Mainile inghetate in buzunar

E soare, dar frig. Mainile mi-au inghetat in buzunare si merg spre casa. Am playerul in urechi, ca de obicei. Stii cum e sa simti ca o piesa nenorocita te duce in trecut? Intr-o anumita clipa dintr-o zi cu sentimente pe care ai crezut ca le-ai uitat? 

Stateam intr-o camera cu patru paturi. Eram la birou, la laptop (unde altundeva as fi putut sa fiu?!... doar in pat incercand sa adorm sau pe hol chicotind cu cineva)... Cu picioarele pe masa si leganandu-ma pe scaun priveam peretele din fata mea. Aveam castile in urechi, ca sa nu ii aud pe cei din jur si bocancii tot in picioare, ca sa aiba despre ce discuta. Eram imbracata de casa, tot aceleasi haine de 2 saptamani... colanti negri plini de scame si camasa albastra in carouri. Era dubios de mare pentru mine, le-am spus tuturor ca o am de la fratele meu, ca imi aminteste de el, ca e preferata mea (nu ca asta ar fi contat), dar numai eu stiu cum si de unde am ramas cu ea. In fine, sa trecem la sentimente.

Nu era perioada mea preferata, sa zic asa... nu mai avusesem un zambet adevarat pe fata de ceva zile. Nu ma mai interesa nimic in jur, aveam lucruri mai importante la care sa ma gandesc. Il vedeam tot timpul pe el si imi dadeam seama cat de mult as vrea sa il urasc. Vroiam, vroiam pana in panzele albe, dar nu stiu daca am reusit vreo clipa. L-am lasat. L-am lasat cu buza umflata in mijlocul strazii si nu mi-am intors privirea inapoi. Vroiam sa nu il mai vad niciodata. Sa dispara, sa-i uit numele, sa-i ard pozele si scrisorile. Vroiam sa nu-l mai recunosc cand trece pe langa mine pe strada si sa ii zambesc ca unui strain. Nu puteam sa-l iert pentru tot ce mi-a facut. Nu puteam, pur si simplu. Stiam, mi-am promis ca nu o sa mai avem nicio legatura, totul se terminase.

Dar in ziua in care priveam peretele cu bocancii murdari pe masa si cu camasa care mirosea (inca) a vinovatie... mi-am dat seama ca nu pot sa il las. Ca nu pot sa ii dau drumul asa usor si nu pot sa il las in mijlocul strazii cerandu-si scuze. Ca nu o sa-l las sa imi trimita sute de mesaje, sute de apeluri, scrisori si mailuri chemandu-ma inapoi (deja o facuse oricum de prea multe ori). Nu are de ce sa faca asta. Sunt a lui... si nu o sa-l mai las niciodata sa se indeparteze de mine, sa vrea sa fuga, sa impartasesca cu o alta ea ceea ce am trait si noi sau sa faca sa sufere pe altcineva. Nu, era imposibil. Atunci m-am ridicat si fara sa spun un cuvant, fara sa imi schimb hainele sau sa imi aranjez parul si am fugit la el. Am fugit si nu am mai plecat de acolo.

Azi... cand ascult iar piesa aceea merg spre casa, tot fugind pentru ca mi-e foarte frig... doar ca nu ma mai indrept spre camera cu cele 4 paturi, ci spre acelasi apartament in care am fugit atunci. Nu mai am bocancii murdari, nu mai port camasa albastra si nu mai e nevoie sa stau cu castile pe urechi. 

Opresc playerul ca nu mai am nevoie de acele sentimente, le las sa se piarda in trecut. Ajung acasa, zambesc si nu mai vreau sa plec nicaieri.

Hurts - Blood, Tears & Gold
   
  Asculta  mai multe  audio   pop

I never thought I could forget you
...

I never let you down baby

ARTileria - noaptea alba a caricaturilor

Ce zici dacă ai avea în faţă un model şi pe un scaun te-ar aştepta 4 creioane, o radieră şi câteva coli de hârtie? Te-ai încumeta să-i faci portretul? Nu ştiu ce ai face tu, dar marţi seara, la Casa Tranzit, 30 de astfel de tineri au încercat să îşi arate talentele într-un concurs organizat de Asociaţia Culturală ARTileria, la sărbătorirea unui an de când a început proiectul „Seara de caricaturi”. [citeste mai departe in ArtAct Magazine]

Mai multe articole aici

Lacrimile, companie de drum

Candva parea nefericit langa mine, desi faceam tot ce imi statea in putinta: zambeam aproape tot timpul, aveam o vorba buna, vroiam sa petrecem timp impreuna, sa ne simtim bine, sa gatim impreuna, sa ne facem cadouri si fel si fel de lucruri, dar abia daca schitam un zambet de la el. Cu toate astea, nu mi-a spus niciodata ca il fac nefericit si nici nu imi cerea sa plec sau sa il las singur.

Intr-o zi m-am hotarat. Il iubeam mult, simteam ca e totul pentru mine, chiar si asa, nefericit si in lumea lui ascunsa. Atunci mi-am zis ca imi fac bagajele si plec, pur si simplu... stiam ca o sa vina dupa mine, stiam ca o sa se trezeasca si o sa ma opreasca.

Era tacut si ma tot urmarea prin casa si prin curte. A venit pana in fata casei si m-a intrebat cu ochi mirati si tristi (dar in acelasi timp plati si fara expresie) de ce? Eu i-am mangaiat obrazul, i-am zambit cu ochii sticlosi din cauza lacrimilor ce urmai sa imi tina companie pe drum si am plecat. 

Nu a mai zis nimic, eram sigura ca va fugi dupa mine... dar el statea si se uita cum dispaream in aglomeratie, parca sa fie convins ca dispar in siguranta. Eu imi intorceam privirea la fiecare 3 pasi in speranta ca o sa-l vad venind spre mine, ca o sa-i aud glasul strigandu-mi numele... acesta era singurul motiv pentru care am plecat, credeam ca se va trezi si ma va dori inapoi. De la un moment dat nu l-am mai vazut. Nu a venit dupa mine. Nu a facut nici cel mai mic gest. Atunci am simtit ca cineva mi-a dat o palma si m-am trezit la realitate brusc. M-am trezit aruncata in mijlocul strazii intre necunoscuti. Ce era de facut?! De ce nu mi-a spus du-te daca nu ma dorea? De ce nu a venit dupa mine daca nu vroia sa plec? Nu nu nu. Un lucru era limpede, nu ma vroia langa el, nu ma dorea, atunci de ce sa raman cu forta in viata lui? De ce sa il oblig sa ramana langa mine? Il iubesc, de ce sa il fac nefericit?

Nu l-am mai vazut niciodata de atunci. Sper doar ca e fericit. Cateodata ma mai gandesc la el, cateodata am impresia ca-l mai iubesc, sau ca o sa ramana undeva ascuns in mine pentru tot restul vietii, dar cu ce folos? Fericirea mea era construita pe fericirea lui. Ma bucur ca l-am eliberat.

 It's gone, so wrong 

I will... be strong

326 de pasi traversand pietonala

Daca mi-a luat vantul foaia din mana inainte cu cateva minute sa vreau sa ti-o ascund in buzunar, asta inseamna ca ar fi mai bine sa nu o citesti, ca ar fi mai bine sa nu stii ce se afla in interiorul ei, poate nu era tocmai bine daca iti aratam gandurile mele de aseara. 

Daca tu ai disparul de pe net in clipa in care am vrut sa te intreb ce mai faci, cu siguranta ar trebui sa nu vorbim si sa imi pastrez gandurile si impulsurile pentru mine. Poate visam la o discutie chiar lunga, o discutie care sa te aduca langa mine, care sa te faca sa imi zambesti, poate una care sa imi dea mie viata peste cap si nu e cazul acum. E mai bine asa, ai plecat la timp.

Daca mi s-a varsat ceaiul in brate chiar atunci cand vroiam sa iti spun ceva, cred ca aceea era cea mai buna alegere, sa tac. Poate vroiam sa spun ceva la care nu m-am gandit prea mult, ceva ce te-ar fi atacat fara niciun drept, ceva care ar fi starnit intre noi o cearta grozava. Mai bine o lasam asa si ne gandim putin inainte sa aruncam cu pietre, nu?

Toate obstacolele care imi apar in cale, apar doar ca sa ma apere, doar ca sa imi spuna nu face asta, nu spune asta, opreste-te, gandeste, vezi cum ar fi daca ai primi tu asta si apoi actioneaza. Sau cum imi spune mama tot timpul: "numara, numara pana la 10". 

Azi trebuie sa ma pastrez calma si sa numar. Sa numar stalpii, canalele din mijlocul drumului sau gumele de pe jos. Azi trebuie sa respir adanc si sa merg mai departe cu toate ca mi-am pirdut rabdarea demult. Asa e mai sanatos, si cu asta incerc sa ma conving de azi dimineata. Numar si merg mai departe, intr-o zi o sa fiu fericita ca am facut asta, intr-o zi am sa fiu fericita ca mi-am tinut gura si nu voi primi reprosuri care sa imi faca sufletul sa tremure si sa imi puna un nod in gat.

Am numarat. Am numarat oamenii din autobuz, atat cat am reusit, i-am numarat pe cei care miros urat, pe cei inalti si pe cei care vorbesc la telefon (avand in vedere ca circul cate 50 de min cu autobuzul, am avut timp). Am numarat sticlele de pe raftul din ceainarie (e drept, m-am incurcat de vreo 2 ori, erau prea multe si la fel). Am numarat visurile pe care le-am avut azi noapte, cosmarurile care nu mi-au dat pace in ultimul timp, vorbele urate aruncate in mine aseara si pasii pe care i-am facut in timp ce eram pe pietonala... Si toate astea in timp ce el era langa mine si tot vorbea si vorbea si eu trebuia sa fiu draguta. 

Eh, continui sa numar si acum... si daca am sa rabufnesc undeva candva, acel loc va fi deseara la dus.

2467, 2468, 2469...

Amintiri pe-un pat de fan

Cum poti sa spui ca nu ai facut nimic toata vara? Cum poti sa spui ca te-ai plictisit cat timp soarele ti-a intrat in casa in fiecare zi? Unde au fost plimbarile? Incotro iti lasi tineretea sa se indrepte? De ce iti lasi viata sa se risipeasca? Ea isi pierde tot farmecul daca nu ai amintiri... Si amintirile nu sunt doar lucrurile inedite din viata ta sau cele fastuoase (acelea intra in categoria amintiri speciale - care cu timpul vor deveni la fel ca toate celelalte), amintirea e tot ce te leaga de trecut si te face sa zambesti... sau sa plangi, e tot ce iti da sentiment, un sentiment profund si adevarat.

Amintirea e o noapte petrecuta in natura, e un sarut indecent sau unul ascuns in spatele blocului. Amintirea e apusul de pe acoperis sau rasaritul din mare, micul dejun din centrul orasului sau seara petrecuta pe banca ta speciala. Amintirea e bataia vantului care te face sa te simti atat de bine sau soarele de vara care iti gadila venele. Amintire e privirea bruneta din autobuz care persista si persista si iti face inima sa bata tot mai tare, mesajul proaspat primit si citit sub perna in toiul noptii sau telefonul pe care l-ai dat cand mintea ti-a zburat intr-o alta lume, o lume trecuta. Amintirea iti ofera zambete, amintirea iti da senzatii, iti readuce sentimente traite candva. Amintirea se afla in ganduri, fapte, fotografii... Si ca sa ai aceste amintiri, nu trebuie decat sa traiesti!

Daca n-ai amintiri
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Daca n-ai dormit o data intr-un pat facut din fan

Daca n-ai visat sub luna, trist esti tu si esti batran

Daca n-ai iubit o data mai tresus decat orice

Daca n-ai stiut ca-n viata tot ce e, iubire e

Daca n-ai anintiri, n-are rost sa iti spun ce ai pierdut

Festivalul Medieval, Sighisoara

Daca nu ai fost pana acuma la Festivalul Medieval de la Sighisoara, la anul in august stii cei ai de facut. Macar pentru o zi... macar pentru o zi sa intalnesti oameni cu adevarat frumosi, sa vezi ce inseamna arta, sa uiti de tot de kitsch-uri, sa asculti muzica medievala, sa simti energia exprimata prin ea si sa te bucuri de o armonie straveche si de cel mai frumos oras din Romania in plina sarbatoare. Pentru mine e a treia oara cand merg, dar de fiecare data am venit la fel de incantata de acolo. (Intrare: 10lei/pers/zi !!)

Poti sa stai in "camping-ul cu metale", cum a fost denumit, cu 5 lei pe noapte...
unde asculti muzica buna (rock) pana dimineaata si intalnesti oameni cool...

Sighisoara... frumoasa Sighisoara

Te bucuri de stradutele stramte si de casele ingrijite si in toate culorile
... eu am facut-o

...de Biserica din Deal, dupa ce ai urcat cele 157 de scari

aici mi-as dori sa beau o cafea dimineata

...te bucuri de amploarea festivalului

de frumusetea orasului noaptea...

... de sunetele de cimpoi si energie, multa multa energie

... de o muzica simpla, dar plina de sentimente

... de adevarata arta

... de teatru si cultura

... de marsul cavalerilor, cand poti sa ii admiri pe toti pe care i-ai zarit in timpul zilei
... tineri, frumosi, pletosi... si plini de curaj (cel putin asta iti induc)

Si nu in ultimul rand (pentru ca era primul pe ordinea de zi)...
de cel mai bun kurtos kalacs din lume 

Motocicleta de lemn, Stefan Manasia

Înconjurat de cărţi şi de un aer boem, Ştefan Manasia şi-a lansat al treilea volum de poeme, Motocicleta de lemn, la librăria Book Corner din Cluj-Napoca, în colaborare cu editura Charmides şi revista Tribuna. Invitaţi au fost poeţii Rareş Moldovan şi Ion Mureşan, criticul literar Petru Poantă şi editorul cărţii, Gavril Ţărmure. [citeste mai departe in ArtAct Magazine]

Mai multe articole aici

Sometimes...

Cateodata iti place sa stai singur, sa mergi acasa pe jos pentru ca nu ai rabdare sa stai la coada sa iti faci abonament, sa stai inchis intre 4 pereti cu o foaie de hartie si un pix, dar fara idei. Cateodata iti place sa visezi la trecut, cateodata dai telefoane aiurea, lasandu-te purtata de sentimente si nu mai stii ce sa zici cand raspunde persoana cealalta. Cateodata te incapatanezi si stai pe o banca in centru, desi ai atatea de facut, doar ca ea sa nu aiba sansa sa se intalneasca cu el, doar ca sa ii fi o piedica, doar ca sa ii areti ca ea va fi cea care renunta pana la urma... pentru ca e constienta de prezenta ta acolo, chiar daca te ignora. 

Cateodata iti place sa stii tot si sa le areti celorlalti ca habar nu ai ce se intampla in jurul tau. Cateodata esti dispus sa astepti oricat doar pentru a "musca" la momentul oportun. Cateodata ii urasti pe toti, dar le zambesti sincer. Cateodata te gandesti la viitor, desi prezentul se prabuseste in fata ta. Cateodata iti iei rautatea in dinti si-i spui tot ce a gresit celuilalt, desi si tu ai facut acelasi lucru (dar asta ai uitat sa mentionezi). Cateodata nu mai vrei sa renunti la tine pentru altii si iti respecti promisiunea. Cateodata nu.

Azi nu este cateodata, azi e acum... si acum stau blocata pe un scaun in sufragerie privind peretele mare, alb si gol, pana cand cineva vine si ma misca de aici, cheia e in cutia de la sonerie. 

Ah si... cand o sa apari daca o sa apari, poti sa o opresti si pe Amelia Curran din cantat pentru ca deja am auzit aceeasi piesa de 1274 de ori. 

Bon Jovi Concert

Stii ce inseamna sa ai un feeling exploziv? Sa simti cum iti tremura inima in piept si cum venele iti pompeaza muzica? Raspunsul e... Bon Jovi live. Nu sunt cuvinte pentru asta, sunt de prisos, sunt doar sentimente. Sentimentul ca zbori, ca plutesti pe versuri, ca ai corpul plin pana la epuizare, ca ii iubesti pe toti din jur, ca furnicaturile din talpa dupa cele 6 ore de stat in picioare iti dau o stare ascunsa de bine, pe care nu o intelegi pe moment. Sentimentul ca traiesti un moment unic, sentimentul ca esti un om mic, mic de tot, pe langa cei care canta 3 ore continuu fara sa isi traga respiratia si ca au tot dreptul sa te domine, sa faca ce vor cu tine, sa te duca pe alte culmi, iar apoi sa visezi la ele toate zilele care ti-au mai ramas.

Bon Jovi live te umple de energie prin insasi energia lor. Un concert de exceptie.

Bucurosi ca am ajuns

Bucurosi numai cand ne gandeam ce ne astepta

Bucurosi sa fim printre cei 50.000 de oameni

Bucurosi sa auzim Bad Medicine, my favorite one

Bucurosi ca e atat de aproape de noi

Si incredibil de sexi si frumos chiar si transpirat

Bucurosi ca ne iubeste

Bucurosi pentru muzica lor... care nu va muri NICIODATA

Bucurosi ca s-a intors si nu ne-a dezamagit

Bucurosi ca ne-au aratat ce inseamna profesionalism

Bucurosi ca isi simte muzica

Bucurosi ca ne-a adus in fata un ecran urias cu proiectii inedite

In extaz dupa cele 3 ore (3!!!) de concert

... atmosfera Jovi Bucuresti 2011 ...

...nu-l rata pe urmatorul, oricand va fi el...

Ma numesc Salma, Fadia Faqir

Invartindu-te intr-o librarie, necautand nimic in mod special, unele carti te privesc pur si simplu, altele iti zambesc si te apropii de ele, altele simti ca vor sa iti spuna ceva si le atingi, le rasfoiesti, citesti cateva randuri... dar sunt alte carti care te privesc atat de profund incat nu le mai poti lasa din mana. Acelasi sentiment il ai in clipa in care vezi cei doi ochi ascunsi in spatele unui costum de musulmanca. Ea se prezinta: "Ma numesc Salma" si tu ii rasunzi in urmatoarea clipa: "Trebuie sa cunosc povestea ta". [citeste mai departe in ArtAct Magazine]

I'm back

Am revenit. Mai in forta si cu mai multa pofta de viata dupa o vacanta care m-a facut sa simt ca traiesc la maxim fiecare moment... asa ca am uitat putin de lumea virtuala, pe Josette am inchis-o intr-o carte ca sa nu cumva sa isi piarda imaginatia si eu m-am mutat dintre 4 pereti in natura si am toata energia soarelui. Toata! Absolut toata, pentru ca acum, cand inca este soare, cald si o toamna incredibila, pur si simplu simt ca soarele nu ma mai vrea, nu ma mai accepta langa el, ma trimite la umbra si ma arde cumplit, pentru ca nu mai am unde sa adun caldura.

Deocamdata va las cu o piesa care mi-a innebunit mintea si nu mi-a lasat corpul sa stea in loc nici pentru o secunda vara asta ;)

Live

Cand la ora 3 dimineata nu poti sa dormi, nu ai stare, incepi sa faci sandwishuri, sa iti faci unghiile, sa iti aranjezi parul, sa faci integrame in bucatarie, sa speli si vasele curate si orice doar sa treaca timpul... inseamna ca urmeaza sa te "intalnesti" cu BON JOVI, sa ii simti muzica asa cum nu ai mai simtit-o niciodata si sa continui sa visezi cu asta si in urmatoarele saptamani.

- pentru ca e preferata mea si abia astept sa o ascult live - 

Your love is like bad madicine

Bad medicine is what I need 

Inchipuire la poalele muntilor

Un gand profund m-a condus azi peste tot. M-a dus prin tot orasul fara sa imi dau seama, fara sa ii observ pe cei din jur si fara sa mi se para ca nu am sa mai ajung niciodata inapoi acasa de pe stazile interminabile.

Era un gand plin de cuvinte mari, cuvinte grele care formau un lant cu verigi strans legate. Era intens si plin de sentimente, era intim si greu de patruns si la fel de greu sa scapi de el. Uneori iti taia respiratia, alteori iti punea un zambet stramb pe buze. Te facea sa traiesti intr-o lume a imeginatie, o lume care credeam ca e reala, care o asteptam si vroiam sa ma pregatesc pentru ea, dar din nou, m-am pregatit in zadar.

Simteam ca plutesc, ca ma ia ceva pe sus si ma duce din varful muntelui pana la poalele sale si inapoi… iar eu nici macar nu respiram greu si nici nu observam natura.  

Era soare, eram imbracata gros si nu realizam. Brusc a inceput sa ploua, bluza imi atarna pe umar, ochelarii de soare imi ascundeau grimasele si nu realizam. Playerul imi era in buzunar, castile pe langa gat, muzica urla si vroia sa se faca ascultata, eu nu realizam. Nu eram in stare sa aud decat muzica acelui gand ce ma apasa, ma apasa si ma tot impingea sa mai fac un pas inainte.

Am trecut cu cativa metri de scara blocului din gresala, parca eram intr-o alta lume, o lume noua, o lume mai simpla, mai verde si cu putin praf. Imi placea, dar a trebui sa ma intorc, gandul incepea sa dispara…

Acum… nu mi-l mai amintesc deloc. Stiu doar ca daca l-as fi spus cu voce tare, ar fi fost un discurs bun. 

Lansare de carte - Gigi Ghinea

„Am scris această carte pentru cei care m-au inspirat şi au contribuit fără să ştie la formarea celei care sunt azi. Vorbindu-le lor m-am auzit pe mine, cea care vroiam să fiu. Adică un om ca şi ei”, spune psihologul Gigi Ghinea în faţa oamenilor din oraşul său natal, Dej, unde a venit să îşi lanseze prima sa carte, Cum m-am vindecat de nefericire. [citeste articolul complet in ArtAct Magazine]

Mai multe articole aici

Mi-e dor si... zambesc

Candva am spus ca mi-e dor si doare, [vorba cantecului], ca nu ai inteles nimic din tot ce am spus, ca de fapt trebuia sa simti nu sa-ntelegi... te vedeam in toate chipurile din oras, iti simteam mirosul la fiecare adiere de vant si iti auzeam vocea in tot zgomotul ce ma inconjura. Imi era dor de tine, imi era dor, dar vroiam sa dispari si asta ma durea cel mai tare. 

Stiam ca mi-e mai bine fara tine si ca o sa-ti fie mai bine fara agitatia mea zilnica, dar nu ma puteam obisnui cu gandul asta. Am incercat sa ma trezesc dimineata cu gandul la soarele de pe cer, nu la parul tau zburlit, seara sa ma culc cu gandul ca maine voi avea o zi minunata, nu sa ma gandesc la imbratisarea ta, vroiam sa ma plimb si sa meditez asupra cartilor pe care le-am citit, nu sa ma gandesc la mailurile tale. Nu am reusit prea bine, imi era dor.

Asta era atunci, candva, nici nu vreau sa mai imi amintesc cand, dar si acum mi-e dor. Mi-e dor si doare, dar e un altfel de durere. Durerea parca se transforma intr-o dorinta nemarginita de a fi langa celalalt, de a-i strange obrajii intre palme si a-l saruta nebuneste. Se transforma intr-o putere imensa de a compresa timpul, de a-l face sa zboare pana ajungi acolo unde iti doresti, iar acolo sa se opreasca in loc.

Acum nu mai vreau sa ma trezesc cu alt gand decat el si oricum nu pot. Nu vreau sa ma gandesc la raze de soare in loc de parul lui zburlit sau ridurile facute de asternuturi. Vreau sa ii vad parul zburlit in razele de soare ale diminetii, sa mancam impreuna, sa mergem pe biciclete inchiriate fara destinatie, sa ne imbratisam fara motiv si sa ne trantim pe iarba ca sa numaram norii. 

Mi-e dor de toate astea, dar zambesc la fiecare telefon pe care-l primesc, la fiecare gand care ma duce acolo (adica aproape toata ziua), la fiecare mesaj care ma ia prin surprindere, la fiecare idee tampita care imi vine in minte si abia astept sa i-o povestesc. 

Acum... mi-e dor si zambesc.

Take me in your arms and leave the rest
I will give you anything to

Say you want to stay, you want me to
Say you'll never die, you'll always haunt me
I want to know I belong to you
Say you'll haunt me

Declaratie @ Studio Euphorion

O artistă, patru costume. O artistă, patru voci. O artistă, patru vârste, patru personaje, patru declaraţii... Personajele - Mimicela, Ninetta Sorcoveanu, Dezina Cosoveanu şi Tuşca Vilmoş, adică actriţa Elena Ivanca îmbrăcând patru tipologii feminine în spectacolul Declaraţie de Tudor Muşatescu, pus în scenă de Naţionalul clujean. [citeste continuarea in ArtAct Magazine]

Mai multe articole aici

Trilul de azi -> 101

Sarbatoare: am atins 100 de triluri! 

Asa cum am spus, am sa fac un Top 10 din cele 100 ce triluri. Topul nu se refera la piesele in sine, ci mai mult la mesajul pe care l-au transmis la momentul respectiv.

Au fost greu de ales... asa ca nu au o ordine anume, e doar ordinea in care au aparut pe blog.

• Feel, Robbie Williams --- pentru ca drumul parea sa nu se mai sfarseasca;
• I want to break free, Queen --- simplu, pentru curaj;
• I put a spell on you, Nina Simone --- pentru ca am stiut din august ca nu mai ai cum sa scapi cu bine din chestia asta
• Stay, Hurts --- pentru ca piesa asta poate intoarce lumea pe dos, poate rasuci ganduri, poate razgandi oamenii
• Rebel Yell, Billy Idol --- pentru rebeliciunea adolescentina
• Hurt, Johnny Cash --- pentru ca am ascultat-o de 1274 de ori intr-o saptamana si tot nu am inteles what have I become...
• Everybody hurts, R.E.M --- sometimes...
• Vino pentru totdeauna, Iris --- pentru un nou inceput... si pentru fara sfarsit 
• Welcome to wherever you are, Bon Jovi --- pentru momentele speciale, toate!
• Supergirl, Reamonn --- 'cause I'm a supergirl (that's what he said)

Just listen & feel. 

Happy (special) 20

Asta numesc eu zi speciala - cand esti liber in natura

Anul acesta mi-am pus cea mai ciudata dorinta in clipa in care am suflat in lumanari... atat de ciudata incat aproape ca ma sperie. Nu am pregatit-o, nu am gandit-o cu zile intregi inainte, a fost gandul de moment pe care l-am avut in timp ce toata lumea canta LA MULTI ANI si strigau pune-ti o dorinta! _____ suflaaa!!! Acestea sunt dorinte adevarate, vin din adancul sufletului, sunt lucruri care conteaza cel mai mult, care iti vin primele in minte... sau care iti sunt acolo tot timpul.

Stiu ca o sa se implineasca, stiu... de 10 ani, de cand imi pun dorinte in timp ce suflu in lumanari sau cand zbiara lumea si se imbratiseaza ca a venit un an nou, toate mi s-au implinit, toate toate! Ah, mai am una in curs de indeplinire, dar nu ma grabesc... oricum, niciuna nu mi-a dat peste nas, asa ca nu o sa o faca nici anul acesta.

Am avut o zi de nastere speciala, ca de fiecare data... nu, anul acesta a fost mai speciala! M-am bucurat de fiecare moment si am zambit continuu. Cred ca mai aveam un pic si explodam de fericire.

Asta numesc eu moment special - cand muzica se plimba in jurul tau

- de anul acesta se renunta la traditionalul cantec de La multi ani  -

Cel mai frumos cadou! Multumesc!

Si... multumesc celor care imi sunt alaturi tot timpul si mi-au facut ziua atat de minunata!

Va iubesc!

Pas spre maturizare

... adica trecerea de la 19 la 20

Ca in fiecare an, in ziua de 13 iunie imi pastrez cateva momente numai si numai pentru mine; momente in care sa ma gandesc la ce am facut la x ani. In seara asta, in timp ce ar fi trebuit sa invat, cred ca m-am pierdut o ora in trecut, intre amintiri, fapte si idei. M-a bufnit rasul, m-am gandit nu pot sa cred ca am facut aia, dar m-am si intristat putin... pentru ca la 19 ani cred ca am fost mai vie decat consideram eu ca mi-e maximul si am trecut prin stari opuse de la o zi la alta, senzatii in antiteza de la o saptamana la alta...

La 19 ani... 

• m-am maturizat, mi-am schimbat viziuni, conceptii, idei
• am fost puternica
• am vazut ca daca imi doresc ceva cu adevarat pot... chiar daca uneori trebuie sa astept cam mult rezultatele
• mi-am personalizat corpul asa cum mi-am promis de muuult timp
• am fugit de responsabilitati, apoi am incercat sa le prind din urma
• am fost rea rea rea cand a trebuit, doar pentru ca era singurul mod in care puteam sa castig o lupta
• uneori mi-am calcat principii, dar nu m-am gandit la mult de o juma de ora la asta
• am facut oameni fericiti si exact in acelasi timp altora le-am dat o palma
• am iubit mai multe persoane apoi brusc pe nimeni, dar am revenit la... la normal, intr-un final
• am zis gata, de azi nu mai imi pasa, nu ma mai gandesc la toate tampeniile si am reusit sa si fac asta... mai bine decat ma asteptam [doar pentru ce mi-am dorit cu adevarat]
• am mintit cu nerusinare fiind constienta ca nu o sa ma prinda nimeni
• am baut beri de care nu trebuia sa ma ating, dar e bine sa te lasi si dus de vaaaaal - e chiar perfect daca nu te gandesti la ziua de maine
• am riscat pana la extrem fara sa ma gandesc la consecinte
• am deschis ochii celor din jur
• am facut oameni sa se simta batrani si urati... mai mult femei ca barbatii nu au probleme de astea
• am spus multe multumesc-uri
• le-am ras in fata celor care sufereau, dar au meritat asta pentru ca nu au voie sa imi invadeze spatiul privat asa, cum le taie capul
• am fost dezamagita, m-am invinovatit si am plans in centrul Bucurestiului
• am luat decizii radicale
• mi-am complicat viata pana la refuz (problema e ca eram constienta de asta)
• am luptat folosindu-mi armele secrete... cu toate ca paream ca nu fac nimic
• am ascultat acorduri de chitara in orice loc a fost posibil si m-am bucurat la maxim de fiecare moment
• m-am prefacut ca nu stiu nimic in timp ce eu stiam mai mult decat ar fi trebuit
• am facut un record: doar 3 ore dormite din 56
• am simtit ca nu mai am mult si explodez de fericire
• am fost mai independenta ca niciodata
• am revenit la trecut si i-am zambit... i-am zambit larg
• am acordat imbratisari fara sa vreau... s-a intamplat pur si simplu
• am legat prietenii noi in timp ce am pierdut altele
• mi-am petrecut seri intr-o statie de autobuz cu povesti nemuritoare refuzand sa raspund la telefoane disperate
• am urlat de fericire, dar si de nervi si suparare [asta numai o data - si nu o sa se mai intample]
• am spus Adio, deci pe curand...  de vreo... de multe ori
• am facut lucruri fix de ciuda
• i-am facut pe unii gelosi, pe altii nervosi, suparati, altii au aruncat 500 de cutite in mine in 2 minute, altii nu m-au mai putut suporta in fata lor sau altii nu au vrut sa mai imi dea drumul sa plec... si au fost momente in care m-am bucurat de starile lor [asta asa, daca tot suntem la spovedanie]
• am vazut ca oameni mai putini la calitate superioara sunt mult mai buni sunt muuult mai buni decat multi si de-a pixu'
• am spus cuvinte mari si cand era constienta de ele si cand nu
• am realizat ca lucrurile semnificative/profunde le inving pe cele de moment (pana la urma) - dar nu pot sa nu ma gandesc si la cele de moment si [sa vreau] sa le savurez nebuneste 
• m-am incapatanat si nu le-am mai spus niciun cuvant celor pe care i-am considert oameni de doi bani... adica niste tarani prosti
• am invatat sa am mai multa incredere in mine, sa imi apar drepturile, sa imi controlez reactiile (cat de cat)
• am eliminat toti nefericitii din peisaj pentru ca nu imi place sa imi bat mult timp capul cu porcarii puerile
• am apreciat calitatea in oameni chiar si in momentele in care parca uitsem de toti din jur
• am invatat din greselile mele
• am vazut ca roata se invarte tot timpul, dar nu in aceeasi directie
• am vazut ca pisica trasa de coada aproape ca... ramane fara coada
• si... mi-am trait 90% din momente cu rebeliciune instinctiva, negandita si asta m-a facut sa ma simt extra-mega vie 100% din timp

Poza de 19

La 19 ani a fost Grozav cu "G" mare... la 20 va fi si mai si !

Acum dau drumul la muzica... si in 15 minute va fi galagie mareeeeee!

Soare incruntat

Chiar daca umbla in bocanci in mijlocul lui iulie si se uita la tine (in cazul in care ajungi sa te observe) de parca te-ar despica in 100 de bucati, tot are un suflet bun... iar cand ai impresia ca e mai nervoasa ea asculta pe player Please Don't Leave Me nu Moonspell, lasa batranii sa stea jos in autobuz, le pune mana copiilor in cap in parc si plange la scurtmetraje. ... Nu stiu la ce prostii va tot ganditi voi...