duhoarea parfumului

„... mergea impotriva voii sale. Intr-un animit loc, mirosul il atrase cu vehementa spre dreapta, in aparenta exact prin mijlocul unui zid. Un gang scund se deschidea catre curtea din spate. Il strabatu lunatic, traversa apoi curtea din spate, dadu un colt, ajunse intr-o a doua, mai marunta curte interioara, iar aici in sfarsit vazu lumina: locul, un patrat, nu era mai mare decat cativa pasi. Din zid se lasa, piezis, un acoperis de lemn, dedesupt, pe o masa, se afala lipita o lumanare. Lamasa aceea o copila curata corcoduse. Lua fructele dintr-un cos de la stanga ei, le rupea cozile, scotea samburii cu un cutit si le lasa sa cada intr-o galeata. Nu avea mai mult de 13-14 ani. Grenouille se opri. Intelesese pe data care era izvorul acelei miresme pe care o simtise de la mai mult de o jumatate de mila, de pe celalat mal al raului: nu murdara curte interioara, nici corcodusele. Izvorul era copila.
Se zapaci pt o clipa atat de tare incat isi inchipui cu adevarat ca nu a vazut in viata lui ceva mai frumos. Cu toate aceste, nu-I vedea decat silueta din spate, din contra luminii lumanarii. Voia, bineinteles, sa-si spuna ca n-a mirosit niciodata in viata lui ceva mai frumos. Dar cum cunostea trupurile de oameni cu miile, atat cele de barbati cat si cele de femei si copii, nu putea pricepe cum de efluviile unui atat de ales parfum pot izvori dintr-un om. Oamenii miroseau de obicei inexpresiv sau mizerabil. Copiii miroseau fad, barbatii a urina, femeile a untura ranceda si peste stricat. Cu totul neinteresant, chiar respingator… Asa se facu prin urmare ca lui Grenouille nu-I venea sa-si creada narilor si trebui efectiv sa-si cheme ochii in ajutor, spre a crede ce mirosea. Confuzia simturilor nu dura insa mult. Nu-I trebui, intr-adevar, decat o clipa spre a se convinge si optic si se lasa deci cu atat mai neinfrant in seama perceperilor mirosului. Acum mirosea ceea ce tinea de fiinta umana, sudoarea subsuorilor, grasimea parului, izul de peste al sexului, si le mirosea cu cea mai mare placere. Transpiratia ei era la fel se proaspat inmiresmata ca briza marii, seul pletelor adia dulce ca uleiul de nuca, sexul ca un buchet de nuferi, pielea ca floarea de cais... iar toate laolalta dadeau un parfum atat de bogat, de bine cumpanit, de fermecator, incat ceea ce mirosea pana atunci Grenouille in materie de parfumuri, toate constructiile miresmatice pe care le crease el insusi launtric, in joaca, toate i se parura deodata pur si simplu fara nici un rost. O suta de mii de miresme ii pareau mai putin pretioase decat acel parfum. Era principiul cel mai inalt, al carui model nu se cuvenea sa le ordoneze pe toate celelalte. Era frumusetea pura.”

„Parfumul” – Patrick Suskind