Un palid visator s-a impuscat; E toamna si de-acuma s-a-nnoptat... -Tu ce mai faci, iubita mea uitata ? Intr-o gradina publica, tacuta, Pe un nebun l-am auzit racnind, Iar frunzele cu droaia se desprind; E vant si-orice speranta e pierduta. Prin targu-nvaluit de saracie Am intalnit un popa, un soldat... De-acum pe carti voi adormi uitat, Pierdut intr-o provincie pustie. De-acum , au si pornit pe lumea eronata Ecouri de revolta si de jale; Tot mai citesti probleme sociale... Sau, ce mai scrii, iubita mea uitata ?
El este destept, el stie, el poate, desi are jumatate din cunostintele tale, dar si pe care le stie le spune, le invarte, le repeta sub alta forma pana ii face pe ceilalti sa taca si sa nu mai aiba curaj sa zica ceva pentru ca sunt mult sub nivelul lui; iar tu esti un cretin pentru ca nu poti lega doua cuvinte atunci cand trebuie, ca ti se usca gura si simti cum te incalzesti atunci cand iti auzi numele. Asta pentru ca ti-e teama sa nu greseti si iti fug toate ideile si informatiile din creierul tau impartit in 5.
Esti cretin pentru ca nu sti „what make you pround to your brother, why you consider him your hero”... Ai scris 3 pagini pe tema asta fara sa te gandesti si ai mai fi putut scrie inca 3, dar cand trebuie sa le zici lor, bâlbâi un „aaa... he had a hard life..”. Ok, so what? Almost everybody said „I have a hard life, the life is not fair, I am not happy... bla bla bla” (just because they don’t know live their life...anyway, that’s not important now), but that don’t make they heroes...
Normal ca esti idiot cand nici macar nu poti sa zici „a lupta”, ai uitat „the story with the bomb”, ai uitat ce a facut frate-to in razboi sau ce naiba face acum... si bineinteles, dupa ce zice „ok, you can read more on this site...” iti aduci aminte ca dezamorsa bombe, ca putea sa moara in orice clipa, ca s-a tâtât prin noroaie, ca a innotat in apa de 5*, ca a fost singurul care a trecut clasa la araba din toata unitatea (cu 10) si ca acum e in New York pazindu-l pe Obama si poate chiar in clipa asta sta drept, serios cu ochelari si costum negru in spatele lui ca nu cumva sa il atinga cineva, sa il piţige (asta ar fi chiar buna, hehe) sau impuste... dar tu iti aduci aminte doar ca „he had a hard life”. In urmatoarea clipa ai vrea sa dispari de pe fata pamantului sau sa mergi undeva departe unde stii sigur ca un apropiat nu iti rade in faţă pentru ca nu ai pronuntat bine un câcat de cuvant, desi de multe ori nu iese bine nici in propria limba, poate te-ai incurcat, poate nu ai reusit sa iti imbarligi limba in directia corecta sau pur si simplu nu ai stiut si ai incercat si tu acolo ceva, poate te faci inteles... si culmea, chiar ai fost inteles, pentru ca altfel nu te-ar fi stiut corecta... si nu e nicio problema ca te corecteaza, foarte bine, data viitoare vei sti, dar cand o face cu atata superioritate, cand se uita la tine si rade dispretuitor si simti cum adauga in gand (asta in cazul bun) un „Doamne feeeri”, l-ai impusca in 2 secunde! Dar nu poti, pentru ca pistolul tau nu are gloante. Tu esti cel care a gresit si te simti prea redus si umilit sa ii mai zici ceva.
Pentru cei care te cunosc nu pari deloc timid, nu s-ar gandi ca tie ti-e groaza sa intri la clasa a IX-a sa le spui ceva, sa le scrii pe tabla, sa ii faci sa taca (care-i problema?!?), sunt, vorba aia, niste ţânci, dar te gandesti ca poate e si acolo unu mai rasarit si mai smecher care se apuca sa puna intrebari tampite la care habar nu ai raspunsul si te face de cacat, iar asta il umple de sine... Numai spre surprinderea ta, coptilucii stau cumnti, nu vorbesc (tare), scriu de pe tabla si dupa ce au terminat incep sa iti puna intrebari despre profi, scoala, cer pareri personale, altu iti zice ca te cunoste din clasa a Va si habar nu ai de unde, iti auzi numele prin fundu clasei si majoritatea asculta atenti ce aberezi tu acolo, dar nici atunci nu te simti in largul tau; iar cand iesi din clasa auzi 30 de voci zambitoare care iti fac cu mana spunand „Paaaa” si pauza urmatoare „Servus :)”.
De ce nu poti sa ti se rupa de ce zic 5 fraieri, ce gandesc sau ce pareri au? De ce nu te poti impune doar in faţa a 20 de colegi, a 5 prieteni si in fata parintilor? Cu ei e usor, stii ce gandesc, stii cum gandesc si ii cunosti destul de bine incat sa nu ai nicio treaba sa le zici ceva (dar din nou, nu tot timpul...)
Ei, ei si lui poti sa le povestesti cum ai fugit ieri dupa o pisica pe terasa si ce bine te-ai distrat (si mai razi 5 minute si dupa ce povistesti) dar cand stai la masa cu 10 persoane ti se pare cea mai abeanta chestie pe care ai putea sa o spui, desi, tocmai auzi cum a fost fugarit unu de un caine pe strada si toti stau ochi si urechi. si se amuza copios Tu de ce taci?
That's you... you would like change some parts of you, you’d like, you’d like, you’d like... but... maybe someday, a really big day... doesn’t matter. Si chiar nu conteaza, nici nu stiu de ce am vorbit atata si de ce m-ai ascultat. Just.........
Sunt singur si stau pe o banca pustie in intuneric. Azi mi-am inchis telefonul si am stat in casa. Nu am vrut sa fiu deranjat de nicio faţă plictisită care nu are ce face si si-a adus subit aminte de mine. Am stat toata ziua topit de caldura cu picioarele pe scaun si ma plimbam printre ganduri asteptand ca razele soarelui sa-mi starneasca pigmentii, sa iasa la suprafata si sa-mi faca pielea rumena. Muzica ma legana si ma facea sa-mi doresc mai mult, sa vreau sa ies din carapacea sufletului, sa izbucnesc in râs, sa umblu dupa fete si sa nu ma mai intorc noaptea acasa. Totusi... numai de maine voi face toate aste, azi e bine si sigur, azi imi place singur... Parcul este neumblat, doar 2 tineri stau imbratisati pe o banca zambindu-si unul altuia si soptindu-si cuvinte frumoase. Sunt atat de fericiti incat nu mai vad nimic in jurul lor...
E mijlocul verii, dar incepe sa fie frig... copacii si-au strans crengile pentru a se proteja, florile s-au apropiat de pamant ghemuiete intre frunze, iar vantul ma inconjoara, ma face sa ma simt subtire si firav... apoi ma lasa in pace si plimba frunzele moarte pe toate aleile. Acasa e mai bine; am sa ma invart in asternuturi toata noapta, iar dimineata voi fi un om nou.
Ti-ai imaginat vreodata clipa in care ne vom reintalni? Cum nu vei stii ce sa-mi spui nimic din cauza emotiilor? O sa ma iei in brate sa ma strangi la piept numai pentru tine sau ma vei saruta pana cand nu-ti va mai ajunge aerul? Vei tremura? Iti voi auzi bataile inimii de cum te zaresc? A trecut 2 luni de cand nu ti-am mai vazut privirea sau auzit vocea. Totul se rezuma la un mesaj golas in fiecare zi, dar nu am incetat in nicio clipa sa nu ma gandesc la tine si te-am visat mai mult decat te visam cand erai langa mine. Fiecare seara se termina cu gandul la trecut, la momentele frumoase, la zambete, flori, plimbari, muzica... si la viitorul care ne asteapta. Dar revin, iar cand iti voi zari privirea de dupa deal voi lasa totul in urma si voi sari in bratele tale. Voi ramane prinsa acolo pentru 5 minute iar apoi ne vom aseza pe o banca galbena intre 3 fire de iarba... voi zambi la fiecare miscare de-a ta, te voi lua in brate de fiecare data cand spui ceva dragut si te voi adulmeca toata noaptea.
Exact pentru ca nimeni nu credea, pentru ca nimeni nu dadea vreo sansa, pentru ca fiecare avea alta parere, dar amandoi eram curiosi de adevar, de aflarea misterului si evadarea dintre oamenii cu idei fixe. Am reusit... a trecut un an de zile si inca ne mai impartim saruturile, ideile, conceptele despre viata unul altuia. Ne-am schimbat amandoi, dar niciunul nu recunoastem, suntem fericiti cand ne putem intelege din priviri, ca ne zambeste o floare sau ca ne urmareste un nor; vrem sa lasam de la noi, dar nu ne putem abtine sa nu comentam ceva si pana la urma facem glume pe seama asta. Nimic nu trece ca vantul sau ca un val ratacit pe langa noi; totul e analizat, discutat pentru a fi siguri ca urmatorul zambet pe care il afisam vine din interior, natural si exprima bucuria sufletului, bucuria simpla de a ne avea unul pe celalalt. Suntem albi, dar totusi negrii, suntem pletosi si fericiti, activi si veseli, nervosi si idioti, zvelti si zambitori, destepti si deschisi... suntem doar noi doi :)
nu mai conteaza... a aparut EL acum... valurile im zambesc la fel ca privirea lui, rasaritul e ca strangerea lui de mana, iar vantul il gasesc in sarutari.
privim marea, zambim scoicilor, gustam din soarele diminetii si adormim pe nisipul plin cu vise.
avem saptamana noastra magica... in care am umblar pe valuri, am stat trantiti pe o canapea langa un pahar de bere pana a uitat si marea de noi, am ras de lucrurile mici, stramte si urate, am lovit marea, iar ea ne-a iertat de fiecare data si ne-am jucat pana nu am mai avut cu ce.
am admirat splendoarea lucrurilor goale, am stat cu pletele reci in vant, am stat pe burta imbatati de vreme povestind despre viata, oameni, concepte, iarba, amitiri sau strazi, iar cand am adormit am visat unul cu celalat.
e 3 dimineata si s-a trezit sa asculte ploaia. e vara si sta intinsa goala pe patul ei de femeie. cu mana dreapta isi acopera usor sanul purtat de somn, iar pe sold ii atarna un colt de cearsaf alb.
forma corpului i se schiteaza prin lumina unui bec nenorocit de pe strada. e atat de apetisanta, iar pielea-i rumena de vara torida parca cere mii de sarutari... cine nu ar saruta-o?!? e destul sa o zaresti furisandu-te usor in camera si frisoanele se zbat in tot corpul tau. ea a luat toata caldura...
stii ca daca o vei saruta iti vei arde buzele in auriul ei bronz, dar o doresti numai pt tine. o doresti doar pentru a-i veghea somnul din fiecare noapte, pentru a o inveli cu lumina lunii, pentru a-ti praji buzele sarutand-o si a-i adulmeca forma corpului.
Sunt pe scaunul rosu, din nou. A inceput o noua luna si este normal sa intalnesc ochelarii dupa care se ascund 2 ochi albastii patrunzatori. Azi e altfel, nu are chef de povesti, nu mai imi canta, nu mai imi zice glume, nu imi face comentarii asupra vestimentatiei sau asupra noilor mei cercei si nu m-a saluatat cu „ce mai faci, floricica?”... iar eu chiar vroiam sa ii povestesc cate am mai facut de la ultima noastra intalnire. Aste e, voi pleca cu gandurile mele, nu pot vorbi. E destul de liniste, se aude Rammstein in surdina cu scartait de laptop vechi si sunetul intrumentelor mesterind ceva nou in bucala mea cavitate. „Inchide, deschide, inchide, deschide...” sunt atat de invatata cu cuvintele acestea incat fac totul din reflex, a devenit obisnuinta. Nu mai e emotia scaunului rosu, rusinea fata de omul in abastru, si nici frica de necunoscut... totul e cuprins de monotonie si facut din obligatie psihica. Ce interesant e neonul azi! De fapt sunt doua, desi se vad sase. Inseamna ca acolo sunt oglinzi... probabil pentru a face mai multa lumina. Da! Precis asta e explicatia. Hmm, genial! 1, 2, 3, 1, 2, 3, 4... nu pot sa cred, nu mai pot sa numar spitele de la neon, sau ce or fi ele... haha, mi-au innebunit ochii! 9? Nu, 10. Ba da. 9! Exact, sunt 3 grupuri de cate 3. Ce ocupatie idioata mi-am gasit... Uuu, dar miroase bine domnul doctor azi, si e proaspat ras... pfuu dar e chiar apetisant. L-as musca de gat, haha oare ce s-ar intampla? Ori s-ar uita la mine si ar trebui sa fug opentru totdeauna, ori ar bloca toate usile, si asa nu mai e nimeni pe aici. Doamne, cum ma pot gandi la asa ceva? Poate e si el ca Mel Gibson din „What Women Want” si aude tot ce gandesc. Nuuu, ar fi imposibil sa ramana cu aceiasi minica, eu m-as tavali pe jos de ras... dar poate e obisnuit cu asta si nu mai are reactii. Eee e prea tare sa nu reactioneze, nu, fundulet? Haha, fundulet, ti-a cam crescut burtica. Ooook, verificat, nu e Mel Gibson. Vai ce incet trec secundele aici, ma ia cu somn... si nu cum m-a luat aseara... Ooo chiarrr, de mult nu m-am simtit asa bine, se pare ca a mai prins experienta, cu siguranta am sa-i mai cer saruturile de aseara. Se pare ca a prins bine strategia mea. Mmm ar fi dragut si in seara asta... doar ma duc acasa cu un zambet de milioane de biti, nu are cum sa-mi reziste... vai cate idiotenii imi trec prin cap cat timp stau pe scaunul asta idiot. Dar ce naiba, macar libertate de gandire sa am ca in rest... Hai omule cu manusi verzi, termina si lasa-ma sa plec de aici, ca m-am plictisit. Noroc cu ochelarii tai ca mai inteleg si eu ce se intampla. Hey, tu, nu te enerveaza ca ma uit in ochii tai atata timp? Ii tremura pupilele de la atata concentrare. Eu as innebuni sa fiu nevoita sa fac asta si numai o ora. Esti tare, omule! Se pare ca nu il deranjaza ca ma uit la el, cred ca nici nu ma vede, mnah si asta a devenit plictisitor... Hai lasa-ma sa plec de aici, mai am de facut atatea cumparaturi si sutienul acela parea sa-mi vina perfect... Nu vreau sa prierd din nou trenul din cauza ta... Mai numar fiecare punct negru de pe perete, inspectez tot ce este in raza mea si aud cuvintele magice: „Esti gata, pe luna viitoare, floricico!” Am plecat! O zi buna!
Zambetul ei iti face ziua mai buna, Zambetul ei apare din senin. Ea poate zambi la o frunza, Poate zambi la un mar, Ea poate zambi cand plange Sau chiar cand nimic n-o amuza.
Viseaza zambind, Mananca zambind, Se plimba zambind, Vorbeste zambind.
Te vede de la departare, zambeste. Te apropii si ii numeri dintii ascutiti Zambetul ei te loveste Tu-l vrei... sa-l ai sa-l simti sa-l apuci.
"Ce faci in parc?" intrebi plictisit "Privesc bataia vantului" Tu nu intelegi.. Iar ea se ridica si pleaca zambind
Baietii nu simt, Nu inteleg copacii, apusul de soare Nu se leagana pe valuri Nu vorbesc cu stelele, Nu adulmeca norii, Nu asculta picurii de ploaie.
Baietii nu zambesc si sunt nedumeriti Atunci o striga: "Unde pleci? Explica-mi" Raspunsul ei e simplu Asculta, priveste, simte, doreste... ZAMBETUL
Nu citesc pentru ca ceea ce e online nu conteaza, nu scriu pentru ca nu poate vedea toata lumea asta, nu fac sport, nu manac, dar ma ingres. Primesc cuvinte frumoase, zambete cand incerc sa fac ceva, reactii bune la stangacii, o mangaere pe cap ca nu reusesc sa bat un cui perfect si intelegere la o neexperienta de la cei care fac asa zi de zi… iar eu le vorbesc urat, le fac reprosuri cand nu au dreptate, nu ii ascult, nu ii rasplatesc cu dragoste, mint, ma ascund de ei, nu vreau sa ii ajut, iar noaptea ma gandesc doar cum sa fug de acasa.. pana atunci stau si ascult povesti de familie despre viata grea a adultilor, a oamenilor care incearca sa munceasca, probleme de serviciu si invat sa fiu tare de caracter si sa nu las stresul sa ma duc spre viciile de care nu mai poti scapa asa usor. Din pacate e prea tarziu, acum beau (daca nu savurez macar un pahar de vin zilnic incep sa tremur), fumez, ieri am fumat si putina iarba, asa doar sa am ce sa regurgitez in tacere o noapte intreaga, fac sex pe banci in parc, pe bancheta din spate sau in orice loc se iveste ocazia si ma gandesc toata ziua la prezervative gratuite.
Scurt mesaj de la PENINSULA dintr-un moment de repaus pentru a-ti lasa caldura sa iti iasa din corp. E incredibil... strand imens cu apa albastra in care stai pana cand nu iti mai suporti propria-ti piele arsa, te plimbi printre oameni de toate felurile, primesti bratari pt ca ti-ai aruncat sticla in cosul de gunoi, bei bere gratis daca aduni un metru de pahare de pe jos, te arunci pe o saltea imensa si stai la umbra sub o umbrela la fel de imensa. Treci prin labirind si te trezesti ud de vaporii de la intrare... nu e cu suparare la 32 de grade, iar seara explodezi in ritmuri diverse dintre 4 scene... Plin de corturi, mii de oameni, siguranta maxima, caldura, racoare in piscina, prieteni, imaginatie, saruturi lungi in bataia vantului, priviri pline de dragoste, muzica, agitatie... Ce poate fi mai bine?!?
De ce nu ingheata viata in lucruri frumoase? De ce nu ne putem bucura de ele la nesfarsit? Exista prea multa dragoste sau fericire? Exista! Cateodata te simti atat de bine incat innebunesti in euforia ta… totul prinde culoare, feţele din jur sunt transparente, nu mai auzi vorbele rele aruncate catre tine si raspunzi tuturor cu zambete… atunci sufletul iti este innobilat si ai vrea sa fii stransa in brate ca un puiut mic de ratusca galbena pana cand se sufoca… asa vei ramane pentru totdeauna cu fericirea absoluta, iar cel de langa tine nu te va uita viata intreaga… Vei ramane in amintirea lui cu ochii tai blanzi si calzi, ca o fiinta divina, iar orice gand care va reveni asupra ta ii va aduce zambetul pe buze si tremur in suflet… Nu va mai exista nici amintirea momentelor proaste si nimic ce sa te duca intr-acolo pentru ca orice poza capteaza doar clipele frumoase dintre oameni iar gandul rau dispare atunci cand persoana nu mai exista…
- Noapte buna iubito! Te iubesc! Te sun maine sa ne intalnim. Promit ca o sa petrecem toata ziua impreuna. - Somn usor ! (zambeste emotionata, deja gantindu-se la ziua ce va urma). Sa mergi acasa si sa te culci ca pari obosit… eu ma voi gandi la tine toata noaptea. (se imbratiseaza, iar fata intra in casa)
Insa… el nu merge acasa, stia asta de mult, putea sa ii spuna, stia ca l-ar fi inteles, dar… nu vroia sa isi faca griji si sa nu mai doarma noaptea. Ea ii trimite mesaje de noapte buna, dar el si-a inchis telefonul pentru a fi in siguranta. Se gandea ca va sta o ora la o prietena, nu vroia sa merga deja acasa… seara s-a incins si s-a schimbat radical mersul. Acum se simtea vinovat… nu a mai ajuns acasa si nici nu si-a deschis telefonul. Ea nu se simtea prea bine, nu a putut dormi noaptea iar dimineata s-a dus sa se plimbe, sa se mai linisteasca. Plimbandu-se, s-a urcat pe un blog parasit. Privea linistea orasului de duminica dimineata si numara oamenii ametiti fara sa ii vada cu adevarat. Atunci a primit un mesaj „Iarta-ma ca nu ti-am raspuns aseara, dar mi s-a inchis telefonul si am adormit. Te sun dupa ce termin de mancat. Te pup”. Fata a zambit fericita pentru ca deja se gandea la lucruri urate. Cu toata fericirea ei a ramas acolo relaxata cu picioarele atarnandu-i. Vroia sa-i raspunda, sa-i arate emotia intalnirii cu el, dar cand isi arunca privirea spre viata orasului il observa iesind din scara altui bloc. Se apleaca instinsctiv sa isi clarifice imaginea si cade, urmata de un sunet ametitor. El aude, lumea se strange in jur corpului imbibat in nisip. Merge sa vada ce s-a intamplat si ii gaseste corpul zdruncinat, parca inca tremurand, cu mainile imbratsand telefonul. „Ma bucur ca ai reusit sa dormi macar in noapea asta linistit. Abia astept sa-ti revad privirea si sa n „. A stat si a privit mesajul intreaga zi, inundandu-l de lacrimi... lacrimi zadarnice, lacrimi sfarsite, lacrimi vinovate... dar era prea tarziu...
M-am pierdut in realitate, m-am lovit de trei vorbe spuse mecanic si m-au facut sa dispar de langa simturile mele… Acum nu mai imi gasesc cuvintele, propozitiile mi se plimba prin cap, dar nu se leaga una de alta. A disparut parfumul meu preferat, nu mai am dorinta de a zambi mereu si nu mai vreau sa imi aranjez hainele. Mi-am uitat planurile bine gandite in mai si soarele nu ma mai atrage… cand vreau sa-i zambesc se ascunde iar cand sunt suparata ma arde si mai tare. Nu ma mai duc sa admir orasul si sa-i adulmec mirosul de viata... imi intra furnici in papuci si nu imi place, ci stau uimita uitandu-ma 2 ore la 15 bilute luminoase care se misca pe un ecran ca apoi sa regret ca am facut asta; nu m-am ales cu nimic… Vresurile scrise cu pasiune imi fug de sub ochi, cuvintele imi zboara pe langa urechi cu toata ca le ascult, iar reprosurile le uit in 2 minute, nu imi dau de gandit prea mult timp. Imi iese o lacrima tramuranda dintre pleoape si singurul motiv pentru care incep sa plang este pentru ca nu am putut sa o stapanesc… si nu ma mai pot opri. Nu ma mai pot opri si nu era necesar sa imi vezi lacrima falsa pe care nici eu nu o cred, lacrima care nu se leaga de niciun gand sau fapt…
Cunosc cele 3 cuvinte si vor aparea an dupa an... ori le voi ignora, ori le voi pretui nebuneste, nu conteaza...
Salut Bunicule, azi sunt 10 ani de cand ai plecat dintre noi intr-o alta lume, mai buna sau mai rea, nu stiu… a trecut mult timp, dar sa nu crezi ca te-am uitat! Acum 10 ani… nu imi venea sa cred ca de ziua mea tu esti in spital, nu-mi venea sa cred ca lipseste sufletul petrecerii, iar dupa o zi te-ai dus de tot… e groaznic, dar cred ca ti-a fost aleasa aceasta data tocmai din cauza mea… eram, si sunt, singura ta nepoata si stiu ca faceai totul pentru mine, ma iubeai foarte mult, iar eu eram un copil nevinovat, care abia astepta sa te vada si sa te intampine cu o imbratisare. As fi vrut sa ma vezi, as fi vrut sa–mi fii alaturi si sa-mi aduci luna de pe cer, pentru ca stiu ca as fi primit-o daca ti-as fi cerut-o :) As fi vrut sa ma vezi cum am trecut de un alt prag al vietii, sa ma vezi cum m-am transformat dintr-un copil care se juca cu mingea intr-o curte plina de nisip, intr-o domnisoara care-ti seamana atat de mult… In scrisoarea pe care ti-am scris-o de ziua ta ti-am promis ca-ti voi indeplini dorinta si multumesc ca le-ai deschis mintea si si-au dat seama ca va ajunge cabana pe maini bune. Asa si este… ma bucur nespus de ea, o pretuiesc, ma face sa ma gandesc la tine si promit ca va arata din ce in ce mai bine. Mi-e dor de tine, bunicule, dar nu am ce face… ma multumesc cu amintirile pe care le am de la tine. Stiu ca tu imi esti alaturi tot timpul si-mi veghezi somnul, cum faceai si cand eram mica, mangaindu-ma pe spate…
Ma placi? Ma iubesti? Imi sorbi privirea si te topesti la cuvintele mele? Ma bucur, mersi, dar tot fara scorta cerebrala ramai. Nu inteleg ce se intampla cu mine in vacanta asta… nu mai am chef nici sa imi bat joc de oameni… Cum poti sa zambesti la toate cuvintele urate pe care ti le spun? Ma duc cu ea pe strada, sunt indiferent in cel mai bun caz si ea imi arata mainile cat sunt de catifelate, cat ii este de moale parul proaspat spalat si ma ridica spre nori prin complimente… Ma intalnesc cu ea pentru ca nu am ceva mai bun de facut, dar mi-e sila sa o ating, nu-mi place cand vine la mine si ma saruta, incerc sa fim cat mai putin timp numai noi doi, nu ii dau telefoane niciodata, nu ii zambesc si nici macar nu imi vine sa profit de ea.
DA! 17 a fost o varsta perfecta pentru mine… a trecut repede, dar am trait-o din plin :)
Pai... :
- am incepu-o alaturi de fratele meu, ceea ce nu s-a mai intamplat de 13 ani - am primit un cadou pe care mi-l doream de muuult (multumesc Eddie :*) - mi-am petrecut 3 saptamani din vara alaturi de Eddie si am reusit sa „il cunosc” din nou, sa vorbim, sa ne jucam ca acum ceva vreme, sa ne imbratisam, sa ne zambim unul altuia, sa ne privim si sa ne despartim fara lacrimi, bucurandu-ne de momentele petrecute impreuna
- am savurat peisaje incredibile si i-am zambit fiecarei frunze, stanca sau fir de nisip ce era langa mine - am inotat in mare si am privit muntele - am stat noaptea intinsa pe nisip si am numarat stelele, gandindu-ma la… gandindu-ma… - cand am iesit dimineata din cort m-am intins lasand soarele sa ma imbratiseze - am inotat nesimtind fundul marii - am privit fluxul si refluxul - am stat toata noaptea pe o rogojina doar sa ascult agitatia naturii
- am cunoscut oameni noi si mi-am schimbat pareri - mi-am pus dorinte la fiecare stea cazatoare vazuta pe stadion, desi steaua era langa mine - m-am batut cu scaieti si am jucat fotbal cu o sticla de MD - m-am plimbat si am mancat inghetata de vanilie alaturi de idei, conceptii, pareri noi pe care de abia asteptam sa le cunosc - am savurat fiecare cuvant spus sau am asurzit de tot sorbindu-i doar privirea - am cunoscut un nou sarut si nu m-am mai saturat de el - mi-am dat seama cat de importanta e comunicarea - am cunoscut emotia revederii si tristetea despartirii pana a 2a zi - am invatat sa spun „Te iubesc” si sa si cred ce spun - mi-am invatat inima sa reactioneze la cuvintele frumoase primite - m-am lasat mangaiata de la gat, umeri, sani… pana la glezne si nu mi-a parut rau - am cunoscut sentimente nestiute pana acum si ma bucur Noni, ca 9 luni din cele 12 ale anului le-am petrecut alaturi de tine… nu cred ca ‘17’ atingea „perfectiunea” altfel :) - m-am bucurat de mesajele primite de buna dimineata si m-au facut sa zambesc tot restul zilei
- mi-am dat seama cat de important e sa faci ceva in viata… ca altfel ajungi un sclav si tai ciuparci toata viata cu o femeie creata, isterica in spatele tau - mi-am dat seama ce vreau sa fac in viata si sper sa si reusesc… - mi s-a indeplinit dorinta pe care mi-am pus-o sufland in lumanari
- am adulmecat mirosul tau si am incercat sa il pastrez numai pentru mine - am cunoscut lucruri noi, mi le-am insusit, apoi mi-a parut rau, dar le-am pastrat - mi-am deschis ochii in alte directii destul de tarziu, dar totusi la timp - nu am lasat nicio clipa sa ma faca sa zic ca ma plictisesc - am plans de fericire - am cunoscut frica, dar am reusit sa o inving - am umblat desculta in noapte la 5° - am trecut prin clasa a XIa ca prin apa si am tarminat cum nu se putea mai bine - mi-am dat seama mai mult ca oricand ce familie frumoasa am de la care am invatat multe, dar mai este loc (multumesc mami, multumesc tati)
Copilaria e minunata, viata e minunata, mirosul timpului te infloreste zilnic, trebuie numai sa fie apreciat….
Sincer… m-am cam saturat de grupul in care ma invart… nu ca m-am saturat, par parca as vrea ceva nou, as vrea sa am dicutii noi, nu aceleasi idei batue si razbatute, sa aud pareri noi si alte zambete pe care sa le privesc. S-a terminat scoala, sunt relaxat si nu mai am niciun stres… Ieri am umblat toata ziua teleleu, iar seara am stat langa aceleasi feţe pe terasa la o bere. Nu aveam chef nici sa rad. Am stat toata seara privindu-mi sticla cum transpira. Maine va fi ceva nou? NU! Ar fi mai bine sa plec de acasa pentru cateva zile macar, sa cunosc oameni si senzatii noi. Plec! Unde? Nu stiu… cred ca sa trag un pui de somn ca e prea cald sa mai stau pe afara…
Exact pentru ca nimeni nu credea, pentru ca nimeni nu dadea vreo sansa, pentru ca fiecare avea alta parere, dar amandoi eram curiosi de adevar, de aflarea misterului si evadarea dintre oamenii cu idei fixe.
Tii minte, nu ?
