarea de cais... iar toate laolalta dadeau un parfum atat de bogat, de bine cumpanit, de fermecator, incat ceea ce mirosea pana atunci Grenouille in materie de parfumuri, toate constructiile miresmatice pe care le crease el insusi launtric, in joaca, toate i se parura deodata pur si simplu fara nici un rost. O suta de mii de miresme ii pareau mai putin pretioase decat acel parfum. Era principiul cel mai inalt, al carui model nu se cuvenea sa le ordoneze pe toate celelalte. Era frumusetea pura.”

„Parfumul” – Patrick Suskind

Ridica-te!

Stai ascunsa langa un colt de perete si vezi toate ciudateniile Pamantului. Iti dai seama cat de diferiti sunt toti si ai impresia ca sunt realmente nebuni, dar daca mai stai mult langa acel perete decojit de tencuiala incepi sa-ti dai seama ca singurul nebun din jur… esti numai tu.

Atunci te cuprinde o senzatie infioratoare de marasm, care nu mai vrea sa se dezlipeasca de tine… pentru o clipa te intrebi ce cauti in viata ta si parca ai vrea sa scapi de tine… ai vrea sa fi ca ceilati, ai vrea sa ai si tu o privire nevinovata, ai vrea sa ai si tu bretonel razlet, ai vrea si tu sa umblii cu varfurile degetelor apropiate, ai vrea si tu sa ai un telefon care se poate folisi oricum l-ai intoarce si ai vrea sa ai si tu curea, dar sa nu fie in gaica pantalonilor, iar parfumul tau sa lase o dara odorifica dupa tine…
De ce toate astea? Doar pentru ca esti diferita? Crezi ca merita? Crezi ca e bine sa fim toti trasi la indigo? Cine crezi ca ar mai fi persoana ta atunci ? Unde ti-ar disparea caracteristicile proprii? Cine ai fi tu ? Ai fi "cea mai tare" plata, banala, egala cu ceilati… Nu vrei asta, nu?

Ridica-te de jos, ridica-te fara sa te freci de perete, ridica-te cu viata si zambeste… asa areti ca esti multumita de cine esti tu, esti multumita de ego-ul pe care il ai, iar daca nu esti, fa ceva pentru asta, zbate-te, dar nu ii imita pe ceilati… lasa-i in pace sa traiasca in banalitatea lor de zi cu zi… tu trebuie sa ai propria ta platitudine originala… nu sta moarta in tine si afirma-te.

Fii doar tu cu un contur bine!
Respecta-ti sinele!

... o minte transpusa

e doar o minte transpusa in 1000 de corpuri necunoscute care incepe sa o ia razna… incepe sa-si traiasca cu adevarat imaginatia… face tot posibilul sa fie in prezent si la fel ca in fiecare zi, ca de fiecare data, dar nu… mintea trebuie sa o ia la fuga pe alte meleaguri fara control. Nu stii ce se intampla cu tine… dintr-odata ti se schimba starea de spirit si nimeni nu intelege de ce. Cum sa inteleaga altii cand nici tu nu sti ce ai si nu sti ce explicatii sa dai comportamentului tau… aveai in minte o poveste, un gand dezolant care trebuia terminat, iar in momentul in care ai fost desprins de acolo nu mai poti face nimic… e ciudat, dar nu mai poti… si ramai intr-o stare de echivoca pentru tot restul zilei…

Meditatie asupra unui gand necunoscut

Sunt blocata. Am ramas undeva intr-o alta lume. Nu mai stiu ce e in jur, nu mai simt nimic, nu vad si nu aud. Doar stau si meditez asupra unui gand… un gand pe care nu il gasesc, nu inteleg unde vrea sa ajunga, ce rezolvare cere sau ce vrea de la mine. De ce raman asupra lui cu toate ca nu il inteleg si nu pot sa-l descopar ?

Vreau sa ma reintorc in prezent… vreau sa revin pritre ceilalti… vreau sa-mi gasesc gandul… vreau sa-l inteleg… vreau sa-l identific… vreau sa-l cunosc… vreau sa-i gasesc rezolvarea...

altfel…

…raman pierduta pentru totdeauna

ea si el = ei?

ieri: e seara. e duminica. se plimba linistiti tinandu-se de mana pe aleile abatute de plctiseala ale parcului. pareau fericiti, dar parca ceva le retinea fericirea.



azi: e intuneric. e frig. e luni. se saruta ca si cum nu ar mai exista ziua de maine, ca si cum ar fi numai ei doi si vantul care le umbla prin par, ca si cum nu s-ar mai fi vazut de ceva vreme si asta era tot ce asteptau. inceteaza brusc. spun 2 vorbe si fiecare pleaca intr-o directie opusa. in urmatorii 10 pasi privesc in urma, parca pentru a vedea daca sunt in siguranta. scot telefoanele si incepe palavrageala dupa toata linistea anterioara.



exista vreun ei?

- hei, te cunosc? parca stiu de undeva surasul asta ametitor
- haide, vino cu mine... vino sa intram in jocul buzelor...

- … joaca-te cu mine, zambeste-mi, vreau sa-ti simt respiratia anevoioasa
- te rog… taci... taci si nu te mai opri niciodata

un scurt moment de nesomn

~ copil uitat intr-o lume ascunsa de frunze fragede ~

~ amintirea unui secol trecut ~

~ timiditatea ascunsa sub infatisare ~

~ impreuna in absolut ~

nimeni nu intelege

nimeni nu intelege cat de mult ti-ai urat unele momente din viata… acum nu mai conteaza, au trecut, sunt numai amintiri batute de vant… dar amintirea ramane ca o cicatrice pagubasa… si orice iti aminteste de acea „cicatrice” te face sa suferi din nou si din nou si din nou...

iar cand dupa ani buni ai impresia ca traiesti iarasi acele clipe si nu poti scapa pentru ca te simti blocat ca intr-o padure absoluta...

nu iti doresti altceva decat sa....

... ... ...

... sa iti gasesti busola